2,138 matches
-
alte discipline, sociologia, psihologia, științele educației etc. Începând cu 1986, se produce o nouă expansiune în două direcții. Mai întâi, revin eu însumi la practica jurnalului personal, și îmi dau seama că, de la debutul meu, nu am lucrat decât asupra autobiografiei, neglijând jurnalul. Îmi dau, totodată, seama că toate studiile care se concentrează asupra jurnalului se bazează pe puținele jurnale publicate, în vreme ce există milioane de jurnale inedite. Am lansat, prin intermediul unor chestionare, anchete despre unele mărturii (Dragă caietule, 1990, Dragă ecranule
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
pentru sine, istoria unei practici, 2003). O nouă expansiune se produce în 1992, când am creat, împreună cu câțiva prieteni, o asociație care primește, citește, comentează și arhivează toate scrierile autobiografice inedite care îi sunt încredințate în mod benevol (Asociația pentru autobiografie). Toate acestea înseamnă multe schimbări, din anul 1968, și sper să mai trăiesc încă suficient pentru a mai schimba ceva, cât de puțin. Literatura secolului XX a fost una a eflorescenței extraordinare a romanului, dar tot atunci s-a produs
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
autobiograficului, în perioada contemporană? Ceea ce este frapant în istoria romanului din secolul al XVII-lea până astăzi este aptitudinea lui de a se metamorfoza. Ce e un roman, dacă nu o istorie inventată? Restul este ad libitum, variabil și infinit. Autobiografia cunoaște astăzi aceeași capacitate de metamorfoză. Ea are drept nucleu minim angajarea adevărului despre viața autorului. În rest, ea poate să-și atribuie toate formele și funcțiile pe care le dorește, ea poate să asimileze și să utilizeze toate celelalte
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
poate presupune că unul e regizat de componentele adevărului rostirii de sine, iar celălalt are drept impuls generator apelul la imaginar, la ficțiune. Nu există, totuși, o doză de ficționalitate în pactul autobiografic? Care e, în opinia dumneavoastră, diferența între autobiografie și autoficțiune? Sunteți de acord cu conceptul de „pact oximoronic” al lui Serge Doubrovsky? Da, ficțiunea provoacă un impas în relația interpersonală, cititorul nu e conectat direct la autor, el poate să-și relaxeze strategiile de apărare, poate să își
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
fără nicio precauție, în imaginarul lor. Ce sunt aceste pacte „mixte”? Un pact poate să fie mixt? Știți că, în fața tablourilor cu intrare dublă ale Pactului autobiografic, Serge Doubrovsky a avut ideea dispozitivului din Fii (1977), reunind anumite semne ale autobiografiei (identitatea numelui autorului și a naratorului-personaj, utilizarea elementelor garantat adevărate) și câteva practici ale ficțiunii (monolog interior, jocuri asupra cuvintelor, utilizarea liberă a elementelor presupus „adevărate”), amestec pe care l-a numit „autoficțiune”. Cuvântul acesta a avut apoi destul succes
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
dozaje ale celor două pacte. Problema, după mine, e că aceste amestecuri nu se prezintă în același fel pentru autor (care păstrează conștiința unui dozaj pe care îl stăpânește) și pentru cititor (incapabil - în afara unor cazuri extreme, ca acela al autobiografiei viitorului - de a distinge ceea ce provine din veridicitate de ceea ce provine din invenție). Putem citi un text în cheia celor două pacte simultan? Nu cred. Unul dintre ele îl învinge pe celălalt, până la eclipsare. „Auto”, afișat ostentativ, elimină „ficțiunea”, invizibilă
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
ceea ce provine din invenție). Putem citi un text în cheia celor două pacte simultan? Nu cred. Unul dintre ele îl învinge pe celălalt, până la eclipsare. „Auto”, afișat ostentativ, elimină „ficțiunea”, invizibilă. Rămâne, simplu spus, ceea ce aș numi mai degrabă o autobiografie figurată, fără să știm în ce constă actul de figurare. Pe acest plan, de altfel, evoluția operei lui Serge Doubrovsky e revelatoare: Fii, care narează în șase sute de pagini câteva ore din viața lui Serge Doubrovsky, afișează artificiul său de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Serge Doubrovsky e revelatoare: Fii, care narează în șase sute de pagini câteva ore din viața lui Serge Doubrovsky, afișează artificiul său de construcție; dar cărțile următoare capătă ritmul mai veridic al unor cronici, iar ultimele se citesc absolut ca niște autobiografii scrise în totală libertate pe firul memoriei și pe firul cuvintelor. Această fragmentare este, de altfel, una dintre principalele mutații ale scriiturii autobiografice contemporane din Franța. Odinioară, autobiografia era scrisă o dată pentru totdeauna, la sfârșitul vieții. Acum, de o jumătate
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
mai veridic al unor cronici, iar ultimele se citesc absolut ca niște autobiografii scrise în totală libertate pe firul memoriei și pe firul cuvintelor. Această fragmentare este, de altfel, una dintre principalele mutații ale scriiturii autobiografice contemporane din Franța. Odinioară, autobiografia era scrisă o dată pentru totdeauna, la sfârșitul vieții. Acum, de o jumătate de secol, anumiți scriitori practică autobiografia progresivă și fragmentată, care devine adesea opera lor principală; este cazul unor Michel Leiris, François Nourissier, Annie Ernaux, sau Serge Doubrovsky. Există
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
firul memoriei și pe firul cuvintelor. Această fragmentare este, de altfel, una dintre principalele mutații ale scriiturii autobiografice contemporane din Franța. Odinioară, autobiografia era scrisă o dată pentru totdeauna, la sfârșitul vieții. Acum, de o jumătate de secol, anumiți scriitori practică autobiografia progresivă și fragmentată, care devine adesea opera lor principală; este cazul unor Michel Leiris, François Nourissier, Annie Ernaux, sau Serge Doubrovsky. Există, din ce în ce mai efervescentă, mai paradoxală și mai contradictorie, și o literatură autobiografică a blogurilor. Cum ați caracteriza pactul autobiografic
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
faptul că trecutul survine după prezent, se afundă dedesubtul lui, în loc să-l preceadă, așa cum se întâmplă în jurnalele tipărite; el e repede exilat în stadiul de arhivă, descurajând relectura. Ubicuitate, instantaneitate, concizie: e tirania prezentului. Așadar, triumful jurnalului și eclipsa autobiografiei. Desigur, poate să existe un site personal unde se afișează interesele și realizările autorului. Dar se va pune, oare, o autobiografie de trei sute de pagini online, pe internet? Hârtia are încă zile frumoase de trăit. Sunteți fondatorul unui site extrem de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
repede exilat în stadiul de arhivă, descurajând relectura. Ubicuitate, instantaneitate, concizie: e tirania prezentului. Așadar, triumful jurnalului și eclipsa autobiografiei. Desigur, poate să existe un site personal unde se afișează interesele și realizările autorului. Dar se va pune, oare, o autobiografie de trei sute de pagini online, pe internet? Hârtia are încă zile frumoase de trăit. Sunteți fondatorul unui site extrem de bine documentat și de cunoscut, Autopacte. Care este finalitatea configurării acestui site? Acest site are două funcții. Mai întâi să reunească
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Hârtia are încă zile frumoase de trăit. Sunteți fondatorul unui site extrem de bine documentat și de cunoscut, Autopacte. Care este finalitatea configurării acestui site? Acest site are două funcții. Mai întâi să reunească, pentru toți cei care se interesează de autobiografie, o informație utilă: mai ales bibliografii și anunțuri ale colocviilor și manifestărilor științifice din lumea întreagă; actualizarea acestor bibliografii și repertorii este pentru mine o disciplină, o igienă și un fel de pasiune maniacă. Mai apoi, postarea online a unor
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
excesiv de mare de accesări, dar important pentru mine este că e disponibil la fel de bine pentru liceenii francezi care își pregătesc bacalaureatul, ca și pentru eminenți cercetători străini din țări îndepărtate. Acest site funcționează în paralel cu site-ul Asociației pentru autobiografie (www.sitapa.org), unde se găsește o documentație bogată despre autobiografie, și mai ales note de lectură despre mai mult de două mii de texte autobiografice (povestiri, jurnale, corespondență) care ne-au fost încredințate după 1992. Arhivele noastre sunt păstrate în
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
disponibil la fel de bine pentru liceenii francezi care își pregătesc bacalaureatul, ca și pentru eminenți cercetători străini din țări îndepărtate. Acest site funcționează în paralel cu site-ul Asociației pentru autobiografie (www.sitapa.org), unde se găsește o documentație bogată despre autobiografie, și mai ales note de lectură despre mai mult de două mii de texte autobiografice (povestiri, jurnale, corespondență) care ne-au fost încredințate după 1992. Arhivele noastre sunt păstrate în mediateca din orășelul Ambérieu-en-Bugey, aproape de Lyon, unde vin cu regularitate să
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
aproape de Lyon, unde vin cu regularitate să lucreze cercetători (mai ales istorici și sociologi). Profit de ocazie pentru a vă semnala faptul că asociația noastră publică o revistă, „La Faute à Rousseau” (Rousseau e de vină), care urmărește cu regularitate autobiografia din Franța și publică în fiecare dintre cele trei numere anuale un dosar tematic (ultimele trei au avut drept teme: Traiectorii sociale, Copilărie și limbaj, Politică și autobiografie). Pregătiți vreo nouă carte? Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor? Am actualmente
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
La Faute à Rousseau” (Rousseau e de vină), care urmărește cu regularitate autobiografia din Franța și publică în fiecare dintre cele trei numere anuale un dosar tematic (ultimele trei au avut drept teme: Traiectorii sociale, Copilărie și limbaj, Politică și autobiografie). Pregătiți vreo nouă carte? Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor? Am actualmente (iulie 2012) două cărți în stadiul de proiect. Prima carte, care va fi publicată în 2013, la Editura Seuil, se va intitula Autogeneze și va fi continuarea primei
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
genetice, Les Brouillons de soi (Seuil, 1998). Am o adevărată pasiune pentru studiile genetice care se referă la textele autobiografice și am fondat, în 1995, în cadrul unui institut al CNRS (ITEM) un grup de cercetare care se intitulează Geneză și autobiografie. E fascinant să studiezi bruioanele unui text autobiografic, pentru a vedea cum funcționează memoria și mecanismele de identitate narativă și, totodată, pentru a vedea cum se inventează forme noi. Am consacrat o carte (La mémoire et l’oblique, 1991) atelierului
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
mea Signes de vie (2005), am povestit în ce fel mi-am început, la vârsta de cincisprezece ani, jurnalul intim (acesta se intitula Lucullus cinează la Lucullus). Am ținut acest jurnal vreo zece ani. După 1968, când am început studiul autobiografiei, am încercat să practic în continuare ceea ce studiam. În paralel cu cartea consacrată lui Michel Leiris, m-am exersat în scrierea unor texte autobiografice. Când m-am lansat în studiul jurnalului, începând cu anul 1986, am reluat această practică. De
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
asupra jurnalului, Le moi des demoiselles (1993) este ea însăși compusă sub forma jurnalului. Dar consider că e sănătos și agreabil să am un domeniu de scriitură care să-mi aparțină doar mie, ferit de orice privire. Mulțumesc lui Dumnezeu, autobiografia publică nu este încă obligatorie! Vă mulțumesc foarte mult! (Traducere de Iulian Boldea)
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
este cu totul alta: „a făcut-o pentru că recitalul maestrului îl obligă pe Ulisse să-și recunoască «distrugerea.», diseminarea propriei persoane. El pășise deja pe tărâmul nesubstanțialei nemuriri a ficțiunii. Fusese «golit» când intrase în legendă.” (George Steiner, Errata. O autobiografie, București, Humanitas, 2008) Moromete nu plânge asemeni lui Ulisse, dar gestul său, după ce privește „forma” lui Din Vasilescu, pare să dobândească semnificații apropiate: „Moromete aruncă și el o privire spre poliță, dar își lăsă iar fruntea în pământ, ca și când n-
Ilie Moromete și dublul său by Mircea Moț () [Corola-journal/Journalistic/4580_a_5905]
-
faqih-i) față de această cale a misterului și iubirii. Dar, cucerit de soluția sufismului, filozoful revine la detașarea de lume și uniunea cu Dumnezeu. Epistola păsării poate fi citită și ca o parabolă a libertății, dar și ca un fel de autobiografie spirituală a filozofului, ilustrând evoluția pe care și-ar fi dorit-o Avicenna pe calea ascetică, în ciuda „lațului” rămas la picior (dorul pentru cele lumești, impulsurile drăcești, sinele inferior). Totuși, chiar și ceea ce s-ar putea numi „mistică raționalizantă” la
Ibn Sīnā (AVICENNA), 980-1037 - Epistola păsării (Risalat al-Tayr) () [Corola-journal/Journalistic/4374_a_5699]
-
pentru mizele cărții: „Util îmi pare să urmăresc pe firul vremii, cu precădere, fapte, întâmplări, situații și destine. Consemnându-le, le comentez doar rareori. Evit, pe cât pot, enunțurile apodictice. Las verdictele în seama materialului probator”. Așa încât, mai mult decât o autobiografie reconstituită memorialistic, Internaționala mea e o reconstrucție documentară cu intenție de frescă. Oricât de ciudat ar părea faptul, Ion Ianoși își documentează propria existență cu acribia și cu imparțialitatea consacrate în volumele de cercetare propriu-zisă. Certificate de familie, situații școlare
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
puține portrete - și chiar autoportrete - în Internaționala mea. Genealogiile complexe, reconstituite până la ultima speță, afilierile politice sau instituționale, precum și „accidentele” biografice îl interesează pe Ion Ianoși mai mult decât dramele morale sau opțiunile intelectuale. E surprinzător de puțină filozofie în autobiografia unuia dintre cei mai dedicați profesori de estetică din ultima jumătate de secol. Problematizarea formării intelectuale se rezumă la inventarierea bibliografiilor critice sau a operelor frecventate. Destule pasaje nu reușesc să depășească aspectul unei statistici seci, a cărei relevanță în
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
tot ce scrie acesta. Observația e valabilă și pentru volumele antologate: Mic tratat de glorie (1973), Cântec de trecut Akheronul (1975), Uneori, plutirea (1977), O zi în natură (1977), Respirație artificială (1978), Pasaj de pietoni (1978) și De bună voie, autobiografia mea (1986). Dintre numeroasele poeme bune cuprinse aici, destule sunt memorabile. Începând cu Respirație artificială însă, aproape totul devine memorabil. Discursul, dar mai ales simplitatea acestuia, se radicalizează dintr-o dată. O succintă Artă poetică exprimă cel mai bine noua traiectorie
Editura Timpul a avut răbdare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5765_a_7090]