988 matches
-
de graniță se mută la Gura Humorului. După anul 1800, în localitate încep să se stabilească germani, poloni, evrei, ucraineni, întemeind, în 1835, colonia cu numele „Bori” (întâlnit și sub forma de "Boureni"). Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Bori se ridica la 267 locuitori. Toți locuitorii erau germani (100,0%). Din punct de vedere confesional, toți locuitorii erau romano-catolici (100,0%). În 1835 localitatea este legată telegrafic cu Viena. În timpul ocupației austriece, Gura Humorului crește ca importanță, fiind ridicat
Gura Humorului () [Corola-website/Science/297026_a_298355]
-
toate astea la căldura lui “Cuptor” și se lasă la copt. Din când În când, se dau câteva ploi rare dar repezi, cu miros de vară și de fulger zvântate repede cu susur de vânt care a trecut ca o boare peste livezi de piersici, nuci bătrâni și meri ce dau În pârg, luînd de la fiecare câte o nuanță de miros și gust, pe care le lasă să se aștearnă peste Dumnezeeasca viță. După aia aștepți! Aștepți o vară și o
Editura Destine Literare by Ioan Vlad Nicolau () [Corola-journal/Science/76_a_339]
-
Carpinus orientalis"). Ca element endemic pentru acest subetaj semnalăm pinul negru de Banat ("Pinus nigra subsp.banatica"), întâlnit mai ales pe stâncării cu sol subțire, arealul cel mai bine conturat în Parcul Natural Porțile de Fier se găsește la Cioaca Borii, lângă Tricule - Șvinița. Arealele cu vegetație higrofilă sunt destul de restrânse, fiind situate în sectoarele de luncă a râurilor afluente Dunării, în defileul propriu - zis, dar și în unele bazinete de confluență cum sunt cele ale Cernei, Eșelniței, Mala, Mraconiei, Camenița
Parcul Natural Porțile de Fier () [Corola-website/Science/306948_a_308277]
-
găleată plină, pentru a se spăla de murdăria care se acumulase pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile de asediu. Cât de liniștită era acea întrerupere a luptelor. Soarele părea să urce inocent spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care lingeau ușurel zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare se auzea țipătul egretei albe. Pe malul opus, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai înalt rang. Chiar atunci, un strigăt de salut intră odată cu o boare de vânt. Era Hideyoshi care, de îndată ce se așeză în fața lor, își prezentă insistent scuzele: — Îmi pare nespus de rău că am fost atât de necuviincios. Când m-am sculat, am mers la templul principal - și, în timp ce mă rădeam în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de conferință. — Mă doare, se plânse el cu glas sonor, spre descumpănirea celor din jur. Părând să se simtă foarte rău, se culcă. Totuși, ca și cum ar fi fost complet stăpân pe sine, așeză perna astfel încât să stea cu fața spre boarea răcoroasă care adia din grădină, se întoarse cu spatele laceilalți și-și lărgi singur gulerul leoarcă de nădușeală. Medicul și slugile, însă, se alarmară. Vasalii săi intrară și ei, neliniștiți, unul după altul, să vadă cum îl puteau ajuta. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vom merge în tabăra principală de la Gakuden. Petrecu noaptea rumegând ideea. În zori, însă, sosi un mesager care îi spuse: Întrucât astăzi își face rondul de inspecție, probabil că Seniorul Hideyoshi se va opri la Castelul Inuyama, pe la amiază. Simțind boarea blândă de la începutul Lunii a Patra adiind peste el, Hideyoshi ieși călare din Gakuden și, după ce observă atent tabăra lui Ieyasu de pe Muntele Komaki și fortificațiile inamice din regiune, porni pe drumul spre Inuyama, însoțit de zece paji și slujitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
asta, ce e drept, era adevărat. Matilda însă îmi declarase fără ocol: nu citise pe nimeni, adică nici un filozof... Dar mă înșelam cu ea. Aerul ei de sus dispăruse și văzui cu surprindere cum i se accentua pe chip o boare de tristețe, expresie parcă a unui regret acid, a unui secret al ei despre care se vedea că n-avea de gând să vorbească, deși sugera că era strâns legat tocmai de discuția care avusese loc, discuție care nu mai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
uneori doar printr-un singur cuvânt rostit sau o simplă remarcă.) Acum venise așa cum plecase, ca și când tot timpul ar fi trăit în aceeași stare, cu tandrețe pentru mine, nu atât de rece și de străină ca atunci, și cu aceeași boare de tristețe pe chip și fără acel aer de sus pe care îl avusese, iritîndu-mă, în tot timpul discuției. Începuse fără introduceri să-mi povestească istoria căsniciei ei cu Petrică. "...Primul meu bărbat era de o grosolănie inimaginabilă, și când
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să dau înapoi, că timp de câteva luni săvârșisem un lucru foarte urât înjurîndu-mi prietenul, că poate ei doi se iubesc așa cum sânt și că intrusiunea mea brutală în viața lor n-avea nici o justificare. Ce mă apucase? Dar o boare de fericire se abătu asupra acestor gânduri, care se spulberară și îmi rămase numai bătaia inimii, pulsația ei înaltă și nebună... Cum, dar o iubeam demult, încă din clipa când o întîlnisem pe stradă sub ninsoare, și apoi scena din
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
însuși faptul ca atare, că mergi, restul, că auzi, vezi și miroși, constituind doar, din când în când, o surpriză liniștită; vezi un om alunecând și căzând, surâzi sau chiar râzi, cineva țipă, te întorci să vezi ce e, o boare de vânt îți aduce în nări miros de pâine caldă sau de ceva care se prăjește, ceapă în untdelemn sau jumări de porc, ți se face, pentru o clipă, foame... În noi înșine, dar fără să ne dăm seama, încetează
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
crezi, dar îți dai seama că nu mai sânt gândite și rostite de alții, ci de tine, și că tot ceea ce vezi (chiar și corul!) e străin de tine, cum tot ceea ce credeai tu că reprezinți îți este străin. Iată boarea primăvăratecă și altădată dulce care pătrundea peste mine prin fereastra deschisă de la baie, nu-mi mai umfla pieptul și nu-mi mai invada inima și nu-mi mai făcea gândul să zboare fără hotar. Pasăre rănită, care spera să se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
căuta și închisei ochii..." Nu pot spune, gândii, că n-am trăit destul pentru a-mi dedica tot restul vieții numai muncii mele. Cunosc și fața și reversul lucrurilor și nici o surpriză nu mă mai poate clinti... Doar melancolia poate, boarea tristeții, mâhnirea (dușmanul meu!), dar voi rezista și voi găsi eu un drog împotriva lor..." "...Aha! exclamă Matilda, nu răspunzi, nu-ți mai convine, nu ești capabil să-ți vezi abjecția în față. Păi cum s-o vezi când te
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se întîmple. Fumul însă se ridica în sus și roiul nu reacționa. " Bunicule, strigai, cât trebuie să stau așa?" Stai acolo, că nu te doare mîna", răspunse el supărat... Parcă ar fi sancționat un copil care nu înțelegea așteptarea. O boare de vânt făcu să freamăte salcâmul. Se lăsă o tăcere! "Dă-te jos!" strigă bunicul neglijent și disprețuitor. Coborâi, totuși, cu grijă, și nu mă mirai, cum nu se miră nici el, când văzui căciula de sită plină de albine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
intenție, sau din obiceiul pe care îl căpătase. Putea să nege. Dormea încă și o contemplai îndelung, turburat de trăsăturile chipului ei, care cu anii se accentuaseră și semănau chiar prea mult cu ale mele, amenințând să capete o insesizabilă boare, nu chiar de urâțenie, ci de ceva tern, fiindcă era mereu frumoasă, însă nu mai avea parcă pe chip toată acea dulce lumină de odinioară, când ne plimbam noi doi singuri prin oraș și îmi adormea în brațe. Mă dusei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Prolog fantezist, și din Elena Văcărescu, Norii) sunt ocazionale. În manuscris s-a păstrat ceea ce ar fi urmat să fie un volum de versuri, Soare stâns, și unul de proză, Cartea cu chipuri. Publicistica lui M., prin care adie o boare de lirism, poartă pecetea firii lui contemplative. Ceea ce o caracterizează este bunul-simț, ca și, în comentariul politic, scrupulul moralității, semn de oarecare donquijotism, în pofida unui spirit de observație care ratează rareori. Cronicile literare sunt scrise prietenos, cu o mână de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
țin de o bură/ și tot descîntul/ ce-mi este făptură/ se face floare de prun" (Într-un lăuntru). Și același echivoc între înfățișările sale palpabile și spiritualitatea sa, bineînțeles "adorată" de absolut: "Nu știu ce numeni mă duc/ dacă mai sînt/ boare beată/ cîntare sau iarbă/ Mă simt adorat din văzduh" (Nu știu). E drept că e consemnată și o aspirație spre umilința "dispariției", a dematerializării. Sînt punctele de foc - relativ puține - ale unui misticism real, mistuitor al carnației lumii, deschis larg
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
de foc - relativ puține - ale unui misticism real, mistuitor al carnației lumii, deschis larg spre spirit: "Doamne/ rămîn la pămînt/ E seară/ Tărîmul apune/ Nu sînt cu mine/ Nu sînt în lume/ Nu m-a ajuns niciodată/ din atîta-ndurare/ nici o boare de gînd/ Trec fără umbră/ Aproape/ fără făptură/ De toate pierdut/ și învins/ Un drum în vecii/ s-a închis/ O rugă din moarte/ se-ndură" (Doamne). La modul subiectiv, poetul apare hotărît a nu se mai întoarce în natura
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
nerușinarea ei de-a-l privi în față. O vreme nu-și aminti decât verdele albăstrui al pinilor din Ain Draham și șoselele desfundate care urcau spre Kroumiria. Aici Africa se ghicea ca o presimțire. În tăcerea colinelor, Africa era o boare uscată, vibrând în tulpinile de eucalipt și în coamele cu iarbă înaltă, peste care lumina se aduna în boabe de chihlimbar. Era greu de crezut să găsești mistreți în întinderile de calcar și plută, dar Mehria vânase de multe ori
Istoria romanțată a unui safari by Daniela Zeca () [Corola-journal/Journalistic/6977_a_8302]
-
Muscoii bâzâiau pe burta nămoloasă/ A hâdei scârnăvii,/ Legiunile de viermi curgeau ca o melasă/ pe rănile ei vii.// Și totul nu-nceta să urce, să coboare,/ Ca valul... și fierbea;/ Puteai să crezi că trupul se înfoia de-o boare/ De viață, se-nmulțea."). Aplauze pentru Iancu Dumitrescu La împlinirea vârstei de 60 de ani, compozitorul român Iancu Dumitrescu, apreciat (mai ales în alte țări decât în România) pentru muzica sa experimentală a fost sărbătorit în capitale ale muzicii ca
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11943_a_13268]
-
cu dorul de tine, iar zilele îmi sunt pustii în așteptarea gurii tale dulci ca fragile din poiana copilăriei noastre ! Uneori eram înclinată să cred că îmi iubeam în el copilăria pierdută, mirosul de fận cosit de prin livezile satului, boarea dimineților de vară sau apusurile însậngerate ale toamnei. Alteori îl consideram suspect, gậndurile lui mi se păreau ascunse, iar mesajul vorbelor lui era din ce în ce mai codificat. Zilele treceau mohorật, fără Yon totul era pustiu în juru-mi, iar eu începusem sămi “mut
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și nopțile mă apasă ucigător dorul de tine, iar zilele îmi sunt pustii în așteptarea gurii tale, dulci ca fragile copilăriei noastre! Uneori, înclin să cred că iubesc în tine copilăria pierdută, mirosul de fận cosit de prin livezile satului, boarea dimineților de vară sau apusurile însậngerate ale toamnei. Alteori, gậndurile tale mi se par ascunse, iar mesajul vorbelor tale din ce în ce mai codificat. De aceea, voi lăsa viața să-și urmeze cursul, chiar dacă firul durerii se deșiră grăbit către capăt. Zilele treceau
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
răpus de dorul așteptărilor? - Cum au fost oare atingerile tale, cum au sunat șoaptele tale, cật de dulci au fost ele, ce zậmbet divin a avut chipul tău și cum a fost de parfumată mierea buzelor tale însậngerate deja de boarea morții? Nu cumva, în disperarea despărțirii tale, ai strecurat ceva din veninul morții în sufletul celui rămas să poarte zilnic flori la un mormậnt rece și gol? Vậntul de toamnă suflă frunzele uscate, viforul iernii trosnește crengile prunilor din țințirim
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Nici prin gând nu-mi trecea să dorm în camera asta vegheată de o poză cu Aidan și Janie pe cale să se sărute. O bătaie ușoară la ușă m-a făcut să tresar rușinată și Dianne a intrat ca o boare, cu un braț de lucruri. —Prosoape curate! Pe loc a observat poza răsturnată. —La naiba! Oh, Anna! Stă aici de ani de zile, de atâta timp că am și uitat de ea. A fost teribil de lipsit de tact din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
apropie mai mult decât am fost vreodată. —Grozav, a spus Hugo care intenționa să se apropie de ea cât mai repede cu putință. Ce-o să se întâmple? Amanda a bătut din palme, iar ochii i s-au acoperit de o boare umedă. —Dragul meu. Hugo. O să avem... un copil. —Un copil? a repetat Hugo. Toată amețeala cauzată de băutură i se evaporase din corp. Mintea îi căpătase, instantaneu, o claritate de cristal. Acuitatea vizuală friza perfecțiunea. Ar fi putut să piloteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]