828 matches
-
s-au decernat Premiul „Mihai Eminescu” (1970), Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1971), Premiul Uniunii Scriitorilor (1977), Premiul Academiei Române (1979), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (1992) ș.a. Imaginea pe care a lăsat-o e a unui inconformist excentric și boem. Prin data debutului, U. a fost asimilat de critică valului poetic șaptezecist, creatorul unei mișcări duble: pe de o parte, o elaborare mai sofisticată, mai livrescă și mai diversă, care părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
simte „atât de singur în lume/ Ca un Dumnezeu fără cer,/ Fără oameni și fără dragoste”, își „aude rădăcinile/ Cum se întorc în pământ,/ În pământ și-n moarte”. Departe de a-și dori, ca autorul Rondelurilor, „castele în Spania”, boemul stelelor își alină suferința cu speranța umilă de a avea cândva „pâine, pâine/ Și-un kilogram de ismă pe masă”. Neezitând să își etaleze, ca Macedonski, mizeria materială, și-a creat însă un stil al sincerității diferit de cel macedonskian
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
poezii, București, 1992; V. Voiculescu și lumea lui, București, 1993; O istorie anecdotică a literaturii române, București, 1995; Al. I. Odobescu și Buzăul, Buzău, 1995; V. Voiculescu la Pârscov, Buzău, 1996; V. Voiculescu, contemporanul nostru, Buzău, 1997; Cafeneaua literară și boemii ei, București, 1997; Babilon, orașul blestemat, București, 1998; Divinități, simboluri și mistere orientale, I-V, București, 1999-2003; Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, București, 2000; Poveștile Babilonului, București, 2000; Romanul vieții și operei lui Alexandru Odobescu, Constanța, 2001; Amintirea care
POPESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
șade bine cu gluma, L, 1996, 35; Aureliu Goci, „O istorie anecdotică a literaturii române”, „Cultura națională”, 1996, 8; Teodor Vârgolici, Istoria literară între anecdotic și dramatic, ALA, 1996, 309; Micu, Scurtă ist., III, 323; Teodor Vârgolici, „Cafeneaua literară și boemii ei”, ALA, 1998, 436; Valeriu Nicolescu, Buzău-Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi, II, partea I, Buzău, 2001, 478-481; Dicț. scriit. rom., III, 826-829; Rotaru, O ist., V, 220; Teodor Vârgolici, Momentele vieții lui Alexandru Odobescu, ALA, 2003. I.
POPESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
o va absolvi în 1965. Lucrează ca asistent la Institutul Pedagogic din Constanța (1965-1967), redactor la revista „Tomis” (1967-1974), bibliotecar principal la Biblioteca Județeană din Constanța (1974-1976) și ca profesor de liceu, ducând apoi, ani în șir, o existență de boem incurabil. Și-a luat doctoratul în filologie. Debutează cu versuri la „Iașul literar” în 1960, colaborând cu critică și versuri și la „Argeș”, „Ateneu”, „Orizont”, „Tomis”, „Viața românească”, iar cu publicistică la „Dobrogea nouă”. Cronicile literare, publicate ani în șir
PROTOPOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289048_a_290377]
-
340-341; Nicolae Manolescu, Psihologie și romanesc, RL, 1978, 25; Dan C. Mihăilescu, Critica romanului psihologic, TR, 1980, 38; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 137-140; Ștefănescu, Jurnal, 62-63; Grigurcu, Critici, 413-420; Simuț, Diferența, 97-102; Grigurcu, Între critici, 280-284; Vasile Andru, Un boem atipic, VR, 1995, 5-6; Rachieru, Poeți Bucovina, 370-371; Dicț. scriit. rom.,III, 893-894; Alex. Ștefănescu, Alexandru Protopopescu, RL, 2003, 23. A.C.
PROTOPOPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289048_a_290377]
-
și la granița echivocului moral. În aceeași zonă poate fi situată Theophana, protagonista din Bizanț, unde politicul și pasiunea interferează. Permeabil la diverse, uneori contradictorii ideologii, în Serenada din trecut scriitorul încearcă, prin figura lui Petru Cercel, „poet, trubadur, elegant, boem”, să pună în conflict scenic inerția tradiției autohtone cu dinamismul civilizației occidentale, al cărei fiu adoptiv domnitorul era. Conflictul nu mută însă cu totul accentul în zona ideilor nobile, fiindcă autorul este, până la capăt, sedus de soluțiile literare „sentimentale”, înlocuind
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul” (Dragă poezie). Poezia vizează notația directă, naturală, într-un gest de categoric refuz al teatralității: „Cei ce-au pierit naivi// răzvrătiții/ acestei lumi ne sunt eroii “ (Cei ce-au pierit naivi...). Spirit nonconformist, boem și rebel „ca un vagabond într-o flanelă roșie”, M. rămâne, în multe privințe, „modelul totemic al generației ’80” (Marcel Tolcea). SCRIERI: Locus periucundus, Timișoara, 1994; Ca un vagabond într-o flanelă roșie, Timișoara, 1996. Repere bibliografice: Maria Nițu, Recviem
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
vieții” de Mihail Munteanu, „Îndreptarea”, 1926, 88; N. N. Șerbănescu, Mihail Munteanu, „Săptămâna CFR”, 1944, 37; Marian Halchini, Ultimul trubadur, „Săptămâna CFR”, 1944, 38; D. Karnabatt, Cel din urmă din boema de altădată, „Curentul familiei”, 1944, 24; Iulius Lazăr, Figurine: Trei boemi au dispărut, „Drapelul”, 1945, 50; Straje, Dicț. pseud., 465; Mircea Ștefănescu, Un dramaturg își amintește..., I, București, 1980, 172-174. V.D.
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
transpunerea poemului Pan Tadeusz de Adam Mickiewicz (1956) i s-a acordat Premiul „G. Coșbuc” al Academiei Române. I s-a mai decernat și Premiul de Stat (1949). Cunoscut îndeobște în critica literară drept poetul cel mai plin de surprize, un boem subțire printre cărți și un intelectual de rasă în viață, P. apare astăzi ca o structură omogenă, în ciuda diversității derutante a stilurilor exersate. În universul său liric el este în esență un frondeur mereu egal cu sine, apropiat când de
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
1966 (în colaborare cu M. Roth); George Sand, Tinerețea lui Étienne Depardieu, pref. Mircea Anghelescu, București, 1966; Otto Sailer-Jackson, Tigrii mei, București, 1967; Eugène Sue, Misterele Parisului, I-IV, pref. Mircea Anghelescu, București, 1968; Henri Murger, Scene din viața de boem, pref. H. Zalis, București, 1972; Honoré de Balzac, Modeste Mignon, București, 1973; Sarah Bernhardt, Dubla mea viață. Memorii, București, 1976 (în colaborare cu I. Cassian-Mătăsaru). Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 242-246, V, 348-351, VI, 138-141, VII, 158-160, 328-329, XI, 313-318
PELTZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288752_a_290081]
-
întretăiată de monologuri interioare contribuie la configurarea caracterelor. Așa se întâmplă în nuvela titulară a volumului Între două trenuri, povestea unui divorț într-un stil cinematografic, de realism psihologic, ca și în romanul Puștoaica, unde prezentul unei iubiri cu aer boem reactualizează amintiri sentimentale tragice, ori în jocul convenție/ invenție ce generează unele dintre povestirile din culegerea Adam evadează - trăiri expansive, furii nemotivate, existențe stereotipe, alienate, apoi în caruselul opresiunii exercitate de sistemul social de prejudecăți asupra unui cuplu pe cât de
OMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288534_a_289863]
-
ș. a., doar în 1860 ocupând un post mai important, ca membru al Comisiei Documentale. Se căsătorește, în 1858, cu Sașa Prejbeanu, fiica naturală a generalului P. D. Kiseleff, înrudită după mamă cu familia princiară rusă Bagration. Duce aceeași existență de boem aristocrat, scandalizând cu deosebire pe rigidul său tată. După ce i se publicaseră câteva scrieri (fragmentul Fecioara din Orléans în „Calendarul popular pe anul 1852”, poeziile Odă României, Întoarcerea în țară pe Dunăre și studiul Despre satira latină în 1855, în
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
Negoițescu, Alte însemnări, 139-141; Lit. rom. cont., I, 374-375; Rotaru, O ist., III, 224-225; Grigurcu, Eminescu - Labiș, 436-439; Dumitru Țepeneag, Întoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite , Iași, 1993, 56, 62; Micu, Scurtă ist., I, 354; Florentin Popescu, Cafeneaua literară și boemii ei, București, 1997, 110, 201-203; George Astaloș, Damnatul unei generații rătăcite, în Scurtă despărțire, București, 2000, 9-25; Dicț. scriit. rom., III, 759-760; Popa, Ist. lit., II, 466-467. N.Br.
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
reprezentând noile orientări literare, colaborează nu doar cu versuri, ci și cu articole sau cu proză. Octavian Goga publică Însemnările unui trecător, Ciocoismul vine la noi, dar și Poezii noi; Ion Minulescu - Cântecul scutierilor, Citiți-le la drum, Mode, Cafeneaua boemilor, Sărutarea; G. Coșbuc își va publica poemele la rubrica „Povestiri orientale”, semnând și articolul Sărbători fără de rost; D. Anghel - Un vis simbolic, Sămănătorul, Amintiri despre Ioan Adam, Reflecțiile unui poet, iar G. Topîrceanu - În noapte. Sunt prezenți în paginile revistei
MISCAREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288184_a_289513]
-
casă străină aduce în prim-plan, în forma unui bildungsroman, drumul existenței lui Matei Alexandru, mereu înconjurat de fauna luxuriantă a meschinilor, ariviștilor și dezechilibraților mintal. O singură noapte eternă îl revelează încă o dată, dincolo de consemnarea amorurilor și a traiului boem dus de protagonistul Ștefan Dumitrescu, pe iscusitul narator-păpușar care își manevrează personajele astfel încât acestea să îi ilustreze teoriile: zădărnicia frumuseții feminine, înstrăinarea produsă de modificarea sentimentelor, despărțirea ca formă supremă de tandrețe, finalitatea iubirii care stă chiar în deliciul despărțirii
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
în rubrica zilnică de la „Românul” (în 1914) și în articolele din ziarul de război „România” (1917-1918), unde se vădește a fi un fin analist al evenimentelor politice, sensibil la tragismul conflagrației mondiale, sobru și cu judecată clarvăzătoare, la antipodul estetului boem și neangajat, cum, îndeobște, e etichetat. În ceea ce privește activitatea de cronicar plastic, desfășurată de-a lungul întregii vieți, se impune prin bun-gust și orientare estetică modernă, el fiind unul dintre primii critici de artă care îi remarcă pe Brâncuși, Iser, Dărăscu
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
B. Bartok), cultura muzicală țigănească a câștigat o reputație mondială. Datorită acestei muzici, locuitorii de astăzi ai Balcanilor se regăsesc între ei cu o nedisimulată empatie. În Europa occidentală, incredibila vitalitate a țiganilor a fost omagiată în opera unor romantici boemi precum Giuseppe Verdi (Aida), G. Bizet (Carmen) sau Franz Liszt (în Rapsodiile ungare). Poemul lui A. Pușkin Tsygany (1824) ne dă percepția europeanului cultivat confruntat cu acest fenomen unic: țiganii itineranți aflați în căutarea libertății. Inter nostc " Inter nos" La
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
univoc în acest dispreț față de tezaurul impresionant al tradiției. Romantismul sau „modernitatea estetică” (Matei Călinescu) a înțeles să răspundă idealurilor iluministe, stabilind un set de opoziții în „teritoriul definit de adversar” (Paul Ricœur): origine/prezent, mit/rațiune, vis/realitate, etos boem/etos burghez etc. Nici gambitul îndrăzneț al filozofiei hegeliene, nici Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin teologul Schleiermacher (1768-1834), istoricul Johann Gustav Droysen (1808-1884) și Wilhelm Dilthey (1833-1911) primele intuiții ale lui Giambattista Vico (1668-1744), nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
altele. A mai semnat Alin, N. B. Alin, N. Burlănescu, Nicol Burlănescu-Alin. A scos el însuși o revistă, „Speranța” (1902-1903), la Târgu Jiu. Figura în comitetul de redacție al revistei „Vorbe bune” (Balș, 1904-1907). Lirica lui B.-A., poet famelic și boem incorigibil, e o spovedanie amară, păstrând, în confesivitatea ei, o anume decență a suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite
BURLANESCU-ALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
frâu liber unor patimi omenești, căci, potrivit lui N. Crevedia: „La Capșa, unde vin toți seniorii,/Local cu două mari despărțituri,/Într-una se mănâncă prăjituri,/ În alta se mănâncă scriitorii”. Tot atât de adevărat este că era și locul de întâlnire a boemilor, chiar a unor personaje pitorești, cum a fost Stan Palanca, „regele șprițului.” Dar, în primul rând, a fost un mediu creator. Aici ar fi elaborat, spre exemplu, Ion Barbu poezie și studii de matematică, iar Urmuz, celebra fabulă Cronicari. Scandalizat
CAFENEAUA CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285993_a_287322]
-
Sacher din Viena.” Repere bibliografice: Gheorghe Cruțescu, Podul Mogoșoaiei, București, 1943, 131-144; D. Karnabatt, Bohema de altădată, București, 1943, passim; George Potra, Din Bucureștii de altădată, București, 1981, 219-232; Emil Manu, Cafeneaua literară, București, 1997; Florentin Popescu, Cafeneaua literară și boemii ei, București, 1997; Maria Magdalena-Ioniță, Epoca de înflorire a Casei Capșa (1868-1902), București, 1997; Vlaicu Bârna, Între Capșa și Corso, București, 1998, passim; Ulysse de Marsillac, Bucureștiul în veacul al XIX-lea, tr. Elena Rădulescu, îngr. și pref. Adrian-Silvan Ionescu
CAFENEAUA CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285993_a_287322]
-
expresii argotice, chiar golănești, jonglând totodată cu miturile și eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanța, cronica rimată, grandilocvența ori accentele pastorale sunt mimate ingenios. Poza bufă de François Villon - epicureu, livresc și boem, actualizat prin minulescianism și modernism, reușește să comunice plăcerea de a nu mai putea trăi decât făcând literatură, iar versurile celebrează indisociabil iubirea de viață și iubirea de literatură: „La Iasnaia Poliana-i un spațiu osebit / Pios ca o miroznă de-
AZAP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]
-
care o abordează: geniul și condiția geniului în societate; apoi pentru narațiunea alertă sau excursul eseistic pe teme filosofice, în special cea a genialității. În centru se află două personaje. Primul este un tânăr de 22 de ani, Puiu Dinescu, boem și cam libertin, care nu izbutește să-și treacă examenul de admitere la facultate, ceea ce nici nu dorește cu adevărat, întrucât pasiunea lui este arta, poezia. Îndrăgostit de doctorița din sat, vrea s-o cucerească, dar în final femeia îl
BAILESTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285551_a_286880]
-
din dafin), va izbuti notabile remake-uri, recuperând embleme, măști (extrem de „productivă” cea a cheleșului), integrând surse, triind motive, diverse ca factură și tipologie. Umorul blajin reanimă, în fine, în Mici povestiri despre oameni mari (1981), anecdotica instructiv-cordială, verva păstoasă, duhul boem și destins al unui București de odinioară: lume pestriță, cafenele, simigerii (a lui „Kir Sotir”, „la Agop”, în Calea Moșilor), instituții cu faimă și oameni „cari au fost”, agitația de o clipă a urbei, ambianța balcanică. Trecerea timpului pune surdină
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]