695 matches
-
de prizonierat devenită a doua natură a victimelor dresate prin teroare și suspiciune, droguri de întreținere a absurdului. În al treilea registru stilistic al romanului, pe lângă cel epic-expresionist și subversiv-proustian, se dă un recital eroicomic, în cheia farsei amare, a burlescului și grotescului sardonic. Este vorba de lungul, poate prea lungul spectacol de marionete dat spre delectarea Șefului de Post, un rapel hilar al megalomaniei mecanomorfe a Generalului K., robit de mecanismul jucăriei ce-i reprezenta la nesfârșit înfățișarea, dicțiunea și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
al III-lea la Festivalul umorului ,,Constantin Tănase", Vaslui (2004). Filonul din care își extrag substanța primele cărți scrise de Dumitru Spătaru este, neîndoielnic, livrescul tratat însă în cheie diferită: fie grav, reverențios față de opera considerată paradigmatică, fie parodic ori burlesc. Colocviile (Editura Cronica, Iași, 1993), Ruga pentru anotimpurile din noi (Editura Cronica, Iași, 1995), Cel ce ridică piatra (Editura Helicon, Timișoara, 1995) sau Ultimul paradis (Editura Spiru Haret, Iași, 1993) dovedesc îndeosebi apetența poetului pentru rescrierea în maniera celui pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de aur;/ lumina casei mele, fecioară și soție,/ e roabă rușinată în cortul lui barbar" Prinsul etc.). Ci la faptul că, în tot ansamblul ei, poezia magistrului din "mahalaua celestă, Copou" apare, în același timp, solemnă și ironică, sobră și burlescă, substanțială și gratuită. Așa cum Mihai Ursachi poate părea "un poet deopotrivă frivol și extatic, galant și buf, cu accese simultane de patetism și histrionism, trăind parodia cu fast și gravitatea cu nonșalanță", la "intersecția gratuității cu efuziunea metafizică și a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe vecinii sau pe amicii presupusului răposat. Sicriul a fost expus în 1843 în orașul New York" (p.19). Pe acest fond cultural, autorul aventurilor lui Arthur Gordon Pym își începe propria investigație estetică asupra morții. Grotescul capătă pentru el valențe burlești, iar morbiditatea dezvăluie, subtil, un umor subiacent, intuit (de Poe), înaintea multora dintre contemporanii săi, cu acuitate. Ediția de față a ficțiunii poești conține, pe lîngă alte texte importante, totalitatea capodoperelor epice redactate între 1826 și 1842: Morella, Berenice, Prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Expunere indecentă, 1973, ambele dedicate politicii de apartheid a Africii de Sud, unde Sharpe a trăit mult timp, pînă la expulzarea lui din rațiuni...politice, sau The Great Pursuit/Marea aspirație, 1977, focalizat pe superficialitatea pieței editoriale americane), ajungînd adesea în plin burlesc. Totuși, aș observa că romanele în chestiune percepute dintr-un unghi diferit ne confruntă uneori cu principii, să le numim, "culturale", de maximă seriozitate (nu întîmplător, critica engleză îl compară pe Sharpe, insistent, cu David Lodge și P.G.Wodehouse!). Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
săi) pentru a pregăti o nouă lovitură. Prin forța împrejurărilor, Henry Wilt devine instrumentul de lucru al polițiștilor, fiind folosit pentru scoaterea criminalei afară din casă. Ca și în primul roman al seriei, lucrurile degenerează aberant, intrînd, nonșalant, pe făgașul burlescului. Wilt rămîne captiv la etajul unu al propriei locuințe, alături de Irmgard/Gudrun (surprinsă în momentul cel mai nepotrivit cu putință, atunci cînd tocmai făcea un duș), iar gemenele familiei sînt prizoniere în pivnița casei. Parterul e ocupat de partenerii înarmați
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
intrigat, nu le recunoaște ca aparținîndu-i. Avem aici o remarcabilă prefigurare a lumii începutului de mileniu trei, aruncată de Sharpe în joc în 1979! cu nedisimulată lipsă de pretenții și sofisticare. El e doar un maestru al impro vizației scenice burlești și nu face o dramă din eventuali tatea în care ochiul exegetic nu va dori să treacă de această mască. Lucrul complicat" poate sta în "adormirea" comediei negre și o veșnicie fără ca termenul de garanție să-i expire în vreun
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
clasicizat, în volumul lui Kurkov, viața își pierde valoarea, devenind o anexă cumva derizorie a singurei realități umane palpabile și semnificante: moartea. Personajele (cu excepția, nu lipsită de conținut, cum spuneam, a protagonistului) dispar pe rînd, în contexte absurde și adesea burlești, și nimeni nu este afectat esențial de acest joc halucinant cu destinele omenești, deoarece, în moarte, mentalul colectiv localizează, fără inutile ipocrizii, logica supremă a existenței confuze și lipsite de țel. Toată lumea pare să creadă precum unul dintre eroi că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să fure "dosare" din pivnița unei colege de școală, al cărei tată funcționează în temutele "gărzi revoluționare". Disproporția dintre gestul naiv făcut de Shirin și brutalitatea implacabilei "revoluții" oferă, în fond, măsura reală a mizei simbolice din acest roman: ruptura (burlescă) dintre "istoria mică" și "istoria mare". Cînd, în sfîrșit, familia se reunește și decide să abando neze Iranul, evadînd prin Turcia (de-a lungul unei călătorii extrem de riscante) interacțiunea dintre cele două "protago niste" reale ale cărții ("istoria mică" și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
căciulă" (1964: 37-67) neapărat însoțite de plăcinte, o paletă largă dulcețuri, sarailii, șerbeturi și alte delicatese cu iz oriental. Dacă la toate acestea mai adăugăm și o pantagruelică sete de vin și iubire de arginți, atunci avem în sinteză imaginea burlescă a unei comunități monastice aproape de modelul rabelaisian. În acord cu legile spirituale ale vechilului Răsărit, pofta pântecului constituie o slăbiciune care, dacă este ațâțată, prilejuiește apariția altor vicii mai grozave, zădărnicind cu totul efortul urcușului duhovnicesc. Iată cum evaluează situația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și canoanele interziceau, pe vremea aceea, accesul femeii în treburile dinlăuntru ale chiliilor, și deci și în cele particulare ale chinovioților, nu și tradiția (1962, 74, s.n.), punând în ironică tensiune două surse fundamentale ale autorității din cadrul Bisericii. În notele burlești de mai sus este conținută o caracteristică importantă a acestui univers: absoluta supremație a materiei și a instinctului asupra spiritului. De fapt, mănăstirea este mai degrabă o grădină a tuturor plăcerilor, iar celebrarea neînfrânată a năravurilor cărnii intră într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
din ecuația animalității, nu lipsește. Aspectul de "reprezentație cu public" al momentului (cu publicul însuși făcând parte din spectacol pentru privitorul Stănoiu) și calificarea bătăușilor prin apelul la comparația aviară figură a agresivității instinctuale proiectează asupra întregului spațiu un aer burlesc. Un triumf al instinctualității primitive este realizat de memorialistul Stănoiu în portretul amarnicului părinte Isaia cel ce "nu putea ține calea de mijloc, calea împărătească recomandată de Pimen cel Mare [...] Drept urmare, cuvioșia sa cultivă extremele. Cu toată pasiunea le cultivă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
viciu de fond. Așa se face că scopurile cele mai înalte ale monahismului apar imaginate în expresiile grotescului. Asceza radicală e cultivare deliberată a murdăriei (D. Micu), iar adâncirea în lumea spiritului, pentru că trebuie arătată, nu poate îmbrăca decât expresiile burlescului. Memorabile sunt paginile grotești dedicate protosinghelului Macarie sau protosinghelului Visarion, caracterizat scurt și nemilos: Nu-i plăcea să vorbească, dar îi plăcea să asculte și să râdă. Orice i-ai fi spus, îi făcea plăcere, afară de bârfeli și de critice
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care-l realizează prin gestul sacrileg vestala impudică, recomandând capul sfântului martirizat ca obiect al satisfacției sale erotice. Florile care înconjoară pe platou capul tăiat într-un sens decorativ-licențios, asemeni unei coroane de lauri, sunt menite să confere un caracter burlesc ororii, plonjând în abisul blasfemiei. Avem aici o raportare la sensibilitatea decadentă, care comandă contrastele violente, cu o notă blasfemică și o rezultantă estetizantă, prin care cruzimii i se atribuie mai întotdeauna o conotație sexuală. Masca apărută din neant ne
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ambiguitatea este specifică unui erotism rafinat, unde nuditatea este gradată și subliniată printr-un decupaj abil. Și Mihai Teișanu, în câteva din nudurile sale, se apropie într-o oarecare măsură de Rops fără a avea întreg arsenalul de sarcasm și burlesc terifiant al operei ropsiene. Carnavalescul se îmbină cu o specularitate subversiv-erotică, ceea ce transformă adesea picturile sale într-o serie de minuțioase puneri în scenă cu malițiozitatea spirituală a unor comedii erotice. În pictura intitulată În buduar (semnat dreapta jos cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din secolul al XX-lea din diferite zone geografice și accentuează partea teatrală a acestui spectacol popular. Costumația joacă un rol deosebit În teatrul popular, având rolul de a Întregi textul. În legătură cu elementele de teatru, el pune În valoare scenele burlești ale Mutului, personaj care se Întrecea pe sine spre hazul satului, care ieșea cu mic cu mare să vadă Războiul. Etnologul observă că „ceremonialul de alta dată al constituirii Călușului, Legământul și toate celelate acțiuni care-l pregăteau după un
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
Crabb Robinson: "Știi, dragă, prima dată când l-ai văzut pe Dumnezeu aveai patru ani. Și el și-a apropiat capul de fereastră și te-a făcut să tipi" (2004, p. 699). Deși nu lipsit de comic sau chiar de burlesc, acest episod este urmat de altul, petrecut pe când Blake are 8 sau 10 ani și narat de către primul biograf al artistului, Alexander Gilchrist, în Life of William Blake, "Pictor Ignotus". De data aceasta, viziunea descrie o adunare de îngeri: "Hoinărind
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Fiți rapizi și preciși în narațiuni Generoși și opulenți în descrieri Prin asta trebuie să-i etalezi versului eleganța". Capitolul 2 Descrierea expresivă Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, o parte deloc de neglijat a producției romanești (romane de călătorie, romane burlești...) contestă tradiția "eroică", dar mai ales, în secolul al XVIII-lea, descrierea de peisaj, locus amoenus, va primi statutul de clișeu. (6) [...] Iedera îndrăgostită se-mpletea în ramurile tînărului ulm, mai încolo vița de vie sălbatică se agăța de trunchiurile
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vopsite apăsat, această exagerată afișare austeră venea dintr-o cât de falsă și cât de artificială nevoie de afirmare a fidelității față de abstracta, tiranica Mare Cauză a tuturor și a nimănui ? ... În noaptea umedă și otrăvită, după trista premieră a burlescului vodevil al mahalalei, când peste orașul pâclos de provincie se rostogolea o altă dimineață greoaie și vânătă, firava studentă rupsese tenebroasa tăcere. De parcă ar fi vrut nu doar să trezească rănile însinguratului partener, ci să izbească, în vreun fel, și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prilej de ironii 129 din partea celorlalți: "ciocați", cămăși colorate, o căciulită de vulpe... O dată ar fi apărut la Capsa cu părul ondulat cu fierul. O anume tendință spre boierie, spre dolce vita, ceva din solzoșia-sa Mateiu, dar în registru ușor burlesc... O dată mi-a zis: "Măi Mircea, ești și tu acum unul dintre cei mai buni poeți din București, ce dracu, fă-ți și tu niște țoale mai ca lumea, ia uite, nici țintele de la canadiană nu le ai de aceeași
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și făcea pe orbul, își îmbrăca dinții cu poleială de ciocolată, "deschidea" sticle de bere cu pleoapa ... întotdeauna m-am întrebat cum e posibil ca în această aparență de dandy și bricoleur, puțin ireală, care trăiește ca într-o fantezie burlescă de marionete, să se fi strecurat un mare talent, o minunată înzestrare poetică? Fiindcă Traian, în ciuda unei anume scăderi a interesului criticii pentru poezia lui, rămâne unul dintre cei mai puri, mai originali și mai valoroși poeți ai generației noastre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de multe ori savant) care se adaugă șarjei satiristului sau acțiunii subversive a ironistului, pentru că atât parodia, cât și ironia sau satira sunt surse ale artisticității în textul polemic sau pamfletar. După Jankélévitch, parodiei i-ar corespunde umorul buf și burlesc, precum și o transparență grotescă: "[...] parodia în stil mare nu are gânduri ascunse: pur negativistă, nu-și însușește de la victimă decât debitul, vestimentația sau grimasa, cu scopul de a stârni râsul pe seama lor". În raport cu ironia, ea ar fi mai degrabă "actriță
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ce atribuie personajelor aspirante la o sacralitate formală o postură ridicolă și declasantă. Mai întâi "Unul din doctori se scobește în nas", apoi "Unul din episcopi" comite gestul indecent, iar în final situația scapă de sub control, degenerând într-un spectacol burlesc, cu protagoniști din lumea reală a bisericii: "Cei trei episcopi și cei trei doctori se scobesc în nas... Și în așteptarea votului episcopii scobesc în nasul doctorilor și doctorii în teologie în nasul episcopilor". Cortina cade în timp ce o voce din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
spațiul organizat și normat al polemicii literare, injuria, blestemul, ocara sau batjocura își pierd eficacitatea. Noul arsenal strategic mizează, așa cum am văzut, pe cu totul alte arme: ironia subtilă, diasirmul, parabola persiflantă, umorul absurd sau frust, portretul ridicol sau scenariul burlesc ș.a. care, aglutinate argumentației punctuale, creează un discurs unic, atemporal prin originalitate. În acest sens, e edificatoare însăși viziunea lui Arghezi privind polemica: În războiul cu pușca, materia se isprăvește și fără gloanțe în cartușieră, cu lancea pierdută și cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai curând disponibilitățile critice și stilistice ale celui care pastișează"238. Autorul comicologiei atașază burlescul în complementaritatea parodiei, subliniindu-i natura comic-carnavalescă. Prin burlesc, obiectul nesemnificativ sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]