2,428 matches
-
războiul civil. Rușii albi, asociați Imperiului Rus, care participase la Împărțirile Poloniei, erau dispuși să accepte o independență limitată a Poloniei, cel mai probabil în frontierele Poloniei Congresului, și erau clar împotriva independenței Ucrainei, care era crucială pentru proiectul Międzymorze. Bolșevicii, pe de altă parte, proclamaseră actul împărțirii Poloniei nul și neavenit. Acestea erau motivele pentru care Piłsudski considera că este mai bine să negocieze cu bolșevicii izolați de puterile occidentale decât cu un Imperiu Rus restaurat. Este foarte posibil ca
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Poloniei Congresului, și erau clar împotriva independenței Ucrainei, care era crucială pentru proiectul Międzymorze. Bolșevicii, pe de altă parte, proclamaseră actul împărțirii Poloniei nul și neavenit. Acestea erau motivele pentru care Piłsudski considera că este mai bine să negocieze cu bolșevicii izolați de puterile occidentale decât cu un Imperiu Rus restaurat. Este foarte posibil ca Piłsudski, prin refuzul său de a se alătura atacului împotriva guvernului lui Lenin, ignorând presiunile puternice din partea Antantei, să fi salvat de fapt Rusia Sovietică în
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
asigure o „graniță etnică” (Linia Curzon). În schimb, Lenin a oferit polonezilor controlul asupra orașelor Minsk și Jîtomîr și a regiunii Hmelnițki, în ceea ce a fost descris ca un mini „Brest-Litovsk”. Comandantul militar Kazimierz Sosnkowski nota de altfel că oferta bolșevicilor era mai bună decât ceea ce speraseră polonezii să obțină În 1919, s-au făcut mai multe încercări de negociere între diferitele facțiuni polono-ruse, dar toate au fost fără rezultat. În acest timp, relațiile polono-lituaniene s-au înrăutățit, deoarece politicienii polonezi
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
de orașul Wilno (Vilnius), capitala istorică a Lituaniei, locuită, e adevărat, de o majoritate poloneză. Negocierile polonezilor cu Guvernul provizoriu lituanian au consemnat unele rezultate pozitive și, la începutul anului 1920, forțele polono-lituaniene au efectuat câteva acțiuni militare comune împotriva bolșevicilor, cea mai importantă fiin Bătălia de la Daugavpils . Tratatul de la Varșovia semnat între naționaliștii lui Simon Petliura și polonezi pe 21 aprilie 1920 a fost cel mai important succes diplomatic polonez. Peliura, care reprezenta guvernul Republica Populară Ucraineană (în acel moment
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Bătălia de la Daugavpils . Tratatul de la Varșovia semnat între naționaliștii lui Simon Petliura și polonezi pe 21 aprilie 1920 a fost cel mai important succes diplomatic polonez. Peliura, care reprezenta guvernul Republica Populară Ucraineană (în acel moment desființată de facto de bolșevici), și un număr de unități militare s-au refugiat în Polonia, unde au primit azil politic. Petliura mai controla doar o fâșie îngustă a teritoriului ucrainean, aflată de-a lungul frontierei cu Polonia. În aceste condiții, polonezilor le-a fost
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
că armata poloneză avea să rămânâ doar atâta cât era necesar pentru ca un guvern legal ucrainean să preia controlul asupra teritoriului național. În ciuda oricăror declarații, realitatea a arătat că numeroși ucraineni îi urau în măsură egală pe polonezi și pe bolșevici și de aceea nu au primit cu bucurie înaintarea polonezilor. Armata a 3-a poloneză a căștigat cu ușurință ciocnirile cu Armata Roșie în Ucraina, dar forțele roșii s-au retras cu pierderi minime. Forțele combinate polono-ucrainene au cucerit Kievul
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
cavalerie mobile ariergarda poloneză, țintind căile de comunicație și de aprovizionare. Până pe 10 iunie polonezii se retrăgeau de-a lungul întregului front. Pe 13 iunie, forțele poloneze și cele ucrainene ale lui Petliura au lăsat Kievul să cadă în mâna bolșevicilor. Pe 30 mai 1920, generalul Alexei Brusilov, ultimul commandant-șef al armatei țariste, a publicat în Pravda un apel intitulat „Câtre toți ofițerii, oriunde s-ar putea afla” încurajându-i pe cei care luptaseră în armata țaristă să uite vechile nedreptăți
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Câtre toți ofițerii, oriunde s-ar putea afla” încurajându-i pe cei care luptaseră în armata țaristă să uite vechile nedreptăți și să se alăture Armatei Roșii. Brusilov afirma că este datoria patriotică a tuturor ofițerilor ruși să se alăture bolșevicilor în lupta pentru respingerea invaziei străine în Rusia. Lenin s-a folosit la rândul lui de patriotismul ofițerilor țariști. Comitetul Central al Partidului Comunist a făcut apel la „cetățenii respectabii ai Rusiei” să participe la luptele pentru apărarea republicii sovietice
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
ca ar fi fost creatorii bolșevismului rus În timpul Bătăliei de la Varșovia, guvernul polonez i-a internat pe toți voluntarii evrei în lagăre indiferent de grad. Premierul britanic David Lloyd George, care era interesat să negocieze un tratat comercial favorabil cu bolșevicii, a făcut presiuni asupra polonezilor să accepte pacea cu sovieticii în condițiile propuse de aceștia din urmă și a refuzat să acorde Poloniei orice fel de ajutor care i-ar fi slăbit pe „albi” în războiul civil. În iulie 1920
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
negociat traseul definitiv al frontierei. În cazul în care sovieticii aveau să refuze, britanicii amenințau că îi vor ajuta pe polonezi cu prin toate mijloacele posibile. În realitate, acestea erau foarte limitate, datorită situației politice interne complicate din Regatul Unit. Bolșevicii au respins pe 17 iulie termenii britanicilor și au făcut o contrapropunere pentru negocieri de pace direct cu Polonia. Britanicii i-au amenințat pe sovietici cu întreruperea negocierilor pentru tratatul comercial în cazul în care sovieticii și-ar fi continuat
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
În plus, jocurile politice ale comisarului politic al frontului de sud-vest, Stalin, au influențat în mod decisiv insubordonarea lui Budionnîi și Egorov. Stalin, în cautarea propriei măriri, se concentrase pe cucerirea orașului Lwów - departe în sud-estul Poloniei - oraș asediat de bolșevici, dar care rezista eroic atacurilor. Blocarea de către Stalin a Armatei I de cavaleri la Lwów, la 330 km de Varșovia a fost un subiect mult discutat. S-a considerat că Stalin a acționat astfel pentru că a dorit să cucerească „gloria
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa. În sud, forțele lui Petliura au înfrând Armata a XIV bolșevică, iar pe 18 septembrie au preluat controlul asupra malului stâng al râului Zbruci. În luna care a urmat, forțele lui Petliura au înaintat pe linia Nistru- Bra-Litîn. Bolșevicii au cerut încetarea ostilităților la scurtă vreme după înfrângerea dela Varșovia iar polonezii, epuizați și continuu presați de guvernele occidentale și Liga Națiunilor, având însă controlul asupra majorității teritoriilor în litigiu, au căzut de acord să înceapă negocierile de pace
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Letonia). După această dată au început un proces mai lung al negocierilor tratatului de pace. Între timp, forțele ucrainenilor lui Petliura, care numărau aproximativ 23.000 de soldați și controlau teritoriile învecinate cu frontiera Poloniei, au plănuit o ofensivă împotriva bolșevicilor pentru data de 11 noiembrie. Cu o zi mai înainte de această dată, forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei. Istoricului britanic A
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Petliura, care numărau aproximativ 23.000 de soldați și controlau teritoriile învecinate cu frontiera Poloniei, au plănuit o ofensivă împotriva bolșevicilor pentru data de 11 noiembrie. Cu o zi mai înainte de această dată, forțele lui Petliura au fost atacate de bolșevici și, după o serie de lupte, au fost alungate din Ucraina în teritoriul aflat sub controlul Poloniei. Istoricului britanic A. J. P. Taylor consideră că războiul polono-bolșevic „a determinat în mare măsură cursul istoriei europene pentru următorii 20 de ani
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
aflat în tot acest timp sub presiunea Ligii Națiunilor. Negociatorii polonezi erau controlați de democrat-naționalii lui Dmowski. Deși Piłsudski controla armata, Seimul Poloniei era controlat de Dmowski. Piłsudski se bucura de sprijin în teritoriile din răsărit, care fuseseră sub controlul bolșevicilor atunci când fuseseră organizate aleterile parlamentare, în vreme ce bazinul electoral al democraților se afla în centrul și vestul Poloniei. Negocierile de pace au purtat un caracter politic. Democrații, precum Stanisław Grabski, care demisionaseră din guvern ca formă de protest împotriva alianței cu
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
ocupație. În timpul războiului a primit gradul de Mareșal al Uniunii Sovietice. Părinții lui Merețkov erau țărani și familia trăia într-un sat. Merețkov din 1909 a fost muncitor la Moscova, apoi într-o localitate aproape de Vladimir. El s-a alăturat bolșevicilor (ulterior Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în august 1917, și a devenit șef de stat major al miliției Gărzile Roșii, ajutând la organizarea în oraș. În timpul războiului civil rus el a fost șeful de personal al unui regiment, mai târziu
Kirill Merețkov () [Corola-website/Science/325972_a_327301]
-
cei 985 locuitori din sat, 921 erau români (93.50%), 37 ruși (3.76%), 13 bulgari (1.32%), 13 găgăuzi (1.32%), 3 polonezi și 1 german. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin în legătură cu cel din orașul Chilia Nouă. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În urma înăbușirii revoltei, 16 localnici au fost arestați. La 2
Pocrovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318406_a_319735]
-
perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin în legătură cu cel din orașul Chilia Nouă. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În urma înăbușirii revoltei, 16 localnici au fost arestați. La 2 februarie 1930, țăranii din localitate au participat la demonstrația de la Ismail în care au cerut ca guvernul să le dea pământ. În 1933, s-a descoperit organizația comunistă
Pocrovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318406_a_319735]
-
de pe vremea moșierilor și a kulacilor. S-a sperat că scopurile propuse de colectivizare vor fi atinse prin acceptarea voluntară a acestei politici de către țărani, dar în momentul în care noile ferme nu au atras numărul de aderenți sperat de bolșevici, guvernul a dat vina pe culaci și a trecut la executarea forțată a planului. Datorită faptului că guvernul a stabilit cote pentru fondul de stat aberant de mari, de cele mai multe ori țăranii obțineau mult mai puțin pentru munca lor decât
Agricultură colectivizată () [Corola-website/Science/299622_a_300951]
-
călăii lui Isus”), fie economice (evreii din burghezie sau negustorii și cămătarii rurali, adesea mai școliți decât țărănimea sau muncitorimea, fiind pizmuiți ca atare), fie politice (o parte dintre evreii socialiști din "Bund" -בונד, Бунд, un partid marxist evreiesc- susținuseră bolșevicii maghiari în Transilvania sau ruși în Basarabia împotriva mișcărilor naționale române). După marea criză economică din anii 1930, aceste curente antisemite au câștigat teren în opinie, evreii fiind socotiți principalii responsabili, mai ales în clasa medie sărăcită (țărani mici proprietari
Holocaustul în România () [Corola-website/Science/331501_a_332830]
-
Lupta de la Tighina a avut loc între 20 ianuarie și 25 ianuarie 1918, și s-a dat între forțele armate ale Regatului României și cele ale RUMCEROD-ului, precum și voluntari dezertați din fosta Armată Imperială Rusă și bolșevici. Avansarea trupelor române pe teritoriul Republicii Democratice Moldovenești a început după ce Sfatul Țării a votat în favoarea unirii cu România, cu toate acestea armata română a întâlnit o rezistență dârză din partea elementelor locale bolșevice și anarhiste rusești. „Benderul (Tighina) reprezenta un
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
atât dinspre oraș cât și dinspre satele înconjurătoare. În seara de 16 ianuarie, trupele române ajung la est de calea ferată; dar din rațiunea de a nu fi atacați în timpul nopții, datașamentul a fost retras și cantonat în satul Bulboaca. Bolșevicii în schimb, voiau să încercuiască detașamentul român ca să-i rupă legăturile cu Divizia. Lt. col. Macovescu cere imediat întăriri, iar în dimineața de 17 ianuarie, comandantul diviziei a trimis ca întărire, încă un detașament, compus din 2 batalioane, condus de col
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
un batalion. Artileria ocupă poziția Borisovca și Lipcani având obiectiv podul și satul Parcani. Este trimis un detașament de o companie și jumătate și o secție de artilerie în direcția S-E de Bender, având misiunea de a alunga inamicul. Bolșevicii profită de dispersarea trupelor române și fiind bine informați, la 23 ianuarie, declanșează o puternică contraofensivă dinspre Tiraspol, folosind mașini militare blindate și tunuri pe care la trec cu ușurință peste podul rămas intact și nepăzit în mod corespunzător. Atacul
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
orele 11-12, orașul este recuperat de trupele române. Iar cele bolșevice și susținătorii lor, respinse peste Nistru, se retrag la Tiraspol. În această luptă, trupele române au pierdut 3 ofițeri și 138 trupă. Menționăm că luptele de la Bender în rândurile bolșevicilor au luptat și două sute de români, proveniți dintre dezertori și muncitori voluntari, membri ai batalionului revoluționar român din Odesa - organizat și condus de Cristian Racovski, Mihail Gheorghiu-Bujor ș.a.
Lupta de la Tighina (1918) () [Corola-website/Science/330695_a_332024]
-
a lucrat ca proiectant pentru Școala Militară de automobile din Petrograd. În 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. În 1919 se întoarce la Moscova unde atmosfera agitată a revoluției rusești îl inspiră să scrie poeme populare - încurajatoare pentru bolșevici. Din 1919 până în 1921 scrie piese scurte de propagandă pentru cunoscutele Vitrine Rosta. În 1923 ca urmare a unor neînțelegeri cu Lili Brik pleacă într-o călătorie la Berlin și Paris unde scrie poemul liric PRO ETO (Despre asta) . Aici
Vladimir Maiakovski () [Corola-website/Science/304503_a_305832]