2,854 matches
-
în parc, nu i-a dat lui Pușița o sabie, iar mai târziu s-a făcut foc și pară când un băiețel mai mic, tot în parc, i-a cerut lui Pușița un camionaș. Pușița era Matei, ați înțeles, iar băiețeii din parc erau răi și prost crescuți. Uca a cerut o pungă cu bisicuți în alimentara de la Valea Ialomiței, croșeta veste, căciulițe și botoșei (mie mi-a croșetat un fular alb-roșu, lung, îl înfășuram de două ori în jurul gâtului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu tăică-su, se întâmpla să nu-și vorbească cu anii, fiindcă mereu ieșeau la suprafață moroii și vârcolacii trecutului, oricât de adânc i-ar fi îngropat. Tata-mare divorțase la sfârșitul războiului, își împărțise copiii cu fosta nevastă și, ținând un băiețel de patru ani de mână (tata), începuse să colinde prin țară, pe unde se găsea de lucru și se câștiga mai bine. Băiatul nici nu apuca să se obișnuiască într-o școală și pleca la alta, așa încât a terminat fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a suferit ca un câine. Iar încăpățânarea lui era nemăsurată. Eu am încercat să o măsor într-o vară, la primul lui drum pe aleea Băiuț, dar n-am izbutit. Mă ținea de mână (așa cum îl ținuse probabil și pe băiețelul cu care se alesese la divorț), îi arătam cu degetul ferestrele noastre de la patru, din D 13, la bucătărie chiar era lumină, iar el îmi explica enervat că nu locuim acolo, ci în blocul de peste stradă, tot la ultimul etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a stâncilor cenușii și a ierburilor pitice, ci la cabana Pietrele, unde el și-a golit rucsacul pe un pat, iar pe salteaua hărtănită s-a ridicat un munte de pachete de țigări, toate Snagov, un pisc uluitor pentru un băiețel care încă mai mergea la grădiniță. Tot atunci, în zilele de august (cred) în care destui mă întrebau pe creste sau prin căldările glaciare „câți ani ai, puișor? “, iar eu le răspundeam înfoiat ca un cocoș „cinci“, am suit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
umbrele de soare și pălării cu voaletă, Eufrosina poseda un simț aparte al pericolului, știa prea bine ce înseamnă copiii într-o casă de profesori tineri și exclama deseori „les barbares!“. Pe atunci, în chip bizar, bunicul meu era un băiețel. Iar băiețeii, dintotdeauna, au fost înzestrați și ei cu un simț special (nu olfactiv, precis) dacă apar în secret bomboane de ciocolată, prăjituri sau fursecuri sub propriul lor acoperiș. Mircea Chiril, neatent la înflorirea generației ’27 și la înmugurirea crizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
soare și pălării cu voaletă, Eufrosina poseda un simț aparte al pericolului, știa prea bine ce înseamnă copiii într-o casă de profesori tineri și exclama deseori „les barbares!“. Pe atunci, în chip bizar, bunicul meu era un băiețel. Iar băiețeii, dintotdeauna, au fost înzestrați și ei cu un simț special (nu olfactiv, precis) dacă apar în secret bomboane de ciocolată, prăjituri sau fursecuri sub propriul lor acoperiș. Mircea Chiril, neatent la înflorirea generației ’27 și la înmugurirea crizei economice din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așa cum fuseseră la început. Doamne, cum se înroșea tanti Frosa joi seara, la partidele de rummy, când se serveau cofeturile ei! Odată, nu într-o zi de joi, în alta (doar, în fiecare săptămână, erau la îndemână încă șase zile), băiețelul acela care avea să ajungă bunicul meu a descoperit pe raftul de sus al șifonierului, înfășurat într-un furou, un borcan cu șerbet. L-a golit în liniște, tolănit pe patul uriaș, ca un velier, al mătușii septuagenare, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
anii de început ai republicii, ceasul istoriei personale a bunicului meu ticăia lent și stins, cât să nu supere bătăile marelui orologiu al istoriei colective. Ca frate al unui deținut politic și ca ginere de industriaș, inginerul Mircea Chiril (fostul băiețel) lucra pe șantiere izolate, spre care dosarele de cadre răzbeau cu greu din pricina norilor de praf, a hărților aproximative și a drumurilor desfundate. La construirea releului de pe vârful Coștila, a mâncat luni întregi mămăligă cu marmeladă, iar în drumurile prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
avioane, închipuindu-și că-mi va lua mințile cu o rețetă căreia cei mai mulți dintre puști nu-i rezistau. L-am lăsat să turuie, m-am arătat interesat de cunoștințele lui aeronautice (mama căscase ochii, fiindcă ea știa prea bine că băiețelul Filip nu-și visase să se facă aviator, ci argitect și gebul), tipul bănuiesc c-ar fi vrut să-și frece palmele, dar se abținea strategic, se simțea călare pe cai mari, galopa, mă credea prins cu totul în plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
desenele unor fetițe cu numele Cristina și Ioana, trei exemplare dactilografiate ale unei cărți netipărite, Zări nemărginite, sute de flori ale reginei și de gențiane presate, un refuz sec, standard, și pustiitor al Editurii Sport-Turism, o ilustrată agramată a unui băiețel Filip, rețete medicale, certificatul de garanție al unui aparat de radio, o felicitare fără cuvinte, doar cu o căsuță străjuită de-o floare și cu semnătura lui Matei. În pachete era viața bunicului meu. Cu grijă, cu curiozitate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cărbuni. O bucățică dintr-un cărbune se rostogolise pînă la piciorul băiatului. Și apoi, brusc, ca la un semn, ușile au fost date de perete și pe stradă au năvălit din toate direcțiile femei și bărbați, mai cu seamă femei. Băiețelul s-a uitat uimit cum acestea Încep să Înșface bucățile de cărbune, să le adune grăbite și chiar să se bată pentru ele. A pus piciorul pe bucățica de cărbune ce zăcea pe pămînt, lîngă el și, mai tîrziu, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
peste propriii mei incisivi - nimic de semnalat aici. O să mor și, secole mai tîrziu, arheologii - oare or să mai fie arheologi ? - Îmi vor dezgropa incisivii lungi și Îngălbeniți și vor zice „Ia uite la ăștia, Joe, nici o carie”. Exact ca băiețelul din broșură, care spune, zîmbind larg „Uite, mami, nici o carie !” Uite, mami, nici o carie. Of, Flo, drăguța de Flo, avea ea țăcănelile ei, țăcăneli care Îmi par cît se poate de adorabile acum, mersul ei ciudat, sforăitul ei asurzitor, laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
doilea. Deodată, la fereastra asta apăru fața bătrînei sale dădace, care-i făcea semn să intre În casă. „Mamă, mi-am omorît soția, și sînt căutat de poliție!“ repetă el. Dar maică-sa zîmbi și-i spuse, scuturînd din cap: „Băiețelul meu n-ar fi În stare să omoare nici o muscă“. N-avea timp de pierdut: dinspre celălalt capăt al pajiștii aceleia lungi și atît de pașnice, de dincolo de cercurile jocului de crochet, pe sub umbra falnicului pin somnoros, se apropia soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înainte ca ea să ajungă lîngă ei, trebuia neapărat s-o convingă pe maică-sa, dar nu-i veneau pe buze decît vorbe copilărești: „Ba da, ba da, ba da!“ Maică-sa se lungi În șezlong și-i spuse surîzătoare: „Băiețelul meu n-ar omorî nici măcar un gîndac.“ (Avea obiceiul să cam Încurce expresiile curente.) „Ba tocmai de aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Maică-sa murise Înainte de Primul Război Mondial, pe vremea cînd avioanele abia Începuseră să zboare, ca niște ciudate păsări de lemn, deasupra Canalului MÎnecii. O asemenea priveliște ar fi fost pentru ea la fel de greu de conceput ca și gîndul că băiețelul ei - piciul acela cu fața palidă și serioasă, În pantalonași cafenii și jerseu albastru, care-l privea ca un străin din pozele Îngălbenite ale albumului de familie - va ajunge un criminal. Întins pe spate, Rowe prinsese firele visului și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
omului de la Brutăria igienică, sau al prietenei lui Ernest? Dar dacă s-ar duce la domnul Prentice ar trebui să-i explice Într-un fel de ce a tăcut În aceste ore atît de prețioase. În fond, nu mai era un băiețel, ci un om În toată firea: trebuia să ducă la bun sfîrșit ceea ce Începuse. Și totuși, continua să ezite În timp ce asuda: nădușeala i se prelingea În ochi. Încă două numere! Deci, o șansă de cincizeci la sută! Va mai forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ridicarea ei pe targa ambulanței. În drum spre apartamentul său, în curtea din fața unui restaurant de pe marginea șoselei, Vaughan a recunoscut o târfă de la aeroport, o plasatoare de cinema cu jumătate de normă, mereu îngrijorată de aparatul auditiv defect al băiețelului ei. Șezând amândoi în spatele meu, i s-a plâns lui Vaughan de felul agitat în care conduc, însă el nu făcea decât să-i urmărească mișcările cu o privire absentă, aproape încurajând-o să gesticuleze cu mâinile și genunchii. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și de Seagrave, eu nu fusesem niciodată rănit într-un accident de automobil. Helen Remington îmi atinse brațul. - Segrave... făcu ea, arătând spre figura absolut destinsă a șoferului cu păr blond, care-și revenise în simțiri și se hârjonea cu băiețelul său. Se pare că mâine sunt de făcut câteva cascadorii cu mașina la studiouri. Îl poți împiedica să participe? - Întreab-o pe soția lui. Sau pe Vaughan - se pare că el dă tonul. - Cred că nu e cazul. Producătorul de televiziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de ventilație, luciul vinilinului perfect lustruit reflectând plinătatea moale a unui pântece sau a unei coapse, pădurile de păr pubian care creșteau din fiecare colț al compartimentelor acelor mașini. Vaughan mă privea din fotoliul galben în timp ce Seagrave se juca cu băiețelul său. Mi-amintesc fața lui, detașată dar serioasă, în momentul în care Seagrave își desfăcu nasturii cămășii și așeză gura copilului la sfârcul său, strângând pielea aspră într-o parodie a unui sân. Capitolul 11 Întâlnirea mea cu Vaughan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
îndoită i-ar fi trezit o anume bănuială. - Pleci? am întrebat, arătând spre valizele de pe bancheta din spate a mașinii. Încerc să dau de Vaughan. Vera își termină seria de întrebări adresată fetei de la benzinărie, încheind un aranjament pentru custodia băiețelului său. Apoi, continuând s-o fixeze pe Catherine cu privirea, urcă în mașină. - O tot urmărește pe actrița aia a lui. E căutat de poliție - un soldat american a fost omorât pe pasajul superior din Northolt. Am pus mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
locatarilor din blocul Str. Fotbalist Nicolae Dobrin Nr. 11, Bloc 1 Sc. B, avea loc la baia publică Grivița. Deși ne cunoșteam între noi, ne recomandarăm totuși. Goliciunea făcea deosebirile dintre locatari să pălească. Domnii arătau ca doamnele, fetițele ca băiețeii, băiețeii ca domnii, doamnele ca fetițele. Atmosfera era înflăcărată, toată lumea urla, de furie din cauza administratorului, de fericire din cauza apei care curgea nepăsătoare pe corpuri și capete, pe puli și pizde, pe brațe și picioare. Domnul Mărculescu, vecinul meu de palier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
din blocul Str. Fotbalist Nicolae Dobrin Nr. 11, Bloc 1 Sc. B, avea loc la baia publică Grivița. Deși ne cunoșteam între noi, ne recomandarăm totuși. Goliciunea făcea deosebirile dintre locatari să pălească. Domnii arătau ca doamnele, fetițele ca băiețeii, băiețeii ca domnii, doamnele ca fetițele. Atmosfera era înflăcărată, toată lumea urla, de furie din cauza administratorului, de fericire din cauza apei care curgea nepăsătoare pe corpuri și capete, pe puli și pizde, pe brațe și picioare. Domnul Mărculescu, vecinul meu de palier, propuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
prinseseră de fundul oalei. Când intră, însă, ștergându-și mâinile cu sârg de un șervet de bucătărie, îl găsi pe domnul J.L.B. Matekoni așezat pe scaunul lui. De partea cealaltă a camerei, privind pe fereastră, erau o fetiță și un băiețel, probabil frați. Menajera îi cercetă cu atenție, încercând să-și dea seama ce fel de copii sunt. Basarwa, își spuse ea: fără nici un fel de îndoială. Fetița avea pielea de culoarea aceea specifică, maro-deschis, culoarea bălegarului; băiatul avea ochii aidoma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o sprânceană. — În Botswana nu se trage cu pistolul. Suntem o țară civilizată. Se cufundară într-o tăcere plăcută, urmărindu-i pe oameni cum purced spre treburile lor zilnice. La ora șapte ușa casei Badule se deschise și ieși un băiețel îmbrăcat în uniforma specifică a școlii Thornhill. Se opri o clipă în fața casei să-și aranjeze cureaua ghiozdanului, apoi o luă pe cărarea care ducea la poartă și pe urmă coti repede la stânga și porni cu pași mari spre școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
moarte, interveni servitoarea mai tânără. Sunt și oameni de-ăștia. Îl lasă pe bărbatul ei să stea aici să vadă de nu știu ce afacere pe care și-a deschis-o aici. Dar trebuie să se întoarcă în fiecare vineri, ca un băiețel de școală care se duce acasă în week-end. Mma Makutsi aruncă o privire spre ceainic. Era o zi sufocantă și se întrebă dacă-i vor oferi și ei o cană de ceai. Din fericire, servitoarea mai în vârstă îi surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]