12,445 matches
-
Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, și al lui Grigore Sava, funcționar comercial, devenit intendent al acestei școli. Urmează cursurile Liceului Internat, absolvind în 1920. Student la Facultatea de Drept a Universității ieșene, după obținerea licenței, în 1925, intră în barou. Cu un an înainte avusese prima expoziție de caricaturi. Abandonează avocatura și, cu un condei ascuțit și uneori afurisit, începe să scrie comentarii în care fulgeră ochiul lui de plastician. Publică, totodată, desene în „Universul literar”. În 1929 se întoarce
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
al patrulea e prezent în „Cuvântul liber”, „Vitrina literară”, „Europa”, „Viața de azi”. De sub tipar îi ies volumele de poezii Înfrângeri (1934), Paisie psaltul spune... (1934) și Notații (1936), precum și eseul Nietzsche (1937). În timpul regimului antonescian S. e radiat din barou și din corpul ofițerilor de rezervă, i se interzice să publice și prestează muncă obligatorie. După august 1944 își recapătă drepturile și, mai mult, devine secretar general la Ministerul de Interne. Colaborează acum la ziarele „Răspântia” și „Libertatea”, i se
SILVIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
Bogrea (1909-1916). Mobilizat în 1916-1917, promovează în 1919 toate examenele pentru anii de studii ai Facultății de Drept la Universitatea ieșeană, iar în 1920 obține diploma de licențiat. Se va dedica avocaturii, ajungând unul din maeștrii barei, mai întâi la Baroul de Iași, iar după 1938, când se stabilește la București, la acela de Ilfov. Este unul din fondatorii Asociației Literare și Științifice „Viața românească” (1920), cu prilejul apariției seriei a doua a revistei devenind un membru marcant al cercului din jurul
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
1923. Director: Valjan. Comitetul de direcție (menționat la numărul 2): D.R. Ioanițescu, Dem. Micescu, G. Neter, I. Gr. Periețeanu, C. Stravolca, Țicu Ștefănescu; prim-redactor: V. Zamfirescu. Editată și scrisă de magistrați și avocați, mulți dintre ei mari nume ale baroului românesc, și preluând ca titulatură denumirea populară a „sălii pașilor pierduți” din Palatul de Justiție, U., publicație de satiră care mărturisește a fi avut ca model revista pariziană „Quinzaine”, se prezintă fără echivoc într-un Cuvânt înainte semnat de director
URLATOAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290380_a_291709]
-
Palatul de Justiție, U., publicație de satiră care mărturisește a fi avut ca model revista pariziană „Quinzaine”, se prezintă fără echivoc într-un Cuvânt înainte semnat de director: „A cui este această revistă? A tuturor...! A tuturor celor ce iubesc Baroul și Magistratura țării și ar vrea să le vază moralmente la rangul de prime instituții ale unui popor mare și civilizat. A tuturor care iubind frumosul și știința își dau seama că pentru a înălța patria trebuie să închine inteligența
URLATOAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290380_a_291709]
-
București Liceul „Mihai Viteazul” (1971) și tot aici va urma în paralel Facultatea de Drept și pe cea de Matematică, luându-și licențele în 1975 și în 1976. Face carieră juridică în calitate de judecător (1975-1980) și avocat (din 1980), prodecan al Baroului București (1993-1995). Colaborează la revista „Tribuna”. Volumul de debut al lui V., Drumul și timpul (1979), e conceput ca o inițiere poetică inversă, pornind de la lirica sofisticată, abstractă, modernistă, spre a ajunge la simplitatea versului în ritm popular. Cele patru
VASILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
sa și cu sprijinul lui Marcel Iancu, revista „Contimporanul”, care avea să canalizeze o bună parte a energiilor tinere din literele și artele plastice românești interbelice. În 1924 termină Facultatea de Drept la Universitatea din Iași, înscriindu-se apoi în Baroul de Ilfov, dar fără să profeseze, iar un an mai târziu, în 1925, scrie la „Lumea” ieșeană și debutează editorial cu volumul de proză scurtă Descântecul și Flori de lampă. În pofida unor anunțuri privitoare la iminenta apariție a unei cărți
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
1927 doctoratul în drept. A profesat avocatura și a fost, concomitent, asistent (1928-1938), conferențiar (1938-1942), profesor (1942-1947) la Catedra de drept constituțional și administrativ de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Înalt demnitar sub guvernarea antonesciană, e suspendat din barou în 1945. După 1948 va fi contabil la Șantierul TCH-Titu, profesor la Cooperativa „Prestarea”, controlor de bilete la Grădina Zoologică, muncitor necalificat la Uzinele Chimice Române, arhivar și manipulant la Cooperativa „Soarele”, iar din 1964 documentarist, apoi, din 1968 până în
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
una «bucătărie» - în locul celei reale, foarte incomodă, amenajată din fosta terasă -, iar cealaltă, în care locuise bunica, tocmai atunci decedată, era declarată «cameră de serviciu». Deoarece în același interval de timp mă căsătorisem, iar tatăl meu fusese dat afară din «Barou» (interzicându-i-se, prin aceasta, exercitarea profesiei „libere”, de avocat) și datorită „zvonurilor” anunțând nori din ce în ce mai negri, s-a renunțat la mica stratagemă: considerând că trebuia ales răul cel mai mic, au fost aduși, ca ocupanți ai celor două mici
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în 1949, în ziua de 19 decembrie, am fost chemat la grefa închisorii și mi s-a adus la cunoștință că mâine voi fi judecat și că voi avea un apărător din oficiu. Într-adevăr, a venit un avocat de la baroul Suceava, avocatul Găină. I-am spus avocatului că eu n-am nici o declarație la dosar și nu știu de ce sunt învinuit. Avocatul, destul de timorat, mi-a răspuns: „Eu nu sunt aici ca să te apăr, ci ca să te acuz”. I-am
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ecaterinei și al lui Tudor Popescu, avocat. Învață la București, unde va absolvi Liceul „Gh. Lazăr” (1930) și va urma cursurile Facultății de Drept, încheiate în 1934, studiind apoi și la Paris. După absolvire va fi scurtă vreme avocat în Baroul de Ilfov, funcționar și aproape toată viața liber-profesionist. Debutează la revista „Bluze albastre” în 1933. Semnează cronică dramatică la „Contemporanul” și la „România liberă”, colaborând de-a lungul timpului și la „Viața literară”, „România literară”, „Viața românească” (unde e și
POPESCU-20. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
Aici, devenit copilul teribil al școlii, scrie versuri înrâurite de muzicalitatea eminesciană în revista școlară „Spre lumină”, apoi debutează cu volumul de poezii Pagini intime (1905). Urmează studii de drept tot la Iași, obținând licența în 1910. Se înscrie în Barou, dar nu practică avocatura, atras fiind de viața politică și de publicistică. Gazetar pasionat, redactează, între 1914 și 1919, revista „Politica”, semnând cu pseudonimul Criton, este redactor la „Gândul liber” (1920), director al publicației electorale „Lumină!” (Vaslui, 1931-1933), redactor la
RASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
la Sighișoara (1920-1924), liceul la Blaj (1924-1931), Facultatea de Litere și Filosofie și Facultatea de Drept la Cluj (1931-1937), luându-și doctoratul în drept cu teza Basarabia în lumina dreptului internațional. Între 1938 și 1940 a fost avocat pledant în cadrul Baroului Cluj, după care a îndeplinit funcția de șef de secție și șef de serviciu în Ministerul Afacerilor Străine (1944-1947). A fost condamnată de Tribunalul Militar din București pentru „agitație publică”, executând o pedeapsă de cinci ani (1950-1955). După repunerea în
NEGOSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288405_a_289734]
-
care a absolvit-o în 1898. Câtva timp a fost șef de cabinet al lui B. Delavrancea, primar al capitalei. Și-a continuat studiile la Paris, unde în 1904 și-a luat doctoratul. Întors în țară, s-a înscris în barou, în 1906 fiind numit profesor de istoria dreptului vechi românesc la Facultatea de Drept din Iași, de unde se va transfera, în 1920, la Universitatea din București. A fost, o vreme, inspector general al învățământului secundar și superior. Pe parcursul carierei didactice
PERETZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288757_a_290086]
-
5.II.1947, Zalău), poet, eseist și traducător. Este fiul Salustiei (n. Șerban) și al lui Alexandru Gorșcovoz, șef de gară. După ce termină liceul la Baia Mare (1964), urmează Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1964-1971). Se înscrie în Baroul din Satu Mare, practicând avocatura. Între timp va absolvi, în sistemul învățământului fără frecvență, și Facultatea de Filosofie a Universității clujene (1977). Ca student, frecventează cenaclurile revistelor „Tribuna” și „Echinox” și debutează în 1967, la „Amfiteatru”. Mai colaborează la „Steaua”, „Familia
PINTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288822_a_290151]
-
și pe front se îmbolnăvește de tuberculoză. Urmează, în primii ani postbelici, Facultatea de Drept a Universității din Iași. După absolvire e magistrat (substitut de procuror, procuror), avocat (până în 1946, când i se interzice practicarea avocaturii în urma epurării politice a barourilor). A trăit la Dorohoi până în 1940, mutându-se apoi la București, unde frecventează ocazional cenaclul Sburătorul. O. era apreciat ca fermecător partener de conversație și cultiva cu talent „comerțul” epistolar, dar existența lui s-a plasat sub semnul discreției. A
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
Pătrășcanu, învățători. Urmează școala primară în comuna natală și își continuă studiile la București, unde va absolvi în 1941 Liceul „Gh. Șincai”, iar în 1945 Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie. Un timp a profesat avocatura în Baroul Ilfov, apoi a lucrat pe șantierul petrolifer Moinești-Bacău și multă vreme a fost economist într-o întreprindere de construcții. A frecventat cenaclul „Titu Maiorescu” (București), ai cărui membri erau mai cu seamă juriști. Debutului din 1939 în „Curentul magazin” i-
PATRASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288713_a_290042]
-
primară și cursurile Liceului „A.T. Laurian” (1897-1909). S-a înscris apoi la Facultatea de Drept din București, pe care a absolvit-o în 1913. După ce a fost o vreme secretar al unchiului său Basile Missir, s-a înscris în Baroul botoșănean. Mobilizat, participă la campania din 1916-1917, urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de căpitan. După război profesează avocatura, angrenându-se și în viața politică, în formațiunile conduse de N. Iorga. Ales ajutor de primar al Botoșanilor în 1919-1920, sprijină
MISSIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288186_a_289515]
-
i se intentase. Continuă prelegerile la Universitate (unde predă și estetica), precum și activitatea de conducere a Școlii Normale, de la a cărei direcție va fi însă înlăturat, fără motiv, la 16 ianuarie 1868. M. profesează acum și avocatura (fusese admis în Baroul de Iași la 10 ianuarie 1866). Partizan convins al unității tânărului stat român, a desfășurat o intensă activitate politică, mai ales în paginile ziarului „Vocea națională” (1866), pentru a combate mișcarea separatistă, susținând în același timp alegerea unui domn străin
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Țara Românească, unde la Universitatea din București, întemeiată în 1864, primul rector a fost profesorul de drept civil G. Costa-Foru. Înainte de primul război mondial, datorită faptului că diplomele de absolvire le permiteau o inserție profesională complexă - atât în magistratură și barou, cât și în unele profesiuni din domeniile economic, administrativ și politic, numărul studenților de la facultățile de drept depășea cu mult numărul studenților de la celelalte specializări. Un carnet de note din anul școlar 1886-1887 ne demonstra faptul că, în planul curriculumului
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
talentate. Al acumulărilor pozitive, al pragmatismului și strictei referențialități. Zece ani În care toate instituțiile de cultură să fie obligate să-și redacteze marile și micile instrumente de lucru, istoria Academiei și a universităților românești [subl. n.], istoria radiodifuziunii, dicționarul baroului românesc, istoria institutelor de cercetare, a uniunilor de creație, o istorie serioasă a ziaristicii, dicționare de istorici, geografi, actori, regizori, muzicieni, o colecție editorială cu toate cărțile dedicate Bucureștilor, o enciclopedie a teatrului..., mă rog, fiecare e liber să adauge
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
adăpost, unde ele puteau locui în condiții de igienă și confort, în schimbul unei sume modeste. Au fost rezervate în „Casa femeii” și camere pentru femeile aflate în trecere prin București. Asistența juridică a mamei și copilului a fost încredințată de Baroul Ilfov, „Casei femeii”, unde avocații asociației dădeau consultații și pledau gratuit în diferite procese: de succesiune, divorț, pensii alimentare, viol, tutelă etc.3 În impozanta sală de festivități a „Casei femeii” importante personalități științifice din țară și din străinătate au
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
S. Budurescu, inginer, B., care după o scurtă și discretă febră simbolistă, se sustrage definitiv chemării muzelor, a făcut la București cursuri liceale, la Colegiul „Sf. Sava”, apoi studii de litere și drept. Pe lângă o carieră de avocat (intră în Baroul Ilfov în 1912), nutrește ambiții politice, fiind deputat în 1919-1920, 1931-1932 și în 1934-1937. Deține, un timp, funcții de o anume însemnătate: secretar general în Ministerul Muncii, în Ministerul de Interne, subsecretar de stat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri (în cabinetul
BUDURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
câțiva ani, este un colaborator apreciat al „Convorbirilor literare”, cu proză și versuri. După obținerea licenței, numit magistrat, colindă, între 1892 și 1896, orașele București, Pitești, Craiova și, în sfârșit, Târgoviște. Aici, neputând suporta duritatea vieții de judecător, intră în baroul local, ca avocat (1897). Va profesa în orașul natal mai bine de un deceniu. Viața nu-i este, totuși, monotonă. Între 1 ianuarie 1895 și 31 decembrie 1899, este membru în comitetul de direcție al „Convorbirilor literare”, continuând să facă
BRATESCU-VOINESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
județului Dâmbovița. Practică avocatura și își continuă activitatea politică, alăturându-se, în 1908, grupării conservator-democrate a lui Tache Ionescu (din care se va retrage în 1922). Ia parte la război, fiind ofițer de rezervă, iar după încheierea păcii reintră în barou ca avocat pledant. Membru, de la înființare, al Societății Scriitorilor Români, este ales în mai multe rânduri în comitetul de conducere. Avea reputația unui sportiv desăvârșit și a unui specialist în codul onoarei și al duelului. A fost asasinat de tâlhari
CAÏR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286010_a_287339]