989 matches
-
formațiune a limbii române, Cercetări în Munții Apuseni, Creațiunea poetică populară), I.-A. Candrea (Viața păstorească la megleniți, Constatări în domeniul dialectologiei, Texte meglenite), Al. Rosetti (Catehismul Marțian, „Filioque” din Psaltirea Scheiană, Cercetări asupra graiului românilor din Albania), Constantin Brăiloiu (Bocete din Oaș). La rubrica „Însemnări și rectificări” se dezbat chestiuni controversate privind îndeosebi etimologia și semantismul unor cuvinte românești, iar rubricile intitulate „Dări de seamă” și „Indicații bibliografice” fac dovada autenticei deschideri europene a publicației, în ele fiind recenzate sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287329_a_288658]
-
în mai toate contribuțiile sale și îndeosebi în Cercetări în Munții Apuseni și Graiul și folclorul Maramureșului, ambele apărute în 1925. Dacă rezultatele celei dintâi lucrări nu sunt pe deplin concludente, autorul susținând că în spațiul examinat nu există doine, bocete, colinde, balade, basme, strigături, ghicitori, tradiții, opinie care avea să fie infirmată de monografia lui Emil Petrovici, Folclor de la moții din Scărișoara (1935), cealaltă investigație, făcută într-un interval mai mare, în 1920-1924, în aproape toate satele maramureșene, pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
cristalizeze toate trăsăturile fundamentale ale Maramureșului”, adică graiul, folclorul în manifestarea lui artistică, etnografia, starea economică, biserica, ocupațiile, portul și tipul, caracterul locuitorilor, așezările, tradițiile, credințele. Bogatul capitol de texte folclorice (569 de piese) cuprinde doine, strigături, orații de nuntă, bocete, colinde, rugăciuni, balade (categorie poetic-muzicală cu o prezență mai slabă în zona maramureșeană), descântece, cimilituri, jocuri de copii, tradiții și legende, datini, superstiții, basme, în fine, muzica unor texte. P. este, totodată, un cercetător de seamă al graiului (Dicționarul dialectului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288673_a_290002]
-
cei apropiați, pentru limbă și meleagul străbun. Circumscris unor trăiri identice este și volumul La poarta lui Ștefan Vodă, un fel de epopee constituită din nouăzeci și două de piese, toate în spirit popular, turnate în tipar de baladă, doină, bocet sau pastel. Capitol foarte bogat, nefiind doar teren de evaziune în anii proletcultismului, poezia pentru copii a lui L. e de bună calitate, duioșia, umorul bonom al omului matur unindu-se aici cu vocația pedagogului. SCRIERI: Rod, Cernăuți, 1933; Stampe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
cristalizat de-a lungul practicii îndelungate și s-a transmis din generație în generație prin viu grai. Bucuria, fericirea, succesul, durerile, suferințele, necazurile se oglindesc cu pregnanță în folclorul hudeștean reprezentat prin cântecul de nuntă, colindul, cântecul de joc, balade, bocetul, cântecul de leagăn, chiuiturile, cimiliturile, snoavele, proverbele, legendele, basmele etc. care au diverse variante și se înscriu în șirul înaltelor valori ale culturii naționale românești. Nu ne vom opri asupra orației de nuntă despre care am scris în subcapitolul „Nunta
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
cântecul de leagăn, chiuiturile, cimiliturile, snoavele, proverbele, legendele, basmele etc. care au diverse variante și se înscriu în șirul înaltelor valori ale culturii naționale românești. Nu ne vom opri asupra orației de nuntă despre care am scris în subcapitolul „Nunta.... Bocetele la înmormântări sunt creații care nu respectă întotdeauna o anumită rimă. Ele sunt exprimate sub formă de versete a căror melodie folosește doar 2-3 note muzicale. Impresionante sunt bocetele ce exprimă durerea despărțirii de părinți: „Tătucă, bunul meu, Tu aicea
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
asupra orației de nuntă despre care am scris în subcapitolul „Nunta.... Bocetele la înmormântări sunt creații care nu respectă întotdeauna o anumită rimă. Ele sunt exprimate sub formă de versete a căror melodie folosește doar 2-3 note muzicale. Impresionante sunt bocetele ce exprimă durerea despărțirii de părinți: „Tătucă, bunul meu, Tu aicea când ișei Frumos mă mai sfătuiei Dar de-amu când oi veni N-are cin-mă sfătui. Pe mata nu te-oi vedea N-are cine mă-ndruma. Tătuțâcă
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]
-
mânia țăranului nedreptățit. Și că vor toci coasa țărănimii, sub ascuțișul căreia se temeau că aceasta se va răscula. În curțile oamenilor, ispravnicii strângeau zeciuiala în numele lui vodă. Scoteau în plânsete de copii datornicii din bordeie. Surzi la rugămințile și bocetele nevestelor, îi despuiau de haine și, beștelindu-i, îi biciuiau fără milă. Îi snopeau în bătaie pe acești necăjiți care nu-și plătiseră dijma. Prin pielea crăpată de lovituri, șiroia sângele țăranilor. Îndurau pe spate bătaia nemeritată a sărăciei trăite
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a preferat baladele, legendele și doinele, a căror valoare artistică a subliniat-o îndeosebi. Balade au trimis C. N. Mateescu, doine - Al. Viciu și Elena Sevastos. Se remarcă basmele lui Miron Pompiliu, I. Slavici, P. Ispirescu. O importantă culegere de bocete îi aparține lui T. T. Burada (1878-1883). Tot în coloanele C.l. s-au rânduit câteva dintre cele dintâi studii de folclor comparat din România, aparținând lui M. Gaster (1872) și lui T. T. Burada (1882). În C.l. s-au tipărit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
quasimodiană din melicii greci (1940) și Antologia Palatina (1968), de data mult mai târzie, acesta fiind preferință traducătorului pentru stilul epigramatic ce se reflectă în creațiile sale originale; de exemplu, în Verdele fals și cel adevărat (1956). Caracterul epigrafico-epigramatic al bocetului funebru, argumentează Macrì în continuare, este o trăsătură fundamentală a poeziei quasimodiene.433 Din Antologia palatina, aceasta summa a genului epigramatic grecesc, sicilianul a tradus 246 de piese (din cele 3700) scrise de 48 de autori diferiți. Compozițiile, ce exprimă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trepte, volum foarte apropiat ca tematică și expresie de celelalte poeme publicate în interbelic, nu același lucru se poate spune și despre ciclul de versuri Vârsta de fier, scris în această perioadă (1940-1944), dar publicat postum. Textele capătă aici tânguirea bocetului și tematica patriotică este mult mai evidentă. Vârsta de fier e o întoarcere spre tehnicile declamatorii, tranzitive ale poeziei Ardealului, spre tematica poemelor lui Goga, deși iese în evidență aspectul profund personal al lamentației ("Ia seama că mâine/ cocorii de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poemelor lui Goga, deși iese în evidență aspectul profund personal al lamentației ("Ia seama că mâine/ cocorii de seară/ vor duce și luna,/ furând-o din țară", Jale de început de noiembrie; "Inima mea - e-o carte care arde,/ un bocet/în mijlocul Patriei", Inima mea în anul 1940). Motivul plânsetului tinde să devină laitmotivul grupajului de texte. Tudor Arghezi publică romanul Lina (1942) și după revenirea din lagărul de la Târgu Jiu, volumul de versuri Una sută una poeme (1947), de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prezintă o colectivitate în agonie, dar o colectivitate din care, se sugerează, nu este exclus nici lectorul. Boala copleșește așadar universul de hârtie al cărții, dar totodată îl transgresează. Se aglomerează aici tot arsenalul deznădejdii (otrava, liniștea, ștreangul, somnul, hipnoza, bocetul) și aceasta nu este prezentată doar ca o stare în capcana căreia omul se lasă prins, ci ca o fiară ieșită la vânat: "deznădejdea (...) ne mușcă din zile câte-un sfert" (Pacienți). Mortuarul cucerește și la nivel olfactiv spațiul intim
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
singura realitate la care avem acces și, în consecință, expresie a singurătății devastatoare: "în zvârcolirea mutelor dezastre/ ne luăm de piept, murim cu-adevărat", " Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă" (Carnet lapidar). Muzica însăși capătă accente elegiace, de bocet, de altminteri, adesea revine imaginea ploii de toamnă care mistuie, care condamnă la dispariție: "și toamna ne suge plămânii cu-o unghie.// Simt iar uscăciunea cum plouă" (Partitură). Este o veșnică anunțare a finalului de lume, apa, sub toate formele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a depăși această condiție prin abordarea unei motivații apăsat confesive va fi sortită eșecului, capacitatea sa de a transfigura trăirea nostalgică a rememorării fiind destul de redusă. În vechea limbă românească, „plângerea” semnifică și tânguirea, iar aceasta la rândul ei presupune bocetul, invocarea, ruga, cu un cuvânt, ritmul esențial al reintegrării în sacru. De aceea, poate, neconcordanța pe care Nicu Caranica o descoperea între titlurile acestor poeme și perspectiva de învingător în plan moral și în plan social a lui C. Poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286608_a_287937]
-
matador, nègre, sérénade, tomate etc. În italiană se întîlnesc cuvinte de origine spaniolă precum: complimento, desinvol-tura, fanfarone, flotta, lindo "curat; elegant", iar în portugheză numărul spaniolismelor este foarte mare: airoso "grațios, elegant", camarilha, carabina, donaire "distincție, grație", duende "stafie", endecha "bocet, cîntec de jale", granizo "grindină", heriondo "hidos, slut", humilde, neblina "ceață, pîclă", picaresco, prenda "dar, însușire", tango etc. Dacă portugheza a resimțit cea mai însemnată înrîurire spaniolă, limba română se află într-o situație opusă, fiindcă a receptat puține elemente
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Scriitura savantă, în două episoade, primul după modelul trenoi al literaturii bizantino-grecești de secolul al XV-lea (după căderea Constantinopolului), al doilea după modelul cărților sibiline de profeții (...) Dincolo de scriitură țâșnește însă puterea frustă a fondului lexical popular, ca de bocet ancestral adus la suprafață de acest moment de mare cumpănă..." 90 Gabriel Mihăilescu, op. cit., p. 249. 1 Ioana Em. Petrescu, Monocheroleopardalul, în vol. Configurații, p. 87. 2 Idem, pp. 88-89. 3 Idem, p. 91. 4 D. Cantemir, Istoria ieroglifică, ed.
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Scriitura savantă, în două episoade, primul după modelul trenoi al literaturii bizantino-grecești de secolul al XV-lea (după căderea Constantinopolului), al doilea după modelul cărților sibiline de profeții (...) Dincolo de scriitură țâșnește însă puterea frustă a fondului lexical popular, ca de bocet ancestral adus la suprafață de acest moment de mare cumpănă..." 377 Gabriel Mihăilescu, op. cit., p. 249. 378 Ioana Em. Petrescu, Monocheroleopardalul, în vol. Configurații, p. 87. 379 Idem, p. 88-89. 380 Idem, p. 91. 381 D. Cantemir, Istoria ieroglifică, ed.
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
mea?” în basmele populare, mama este cea care deține batista fermecată, din sângerarea căreia află că feciorul îi este în primejdie și astfel pornește să-l caute, izbutind să îl ajute. De la îngânările de leagăn până la orațiile de nuntă sau bocete, folclorul românesc aduce un elogiu impresionant mamei. Ea se adresează cu bucurie sau cu dojană fetelor și flăcăilor, se jertfește sau se răzbună pentru copilul ei, plânge și râde, participă la marile evenimente din viața acestora, acordându-le sprijin și
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
rămâne cel al traducătorului liric, începând cu cele Opt poeme din ciclul „Nenumita lumină”, ale lui Alexandru Busuioceanu, transpuse din spaniolă în română, continuând cu poeme ale lui Shakespeare în Pătimașul pelerin (1966), cu versurile tălmăcite din Federico García Lorca (Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías) și Antonio Machado, din T. S. Eliot (Pământ deșert), din Boris Pasternak (Hamlet), până la Paradisul lui Dante. La acestea se adaugă antologia Mai aproape de îngeri (1986), cuprinzând cântece sacre și însemnări, confesiuni și mărturii mistice în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
definitorii diezate, München, 1987; Metaerotism imaginar, München, 1990; Spicuiri din lirica americană contemporană, München, 1993; Scrieri, vol. I: Versuri, pref. Iordan Chimet, postfață Barbu Cioculescu, vol. II: Traduceri, pref. Roxana Sorescu, vol. III: Proză, București, 2003. Traduceri: Federico García Lorca, Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías, Paris, 1959; Antonio Machado, Câmpiile Soriei, Paris, 1960; Al. Busuioceanu, Opt poeme din ciclul „Nenumita lumină”, introd. Al. Ciorănescu, Paris, 1963; W. Shakespeare, Pătimașul pelerin, cu desene de Eugen Drăguțescu, Paris, 1966; Mai aproape de îngeri, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
de tristețe era mare atunci când defunctul era un fecior sau o fată. În această situație, ei erau Îmbrăcați În haine de mire și respectiv de mireasă, iar pe mormântul lor era așezat un brăduț Împodobit cu beteală și cu fructe. Bocete astăzi nu se mai practică și este foarte greu să găsești printre femeile bătrâne din sat frânturi din aceste versuri, care exprimau multă tristețe. Ele circulau pe o arie mai largă, de obicei În cele patru comune: Subcetate, Sărmaș, Gălăuțaș
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
-l duc în pădure și-l pun pe Voinescu să le arate copacul de care l-a legat pe ăla și-l pun, dom’le, să spună cât l-a ținut legat și cât l-a bătut. Și dă-i bocete și dă-i văicăreli. „Aoleu, iertați-mă, iertati mă că am fost prost, că nu mai fac, aoleu”... Și tot așa se văicărea Voinescu, de ziceai că-ți rupe inima, dom’le. Și ce i-au făcut, dom’ șef?, întrebam
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
juifs”, la „Journal des poètes” din Bruxelles, trimite articole la „Adevărul” (1935-1937), conferențiază despre literatura română la Radio Paris și la Sorbona, iar după război va coordona emisiunile în limba română ale Radiodifuziunii franceze. Traduce în colaborare cu Jacques Lassaigne bocete românești, ce vor fi editate în 1947 sub titlul Les Chants du mort. Încă mai înainte de expatriere își editase în Franța volumele Colomba (1927), Ulise (1928) și Plante și animale. Terase (1929). După stabilirea la Paris își traduce Ulise (sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
în întreaga sa complexitate, având în vedere și zonele ignorate până atunci sau mai slab cercetate. Într-o primă secțiune a studiului, autorul analizează contextul etnografic al cântecului funerar în Moldova, iar în cea de-a doua - cântecele de înmormântare, bocetele, cântecele ritual-ceremoniale, verșurile funebre. Bocetele îi rețin cu precădere atenția, fiindcă ele „se remarcă prin realizări artistice deosebite și prin capacitatea de a pune în evidență procesul de liricizare ce caracterizează acest gen pe întreg spațiul carpato-dunărean”. Un bogat capitol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286282_a_287611]