30,198 matches
-
Lumina crescu treptat În păcura nopții, de parcă un reostat i-ar fi reglat intensitatea până la străluciri orbitoare. se luase după miros până când ajunsese În fața blocului.Câinele se ridică pe labele din față, apoi nemaiputând suporta atâta lumină Își ascunse botul sub treptele spălate de nemiloasa răpăială a ploilor. Apoi simți deodată o căldură nefirească străbătându-i blana până În adâncul trupului, zbârlindu-l. Schelălăi și se ascunse
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
mai mult sub treptele de piatră. Alte chelălăituri se auziră prin tot cartierul străbătut deodată de atâta lumină. Scântei orbitoare trosniră-n văzduh, căzând de-a lungul stâlpilor de beton. Apoi totul recăzu În Întunericul de mai Înainte. Numai urletele câinilor răzlețiți, rămași fără case, din cartierul demolat, se auziră la fel de puternic. Câteva geamuri se deschiseră, oarbe În noapte. Locatarii mutați În blocurile noi, treziți de hărmălaia canină, Încercau să scruteze Întunericul. Unii fluierară prelung, alții huiduiră, dar fără nici un folos
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
intrare În bloc și Începu să zgârie ușa de unde mirosuri cunoscute Îi aduceau aminte de stăpân. Ușa se deschise, iar În pragul ei apăru cu o lumânare În mână el, bărbatul și stăpânul casei. Oare mă va primi?" se Întrebă câinele retrăgându-se puțin de pe preșul din fața ușii. ―Veniți să vedeți, zise Georgescu deschizând ușa larg către cei dinlăuntru. ―Hamilcar, Hamilcar al nostru, spuse băiatul repezindu-se să-i cuprindă capul În brațe. Câinele Îi sări la piept bucuros. Intră În
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
casei. Oare mă va primi?" se Întrebă câinele retrăgându-se puțin de pe preșul din fața ușii. ―Veniți să vedeți, zise Georgescu deschizând ușa larg către cei dinlăuntru. ―Hamilcar, Hamilcar al nostru, spuse băiatul repezindu-se să-i cuprindă capul În brațe. Câinele Îi sări la piept bucuros. Intră În casa luminată doar de lumânarea aprinsă. Primi bucuros pâinea și laptele turnat Într-un castron emailat. Mâncă cu grijă și cu teama de a nu fi izgonit, Înfulecând pe nemestecate totul. Îl priviră
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
Femeii Îi dădură lacrimile. Domnul Georgescu nu se mai sătura privind umbrele stranii ce desenau alte umbre prin ferestrele de la parter. Hotărî că e bine să coboare. În bloc toată lumea dormea. Nici un zgomot nu tulbura liniștea ce acoperea Întreg cartierul. Câinii Își Încetară hărmălaia, lumina electrică tot nu venise, așa că Își luă lanterna, uitând că de multă vreme nu mai avea baterii. O aruncă furios. Zgomotul izbiturii se răspândise Într-o stranie Împletire cu spațiul prin tot blocul, de parcă ar fi
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
flacăra ei zări pachetul de țigări. Își aprinse o țigară, sperând să se liniștească. Degeaba. Starea de neliniște ce pusese stăpânire pe ființa lui se accentua. Se hotărî să meargă la parter. Nu mai putea suporta starea aceasta de incertitudine. * * * Câinele simți cum ușa se deschide fără zgomot. Stăpânul casei cu lumânarea În mână, privea prostit la mișcarea lor, fără a putea schița nici un gest. În cadrul ușii apărură trei ființe ciudate, Înfășurate-n mantii argintii. Ochii, fața nu se putea zări
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
fel ca bărbatul. Rămasă ca de piatră, cu lumina izvorând din palmă, femeia nu schiță nici un gest când bărbatul i-o luă din mână. Dar parcă nu i-ar fi luat-o. Din palma ei continua să se reverse lumină. Câinele se repezi la ciudații vizitatori mârâind. Hamilcar ! striga Georgescu vrând să-l oprească. Dar era prea târziu. Un fascicol luminos țâșni dintr-una din razele coroanei, spre țeasta câinelui dezlănțuit. Un schelălăit și trupul Îi căzu inert pe pardoseala holului
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
fi luat-o. Din palma ei continua să se reverse lumină. Câinele se repezi la ciudații vizitatori mârâind. Hamilcar ! striga Georgescu vrând să-l oprească. Dar era prea târziu. Un fascicol luminos țâșni dintr-una din razele coroanei, spre țeasta câinelui dezlănțuit. Un schelălăit și trupul Îi căzu inert pe pardoseala holului, alăturea de covorul lung ce traversa spațiul Încă de la intrare. Un firicel de sânge i se prelingea ușor, sub privirile bărbatului Încremenit la rându-i cu lumina În mână
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
căzută din nou pe covor fu ridicată cu repeziciune de femeia grijulie fată de soarta covorului. Ce-i asta ? Îi zise bărbatul privind la trupul Întins peste pragul lor. Femeia privi la rându-i nedumerită, la necunoscutul prăbușit, apoi la câinele ce stătea nemișcat În holul lor. L-a omorât ! L-a omorât cu satârul, zise ea cu spaimă, arătându-i bărbatului satârul Însângerat căzut pe holul de mozaic. Georgescu Își privi câinele cu durere. Hamilcar, murmură el stins, părăsindu-l
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
rându-i nedumerită, la necunoscutul prăbușit, apoi la câinele ce stătea nemișcat În holul lor. L-a omorât ! L-a omorât cu satârul, zise ea cu spaimă, arătându-i bărbatului satârul Însângerat căzut pe holul de mozaic. Georgescu Își privi câinele cu durere. Hamilcar, murmură el stins, părăsindu-l pe holul de la parter. Câinele rămase nemișcat. Sângele Închegat arăta că iremediabilul se Întâmplase. Pe satârul lui, atârnând pe lângă pijamale, era numai sânge. Deci el era vinovatul!. Bărbatul Îl apucă de reverele
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
holul lor. L-a omorât ! L-a omorât cu satârul, zise ea cu spaimă, arătându-i bărbatului satârul Însângerat căzut pe holul de mozaic. Georgescu Își privi câinele cu durere. Hamilcar, murmură el stins, părăsindu-l pe holul de la parter. Câinele rămase nemișcat. Sângele Închegat arăta că iremediabilul se Întâmplase. Pe satârul lui, atârnând pe lângă pijamale, era numai sânge. Deci el era vinovatul!. Bărbatul Îl apucă de reverele pijamalei și-l zgâlțâi. L-ai ucis, nenorocitule, l-ai ucis ! strigă la
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
nu-l contraziseră și nici nu-l Încurajară să spună ceva. Teama pe care o simțeau plutind În aer, Încă mai era stăpână pe sufletele lor. Bărbatul și băiatul se Îmbrăcară pe tăcute sub privirile tăcute ale mamei. Luară leșul câinelui și plecară să-l ducă undeva În noapte. De sus, de la etajul doi, domnul Georgescu văzu ceva ce nu se putea desluși prea bine În Întunericul nopții. Îi văzu intrând Într-una din pivnițele În care dispăruseră și străinii aceia
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
pe terenul din fața blocului. Vroia să se convingă la lumina zilei, de adevărul celor Întămplate. Găsi cu ușurință pivnița unde Întraseră mai Întâi străinii și apoi vecinii de la parter, dar nu văzu nici o urmă, nici de oameni și nici de câine. Înfricoșat ieși de acolo cu mișcări repezi, furișate, apropiindu-se spre locul de unde plecase lumina. Nimic, nici o urmă, nu părea să indice că acolo ar fi avut loc ceva. Doar terenul ușor carbonizat, putea fi un semn de trecere a
Hamilcar. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Science/76_a_325]
-
foc pe nări, scârbavnică, neagră, întocmai așa după cum poeții își închipuie pe Scila din mitologie. Păcatul se agață de cugetul nostru cu mii de mâini, și pe neașteptate străbate în sufletul omului, și toate le răstoarnă pe dos, ca și câinii care mușcă pe furiș”<footnote Ibidem, pp. 94-95. footnote>. Gravitatea și consecințele distrugătoare ale păcatului se mai pot observa și din faptul că lipsește sufletul de viață, omorându-l. „Omoară păcatul, ne îndeamnă Talasie Libianul, ca să nu învii mort și
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
de la pregătirea micului dejun, la mersul la școala și la întâlnirile cu părinții. Este înspăimântător gândul că „vedetele" pot avea o viață familială atât de comună. Mai ales că până și viața aceasta exclusivistă, împăienjenită în coconul de siguranță al câinilor și sistemelor de pază, poate fi amenințată. IMPERIAL BEDROOMS Less Than Zero își găsește continuarea 20 de ani mai târziu. Ultima carte a lui Bret Easton Ellis, Imperial Bedrooms, continuă firul vieții personajelor din romanul de debut 25 de ani
ALECART, nr. 11 by Amalia Kalince () [Corola-journal/Science/91729_a_92901]
-
un punct de informare, unde jandarmii vor prezenta ținuta de misiune, autovehicule și materiale de intervenție. Copiii vor mai putea urmări exerciții demonstrative de prindere a infractorilor, dresaj canin și patrulare executate de jandarmii bucureșteni din cadrul Detașamentului de Cavalerie și Câini de Serviciu. * La Aeroportul Otopeni, vineri, între orele 9,30 și 14,00 are loc un eveniment dedicat copiilor militarilor români din București care se află în misiuni în teatrul de operații din Afganistan. Cei mici vor petrece ziua alături de
Manifestări dedicate Zilei Copilului, în Capitală [Corola-blog/BlogPost/93770_a_95062]
-
adaugă - multă subtilitate, meșteșug, iubire sacrală față de natură și față de vietățile universului, plus: respectarea unor reguli de etică a naturii și de etică vânătorească. Detalii pertinente ne oferă N. N. Străvoiu și N. A. Străvoiu, în lucrarea Trăiri vânătorești cu și fără câine (1995) Această îndeletnicire, ca toate celelalte, ne șoptește autorul Mircea Ionescu - „trezește mirări și invidii” față de „colegii de patimă...”, o invidie colegială, prietenească, am zice - chiar frățească, bineștiind doza de neprevăzut (chiar, de risc) la care se supune vânătorul. Așa că
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
se supune vânătorul. Așa că putem crede în afirmația: „ce dulce-i această invidie pe care o citești în ochii confraților...” (Chira) Și-n această plăcută (dar nu lipsită de primejdii) aventură-pasiune, niciun vânător nu pleacă-n misie, neînsoțit de un câine credincios și bine dresat, călăuzindu-se după principiul: „Ai câine bun, ai vânat din belșug...” (Hoțul) Iar scriitorul - artist într-ale vânătorii și într-ale pescuitului - aduce un elogiu de o finețe și de o sensibilitate aparte, nu doar lui
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
-i această invidie pe care o citești în ochii confraților...” (Chira) Și-n această plăcută (dar nu lipsită de primejdii) aventură-pasiune, niciun vânător nu pleacă-n misie, neînsoțit de un câine credincios și bine dresat, călăuzindu-se după principiul: „Ai câine bun, ai vânat din belșug...” (Hoțul) Iar scriitorul - artist într-ale vânătorii și într-ale pescuitului - aduce un elogiu de o finețe și de o sensibilitate aparte, nu doar lui Bic, enotului sau „Hoțului”, ci tuturor câinilor de vânătoare - din
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
după principiul: „Ai câine bun, ai vânat din belșug...” (Hoțul) Iar scriitorul - artist într-ale vânătorii și într-ale pescuitului - aduce un elogiu de o finețe și de o sensibilitate aparte, nu doar lui Bic, enotului sau „Hoțului”, ci tuturor câinilor de vânătoare - din toate timpurile. Pasiunea pentru vânătoare este atât de înflăcărată, încât nu se putea reflecta, firesc, și-n vers melodic: Vânătorul *) „De nu-l cunoști, e foarte simplu Să-l întâlnești în câte-o seară Trecând cu pas
OMAGIU SCRIITORULUI MIRCEA IONESCU LA 75 DE ANI DE LA NAŞTEREA SA [Corola-blog/BlogPost/93767_a_95059]
-
puține culori. Ca element de bază al acestui micro sau macro univers tăcut, predomină, într-o fierbințeală greu de suportat, doar cenușiul pietrei. Aici, (în cimitir ?), ironic ,,trăiesc o mie de suflete’’ și, neobișnuit pentru un astfel de loc și ,,câinele meu și el, roșu ca para’’ (Frumoasele umbre de cretă). Se remarcă în continuare predilecția pentru un colorit sărăcăcios (care sporește senzația de mister, de singurătate, de impenetrabil, de auster, de apăsare, de tristețe, de abandon), pentru verdele zid al
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
curgătoare, element purificator al mizeriei umane, al bolilor fizice, ,, Lângă patul meu de spital /mi-au pus o sticluță /cu ceva din mine acolo /aparent nu tot ce e-n noi ne e de folos /mai putem arunca și la câini /poate am putea arunca bucățică cu bucățică /dispensându-ne de balast /și reducându-ne la esențe /” (24), acel ,,Izvor al Tămăduirii” (8) care, la fel ca și scăldătoarea de lângă Poarta Oilor (Vitezda) cu cele cinci pridvoare ale ei, îl făcea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93863_a_95155]
-
de expresii ce ar putea îngreuna textul, folosind, în plus, un sistem de gândire contorsionat, sau detalii de decor, indicații scenice extrem de precise și clare, pasaje lirice cu iz romantic, punctate de ironii fin strecurate la tot pasul (de ex. câinele vagabond pe care Lucian îl găsește întâmplător pe stradă se va numi Marx). Scriitura are tușe rapide, ai avea chiar impresia că autorul desenează doar din câteva linii drepte și precise cu cărbunele pe hârtie, realizând cu ușurință și siguranță
Dan Ghițescu – omul care vine din est [Corola-blog/BlogPost/93861_a_95153]
-
o coaja de banană aruncată pe strada sau în alt loc public te costă 10 euro, pentru o doză sau pet gol plătești 20, iar pentru o sticlă spartă 40 de euro. Scump plătești pentru rahatul lăsat în urmă de câinele scos la plimbare pe stradă, ca și pentru gumă mestecata și apoi scuipata (50 de euro). Amendă pentru obiecte de uz casnic, anvelope uzate, resturi de materiale de construcție sau chiar mașini defecte și părăsite în stradă poate atinge de la
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93902_a_95194]
-
de 2 la 1 (partea jucată este de aproximativ o oră, iar cea filmată de 30 de minute. Merită menționat, de asemenea, că autorul (care este și regizorul piesei) a înlocuit corul antic din tragediile grecești cu o haită de câini care latră, aceasta fiind și elementul care separă scenele între ele. Motivația spectacolului este explicată în prefața cărții cu același nume, apărută la Editura NICO, în 2013: Sensul acestui „interviu” este acela de a releva halucinanta actualitate a gândirii lui
Jurnaliști UZPR în Agora: Miron Manega, dramaturg al lui Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93916_a_95208]