476 matches
-
uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute disperat prin cocioaba mică și dărăpănată. Virgil se ridică din balansoar și ieși. — Bravo! Zise el, uitându-se în sus, spre munte. Bravo! Deggle veni lângă el. — Nu-l găsesc nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că Vultur-în-Zbor a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cafea (doar ceai verde, dar din cel mai slab). Fructe, În schimb, mănânc. Mai ales atunci când le cumpăr ieftin, la reducere. Melanie nu s-a Întors din oraș, deși vremea s-a făcut foarte târzie. Am rămas așteptând-o pe balansoarul meu din lemn (cu proteza prinsă de picior, ca să nu mă surprindă, Doamne ferește, Într-o postură nedorită). Și am ațipit așa, răsfoind o carte lipsită de interes. Nici a doua zi Melanie nu a venit, lăsându-mă izolat În așteptarea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
casă Împrăștiind un miros puternic de after-shave si a trecut pe lângă mine ca pe lângă un mobilier, i-a spus Melaniei, pe un ton răstit, că are un sfert de oră „să-și strângă boarfele”. După care s-a așezat pe balansoarul meu din lemn de bambus, și-a aprins o țigară și a Început să o urmărească insistent cu privirea și să bată darabana pe brațul scaunului. Stăteam În picioare, lângă fereastră, tremurând de Încordare. Mă uitam la Melanie, care, nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu nasturi desperecheați, tuburi de zaharină, bani mărunți adunați într-o farfurioară. Pe gheridonul cu placă de marmură și aplicații de bronz se aflau o Biblie legată în piele și discursurile lui Cicero. Popa îl invită să ia loc în balansoarul din mijlocul odăii. Cristescu refuză. Se apropie de fotografia agățată deasupra biroului. ― Am fost ofițer de carieră, explică bătrânul. Colonel... ― Da, da... Îngână maiorul apropiindu-se de fereastră. Locuiți de mult aici? ― Din '50. Sânt cel mai vechi locatar. Ceilalți
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
fost un comunicativ, iar eu -râse scurt ― nu sânt din cale afară de curios. Când trăiești ca noi, e de ajuns că te suporți. Mărunt, boțit la față, ceva mai înalt decât un băiețel, semăna cu o maimuță cocoțată pe un balansoar. Maiorul căută din ochi scrumiera. ― Mulțumesc... E aici. Așadar, sânt foarte mulți ani de când locuiți în comun. Cum de nu ați găsit până acum nici o soluție? ― Hm! Nici n-am căutat-o. Chestiunea m-ar fi interesat cu 15 ― chiar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
umeri: ― Cianură. Autopsia va fi o simplă formalitate. Maiorul privi în gol apoi se îndepărtă cu umerii încovoiați. Bătu în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară, îl pipăie... Poate apasă o dată bine... Grigore Popa se chirci. Își scoase mâinile de sub broboada groasă. Erau noduroase, cu degete crispate ca niște
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Femeia nu a părăsit de trei zile locuința! Unde se află? ― Căutați-o în târg, prin spitale, la Morgă, la balamuc, sau la naiba știe! La urma urmei, nu mă plătește nimeni ca să păzesc toți nebunii! Se agăță de brațele balansoarului. Fiecare să-și păzească pielea, domnule. Ăsta mi-a fost principiul în viață. ― Sînteți un om cu principii... Am remarcat de la prima vizită, făcu maiorul răsucind între degete țigara neaprinsă. În ce relații erați cu domnișoara Scurtu? Popa reteză aerul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pleacă, pune lemnele la loc. Nici nu se cunoaște! Împunse degetul spre maior cu gestul lui caracteristic: Afirmațiile mele se pot verifica, întrebați vecinii, sectoristul... Se bătu cu palma peste frunte: Chiar acum câteva săptămâni... Vă spun imediat... Coborî din balansoar și scotoci în gheridonul de lângă pat. Se întoarse răsfoind o agendă mare. ― Am aici totul, cu date precise. Își muie gros degetul în gură. Aha, uite! Sâmbătă, 17 noiembrie. Seara la ora 22, 30. A venit acasă cu o tipesă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
până la urmă? ― A plătit și bacșișul chelnerului. ― Uluitor. Bătrânul scuipă într-o parte. ― Ăsta-i bărbat?! Și ăsta își îngăduie... Cristescu îl întrerupse: ― Aș vrea să mă uit puțin prin agenda dumneavoastră. Dacă-mi permiteți... Grigore Popa se ghemui în balansoar. Îl privi întunecat: ― Sânt chestiuni personale, intime, aș zice, care nu interesează pe nimeni. ― Vă asigur că voi trece peste ele. Bătrânul ezită, apoi scoase cu o mișcare silită din buzunarul de la piept altă agendă. Cristescu o răsfoi distrat (conținea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
zor să aranjeze o măsuță scundă, lăcuită, apoi dispăru Înăuntru să aducă limonada. Doamne, ce bine e, am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care făcea plajă pe terasa casei de vizavi. Aceea este verișoara mea, Tinsley Bellangere, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ștergându-mă cu prosopul. Am luat un pahar cu mojito și am sorbit din el. Era foarte revigorant. —Nu-i așa că e genială piscina? remarcă retoric Lauren. Se ghemui În prosop pe canapeaua din fața lui Tinsley, iar eu, Într-un balansoar vopsit Într-un violent albastru Latino. Am observat că spătarul scaunului era Încrustat cu un superb sidef. —Ce faci, Tinsley? am Întrebat-o. Tinsley părea să fie o mare figură, așa că doream să o cunosc mai bine. Nimic, Îmi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
opt de secunde (sau care vor fi fost cifrele exacte). Acesta era adevărul lumii, i-a spus ea tatălui la micul dejun în dimineața aceea și, pentru a pătrunde mai bine acest adevăr, decisese să își petreacă ziua stând în balansoarul din camera ei, strigând cuvintele „bucurați-vă“ o dată la patruzeci și una de secunde și „jeliți“ o dată la cincizeci și opt de secunde, însemnând trecerea celor zece suflete plecate pe lumea cealaltă și sărbătorind nașterea celorlalte zece. Harry își simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
multe ori, dar acum nu mai era decât o grămăjoară de cenușă care îi astupa o gaură din piept. În ultima sa zi de libertate, și-a petrecut douăsprezece ceasuri așezat pe patul copilei, privind-o cum se leagănă în balansoar și ascultând-o cum striga alternativ „bucurați-vă“ și „jeliți“ în timp ce urmărea limba mică a ceasului deșteptător de pe noptieră în rotirea ei lentă. „Bucurați-vă! striga ea. Bucurați-vă pentru cei zece care se nasc, care se vor naște, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
opriți. Bucurați-vă neîncetat, căci atâta lucru e cert, căci atâta lucru e adevărat și atâta lucru e dincolo de orice îndoială: acum sunt vii zece oameni care nu au fost vii până acum. Bucurați-vă!“ Și apoi, strângând tare brațele balansoarului în timp ce accelera ritmul legănării, își privea tatăl în ochi și striga: „Jeliți! Jeliți pentru cei zece care au pierit. Jeliți pentru cei zece ale căror vieți s-au dus, care își încep călătoria în marele necunoscut. Jeliți neîncetat pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pentru o fetiță de nouă ani, dar cine sunt eu să obiectez? Copilului îi place să citească, îmi spun, ceea ce e un lucru pozitiv, dovadă că mica noastră fugară nu e deloc înceată la minte. În timp ce Lucy se întinde în balansoar, cu romanul western, Tom se instalează pe scaunul de lângă mine. Își aprinde țigara de după micul dejun și întreabă: Crezi că Al junior o să-i dea vreodată de cap mașinii? Probabil, îi răspund. Dar eu nu mă grăbesc să plec de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să fie frumos și la noi... De la o etică („tradițională”) a îndestulării care impunea țăranului să aibă destul pentru propria sa gospodărie, de la vacă la acareturi, se trece astfel la o estetică („modernă”) a bunăstării, care expune frumusețea gratuită a balansoarului și alte însemne de emancipare. Dar termenul care le înglobează pe toate este cel de rustic, acesta rezumînd totodată cel mai bine efortul actual de modernizare a ruralului. Produs al unei nostalgii urbane proiectate în spațiul rural, acesta este preluat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
odihnească! Bidaru nu a ajuns în capitală, deși într-acolo plecase împreună cu fiica lui. O toropeală plăcută a pus stăpânire pe întregul său organism. Odihnit și fără greutate, suspendat în timp și spațiu, se simțea legănat, ca un fulg în balansoar, de o regină a orhideelor, gingașă și diafană. Plutea într-un ocean de sunete plăcute și odihnitoare, venite de pretutindeni sau de nicăieri, care împreună alcătuiau o melodie continuă, fără început și fără sfârșit, ce se scurgea pierzându-se în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe loc. — Nu ți-am dat voie să te miști, preciză. Și trebuie să te obișnuiești cu ideea că în Adoras, până când nu vor trimite alt ofițer, nimic nu se mișcă fără permisiunea mea. Străbătu încăperea, se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o strivească în legănatul său. își ridică ochii și-o privi fix. — Ascultă! spuse. Există decât două feluri în care se poate rezolva această problemă: cu binele sau cu răul. Eu, personal, îl prefer pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea roșie, un balansoar, câteva măsuțe ici și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete era acoperit aproape În Întregime de o hartă mare a gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cîteva zile de arșiță ecuatorială, Dumnezeu s-a înduioșat și a trimis spre "păcătoșii români" o zi de răcoare, pentru a vedea diferența dintre iad și rai. Cum ziua aleasă de Cel de Sus era o duminică, mi-am instalat balansoarul în umbrar, am desfăcut o bere, am închis ochii și m-am scufundat în meditații adînci. Dar adînci de tot, nu glumă. Viața mi se perinda ca într-un film și eu analizam rostul și, mai ales, esența interesantului periplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu care găteau, duminică de duminică, aceleași șnițele cu cartofi piure, alături de, cel mai probabil, o supă de găină și un cremeș. Am oprit o vreme În Piața Mică, un loc de joacă ruinat de lângă un stadion muncitoresc, cu câteva balansoare ruginite și iarba uscată plină de rahați de câine. Îngrețoșat, am ascultat o vreme toaca gospodinelor care băteau feliile de carne, am Încercat să fumez, nu mi-au ieșit mai mult de două-trei fumuri. Încălecând din nou, m-am hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
neagră din lemn, un cap îngust de african botos și buzat, cu coarne și urechi de bizon. Se vedeau, în fund, peretele acoperit de rafturi cu cărți, colțul unui birou masiv, picioarele umflate ale unui fotoliu. Dincoace, lângă ultima ușă, balansoarul în piele verde, atingând un pat de călugăr, lângă un scrin alb : adăpostul, poate, pentru musafiri cheflii sau pentru popasul călăto rilor veniți de departe. Peretele din fund n-avea decât ferestre. Toate deschise, în soarele verii care albise tencuiala
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stătea de vorbă În pridvor În noaptea de vară, iar vecinii Îl ascultau Într-o tăcere neclintită. Acum, cînd tata vorbea, se auzea cum cei din pridvor Îl ascultă la fel, se auzea cînd și cînd scîrțîitul furișat al unui balansoar, cîte un cuvînt rostit În șoaptă, cîte o Întrebare, o vorbă de protest sau de aprobare și apoi tăcerea lor flămîndă, atentă, vie, În timp ce tata vorbea. Povestea despre toate războaiele și necazurile pe care le cunoscuse, povestea cum stătuse - „copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îi răsuna În noapte ca un clopot. Ei, Doamne! i-am cunoscut pe toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]