1,102 matches
-
care preia uneori cuvinte de la, de pildă, George Murnu, e caracteristică pentru acest poet la care savantlâcurile și balcanismele conlocuiesc în bună simbioză în Poeme balcanice (1936), carte care vrea să spună ,,Suntem Orient. Să ne dezorientăm!” M. este un bufon liric cu accente antonpannești și barbiene, la care componenta înțelepciune este implicită, așa cum se poate constata în ciclul Însemnările lui Balkaneus. Tendințele cosmopolite - alimentate și de numeroase călătorii în Grecia, Italia, Franța, Austria, Anglia, ca și de relațiile cu artiști
MAGHERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
îmbrățișarea iubitului lasă o „arsură”. Poeta se identifică firesc cu o mitologică întrupare chineză: „Dragon am fost, fantastic și rar”. Metafora ironică închipuie o lume a fragmentelor dezarticulate, spre a sugera absurdul civilizației contemporane, corsete, capete de păpuși, măști de bufon compunând un colaj suprarealist alegoric. Magia pietrei (1995) se organizează în jurul mineralului ca simbol al eternității condensate. Piatra clădește temple, nu neapărat reale concrete, ziduri cu „crăpături”, „morminte”, „răni”, „scuturi”, pătrunzând în simbolul istoriei înseși. Astfel, umbra tatălui priveghează templul
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
Artistului, Inconștientul Artistului, Spiritul inductiv, Spiritul deductiv, Fata din portret, Dama de Pică (personaj din Pușkin), Al.Dumas-tatăl. „Aparițiile” și Artistul se prind într-un joc carnavalesc năucitor, livresc și existențial, un „sublunar congres de umbre”, în care artistul „nebun”, bufon și înțelept, trebuie să-și înțeleagă viața și arta. Dialogurile dovedesc erudiție, o strălucire a replicii și a paradoxului în genul lui Oscar Wilde. În piesa lui I. Ibsen, Oscar Wilde, Shakespeare, Pușkin, Joyce, Lope de Vega, Cervantes, Gide, teatrul
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
spus/ Că dincolo de trupul meu/E o holeră și o servitoare./ Prietene cerșind, un câine/ Să-ți muște zilnic mâna dreaptă./ Doamne, prietene cu pian din tată-n tată,/Du-te și cântă la parăzi/ Cu clavicula spartă/ De un bufon ereditar./ Prietene, apasă pe accelerator până la fund,/ Până vei atinge viteza de circulație a morților.” Volumul următor, Versuri (1969), aduce câteva schimbări nu atât în ceea ce privește regulile de generare a poeziei, cât în delimitarea planului de referință pentru materialul care urmează
IVANCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287647_a_288976]
-
copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria. Compunerile trimise sunt însoțite adesea de desene - o altă pasiune, ce se va materializa mai târziu în ilustrațiile propriilor cărți de versuri. Continuă să publice în „Licăriri” (revista liceului), „Epigrama” „Gluma”, „Bufonul” ș.a., concomitent cu creația originală interesându-l traducerile din poeți latini, francezi sau germani. În revista „Fapta” a lui Mircea Damian, e titularul cronicii plastice, iar în „Sportul” - al celei sportive, îndeosebi de rugbi, joc pe care îl practică și
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
Deși mai discretă ca prezență până aproape de final, figura lui Manasse e, în felul ei, impunătoare, dramaturgul încercând să îi sugereze măreția printr-un patos ca al vechilor profeți. Un personaj pitoresc, guraliv și impertinent, cam fricos și bețiv, uneori bufon, alteori cinic, însă minte ascuțită, manevrând abil pilde și vorbe cu două înțelesuri, glumind întruna, când cu haz amar, când mai facil, este Zelig Șor, misitul, comentator pătrunzător al dramei ce se petrece în casa Cohanovici. Atras de forța piesei
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
morții: „eu pierd / măsura, echilibrul, orgoliul meu tăcut, / cuvintele pe care ți le spun se-ntorc / și nu mai au putere. / Ce-ar mai fi de adăugat, inconștientă doamnă moarte?” (Idila). Apar, cu obstinație, și nu doar aici, ca simbol bufonul, saltimbancul, măscăriciul, simpla enumerare a unor titluri fiind elocventă: Fluturi și claunul, Claun vorbind muzelor, Claun către adolescenți, Lamentația claunului etc. Cartea Pasărea medievală (1973) nu face decât să potențeze laitmotivele anterioare: presentimentul morții iminente ( Acest turnir), nostalgia după anii
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
o să vă simțiți bine probabil că veți folosi explicații de tipul „Nu se știe niciodată pe cine poți întâlni” ori „Este mai bine să mergi la o petrecere nedistractivă decât să nu mergi la nici o petrecere”; 8) a face pe bufonul (a lua în derâdere): reprezintă o utilizare excesivă sau frecventă a unor cuvinte de duh în vederea reducerii anxietății, care este rezultatul unor situații stresante sau al unor gânduri și afecte perturbatoare (Valenstein, apud Ionescu, Jaquet, Lhote, 2002, p. 49). Acest
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de sporovăit. În scurt timp, Măriuca se împrieteni cu toate fetele din cameră: Cu Viorica cea cu glas frumos, cu Aurelia cea ambițioasă, cu Stela, colega ei de bancă, cu Leana, cu Lili, cu Virginica. Vorbeau vrute și nevrute, iar Leana era bufonul lor, rol acceptat de bunăvoie, simțind ea că era șansa ei la simpatia celorlalte: -Leana, cum face Bulbuca? (asta era porecla unei profesoare de geografie cam doctă și înțepată, altfel foarte deșteaptă). Și se plimba Leana, cu ochelari de împrumut
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
cât de potrivnice afirmării sale literare autentice au fost vremurile trăite. Prezentând atitudinea unui cetățean și intelectual exemplar, ea sesizează că obsesia ratării îl marchează atât pe epistolier, cât și pe diarist, dar exteriorizarea ei este diferită - umorul înșelător al „bufonului Gary” în scrisori, meditația și luciditatea necruțătoare în paginile de jurnal. Cronică a ultimului deceniu de viață și mod în care un spirit eminamente liber filosofează asupra istoriei, Jurnalul... oglindește zbuciumul creatorului inapt pentru compromis, dar care are slăbiciunea de
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
simularea unei dorite imparțialități: „mă locuiesc oarecum cu indiferență /îmi ocup trupul/ îmi ocup carnea/ trec prin spațiu/ fără adieri sau valuri de frig/ în urma mea/ nici o hârtie nu se ridică-n picioare/ pipăi golul/ sau trec prin el” (Glăsuirea bufonului). Poetul se mișcă în sfere înrudite cu ale existențialismului, de care se desparte însă radical prin absența dezgustului de a trăi. Dimpotrivă, este dominat de propensiunea spre ironie și autoironie, ceea ce subminează absurditatea gesturilor sisifice, prezente mereu în lirica lui
SPIRIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
articulată într-o savant orchestrată construcție parabolică abstrusă. Poezia lui S., cu o componentă aforistică și oraculară definitorie, e aparținătoare neomodernismului contemporan, „înaltului” modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul că, de pildă, termenul de referință pentru Ținutul bufonilor (2001) poate fi găsit în poemul The Waste Land al lui T. S. Eliot, deși chiar postmodernismul ar putea să și-o revendice, măcar în parte. Accentul e dat de neliniștea pentru soarta omului și a omenirii, pentru descâlcirea noimelor
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
poet, exorcizare înrudită, într-un fel, cu cea practicată, de pildă, de Cezar Ivănescu. Opera lui S. se înfățișează ca un continuum, ca un mare text unic, dincolo de fracturarea în volume și de diferențele de modulație. O secvență din Ținutul bufonilor poate fi caracteristică pentru rostirea lui: „ Capete pătrate de bigoți ai fumului / viețuitori după scheme și fixuri, numărători /de secunde, furnici inocente și fără de trup căutându-și trupul/și numele, prin case-cutii, casete , compartimente, prin faguri /cu elixir și borhot
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
spiritele circulă libere prin spațiu. Călătoria prin ținutul bufonic își capătă întreaga originalitate prin fundalul de gândire. ROMUL MUNTEANU SCRIERI: Tabu, București, 1970; Vicleniile oceanului, București, 1980; Maratonul, București, 1985; Insula, București, 1988; Maratonul, Iași, 1995; Poezii, București, 1997; Ținutul bufonilor, Iași, 2001; Ținutul fructelor, Iași, 2002. Repere bibliografice: Dan Laurențiu, „Tabu”, LCF, 1971, 5; Adrian Popescu, „Tabu”, TR, 1971, 12; Val. C. Neștian, „Tabu”, CL, 1971, 4; Dan Cristea, „Tabu”, RL, 1971, 23; Ioanid Romanescu, „Tabu”, CRC, 1971, 49; Barbu
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
DL, 1998, 31; Cristian Simionescu, PRA, II, 797; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 109-114; Grigurcu, Poezie, II, 371-383; Dicț. analitic, III, 32-33; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2001, 291-292; Popa, Ist. lit., II, 651-652; Valentin Talpalaru, „Ținutul bufonilor”, DL, 2003, 1; Alexandra Olivotto, Totalitarismul stilului, RL, 2003, 20; Gheorghe Grigurcu, Bufonul și nebunul, RL, 2003, 40; Lucia Simona Dinescu, „Ținutul bufonilor”, OC, 2003, 183. N. Br.
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
Iași, 1999, 109-114; Grigurcu, Poezie, II, 371-383; Dicț. analitic, III, 32-33; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2001, 291-292; Popa, Ist. lit., II, 651-652; Valentin Talpalaru, „Ținutul bufonilor”, DL, 2003, 1; Alexandra Olivotto, Totalitarismul stilului, RL, 2003, 20; Gheorghe Grigurcu, Bufonul și nebunul, RL, 2003, 40; Lucia Simona Dinescu, „Ținutul bufonilor”, OC, 2003, 183. N. Br.
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
32-33; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2001, 291-292; Popa, Ist. lit., II, 651-652; Valentin Talpalaru, „Ținutul bufonilor”, DL, 2003, 1; Alexandra Olivotto, Totalitarismul stilului, RL, 2003, 20; Gheorghe Grigurcu, Bufonul și nebunul, RL, 2003, 40; Lucia Simona Dinescu, „Ținutul bufonilor”, OC, 2003, 183. N. Br.
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
trei logofeți de cancelarie (Radu Șerban întreținea o corespondență intensă; scria în țară și în alte părți), un doctor (căci fostul Voievod era bolnav de gută), „der Leibhartz seiner Durchlaucht”, năimit în Austria, și - la fel ca Petru Șchiopul - un bufon cocoșat, „der Hofnarr” (aidoma ca la marile Curți europene). Cum suita lui Radu Șerban evolua în medii confesionale ostile, prezența duhovnicului era obligatorie; îndeplinea această funcție fostul mitropolit al Moldovei, Dionisiei Ralli Paleologul. Radu Șerban își făcea testamentul la 28
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
În cazul lui Ahile din Iliada, sau În cel al personajelor in tragediile antice (Aiax, Hercule, Oreste, etc.Ă. Nebunul este imaginea tragică a damnatului care, Împotrivindu-se voinței zeilor, primește pedeapsa nebuniei. bă Nebunul ca personaj comic, sub Înfățișarea bufonului, apare În Renaștere și, odată cu acesta, apare și nebunia, ca „personaj critic”, care arată și comentează defectele caracteriale ale oamenilor, având prin acest rol de caricaturizare o funcție de catharsis social. Însuși Nebunul, ca personaj comic are aspectul unei caricaturi umane
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Îl Împinge la acte de imoralitate, la suicid sau la crimă. Toate cele trei tipuri prezentate mai sus sunt stigmatizate fizic, pentru a se sublinia amoralitatea lor. Acestea sunt personaje „la vedere”, care circulă prin cetate sub diferite Înfățișări: monstrul, bufonul, clovnul, cerșetorul, infirmul, prostituata, etc. Începând Însă din secolul al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca tematică socială, morală și medicală Dar, spre deosebire de Antichitatea clasică care o plasa în registrul tragicului, ca suferința cea mai profundă a omului; Renașterea plasează nebunia în registrul comicului. Nebunul încetează să mai fie personaj tragic, el apărând sub imaginea „bufonului”, care colorează decorul peisajului social și înveselește lumea. Aceeași concepție, de data aceasta dintr-un punct de vedere moral, o regăsim și la Desideriu Erasmus din Rotherdam în Moriae encomium. În ceea ce privește remediile și mai ales măsurile cu caracter de prevenire
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
scabroase”, condiția de „luptător în genunchi” și „demnitatea de a-ți lăsa creierul sfărâmat bucată cu bucată de ferocii canini ai slăviților regi”. Consecința „automistificării după legile ieftine ale artei” e, în realitate, „hemoragia continuă a poetului captiv ca un bufon din secolul cincisprezece”. După Amintiri dintr-o popicărie, Ucide-mă, fericire și Haltă în paradis, toate demne de interes în ciuda inegalităților, nimic din viața fizică și sufletească sub comunismul opresiv nu lipsește din poezia scrisă de V., Vară de noiembrie
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
alte imagini enigmatice, ale oniricului, angoasei, halucinațiilor, din teamă și din coșmar kafkian, cu o „vânătoare” rituală, o construcție parodiind mitul întemeierii, cu un „castel” unde bărbații o fac pe „nebunii”. Personajele masculine sunt de multe ori „slabe”, „caraghioase”, niște bufoni cu rol de purificare prin carnavalesc, în vreme ce femeile apar puternice, misterioase, sugerând forțe oculte, ca memorabilul personaj Tania, din povestirea „La anii treizeci...”. Antuza, de care se îndrăgostește Vicol, e „prezentă” constant, spunându-i bărbatului care nu o percepe la
URICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290379_a_291708]
-
s-a aplicat unei societăți specific românești, iar așa-zisul schematism al personajelor din Momente se explică prin stadiul de nediferențiere a tipului de mahala. Z. e de părere că în schițe nu domină satira propriu-zisă, ci râsul orientat spre bufon. Opera lui Caragiale este o caricatură și a-i cere „adâncime psihologică”, așa cum făceau C. Dobrogeanu-Gherea și G. Ibrăileanu, ar însemna să se vrea înlocuirea comediilor și a prozei cu altceva. Criticul mai constată că arta lui Caragiale este „artă
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
cu „buna Tristețe”, modelul său uman e „Prințul Noroc”. Neoromantic trecut prin simbolism (varianta „decadentă”), S. se exprimă de cele mai multe ori direct, dar și prin autoproiecție în alte făpturi, nu numai umane, identificându-se cu toate ființele refractare existenței canonice: bufoni, acrobați, nomazi, animale. Componenții unei ;atre, „trista balerină”, „despletită, nebună”, din Shanghai, mica vânzătoare de ziare, „încovoiată, ca o viperă, pe jos”, „paiațele lui Cocteau”, fără mâini și picioare, artistele circului din Turnu Măgurele - și maimuțele de acolo, ce „scânceau
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]