1,811 matches
-
l-a condus pe Foucault să trateze rațiunea ca fiind... "nebunia nebuniei"54, iar nerațiunea ar însemna că "adevărul nebuniei este rațiune [...] cvasirațiune"55. În concepția lui Foucault, nerațiunile clasice constau în a percepe umanul, oamenii cu ochelarii unor "structuri binare"56 (adevăr/neadevăr; lume/fantasmă; ființă/non-ființă; zi/noapte etc.). Acest mod maniheist de a percepe lumea, prezent la oamenii moderni, l-aș include în mentalitatea arhaică din secolele XVII-XVIII; mentalitate ce are drept suport epistemic seriile antinomice ale doctrinelor
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sexualitatea occidentală e însoțită de imagini, ierarhii, ritualuri, jocuri de putere, raporturi hegemonice între parteneri etc. O întreagă mistică și mai multe forme dogmatice compun sexul occidentalizat. Dinamica sexualității, a oricărei posibile sexualități se află în "marea serie a opozițiilor binare (trup-suflet; carne-spirit, instinct-rațiune, pulsiune-conștiință)"73. Sexualitatea se produce între aceste opoziții, dar totodată este stilizată, disciplinată prin norme social-politice, prin valorile unei anumite civilizații, prin etica societăților. Oamenii nerațiunilor clasice ("bine/rău") compun mecanica discursivă și practică. Dinamica sexualității poate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nici privilegiu, nici gestionare a ilegalismelor politicianiste! În privința celui de-al doilea enunț, și anume, acela al sexului fără lege sau fără de limită, Foucault ne introduce în concepția sa personală despre sexualitate, considerată doar o problemă de apreciere morală. Regimul binar al sexului (licit-ilicit, permis-nepermis) nu este doar o apreciere etică, așa cum spunea Foucault 78, ci și una de sănătate fizică și mentală, una politică din moment ce există riscuri și boli sexuale grave! Foucault știa prea bine acest lucru, fiind homosexual și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
concretețea unor cunoașteri ci, dimpotrivă, le acoperă. Dinamica vieții și cea a istoriei nu au nicio treabă cu "-ismele". Ceea ce îi unește pe White și Foucault în emplotment-ul lor față de modul lingvistic al cunoașterii moderne este ostilitatea și respingerea "reperelor binare" cu care ne-a obișnuit lumea intelectuală modernă: interpretare-interpret (Schleiermacher); semn-semnificant (Saussure); analiză-analizant (Lacan); explicat-explicant (Hempel). Aceste scheme intelectualiste, chiar dacă ordonează cunoașterea umanistă prin reducție și simplificare după o logică primară și vizibilă, au drept finalitate crearea unor clișee de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
logicii, retoricii și, în general, tuturor construcțiilor intelectuale. Intelectualizarea modernă și contemporană a istoriei e incompatibilă cu dinamica vieții și a faptelor istorice esențiale, chiar și într-o societate "de intelectuali". Prea mulți intelectuali cu sensuri, dar fără rost... Schemele binare din cunoașterea modernă ajută mai mult fantezia divizării istoriografice și teoretice, dar cu atât mai puțin un mod coerent și transparent de a percepe realitatea prin și din limbaje. Ele sunt mai mult efecte de analitică a cunoașterii moderne și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
un balans continuu spre coșmarul întrebărilor, prin gelozia defazată și resentimentul acut, de care Sandu se simte invadat tocmai cînd speră în vindecarea lui. Prin naratorul său, Proust dezvoltă în cîteva pagini o teorie a contratimpului amoros. Îl numește "ritmul binar", iar esența lui este dată de o mișcare specifică, pe care iubirea o înregistrează în cazul celor care nu au destulă încredere în ei pentru a fi convinși că o femeie ar putea să-i iubească vreodată, după cum nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
asupra alternantei dintre detensionare (alungirea primei note a timpului) și dintre tensiune (precipitarea celei de-a doua) și comparară swing-ul cu pulsiunile corpului în timpul actului amoros. Începând din anii '60, comparațiile lor le conveneau și muzicienilor care împrumutau decupajele binare moștenite din rock sau din muzicile latine.") Memorabile rămân cuvintele lui Louis Armstrong referitoare la jazz: "Muzică fantastică pe care o auzim la radio în zilele noastre se ascultă cu multă vreme în urmă în vechile catedrale unde surorile strigau
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ultima de tip sintagmatic. Tipurilor de relații caracteristice semnului le corespund și conștiințe diferite ale semnului. O conștiință simbolică ce vede semnul În dimensiunea sa profundă, Înzestrat cu un prestigiu mitic, o conștiință paradigmatică ce stabilește o omologie Între relații binare și o conștiință sintagmatică cea a raporturilor care leagă semnele Între ele la nivelul discursului. Conștiința sintagmatică prevede semnul În extensiunea sa, legăturile semnului anterioare sau posterioare, punțile pe care le aruncă spre alte semne. Astfel tocmai legătura sintagmatică nu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
et dangereuses, futiles et encombrantes" [Maupassant, Fort comme la mort, p.46]. Pariziana din românele decadente este considerată, cum o face Sar Péladan, "le relatif de l'homme" (Curieuse!), buna amantă, dar departe de activitatea spirituală. Femeia este un compus binar (corp și sentiment) și nu ternar, cum este bărbatul, deoarece nu posedă spirit. Femeia și orașul sunt legate prin blestem. La Péladan, sexul este regele capitalei: marchiza din rafinatul cartier Saint-Germain își plătește bărbații în trăsura închisă; un principe cumpăra
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al stâncii, / ce ne-a-mpins către râuri /altă nu ne-a ursit, doar vise Unde stau morți cu ochi deschiși, trad. MB).303 Poezia se structurează pe baza opozițiilor la care trimit termenii contrastanți: copii adulți, râs întristare. Alăturările binare descriu succint firul existenței umane supuse curgerii timpului, dominate de realitatea durerii și încheiate în lumea tăcută a morții. Creatorul observa cu detașare trecutul, prezentul și viitorul. Depărtarea, componența esențială a poeticii vagului, îi permite să vadă, să analizeze, fără
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
secte neoprotestante (președintele Bush este metodist), pentru care rebotezarea este echivalentă cu o a doua naștere, și care au luat un mare avînt, în special în sudul Americii, mai conservator-tradiționalist, autoproclamîndu-se ca "religia secolului XXI". Această retorică fatalistă, aceasta gîndire binară (bine-rău), această mentalitate de cruciat bigot aflat în campanie pentru apărarea "lumii civilizate", a "libertății" și pentru împlinirea "destinului istoric" sub "grația divină", această nevoie continuă (vezi și perioada Războiului rece) de dușmani impecabili în calitatea lor de păcătoși poate
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare, juxtapunere vs joncțiune etc. Sensul de desfășurare a procesului de constituire a semnificației artistice se prezintă ca rezultantă a două sau mai multe niveluri mecanismul intratextual urmează și nuanțează procesul complex al semnificării. (S1a) Între acești muri afumați
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a demola, ci, mai ales, în acela de a analiza structurile sedimentate, care formează elementul discursiv al propriei gândiri. Deconstrucția este, în chip aproximativ, o analiză a structurilor conceptuale binare, pe care nu le conștientizăm întotdeauna ci doar prin intermediul analizei de tip deconstructivist și care sunt, totuși, permanent prezente și active în gîndirea metafizică și, în cele din urmă, în orice gândire. Astfel, sarcina deconstrucției sau a reconstrucției interioare ar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nihilismul, în timp ce, în uzanță populară, termenul a ajuns să însemne de-montare/desfacere critică a modurilor de gândire tradiționale și a tradiției 63. Reținem însă că deconstrucția este o analiză a structurilor sedimentate în gândirea noastră, a acelor structuri conceptuale binare, pe care nu le conștientizăm întotdeauna, dar care sunt, totuși, permanent prezente și active în gândirea metafizică și în orice fel de gândire. Această permanentă procesualitate pune în centru limbajul și, deși se bazează pe o critică radicală a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se comunică, dar niciodată integral, alunecarea "cuantică" între rostire, nerostire, rostire incompletă, indicibil și tăcere constituind tot atîtea grade de înțelegere a limbajului lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb terțul tainic ascuns, ce leagă armonic tot ce pare discontinuu și fragmentat. Celălalt ca neuitare a sinelui profund, celălalt ca incitare permanentă la responsabilitate, tocmai prin fragilitatea și vulnerabilitatea sa. În esență, existența suferinței
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
luăm și la stînga și la dreapta în același timp, sau să tăcem și să vorbim simultan; dar mintea nu cunoaște asemenea obstacole și false opțiuni, iar Cioran, prin excelență, ne împiedică să ne lăfăim în clișeele și neputințele noastre binare, invitîndu-ne direct să înfruntăm complexitatea, și s-o acceptăm. Gînditorul nu a căutat o nouă patrie adoptivă, nu a dorit o altă identitate socială și legală, nu a cerut azil politic în Franța, ci și-a dorit o limbă în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suprimată distincția rigidă și artificială dintre Subiect și Obiect, că ar trebui să încetăm cu referința privilegiată la exterioritatea lumii materale și să singurul mod posibil de a ne apropia de sensul realității este de a accepta o viziune nu binară, așa cum o cere logica clasică, ci ternară și multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
adevărată critică a filosofiei moderne, instituind noi teorii ale limbajului și discursului. "A gândi genealogia structurată" a conceptelor, a realiza acel "dublu gest, dublă știință" care este deconstrucția, înseamnă a porni de la premisa că gândirea occidentală se desfășoară în jurul opozițiilor binare de tipul inteligibil/sensibil, obiect/subiect, vorbire/scriere. Aceste opoziții, însă, nu reprezintă pentru deconstructivist o simplă ilustrare, o imagine, ci o ierarhie violentă în care un termen este mereu privilegiat în defavoarea celuilalt. Pentru Derrida, deconstrucția semnului este unul dintre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Postmodernism, care opune sinteza modernă antitezei postmoderne, distanțarea participării, perfecțiunea epuizării, scopul jocului, metafizica ironiei, profunzimea suprafeței, transcendența imanenței, granița intertextului, logosul tăcerii etc. Fiecare dintre termenii introduși în această schemă, deși reductivă și profund antipostmodernă prin utilizarea unei logici binare, a opozițiilor, transmite trăsături importante ale fiecărui curent în parte, caracteristici care le pot contura o imagine (chiar dacă nu statică, ci în mișcare și nefinalizată). De altfel, aceste așezări opozitive ale modernismului și postmodernismului au fost destul de contestate; S. Connor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dorește să fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe care și moderniștii o utilizează, situație care se transformă într-o altă critică la adresa proiectului lui Hassan, ce pare, în aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pare, în aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian (din altă perspectivă însă, situația poate fi lecturată sub semnul pluralității și al caracterului intrinsec contradictoriu al postmodernismului). Derrida observa că gândirea de tip occidental se desfășoară în jurul opozițiilor binare (realitate/aparență, sensibil/inteligibil, subiect/obiect etc.), pe care le interpretează ca ierarhii violente din pricina privilegierii unuia dintre ei. Tocmai de aceea faza de răsturnare a ierarhiei este un pas important în dinamica deconstrucției 190, introducând pe lângă un dialog critic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
290, care este chiar aceea a suplementarității, care induce semantic și ambivalența dintre completare, adaos și substitut, astfel încât a afirma că A este suplementul lui B introduce o ambiguitate în discurs, mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice ale lui Derrida sunt augmentate și de preferința sa pentru căutarea forței semnificației în digresiuni, ecouri, discontinuități, contradicții și ambiguități textuale, care au sugerat posibilitatea de a lectura și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dihotomiile tradiționale dintre subiectiv și obiectiv, bază și suprastructură, realitate și aparență etc. În dezvoltarea acestei teorii, cât și în aceea a rizomului, Deleuze și Guattari procedează convergent cu efortul lui Derrida de a interpreta filosofia occidentală în termenii logicii binare și de a o deconstrui prin pluralizare, diseminare, valorizarea diferenței, a multiplicității și a negării fundamentelor. Se poate adăuga acestui demers de subminare a schemelor conceptuale binare și de destabilizare discursivă și strategia seducției, teoretizată de Baudrillard, care obține efecte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
convergent cu efortul lui Derrida de a interpreta filosofia occidentală în termenii logicii binare și de a o deconstrui prin pluralizare, diseminare, valorizarea diferenței, a multiplicității și a negării fundamentelor. Se poate adăuga acestui demers de subminare a schemelor conceptuale binare și de destabilizare discursivă și strategia seducției, teoretizată de Baudrillard, care obține efecte similare în planul discursului. Micropoliticile dorinței deconstruiesc cuplurile opozitive clasice, iar acest lucru se observă și în respingerea opoziției dintre centru și margine, precum și într-un model
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]