650 matches
-
adevărat al principelui! După tresărirea care o scutură pe mama sa, Tiberius Nero își dă seama că săgeata otrăvită și-a atins ținta. Ea nu a fost în stare să-i dăruiască un prunc lui Augustus. Agrippina se pune pe bocit: — Și pe mine mă urăști pentru că sunt născută din cerescul lui sânge... Cei prezenți se foiesc neliniștiți. Nici unul nu are curajul să se uite la cele două femei. Toți stau cu privirile pironite în jos. Nu și Livia. Vorbele Agrippinei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
gâtului ei și pe gât În jos. Ea se Îneacă, dar io Îi țin capu ferm până când sunt gata, apoi Îmi retrag pula din fața ei nenorocită și schimonosită, o Îndes În pantaloni, mă Închei le fermoar și o las să bocească. Acu suntem chit fă, până data viitoare. Ținte departe de marfa asta, Îi zâmbesc eu, fluturându-i pe sub nas pastilele și băgându-le În buzunar. Și spune-i lu tactu că Bruce Robertson a Întrebat de el, Îi fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
decât să i te lași leneș, dulce, romantic. Am urât tristețea cum am urât și boala. Boala e cea mai mare insultă adusă unui om. Voi plânge fericit, mi-am spus, voi plânge fericit. Dar, iată, la 44 de ani bocesc de-a binelea. E și adevărat, greu. Sunt un fel de punct de intersecție, în casă, a vârstelor. Soția, 27 de ani, fiica, 6 ani și jumătate, tatăl, 72 de ani, mama, 70. Eu sunt cumpăna. O cumpănă stricată însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
lângă mine, sunt deja în luna a șaptea, izbucnește ea în lacrimi, nici nu îmi vine să cred că mi se întâmplă tocmai mie, toată viața mea se va duce de râpă. Știi cine este tatăl, întreb eu, iar ea bocește, sigur că da, suntem împreună de un an deja, dar este căsătorit și are copii, este mult mai în vîrstă decât mine, lucrez în biroul lui de arhitectură. Când am descoperit sarcina, încă aș fi putut avorta, dar am sperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de ani de atunci, dar terasa este încă goală. În ciuda faptului că nu locuiește nimeni aici, gazonul este proaspăt, asemenea unui mormânt admirabil îngrijit în secret, da, acesta fusese mormântul rămășițelor vieții sale, tata, bântuind singur prin camera sa golită, bocind fără furie plecarea ei, ca și când ar fi încuviințat-o, ca și cum, dacă ar fi fost în locul ei, ar fi procedat exact la fel. Mă gândisem tot timpul că, dacă l-ar fi părăsit pentru un bărbat, lui i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
desăvârșire orientală; se cânta la darabane, la zongore și la zaibăre, un fel de chitări cu sunet ascuțit și rece, dispărute astăzi. Serveau slujitori și nicidecum slujitoare; ele așteptau într-o odaie alăturară să fie chemate să danseze sau să bocească, dacă se lasă cu măcel. La cinci fără ceva începură să sosească boierii. Sima-Vodă sta în capătul sălii pe tronul din fag masiv, iar alături, pe un tronuleț, stătea Doamna sa, Ruxăndrița. Voievodul era cam tras la față, iar sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fete și mai mari; și Cheptănar și Scridon și Morcov - tăt satul! Vin și din satele vecine dar nu chiar În acea seară. Măi, și se-ncinge horă mare - de astă dată, de bucurie. Toată lumea bea, cântă, chiuie, plânge, urlă, bocește, cântă, râde-plânge și chiuie, chiuie lumea asta... Stau În calidor. Aștept să se Întoarcă de la țintirim. S-au dus cu toții la țintirim, cu hârlețe, cu lopețe; cu butelci de vin. Cântând, ca la nuntă, lălăind bețivănește ca după nuntă. Chiuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
supărat; ori foarte beat. Deschide ușa bucătăriei șeful de post. Are șuba pe umeri, căciula pe cap - dar eu știu: din salon vine, porcul. Face cu ochiul Înspre noi, dar tatei i se adresează - În glumă, cică: - Nu-i mai boci, dom’ director, că tot nu-i mai Învii! - și dă să-l bată pe umăr cu prietenie. Tata holbează ochii albi-albi. Îl loveșe peste mâna Întinsă. Și-l Înjură. În românește și-n rusește, Îl ’izduiește dintr-una-n alta, Îl face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu e ca și cum aș avea totul plănuit. Nu sunt sigură încotro mă îndrept, dar cu toate astea sunt hotărâtă să ajung acolo. Când eram copil și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi le-a spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Printre scândurile bătute vai și amar cum în locul fostelor ferestre vântul suflă fără nici o opreliște ridicând în vârtejuri haotice zăpadă amestecată cu frunze. Ai zice că este un dans al spiritelor care continuă să sălășluiască în vechiul conac, spirite care bocesc un trecut care nu va mai reveni. Un trecut în care lectura, muzica, iubirea, erau oaspeții obișnuiți ai locului de care azi se mai interesează doar două femei bătrâne. Nici una din ele nu scoate nici o vorbă, dar desigur că amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de pe podea, atât de Înghesuiți unii În alții, Încât umerii li se atingeau. Au salutat fără cuvinte și au plâns strident; toate femeile acelea care puteau fi atât de tăcute când erau singure, dar care erau atât de zgomotoase când boceau În grup. Armanoush descoperise deja până În momentul ăla câteva din regulile ritualului de priveghi: de pildă, În casă nu se mai gătea. În schimb, fiecare oaspete venea cu câte o tavă cu mâncare; bucătăria era Înțesată de cratițe și caserole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se Îndrepte spre ea, Armanoush a zărit-o pe mătușa Zeliha stând lângă fiica ei și spunându-i ceva la ureche cu o expresie impenetrabilă. Ei bine, pe divan zăcea Într-adevăr un mort. Și În mijlocul grupului de femei care boceau și plângeau fără-ncetare, Asya stătea tăcută, iar sângele i se scurgea din obraji. Nu te cred, a spus Asya fără să se uite direct la maică-sa. — Nici nu e nevoie, a murmurat mătușa Zeliha. Însă În sfârșit mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
prime-time, alături de „echipa de campanie“. Toți, absolut toți președinții de partide au intrat în direct, după anunțarea primelor scoruri la europarlamentare, însoțiți de trupele de șoc. Ca niște diriginți care-și târâie elevii la recitări de sfârșit de an școlar, bocii, voiculeștii, tăricenii, stolojanii și tot neamul Șoimăreștilor de la PSD s-au căznit să umple cadrul camerei de filmat, luându-și figuri de învingători. În fața tuturor ședea El Lidero, încadrat, ca în carpetele cu căței jucând biliard, de prietenii și camarazii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
dau la cap. Ie tare plicticos, la fel ca realitatea. Pun pariu că don Commendatore ie de părerea mea. Domnul Commendatore a șovăit; Mariana a intervenit pe loc: — Și aia numa pencă eu am vrut să mergem. Și te-ai bocit ca Îngălata, fără să iei seama la rimmel. — Ie adevărat, a zis Ricardo. Și io te-am văzut lăcrămând. Pormă dai În boală și iei picăturili alea de soilit care le ții În scrin. — Mare năzdrâmbă mai iești, a observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de amor: Ricardo sosește la reședința cu pricina; urcă vertical, cu ascensorul; e invitat Într-un salonaș intim; e lăsat acolo; deodată se stinge lumina; mintea imberbă i se zbate Între două ipoteze: scurtcircuit sau răpire. Ba geme, ba se bocește, ba blestemă ziua În care a văzut lumina zilei, ba Întinde brațele; o voce ostenită Îl imploră cu dulce autoritate. Umbra este plăcută, divanul prielnic. Aurora, femeie și ea la urma urmelor, i-a restituit vederea. Nu voi amâna revelația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
În ea, care a cedat naintea halelii. A scuipat o singură parolă masculă, s-a pus În picioare cât iera dă estraplat și, cu flinta În dreapta, mi-a dat poroncă să cânt ultimu Ave Maria. Să mă fi vizionat cum boceam. Nu știu dacă dân dispreț sau milă, il Capo a catadicsit să lungească termenu cu niște ceasuri, da m-a somat: — În seara asta, la orele douăzeci, acilea sub vizualii mei, ai să Înghiți toată pudinca și n-ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Îngrijită; da la trei și cinșpe În zori n-a mai Înghițit și a văzut-o ieșind În goană și smiorcăind. Unii zic că cauza dă motiv iera că se troscănise praștie, da consensu ăl mai generalizant ie că să bocea dă oftică, fincă-l iubește. Când m-am dus a doua zi să-l văz, Cufărașu iera radios, și ba se arunca jos, ba sărea sus din trampolină În piscină. ți-ar fi plăcut. II Miercuri am reluat dialogul. Savastano a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de șters de praf, dar spre binele ei, femeia tăcu. — Mă duc să-l chem pe tatăl dumneavoastră, anunță în sfârșit. Fran așteptă, încercând să rămână stăpână pe ea. Tatăl ei avea nevoie ca ea să gândească limpede, nu să bocească. Acum, domnule Tyler, o auzi pe intendentă de la jumătate de hol distanță. Vă așteaptă o surpriză plăcută în camera dumneavoastră. Uitați. Deschise larg ușa. Ralph Tyler se uită de jur-împrejurul camerei, în timp ce un zâmbet nedumerit, dar încântat, lumina chipul care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate să-l scoatem de acolo. El n-ar vrea să stăm să bocim într-un colț ca babele. Nu ți se pare că-l auzi? „Haide, companie, trebuie să scoatem un ziar!“ Într-un fel, Fran se simțea recunoscătoare că n-avea nici măcar o clipă răgaz să se gândească la altceva în afară de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
printre coarnele lucitoare ale boilor. Dumitrache Hazu își întoarse iar obrazul blajin: Tot zice fumeia: Iaca, n-am avut noroc de băieți, zice. Când am scăpat de griji cu ei, s-au dus... Și, când își aduce aminte, prinde a boci... Ion Băieșu grăi încet: Ce să faci? parcă te poți pune împotrivă? Dacă așa a fost voia lui Dumnezeu, s-a mântuit... —Și eu tot așa spun, zise Hazu. Parcă ce poți face împotriva lui? Și la carte scrie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau din toate părțile; urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de jale. Rifca întindea mânile, chemând: —Vină, draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să mă duc după dânsul în lume! Și se văita cu obrazul bugezit de lacrimi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nostru n-a fost, și și-a făcut râs de noi... Să-i dea Dumnezeu junghi și spânzurătoare! să n-aibă parte de pâne și de apă! să moară ca un câne la marginea drumului!... Până într-un târziu se boci femeia, blăstămând; apoi se liniști, căci bătrâna Etel și Reiza știau multe lucruri și o sfătuiau de bine; iar murmurele lor umpleau odăița cu bombăniri de bondari. Ascultă dragă, șoptea baba Etel, într-o vreme, așa ceva se întâmplă rar, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umbra tinzii, se auzi deodată, nemulțămit, glasul babei Varvara: Tot nu te gândești să te astâmperi, moșnege? Moș Calistru prinse a râde: — Nu, măi babă; pân’ ce-oi pune mânile pe piept. Am să-ți aduc iar țapu să-l bocești, ca-n anii trecuți. Baba boscorodi ceva neînțeles. Bătrânul păli cu cotul pe flăcău. Cât oi lipsi eu, te duci să-ți mai vezi ginerii și nurorile. De la sara aceea luminată, vreme multă n-a trecut la mijloc. După ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă de aproape nenorocirea. Își apucă în palme tâmplele și începu să bocească. Ce faci? ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]