927 matches
-
vadă aievea niciodată. Cât mai lesne totuși de suferit erau acele povestiri decât vizitele la moșie, la două ore și jumătate numai de București - din nefericire și fericire. Verișorii locuiau Prundenii încă de mult și Mizilul era o legendă. Mini bombănea, înainte și după acele vizite, dar nu putea refuza pe buna Lhia. .. . Dar ce slăbiciune avea oare Lina pentru verișoară și plimbările la moșie? Afară de untul proaspăt pentru cafeaua cu lapte a doctorului Rim, ilustrul ei soț! Mini fusese smulsă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu o răceală tot așa de încăpățînată cât de neclintită îi fusese voința de a-1 lua, explică Nory, acum pornită spre considerări feministe . - Bietul Hallipa s-a opus cât te poți opune unui copil cuminte și iubit ca Elena, bombăni Lina. Când a văzut că alegerea este la ea o voință adevărată, n-a mai avut decât o grijă: ca totul să se facă cât mai bine și mai frumos, pentru "fata lui" ... El și acuma ar vrea să se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
bulevardelor umbroase sau ulicioarelor blânde, în care rar pilpîie felinare melancolice sau fulgeră ochiul orbitor 37 al vreunui far de automobil răzleț. Clișeuri, rămase acolo pe retină, acum evocate, apăreau în transparența ochilor. - Drumuri tăiate de suflet! Felicitări! . . . Noroioase, desfundate! . . . bombănea Nory. - Da! Până când se vor îndruma căile lăuntrice, atunci. - Atunci vom avea un dublu exemplar suprapus de tout a l'egout. Mare spor! . . . Eu mă uit la dosuri și deduc sufletele. Tu vei consulta harta sufletului și vei deduce cartierul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
să asculți ce-ți spun. Fac apel la tine să fii mai ferm. Dacă te vei lăsa condus de partea albă a sângelui tău, n-ai cum să dai dai greș. Maiorului îi vine o idee. După ce proferează înjurături și bombăne, începe să scotocească în jurul biroului, apoi se îndreaptă de spate și se duce spre un raft cu cărți. Proptindu-se de perete, găsește ce căuta: un volum albastru, subțire. I-l aruncă lui Pran. — Citește cu voce tare. Pagina o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plăcută și confortabilă partida de vânătoare a dimineții. Mai apar uneori niște probleme de ordin religios cu încărcătorii și cei care aduc vânatul, întrucât oamenii palatului nu pot face asta. dar aduse câteva servitoare special instruite și niște hijra, care bombăne nemulțumite. Pentru Charlotte („Charlie“) Privett-Clampe , faptul că este înconjurată de o mână de indivizi în sariuri este ceva mai suportabil decât ar fi fost pentru tatăl ei vederea unor femei îmbrăcate în pantaloni. Sarcinile care apasă pe umerii englezoaicelor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este o femeie bogată, o englezoaică, iar tu, un băiat de pe stradă... chiar dacă ea este...ce ți se pare amuzant? Figura lui Bobby este schimonosită de un zâmbet amar. — Nimic, Amma, nimic. Ai ceva de lucru pentru mine? Doamna Pereira bombăne ceva și în timp ce Mabel toarnă ceaiul, începe să-și smulgă ceva consistent din călcâiul drept. Își continuă operațiile, vorbindu-i lui Bobby despre domnul Dutta, un teosof care speră cu disperare să primească un mesaj de la fratele lui mort. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Dacă ar fi simțit mesajul acelor cuvinte ar fi avut și voința de a face recensământul oamenilor Fotse și puterea de a-i transforma în funcție de rezultatele numărătorii sale. Dar nu simte aceste cuvinte. Autocompătimirea se instalează odată cu frigul. Începe să bombăne singur. Trebuia să fie o aventură. Bridgeman ar fi considerat-o o aventură. De acum ar fi fost un erou al imperiului, îndrăzneț și înțelept: frumosul Bridgeman din Fotseland, cel mai englez din Africa. Ce caută aici? De când a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Mamă, ia pune, fă, și mie niște apă la Încălzit Într-o oală, că avem aicea o treabă!”. „Ce treabă aveți, mă?” se răstise femeia, nu chiar Încântată. „E, n-ai mata de unde să știi. E ceva complicat pentru școală.” Bombănind, femeia le adusese apă caldă Într-o oală și tăcuse când dăduse cu ochii de microscop. Băieții Îl puseseră pe un scăunaș cu trei picioare, cioplit de tatăl unui prieten de-al lor rudar, Lică, mort cu o vară Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi era și locul, printre focurile În veci nestinse ale cazanelor cu smoală. Fierarul o lăsa să se răcorească puțin și abia apoi, tot liniștit și tacticos, pronunța numele neînsemnatului obiect pe care Îl voia de la soția sa, iar aceea, bombănind, chiar se pornea să-l aducă. Ion Găman și Nae Cuțitaru aproape se Înecau de râs când prietenul lor Îi lămurea, cu glas de profesor sau de popă, că nu e neapărat nevoie să dai milităria jos din pod ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mâna, cerând, astfel, să fie lăsat În pace. Dimineață Îl scutură pe unul dintre nepoți, care, În aburii Încă nerisipiți ai somnului, Îl Înjură de mamă și de multe dintre cele sfinte. În cele din urmă, nepotul se sculă bombănind și nu tăcu până nu căpătă o palmă grea după ceafă. Aduse de sub șopron vestitul cărucior al bunicului său, Încărcă În el coșul acoperit cu o țoală cusută de Împletitura de mlajă cu niște sârmă subțire folosită de obicei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosebi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - Cale care se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să renunțe la îndatoririle de vasal sau să se elibereze de chinurile pentru sora lui în fața acesteia, cerându-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se întâmpla asta, s-ar fi putut să nu sosească niciodată ziua în care să-l dobor pe acest trădător ingrat. De astă dată, va trebui să curățim Fukushima de toți oamenii care nu știu ce înseamnă loialitatea. Dezlănțuindu-și furia, Katsuyori bombănea de unul singur, în timp ce calul îl purta mai departe. Dar vocile indignate ale celor care-l însoțeau - glasuri ale nemulțumirii față de trădarea lui Kiso - erau puține. Katsuyori era la fel de încrezător ca de obicei. Când rupsese relațiile cu clanul Hojo, abandonase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
amesteca printre ceilalți generali, tăifăsuind bucuros și afișând un chip zâmbitor. Nu era sincer. Mitsuhide era un om care nu s-ar fi deschis niciodată cu adevărat și nu avea prea multe calități plăcute. De ce nu putea și el să bombăne, măcar o dată? Cu cât îl privea mai lung Nobunaga, cu atât devenea mai severă expresia lui. Probabil că starea de beție îi intensifica sentimentele, dar reacția fusese inconștientă. Hideyoshi lipsea, însă dacă Nobunaga l-ar fi privit pe el în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să mă disprețuiască astfel? A trimis până și un mesager, ca să nu fie nevoit să mă primească personal. Nu te gândi. Nici prin minte să nu-ți treacă.“ Cu cât se străduia mai mult să n-o facă, cu atât bombănea mai tare și inima i se umplea de un monolog tăcut. Cuvintele erau ca niște clăbuci înălțându-se dintr-o apă rău mirositoare. — Vede cineva florile astea? Nici ele nu-s de nici un folos! Mitsuhide întinse mâna spre vaza mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se gândească întotdeauna cu drag la Hideyoshi. — Nagato? spuse el. — Da, stăpâne? — Fiul tău nu e aici? — A venit cu mine, dar e puțin cam neștiutor, așa că l-am lăsat să aștepte afară. Rezervele de soiul ăsta mă plictisesc îngrozitor, bombăni Nobunaga. Când îi ceruse guvernatorului să-și aducă și fiul, o făcuse în chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o întrevedere oficială între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui Nagato
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
numaidecât și ai grijă. Asano plecă imediat. Nu mai rămăseseră decât Kyutaro și Yuko. — Ce oră e acum, Yuko? — A doua jumătate a Orei Mistrețului. — Azi a fost ziua a treia din lună, așa e? — Întocmai. Mâine e a patra, bombăni Hideyoshi în sinea lui. Pe urmă, a cincea. Închise pe jumătate ochii, apoi își mișcă degetele pe genunchi, ca și cum ar fi numărat. — Mi-e greu să stau aici, degeaba. Nu-mi dați și mie niște ordine? îl rugă Kyutaro. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dinspre lac a învăluit întregul Azuchi în flăcări. Dar în Azuchi nu mai rămăseseră soldați inamici, așa că n-a avut loc nici o luptă. Hideyoshi își putea închipui ce anume se întâmpla în depărtare. — N-aveau nici un motiv să dea foc, bombăni el mohorât. Oricine-o fi el, Seniorul Nobuo și chiar și Gamo s-au pripit. În curând, însă, se calmă. Cultura pentru a cărei construcție Nobunaga cheltuise jumătate din sângele și resursele unei vieți de om trebuia să fie jelită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Geni era salvată. Ochii tuturor generalilor reuniți se ațintiră asupra nevinovatului copil. Unii surâdeau vag, în timp ce alții vărsau, în tăcere, lacrimi. Numai Katsuie privea peste sala uriașă cu o mutră posomorâtă. Părea că tare ar mai fi vrut să bombăne ceva despre un „deranj“. Aflându-se în fruntea întrunirii și, totodată, demn și solemn vorbitor, ar fi trebuit să deschidă ședința, luând, cel dintâi, cuvântul. Acum, însă, tuturor le zburase atenția în altă parte, iar Katsuie pierduse ocazia de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
firea sa rea începu să iasă la iveală, părând că nu mai suporta să rămână acolo nici un moment. Nobutaka, la rândul său, privi, încruntat, spre Hideyoshi. Katsuie nu putea spune nimic, în sens pozitiv sau negativ, așa că, se mulțumi să bombăne în sinea lui. Nimeni altcineva nu-și mai exprimă aprobarea ori dezaprobarea. Shibata Katsuie își dăduse arama pe față, iar Hideyoshi vorbise întru totul la fel de franc. Opiniile celor doi erau complet opuse și, fiind atât de clar declarate ca atare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăpânul său era prost dispus, pajul turnă prudent o găleată de apă peste spatele lui Hideyoshi. Acesta, însă, căscă pe când se cufunda în covată. Apoi, întinzându-și brațele și picioarele, scoase un mormăit. — Mă relaxez puțin, comentă el, după care bombăni în legătură cu anchilozarea din ultimele două zile. Plasa de țânțari a fost ridicată? — Am și pus-o, stăpâne, răspunseră pajii, care-l așteptau ținându-i kimonoul de culcare. — Bine, bine. Ar trebui să vă culcați devreme și voi, toți. Și spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shichizaemon și Asami Dosei. Timp de două zile, fură mai mult sau mai puțin întreținuți. Altminteri, însă, părea că erau duși cu vorba. Ishikawa Kazumasa se scuză insistent, spunându-le mesagerilor că Ieyasu era încă ocupat cu probleme militare. Emisarii bombăneau față de răceala primirii. Ca răspuns la numeroasere daruri de prietenie din partea clanului Shibata, vasalii clanului Tokugawa nu primiseră decât o listă de cadouri, fără ca, în rest, să li se arate nici un fel de recunoaștere. În cea de-a treia zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de vreo două leghe spre miazăzi. Mai aproape, sub locul unde stătea el, un general urca de la poala muntelui, însoțit de câțiva aghiotanți. Comandantul apărării de la poarta barierei din lemn se grăbea înainte, arătându-i drumul. Genba țistui din limbă, bombănind: — Ăsta trebuie să fie Dosei. De cum îl recunoscu pe generalul aflat întotdeauna lângă unchiul său, îi ghici misiunea încă înainte de a-i vorbi. — A, aici erai. Dosei își șterse nădușeala de pe frunte. Genba stătea în fața lui, fără să-l invite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
slăbiciunii pe care o simțea din cauza înfrângerii. Dar era posibil să fi fost provocată și de faptul că Genba înțelesese deja adevăratele intenții ale lui Inuchiyo. — Inamicul pare să se apropie, continuă Genba, fără a se odihni nici o clipă; în timp ce bombănea aceste cuvinte, se ridică. Ei bine, adăugă el, pe curând. Ridică pânza cortului și ieși, dar apoi se întoarse spre Inuchiyo, care ieșea în urma lui, să-l conducă: — S-ar putea să nu ne mai vedem pe acest pământ, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am auzit. Oricum știai că sunt aici. Plecase și acum numai Dumnezeu știa dacă urma să-l mai văd vreodată. ― Nu ai idee câte griji ne-am făcut! ― Ei bine, sunt În regulă acum, așa că lasă-mă În pace, am bombănit Într-un târziu. Dacă Maria ar fi apărut un minut mai târziu...un nenorocit de minut mai târziu... Maria a ezitat puțin Înainte de veni lângă mine. ― Ce e cu tine? Arăți de parcă ai de să leșini dintr-o clipă În
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
salut. ― Pari abătut azi, am comentat eu. ― Neah, mă contrazise el, părând că se răzgândise brusc cu privire la ceva. Începu să se joace cu o șuviță Întunecată din părul meu. Deloc. Tu ce faci? ― Încerc să o Înțeleg pe Eliza, am bombănit dându mi ochii peste cap. O cauză pierdută. ― Ce s-a Întâmplat? mă Întrebă el repede, sunând aproape Îngrijorat. ― E ciudată, m-am plâns eu. Nici măcar nu a vrut să rămână astăzi. L-am auzit pe Victor râzând ușor În
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]