831 matches
-
privitoare la viața de după moarte, la o lume de dincolo de lume, la un pretins destin post mortem. Dacă se întâmplă totuși ceva, susține el, aceasta nu se bazează în nici un caz pe principiul vieții de dinaintea morții - cu dezlănțuiri de veselie, beatitudine și bucurii etc. Cum să placă așa ceva Vaticanului? Referitor la formă, nu-i place nici autorul lui Fedon: prea alambicat, neorientat direct spre fapte, încâlcit în logica dialogurilor sale, dens până la exces și în opinia sa, desfășurându-se într-un
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Enea - trebuia neapărat s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-un manifest politic sau într-o pledoarie pentru puterea unui singur om! Venus exprimă pur și simplu atât plăcerea sexuală, cât și bucuria divină, atât jubilația corporală, cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că e numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu, care permite nașterea oamenilor și a puterii asupra destinului lor. A ști să trăiești presupune să înveți să
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pune; în orice caz în faptul că și în felul cum și le pune. Pentru moment mă opresc la ceea ce Mazilu numește „prejudecata fanteziei”. Da, așa e; există în favoarea fanteziei o prejudecată prestigioasă și contagioasă. Toată lumea, cu zâmbet transfigurat de beatitudine, se închină fanteziei. Cine se lasă mai greu e fără apel taxat de îngustime a minții, mai de-a dreptul de prostie. Firește, există asemenea proști și (mărginiți care nu văd nimic dincolo de utilitatea cea mai meschină și pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de dorința de înălțare „din lumea veșnicelor patimi”, de aspirația spre edenul florilor și al luminii. Starea poetică este aproape echivalentă cu o baie de imagini campestre și celeste, debordând de încântare vizuală și auditivă, e o comuniune cu natura. Beatitudinea trăirilor senzoriale face ca lucrurile să își piardă corporalitatea și să fie percepute ca niște emanații de energie care se pot contopi cu lumina divinității. Totul devine plutire, zbor, cântec, armonie, visare, sufletul e beat de soare și flori ca
MANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287977_a_289306]
-
un ritual ce actualizează o stare originară. De aceea, impresia că poetul se repetă, că se autopastișează sau că alunecă în verbiaj nu e decât rezultatul unei lecturi inadecvate, improprii. Ca și „nemurirea” voiculesciană („o lucrare fără de sfârșit”), starea de beatitudine și de extaz, comuniunea mistică cu sacrul este un exercițiu spiritual reluat la infinit și care îl cuprinde și pe cititor în volutele urcătoare ale vortexului. Poezie a ascensionalului (zbor, nadir, floare, parfum, beatitudine, har, suflu, lumină, foc, cer/ceruri
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
o lucrare fără de sfârșit”), starea de beatitudine și de extaz, comuniunea mistică cu sacrul este un exercițiu spiritual reluat la infinit și care îl cuprinde și pe cititor în volutele urcătoare ale vortexului. Poezie a ascensionalului (zbor, nadir, floare, parfum, beatitudine, har, suflu, lumină, foc, cer/ceruri sunt doar câteva dintre cuvintele tematice), spațiul ei, al originilor paradisiace, nu apare ca rezultat al setei romantice după universuri compensatoare și recuperative, nici ca o dramatică questa în care se angajează eul liric
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
a teologiei dialectice îi e străină. I. se întoarce la poezia jubilantă a laudelor și a contopirii mistice cu misterul divin, în vecinătatea tipologică a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Ioan al Crucii și a Sfântului Francisc: extaz și beatitudine a locuirii în sacru, a eucharistiei sau, cu vorbele poetului, a „venirii”, „vederii” și „prezenței”. E o poezie imnică și cu un lirism al gnozei, cu o depășire a cunoașterii estetice și cu ridicarea la cunoașterea supraînțelegătoare, charismatică. Întoarcere, totodată
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
a decernat Premiul Fundației Culturale „Iancu Flondor”. Debutează în presă în 1968. Primele plachete de versuri - La șezători (1975) și Trecere în alb (1980) - poartă amprenta unui accentuat romantism adolescentin, transcriind stări și ipostaze în care dragostea poate ajunge la beatitudine. Cărțile ulterioare, Stare totală (1986) și Dorul (1991), o reprezintă pe J. cu adevărat. Ele cuprind meditații lirice asupra destinului dramatic al omului contemporan, virtuțile cele mai apreciate fiind bunătatea și dragostea pentru aproapele tău. Vibrantul examen de conștiință din
JOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287675_a_289004]
-
pun masca pe nas și gură și respir adînc. Uau. E fantastic! Mă simt de parcă tocmai aș fi dat pe gît o sticlă de șampanie! — Hei, Îmi iau masca de pe față și-i arunc lui Luke un zîmbet plin de beatitudine. E foarte mișto. Ar trebui să Încerci și tu. — Becky, te descurci extraordinar. Îmi strînge mîna, fără să-și ia ochii de la mine. — E totul În regulă? E așa cum ți-ai planificat? — Ăă... În general, da! zic, evitîndu-i privirea și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
că viziunile sale coșmarești ar fi așa-zicând benigne, suportabile. Căci, chiar dacă și aceste halucinații sunt terifiante în sine, ele nu fac decât să disimuleze un rău cosmic: teama de a nu (mai) fi. Tocmai de aceea singurele momente de beatitudine care apar sunt cele în care baia de sânge a corpurilor acoperă chipul - mult mai hidos - al morții: „numaivădmoarteaîntunericulesteplindesânge” (Picături de ploaie). Ce nu acceptă însă poeta e regresiunea în turnul de fildeș al propriului eu, de vreme ce sursa răului nu
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
Capek, Krakatit, București, 1967, Fabrica de absolut, București, 1969, Echipa întâi, București, 1974; L. Smocek, Labirintul, București, 1967; Josef Toman, După noi, potopul!, București, 1968, Don Juan. Viața și moartea lui Don Miguel de Mañara, București, 1970, Socrate: în căutarea beatitudinii (în colaborare cu Miroslava Tomanová), București, 1980; I. Klíma, Castelul, București, 1970; Ladislav Tazký, Amenmaria. Soldați unul și unul, București, 1970; Jan Burian, Bohumila Mouchová, Misterioșii etrusci, pref. Radu Florescu, București, 1973; Klára Jarunková, Singură la părinți, București, 1973; Jarmila
GROSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287371_a_288700]
-
sine într-un Ev Mediu idealizat. În multe reverii sentimentale este contemplată dragostea, trăire gravă, unică, însoțită de gesturi solemne sau eroice. Atunci când presentimentul morții se intensifică, din voluptatea renunțării, a jertfei în numele iubirii închinate lui Dumnezeu, se naște o beatitudine contemplativă specială. Versurile înscriu astfel și un jurnal, document psihologic a cărui relevanță este concurată numai de scrisorile bogate, dense, trimise de H. în special ilustrului său tată („un bildungsroman epistolar”, cum le numește Paul Cornea). S-au păstrat, de
HASDEU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
Pârvulescu, Erotica morții, RL, 1993, 31; Doina Tudorovici, Poetul are nevoie de dragoste, CNT, 1993, 37; Constantin, Complicitatea, 134-137; Răzvan Voncu, Postmodernism religios, L, 1997, 8; Andrei Grigor, „Privirea lui Orfeu. Jurnal metafizic”, L, 1997, 35; Liviu Grăsoiu, Bucuria, extazul, beatitudinea, JL, 1997, 1-4; Pop, Pagini, 149-150; Gabriel Dimisianu, Leul în iarnă, RL, 1999, 1; Nora Iuga, O femeie trece prin poemele lui, RL, 1999, 1; Grigurcu, Poezie, I, 654-656; Dicț. esențial, 447-449; Dicț. analitic, III, 405-406; Manolescu, Lista, I, 173-180
LAURENŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
ale acestuia. că Sentimentele psihice, care sunt raportate la Eul personal, reprezentate prin siguranță, identitate, vitalitate, autoritate, prestigiu, putere, bucurie etc. dă Sentimentele religioase și metafizice, În raport cu Supra-Eul moral al persoanei, cu idealurile și aspirațiile acesteia. Ele sunt reprezentate prin: beatitudine sau fericire, disperare, remușcare, starea de liniște și pace interioară, seninătate, siguranță etc. Sentimentele psihice, ca și sentimentele spirituale, religioase și metafizice, au rolul de a ne semnala avantajele sau obstacolele, oportunitățile sau inoportunitățile de viață. Ele au rolul de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare speciale. Acestea urmăresc depășirea limitelor realității lumii, eliberarea sufletească a individului, sau a grupurilor umane, și proiecția sa Într-un spațiu transcendent, prin Întâlnirea și comuniunea cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
același sentiment de plenitudine „care te stăpânește câteodată după ce asculți multă muzică de Mozart” (59), care preia și modifică un pasaj din 1932 și 1936 din Stcherbatsky, care la rândul lui Îl cita pe indianistul O. Rosenberg, iar acesta comparase beatitudinea primelor experiențe yoghinice avute În Japonia (cf. Y I, p. 85 n. 1) cu senzația produsă de ascultarea muzicii... Înainte Însă de a vedea cum evoluează calchierea literară a itinerarului tehnicilor yoga, să ne reîntoarcem la Patañjali și la comentatorii
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sau slabă a vieții, calmul și tensiunea, angoasa, sentimentul de sănătate sau de boală etc.; sentimentele raportate imediat la Eu, la lumea prezentă; sentimentele spirituale, de tipul celor religioase și metafizice, care sunt „sentimente de salvare”, reprezentate prin: starea de beatitudine sau fericire, disperare, siguranța sufletească de sine, remușcări, sentimentul de pace și seninătate etc. Capitolul 8 Comunitatea umană și mediul social 1. Comunitatea umană Comunitatea umană este grupul social-uman de indivizi, eterogen constituit, care este considerat ca atare prin dispunerea
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
puțin „lărgesc” orizontul existenței, oferindu-i individului un grad teoretic nelimitat de libertate spirituală sau de acțiune, situându-l „în afara lumii” sau „deasupra” acesteia, într-un spațiu transcendent sau transreal, dar simultan și transpersonal; acestea sunt stările de extaz, de beatitudine, stările de reverie, crepusculare, de euforie, de creație artistică, de contemplare estetică, de fericire morală etc. Din cele de mai sus rezultă că situațiile vieții sunt realități de un mare interes vital pentru un subiect, care fie că îi restrâng
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
paradisiac, numindu-și iubita „surioară”, după modelul biblic. În nota exultantă a iubirii și tinereții, poetul se autodefinește: „eu sunt o sărbătoare fără sfârșit” ( Îmi pare că visez tot timpul, din volumul Sunt fericit că te iubesc). Paradisiacul provine din beatitudinea eului liric de a se regăsi într-o armonie universală, comunicându-și neîncetat fericirea apartenenței la marele tot: „Zilnic îmi bate în tâmple cu aripile/ o pasăre măiastră intră îi spun/ nu sunt decât un văzduh luminos/ în care se
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
Hora holdelor, Rădăuți, 1935; Stihuri, metafore și imagini românești, Rădăuți, 1935; Marathon, București, 1936; Acteon, Fălticeni, 1938; Artur Gorovei, Brașov, 1938; Insurgențe, Fălticeni, 1938; Nord, Fălticeni, 1938; Portrait de la Bucovine, Paris, 1939; Nerv, București, 1940; Sânge și crini, Cernăuți, 1942; Beatitudini, Cernăuți, 1943; Essai de bibliographie pour l’étude du „dor” roumain, Cernăuți, 1943; Opinii europene despre dor, București, 1943; Alborada (Poezii gotice), îngr. Ion Derșidan și Paul Magheru, pref. Mircea Zaciu, Reșița, 1998. Ediții, antologii: Ion Roșca, Semne-n scuturi
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
tânăr idealist doritor să se realizeze în teatru și o mamă cu vederi ultrapozitive. Comedia într-un act O amică e o simplă glumă, „amica” fiind o viespe care readuce înțelegerea între soți, în vreme ce piesa Lumină nouă vrea să surprindă beatitudinea încercată de o fată care, refuzând orice legătură sentimentală, se călugărește. Poezia depărtării, cu intriga generată de o cazuistică psihologică artificioasă, are în centru tot tribulațiile iubirii, ca și comedia Vochița, dar compusă cu mijloacele farsei, exploatând întâmplări senzaționale, coincidențe
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
scriiturii, Arad, 1996, 29-36; Perian, Pagini, 203-208; Zaciu, Departe, 25-28; Petre Stoica, PRA, II, 1066-1073; Marin Mincu, Un poet „copleșit de glorie”, LCF, 1999, 9; Cărtărescu, Postmodernismul, 316, 393; Milea, Sub semnul, 17-19; Mircea A. Diaconu, Petre Stoica. Melancolie și beatitudine, CL, 2000, 7; Bucur, Poeți optzeciști, 202-203; Dicț. esențial, 803-805; Grigurcu, Poezie, II, 395-419; Micu, Ist. lit., 416-417; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 122-124; Regman, Ultime explorări, 96-99; Alex. Ștefănescu, Petre Stoica, RL, 2001, 7; Marius Chivu, „Insomniile
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
de interacțiune dintre „drog/subiect” și dintre „drog/societate”; - efectul drogului asupra individului dar și al mediului social și anturajul acestuia ca factori cauzali; - apariția unei stări de dependență de aportul de drog la individul respectiv; - obținerea unei stări de beatitudine, de reverie, de plenitudine și de satisfacție interioară a individului care consumă droguri („paradisurile artificiale” ale lui Ch. Baudelaire și H. Michaux, J. Cocteau etc.); - conduite de refugiu ca „soluții” la situațiile de impas ale vieții cărora individul respectiv nu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
antrenează o diminuare a stării de oboseală, o senzație de creștere a energiei personale și a activității, o stare de excitație euforică. c) Droguri ce reduc starea de tensiune psihică, de suferință, de durere, înlocuindu-le cu o stare de beatitudine, euforică de diferite grade, de uitare și somn. Din cele de mai sus se poate desprinde marele polimorfism psihopatologic pe care-l produce aportul de droguri. Acesta are cauze multiple și ele configurează un anumit profil de personalitate a toxicomanului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]