2,305 matches
-
fi vrut s-o consolez, dar cuvintele mă părăsiseră și pe mine. I-am pus mâinile pe umeri și am strâns ușor. Nu era chiar un gest de tandrețe, mai curând unul de solidaritate Întru decepție. Deodată, Eveline și-a azvârlit mâinile În lături, apoi mi s-a aruncat În brațe, fremătând de bucurie: - Te-am păcălit! a exclamat cu candoarea senină a copiilor cărora le reușește o șotie. Am găsit parola, dar am vrut să-ți dau emoții, de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Mneata, mărite Doamne, să nu zic cu păcat, te visai la Tibru, și când colo, la doi pași, Bahluiu, sireacu! Oi, oi, oi! - se vaită cel gras. Oi, oi, oi! Nu-mi mai aduce aminte! Ce rușine! Cum m-au azvârlit, ca pe-un bolovan! — Așa-s turcii, spuse spătarul. Noroc că era apa mică și ai șale mari. Dar și așa, dacă nu-ți eram credincioși eu și bietul Broanteș, treceai în lumea drepților. Am sau n-am dreptate, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prezenta acolo cu mâna goală. N-ai dumneata în toată casa asta doi dinți rămași pe undeva, în vreun borcan, pe vreun stelaj? — N-am păcatele mele - se tângui hangiul - că de fiecare dată când găseam câte-un dinte îl azvârleam în stradă, ca prostu’. Ia stați! - spuse deodată Vasea și se întoarse către unul din cazaci, o matahală de flăcău fălcos, blond, care avea o continuă expresie de veselie pe chip. Mitenka! Ia vino tu încoace! — Da - se hlizi uriașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de unde știu eu că e un domn bun sau unul rău? — Ceea ce vă-nșeală pe voi - răspunse Barzovie - e că un tiran poate face și lucruri bune. Să luăm un exemplu... în momentul acela o izbitură cumplită în corabie îi azvârli din jilțuri pe punte, unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poate fi mai desfătător, oricât nu ți-ar place la pipăit, gust și mai ales la miros lighioanele din apă, decât să vezi o fetiță de-o șchioapă luptându-se să apuce ditamai crapul muribund sau vreun băiețel blonziu, pistruiat, azvârlindu-se o dată cu câinele familiei pe trupul de buștean al unui somn? Acestea le vedeau moldovenii noștri, care nici n-apucară să pună piciorul pe mal, că liota de copii ai creștinului tăbărî asupra bărcii cu o bucurie pe care noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apucase gondolele de după-amiază. Abia mai târziu, pe la orele 22, puteai auzi dintr-o gondolă singuratica voce de tenor a vreunui îndrăgostit bine dispus intonând o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146 AMORUL LA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi moldovenii noștri își scoaseră din boccele sutane curate, le neteziră, le îmbrăcară, azvârliră apa leșioasă în canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și pesemne a mâncării vreo șapte persoane, cinci bărbați și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcut în 1621. Din Dealul Negru aș scoate vreo 100 de saci, din care 75 am trimite hanului tătărăsc, să stea liniștit o vreme până terminăm noi treaba, 20 i-am împărți boierilor, să nu cârtească, iar 5 i-am azvârli prostimii, să strige pentru noul domn. — Și turcilor? întrebă Barzovie-Vodă. — Mai am Dealul Măgurii, de unde ies pe puțin 200 de saci, barabule una și una, cât un cap de copilaș. Pe astea le trimitem peșcheș la Poartă. — Da’ Sima-Vodă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
crucea amiezii, coborând spre Habsburgi. Vasul luneca încet pe Dunăre la vale, înspre Buda. La proră stătea cel ce părea a fi stăpânul corăbiei și căpitanul ei, decojind o portocală. Pești nenumărați, lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se iți capul unui sturion imens, doldora de icre, care aruncă o privire în jur, își dădu uimit seama până unde ajunsese, se scufundă rapid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a scos căpșorul de sub plapuma de nea. Fluturașii cei zglobii stau la rând pentru a fi pictați în culori deosebite de minunata primăvară. Urșii cei morocănoși, vulpițele șmechere și celelalte animale ale bătrânei păduri s-au trezit la viață. Îmi azvârl ochii peste grădina înmiresmată și plină de culori vii. Zâna cu păr bălai, glas domol și rochie din flori de colț - pufoasele steluțe ale naturii, se plimbă peste întregul oraș minunat. Ridic ochii, zăresc șiraguri de râuri repezi și cristaline
Parfum şi culoare în suflet de floare. In: ANTOLOGIE:poezie by Talida Boboc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_659]
-
a căutat-o cu lumânarea. — Asta-i o adevărată cruzime! — Cruzime? Îți amintești imaginile luate din elicopter în care apărea o mașină de cursă ce se dădea peste cap de trei ori și se făcea praf, în timp ce ocupanții ei erau azvârliți afară? — Desigur! Erau spectaculoase. — Și îți amintești cum se auzeau strigătele entuziasmate și râsul cameramanului, pentru că-și dădea seama că toate posturile de televiziune aveau să-i cumpere înregistrarea? — Și asta îmi amintesc. — Atunci poți să-ți faci o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dacă o pisică, în mod firesc, cade întotdeauna în picioare, atunci trei pisici vor cădea tot în picioare, chiar dacă nu văd nimic. Am luat sacul în brațe și l-am cărat la etaj. Nu am mai avut putere să-l azvârl cumsecade. A căzut peste Avram și s-au răsturnat împreună. Discul a continuat să se învârtească, pe jumătate înfășurat în pânză iar din sac țâșnea pe caldarâm un lichid roșu. Atunci vedeam prima oară așa ceva. M-am apucat de balustradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
care le mușcă pe căprioarele tolănite la umbră, la lupii care-i sfîșie pe miei, la libelulele care-și ucid bărbătușul, la albinele care pier după prima Înțepătură, la chinurile mamelor cînd ne aduc pe lume, la puii de mîță azvîrliți de copii În apa rîului, la groaza peștilor În pîntecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
negre, care acum erau niște drapele funerare. Apoi țărîna fu prăvălită În mormînt cu lopețile, bătînd toba surd În coșciug, ca atunci cînd puștoaicelor, după Îmbrățișări amoroase, li se Înfundă urechea de bătăile repezi ale inimii. La Început florile fură azvîrlite una cîte una, apoi În buchete, apoi jerbele trimise din mînă-n mînă, ca la o clacă de flori, de la capelă pînă-n zona cimitirului săracilor, unde brusc se răreau crucile și unde lespezile de granit și monumentele de bronz luau locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de bere, apoi se adînci În rescrierea manuscrisului. Cam pe la amiază avu În față manuscrisul cu tema biblică din titlul său Drumul În Canaan, transcris de mîna sa cu slove mari. După care luă exemplarul masacrat al manuscrisului și-l azvîrli Într-o sobă impunătoare, aidoma unei catedrale cu o ușă ca poarta raiului ori a iadului. CÎnd flăcările Înghițiră urmele mîinilor Maestrului și odată cu ele, ca pe rug, și sufletul acestuia, Jeshua Krohal Își puse manuscrisul copiat de mîna sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai degrabă siguranța nelibertății decît nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind dialogul din Împărăția umbrelor, va pricepe aluziile la adresa suveranului și va azvîrli cartea cît acolo, „cu groază și scîrbă“. Nădăjduind că va fi promovat În slujbă, va denunța cazul poliției. CÎnd agenții poliției vor deschide cutia cu cărți, contrabandistul de tutun, sincer mirat, va jura că acela care Îl trăsese pe sfoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apoi să fie primit de nunțiul papal de la Berlin, dar va fi respins...“ Sfîrșitul Îi va fi pe cît de tragic pe atît de absurd: „În luna mai a anului 1945 trupele franceze Îl vor lua prizonier și-l vor azvîrli În Închisoarea Cherche-Midi, unde Însinguratul și deznădăjduitul combatant va sfîrși prin suicid, În luna iulie a aceluiași an.“ (Leon Poliakov, Bréviaire de la haine, P., 1951, pe baza studiilor lui M.H. Krausnicka, Documentation für Massenvergausung, Bonn 1956.) Gernstein Își va consemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
eliberez din strînsoarea lui Neri, care mă căra ca pe-un colet prin seră. — Sufletul am să ți-l stîlcesc eu ție, nenorocitule, bîiguia printre dinți. Mă duse tîrÎș pînă la ușa apartamentului și, ajunși acolo, o deschise și mă azvîrli cu putere pe palier. Cartea lui Carax Îmi căzu din mînă. O ridică de jos și mi-o aruncă În față Înfuriat. — Dacă te mai văd pe-aici ori dacă aflu că te-ai apropiat de Clara pe stradă, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri aproape cu totul. Conductorul sună din clopoțel, iar controlorul Îmi azvîrli o privire de cenzură. — Hai, domnu’ isteț. Grăbiți-vă, că numărul treizeci și doi aici e. Am coborît și am ascultat huruitul tramvaiului albastru care se pierdea În ceață. Reședința familiei Aldaya era peste drum. O poartă mare din fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca să fie păzit de musulmani, care vor să se folosească de el ca să spună că Iisus era negru. Ce părere aveți? N-am cuvinte. — Ce vă spuneam eu. Multe mistere. Proprietatea asta, ar trebui s-o dea jos și să azvîrle cu var pe deasupra. I-am mulțumit domnului Remigio pentru informații și tocmai mă pregăteam să cobor pe bulevard Întorcîndu-mă spre San Gervasio. Mi-am ridicat privirea și am văzut că muntele Tibidabo se ridica În puterea dimineții printre nori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din armuri. Fețe vineții și Încă somnoroase se iveau printre creneluri, azvârlind sudălmi și făcând gesturi obscene În jos. - Deschide poarta, canalie! se hotărî până la urmă să strige bargello, lăsându-se recunoscut. De sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de zgomotul lanțului dat la o parte. Dante, trăgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
poarta Împărăției Luminii. Un pergament sigilat, fără indicarea destinatarului. Semn că acesta știa că va veni și Îl aștepta la magaziile stofelor, dacă o inspecție Întâmplătoare nu i-ar fi luat-o Înainte. Întinse mâna spre traista pe care o azvârlise pe cufărul de la capătul patului și scoase caietul găsit pe galeră. Se apucă să Îi deschidă cu delicatețe paginile, lipite de umezeala marină. Probabil că era jurnalul de bord, judecând după Însemnările de navigație care se repetau cu o regularitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un compas. - Cheamă-l pe hangiu, zise către bargello. În scurt timp, acesta reveni Însoțit de un omuleț tremurător, care se apropie parcă lunecând pe lângă perete, În Încercarea evidentă de a se uita cât mai puțin la mort. Poetul Îi azvârli o privire cercetătoare. - Dumneata ești Manetto del Molino, care ține hanul acesta pentru familia Cavalcanti? Hangiul se mărgini să Încuviințeze din cap. În tăcere, se auzea limpede cum Îi clănțăne dinții. Abia atunci Înțelese Dante cauza acelei senzații de ciudățenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fără să Îi mai răspundă, sienezul Îl urmă. Coborâră În subterana unde se aflau expuse trupurile morților. Aerul era aproape irespirabil, otrăvit de fumul lămpilor alimentate cu ulei de proastă calitate și de miasmele care se ridicau de sub giulgiurile murdare azvârlite peste cadavre. Ocrotindu-și fața cu vălul, Dante se apropie de ultima masă, pe care oamenii de la Arhiconfreria Mizericordiei reconstituiseră mădularele nude ale mortului. Capul fusese potrivit pe bust și numai cârpa scămoșată dintr-o parte a gâtului mai amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]