1,654 matches
-
în gaura coloanei leoaicei. Era strâmtă, așa că mi-am introdus cu băgare de seamă mai întâi degetele, apoi palma, dar din fericire aveam mâinile subțiri. înăuntru, suspendată de gaură, motiv pentru care nu o văzusem din prima, am simțit cu buricele degetelor o structură din plastic, ca un coș. Am băgat mai adânc mâna în gaură, tresărind din cauza metalului care începuse să-mi taie fruntea. Apoi degetele mele au atins ceva ce nu era metal, ci hârtie, și am știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
într-o lume alcătuită numai din puncte centrale în jurul cărora se învârtește lumea receptată și populată de gândirea acestor puncte există tot atâtea puncte fixe câte ființe sunt în acea lume. Soțul meu înțelege și acceptă eul ca centru, ca buric al lumii, dar presupune că existența acestui eu este posibilă doar în ființa lui și numai în ea. Toți ceilalți nu au și nici nu pot avea un astfel de eu. Toți sunt pentru el „tu“ sau „ei“. Astfel, considerându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ieși afară desă cu udul”, adică diabet, o prostată, când ai vătămătură (dureri în capul pieptului) se folosesc:rădăcină de iarbă mare, bine pisată și, uneori, fiartă. Se pune călduță pe locul vătămăturii; alteori numai pisată, rece se pune pe buric, ca să „tragă” de la șale; - rădăcină de boz pisată; pomușoară și frunze de zelnă se zdrobesc, se stropescă cu apă și se pun la buric;otavă de pelin se pisează, se pune în vatră cu spuză și apoi se pune pe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și, uneori, fiartă. Se pune călduță pe locul vătămăturii; alteori numai pisată, rece se pune pe buric, ca să „tragă” de la șale; - rădăcină de boz pisată; pomușoară și frunze de zelnă se zdrobesc, se stropescă cu apă și se pun la buric;otavă de pelin se pisează, se pune în vatră cu spuză și apoi se pune pe buric. Legătoarea este bună pentru diaree (pânătecăraie). Mai șștia să descânte Anghelina Cucu, dar, cu deosebire, ea se specializase în „tras”mâini și picioare
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ca să „tragă” de la șale; - rădăcină de boz pisată; pomușoară și frunze de zelnă se zdrobesc, se stropescă cu apă și se pun la buric;otavă de pelin se pisează, se pune în vatră cu spuză și apoi se pune pe buric. Legătoarea este bună pentru diaree (pânătecăraie). Mai șștia să descânte Anghelina Cucu, dar, cu deosebire, ea se specializase în „tras”mâini și picioare, oase rupte. Ea ne spune că la scrânteală, se „trăgea” mâna, piciorul (se așezau oasele la loc
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
organizarea și desfășurarea „Vălăretului” mi-au dat mărturie Antip Gheorghe din Slobozia - Filipeni (81 de ani) și Ionel Ciuchi (78 de ani) din Fruntești, precum și mai mulți oameni bătrâni din Lunca (Gurău Vasile, Borcea Dumitru, Romedea Gheorghe, Pintilescu Gheorghe - zisă Buric, Cucu Mircea și alții). 33 Vladimir Trebici, Ion Ghinoiu, Demografie și Etnografie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 202. 34 Al. Gonța, Studii de istorie medievală, Editura Dosoftei, Iași, 1998, p.68. „Dușegubina” este amintită și de Dimitrie Cantemir
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
În spatele copertei fiecăreia din acele cărți se deschidea un univers infinit ce trebuia explorat și că, dincolo de acele ziduri, lumea lăsa viața să treacă În după-amieze de fotbal și În seriale de radio, mulțumită să vadă pînă unde Îi ajunge buricul și cam atît. Poate că a fost acest gînd, poate că hazardul sau ruda sa de gală, destinul, Însă chiar În clipa aceea am știut că alesesem cartea pe care aveam să o adopt. Ori poate că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe mine. Se deslușea timid la capătul unui raft, legată În piele de culoarea vinului și susurîndu-și titlul În litere aurite ce ardeau În lumina distilată de cupola din Înalt. Am Înaintat pînă la ea și am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind În tăcere. Umbra VÎntului Julián Carax Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, Însă prea puțin mi-a păsat. Hotărîrea era luată. De ambele părți. Am luat cartea cu cea mai mare grijă și am răsfoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
scandând cuvintele cu acuratețe. Tânăra era pesemne În stare să deducă ceva din mișcarea buzelor, pentru că făcu un semn de Încuviințare. Apoi Îi strânse mâna femeii acoperită cu vălul și Îi deschise palma, unde se apucă să Îi bată cu buricele degetelor Într-un ritm misterios. Dante privea uimit scena. Dar, Între timp, mintea Îi rătăcea printr-o pădure de analogii. Simțea cum Îi crește un sentiment de stânjeneală, ca și când ar fi pândit o feminitate secretă, dezvăluită puțin câte puțin prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dal Pozzo. Fără să mai bată, Împinse zăvorul și intră. Îi fu suficientă o privire rapidă ca să se asigure că Încăperea era complet goală. Pe masa de scris se găseau niște hârtii cu figuri geometrice și cu numere. Mângâie cu buricele degetelor urmele de cerneală, Încă umede. Pesemne matematicianul părăsise camera de puțină vreme. Citi iute pagina pe care omul părea să o fi scris ultima: observații Împrăștiate, Însemnări despre declinația planetei Venus. Într-un colț, zări o umbră roșiatică, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lătra bucuroasă, voia să se plimbe cu el. Și gata. Domnul Popa a sărit, a învelit-o cu cămașa lui, nu-i mai păsa că n-avea maieu și se holbau cucoanele la burta lui cu păr și problema de la buric, el o ținea pe Contesa în cămașă și a dus-o tot cu tramvaiul ăla, că trecea pe la spital. S-au stricat și tramvaiele alea, își șterse el discret o lacrimă. Tramvaie nemțești, bune, peste tot scria nicht, nicht, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
animal îi purta numele i se păruse un semn divin - pe vremea aceea Maica Tereza încă mai trăia și semnul nu putea fi de la ea. Mai mult, imaginea stăpânului câinelui, cu burta dezgolită, păroasă, și... ah! p... pro... problema de la buric... nu, Contesa era liniștită în Palat. Trebuia doar să aibă grijă de heruvimul ei. Iar când planul cu Popa va fi gata, atunci Contesa nu va fi trăit degeaba. Atunci Contesa va merge în Rai și îi va ondula părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lor. Asta e, viața e grea, sunt alături de mine, mă ajută, nu pot să am pretenția să se gândească numai și numai la mine. Amăgit de acest gând, domnul Popa își ridică poalele cămășii de noapte și, scobindu-se în buric, aprinse televizorul. - Doamnelor și domnilor, domnișoarelor, asistăm la... e incredibil ce se întâmplă, absolut incredibil! Din direct de la fața locului... no comment! Statuia Libertății arăta așa cum o știa Popa din filme. N-o lovise nici un avion, cum se temuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Și te-am ținut la școală ca pe copilul meu. - Lasă, nu plânge acuma! Popa smârcâi scurt și se șterse la ochi cu poala cămășii, oferindu-i lui Mișu, pentru exact a cincizecea oară de când se cunoșteau, imaginea problemei de la buric. - Să nu mă uiți, Mișule! Când ajungi în America, să nu uiți ce-am făcut pentru tine. - Nu uit, cum să uit. - Și ce-o să mai fac. - Lasă, c-ai făcut destule! - Că mai pot să fac, acum, până prinzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cu asta: o chema Contesa! - Ce ciudat... - Da. A călcat-o tramvaiul. Contesa își aminti brusc ultima imagine pe care o văzuse în Babilon: cățelul strivit de tramvai, cățelul cu numele ei, și bărbatul acela cu p... pro... problema de la buric. Îl fulgeră pe Popa cu o privire care avea intensitatea tuturor anilor ei de coșmar. Să fie posibil, oare... Era posibil! Ăsta era omul. Mai bătrân, mai gras, poate cu o problemă și mai mare la buric, poate... era piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pro... problema de la buric. Îl fulgeră pe Popa cu o privire care avea intensitatea tuturor anilor ei de coșmar. Să fie posibil, oare... Era posibil! Ăsta era omul. Mai bătrân, mai gras, poate cu o problemă și mai mare la buric, poate... era piatra de încercare pentru Contesă, proba ei de rezistență, Purgatoriul. Mutatis mutandis, era ca și cum un pompier ar fi trebuit să salveze un om căzut într-un veceu de țară intens folosit. - Îmi pare rău. - A fost singura ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de mătase, curat, pieptănat, parfumat, cu buzele păstrând dulceața mierii... Domnul Popa își descheie halatul. Parcă și burta îi mai scăzuse puțin, iar pojghița maronie din jurul buricului părea mai mică și mai deschisă la culoare decât de obicei. Domnul Popa lăsă halatul să-i alunece încet de pe umeri. Se întoarse și-și mirosi cu candoare subrațul - mirosea a bebeluș proaspăt spălat. Se ghemui la pământ pe marmura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la cincizeci de ani, dăduseră rod. Acesta era penisul lui, care o făcuse pe nevastă-sa fericită. Care-l făcuse pe Mișu fericit. Care îl făcuse pe el fericit. Domnul Popa își mângâie ușor burta, pielea fină, poposi în gaura buricului, alunecă ușor în pădurea de păr creț unde se scărpină puțin și apucă mica excrescență călduță. Domnul Popa își trecu limba pe deasupra mustății de trei zile. Închise ochii. Se lăsă ușor pe marmura care-l îmbrățisă cu o răceală prietenoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
că ar fi renunțat la spectacol, dar probabil că s-ar fi sinucis cu succes. - Dezbracă-te! porunci femeia-zână. Sub ochii ei arzători, domnul Popa își dădu la iveală fără să crâcnească ciuperca de la picior, mica erecție și problema de la buric. - Așa, spuse Contesa, imaginându-și câte trupuri de leproși văzuse Maica Tereza. Cu siguranță că nu simțise scârbă pentru nici unul, ci doar o infinită, sublimă dragoste. - Așa... spuse încurcat Popa. - Așa, repetă Contesa. De azi înainte nu vom mai pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
televiziune. Cele câteva grame se întoarseră în portretul inodor al lui nea Ovidiu. Peste întreaga seară plutea zâmbetul satisfăcut al doamnei doctor. * Iată-mă la cincizeci de ani și un pic, cu burtică, chelie, ciuperca de la picior și problema de la buric, viitor tată și fost homosexual... iată-mă cum mă fâțâi cu toate cele la vedere prin fața celei mai frumoase dudui pe care am văzut-o în viața mea. Contesa asta ori e nebună, ori face parte dintr-o sectă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să guste puțin. Will Smith zâmbi, înmuindu-și și el buzele și mustața în păhăruț. Se uitară unul la altul, zâmbind din nou. Doamna Popa își ridică bluza, arătându-i agentului o mânuță sau un picioruș care împingea undeva desupra buricului. Will Smith zâmbi, înmuindu-și din nou buzele și mustața în păhăruț. Și dintr-o dată, doamna Popa se puse pe bocit: - O să mi-l găsiți, nu-i așa, domnule? Îl trase de mână în dormitor, arătându-i poza cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
necrofilie cum nu s-a mai văzut. Contesa muri de plăcere. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA PARTEA a III-a PASAJ RETRAS Iată-mă la cincizeci de ani și trei luni, cu burtică, chelie, ciupercă la picior și o problemă la buric, cum mă bucur de cea mai frumoasă femeie din lume. Și, în plus, o Contesă! Dragă Roxănica, mă exprim acum pentru tine în scris, ca să știi și tu cine a fost tatăl tău și ce sentimente a avut el. Vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Nu, asta era cealaltă Contesă. Cel puțin murise fericită, în mijlocul unui orgasm multiplu. Mânia lui Dumnezeu, cum spunea Ovidiu, pocăit și proaspăt martor al lui Iehova. Cel puțin a făcut din mine un om, își spuse Popa, scobindu-se în buric pentru ca doamna Popa să nu observe că el suferea încă. Se întinse în pat, sub portretul de nuntă și halterele care fuseseră repatriate odată cu rămășițele lui Mișu și probabil a încă zece americani. Doamna Popa gătea varză pentru parastasul Marianei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
până la urmă va învinge. Noi n‑am periclita niciodată o iubire care se înfiripă, că cine știe când ne mai întâlnim cu așa ceva, e deja un mare noroc dacă ai găsit o dată dragostea. Mulți dintre tinerii spectatori - care se cred buricul pământului, fiindcă eroina filmului e o fată oarecare - visează deja să aibă mașină personală sau o Vespa, când părinții lor abia și‑au refăcut cu chiu cu vai viața afectată de război și au agonisit câte ceva cu teamă și sacrificii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scoate baioneta de lângă dia‑proiector, din mulțimea de jucării și cârpe. Apoi, deși e deja cu totul inutil, înjunghie cu această baionetă cele trei cadavre. Procedează metodic, luându‑le la rând. Mai întâi e înjunghiat tatăl în gât, piept și buric, apoi e înjunghiată mama, cu precădere în pântece, iar după aceea Rainer își înjunghie din toate puterile sora moartă. Apoi termină, în sfârșit, fiindcă resturile astea umane pline de sânge nu scot nici un sunet și nici nu mai pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]