628 matches
-
omoare el singur? De ce?... - Mi-a spus că se simte nefolositor, că voi îi dați tot și el nu vă poate da nimic. Și că n-are nimic al lui care să fie bun de schimbat măcar pe o cămașă. Cârmaciul zîmbi: - Nu-i mai trebuie cămașă, Nefert. Vă îmbrăcăm cu haine de-ale noastre. Am găsit chiar și pentru el, deși o să-l cam strângă. Să fiți și voi zei!... Hor însă îl opri și o luă pe Nefert de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l cam strângă. Să fiți și voi zei!... Hor însă îl opri și o luă pe Nefert de mînă: - Hai să-l căutăm, Nefert. Nu cred să facă asta cu cuțitul. L-a luat poate pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asta cu cuțitul. L-a luat poate pentru altceva... Plecară toți trei, cârmaciul luîndu-și pâlnia care-i întărea vocea. Îl strigă întruna. Nefert nu mai văzuse unealta și se miră: - Strigi ca zeii! - Tu ai auzit zei strigînd? o întrebă cârmaciul cu un surâs. Fata îl privi încurcată. Zise cu sfială: - Nu... Tocmai atunci răsună din pădure strigătul lui Auta. După strigăt îl găsiră ușor. Auta se chinuia cu ceva, șezând cu picioarele sub el, în iarba pădurii. Când îi văzu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Era abătut. La picioarele lui se zăreau câteva așchii de lemn. Nefert se aruncă de gâtul lui, tot plângând, dar de bucurie. Cuțitul cel lung zăcea la picioarele lor, în iarbă. - Ți-am găsit haine ca ale noastre! îi spuse cârmaciul. Și tu și Nefert vă îmbrăcați ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și porni spre podiș, fără să răspundă. Chipul îi era încordat. În ziua în care cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
elefanți, ca să poată avea marfă de schimb în piețele din Ta Kemet. - Altădată făceam zei din lut, numai că zeii nu trebuia să semene!... Nu sunt bun de nimic! murmură Auta. În timp ce își prindeau toți patru curelele scaunelor în jurul trupului, cârmaciul zise aspru, fără măcar să zâmbească, lucru atât de rar la dînsul: - Nici acum nu-ți dai seama cât de folositor ne ești nouă și cât de folositor ai fost pentru pămînteni?... Pe ei i-ai învățat să se răscoale... - Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu se vedea. Dar ieșind din luntre, cei patru călători zăriră către miazăzi, destul de aproape, zidurile unui oraș mare și întins. Să fi fost acesta orășelul Behdet, în cârciumile căruia obișnuia să se ducă Iahuben în vremea aceea? Lăsîndu-l pe cârmaci în luntre, într-un loc bun ales de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele lor argintii și croite cu totul altminteri de cum se obișnuia pe pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se lăsase amurgul liliachiu, atât de frumos în țara Ta Kemet. Acum se puteau strecura fără grijă din oraș, până în locul unde-i aștepta luntrea. Pe drum nu-i mai privi nimeni. Se întuneca repede. Când ajunseră în apropierea luntrei, cârmaciul scoase capul pe ușița deschisă și le strigă: - Veniți repede să vedeți ce descoperire am făcut! Intrară întîi Auta și străinul celălalt, apoi Nefert; ceilalți doi se fereau să intre. În luntre, pe unul din scaune, ședea o frumoasă femeie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de culoarea fagurilor proaspeți, cu părul negru retezat pe frunte și sprijinit pe umeri. Când intrară ceilalți, femeia tresări și se ridică. - De ce numai Auta s-o fi răpit pe Nefert? Eu dacă vin din stele n-am voie?! spuse cârmaciul vesel. Mi-am găsit o zeiță pe care am s-o iau cu mine în cer. Numai că încă nu-i pot spune pe nume... are nume greu. Spune-mi, zeiță, cum ți se rostește numele? Femeia necunoscută începu să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
s-a prăbușit cealaltă luntre? Dar ați mai văzut zei să se prăbușească din cer? - Nu, zise Mai-Baka! În cealaltă am știut eu că n-au fost zeii! Și intră cu Ntombi a sa. După ce se așezară, Nefert îi dădu cârmaciului din coșurile aduse o bucată de fagure, învățîndu-l cum să mănânce mierea. Necunoscând încă decât numai mierea limpede, își întrebă tovarășul din ochi. Acela îi făcu semn că nu e nici o primejdie. Lingând cu grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi dădu cârmaciului din coșurile aduse o bucată de fagure, învățîndu-l cum să mănânce mierea. Necunoscând încă decât numai mierea limpede, își întrebă tovarășul din ochi. Acela îi făcu semn că nu e nici o primejdie. Lingând cu grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de plăcere și zise bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nemărginită, de la o vreme nu se mai putu ține tare și își pierdu cunoștința. Mehituasehet privi mirată copacii cât florile, marele râu Hapi cât o panglică de prins în păr și, crezând că visează, își sprijini un obraz de umărul cârmaciului, lângă care ședea. Mintea ei nu putea să priceapă dacă acest străin a adormit-o făcînd-o să viseze atât de frumos, sau dacă, pentru a-i cuceri mai repede dragostea, prefăcuse râul în panglică și copacii în flori. Zări apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi sub piciorul ei încălțat în mătase înflorată cu fire de aur și de argint niște câlți sau aburi lăptoși. Întrebă: - Unde mă duci acuma, străinule? Ce sunt aburii pe care-i văd? - Sunt nori, Mehituasehet. Nu te speria! zise cârmaciul. Și Mehituasehet leșină pe umărul lui. Fură trezite repede amândouă, iar Mai-Baka, trecîndu-i îngrijorarea de la început, se apucă să le liniștească: - Să nu vă fie frică! Iată, eu nu mă tem: zeii noștri sunt buni. Voi vă temeți pentru că alți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zeii noștri sunt buni. Voi vă temeți pentru că alți muritori n-au mai fost în cerul zeilor, înainte de moarte? Iată, trupul meu e nevătămat și gura mea laudă pe zei. Sunt mândru că zeii m-au ales tovarăș de drum! Cârmaciul ridicase acum luntrea foarte sus și acoperise podeaua străvezie cu carapacea ei. Zborul era așa de lin, ca și când stăteau în nemișcare. Ascultând cuvintele lui Mai-Baka, Mehituasehet nu mai leșină. - Cum să încuviințez, zise ea, ca eu să mă tem mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinule, că îmi plac basmele și vrăjile tale? Crezi că eu nu știu că noi stăm și acum acolo pe câmpie și că tu-mi spui povești? Tocmai pentru asta am să te iubesc, străinule argintiu! - Măcar că sunt rece... adăugase cârmaciul. - Nu-i nimic! zâmbi Mehituasehet. - Tot nu mi-ai spus cum ți-ai ales-o logodnică pe Mehituasehet! zise Auta. - Numai de-ar vrea să rămână cu mine! Poate se mai sperie... răspunse el, dar fu întrerupt de privirea supărată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fiindcă ne vor arde razele lui înainte de a ne apropia, și atunci a rămas că ne vom duce numai în steaua Hor-deșer, unde m-am născut eu. - Mă duc! strigă Mehituasehet. Acuma nu ne poți duce acolo, străinule? - Nu! răspunse cârmaciul cu părere de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am născut eu. - Mă duc! strigă Mehituasehet. Acuma nu ne poți duce acolo, străinule? - Nu! răspunse cârmaciul cu părere de rău. Mai avem treabă pe pământ. - Atunci am să aștept!... Spune-le mai departe. - N-a mai rămas mult, zise cârmaciul. I-am spus că aștept niște prieteni și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-am arătat luntrea aceasta. M-a întrebat de ce n-are roți, nici tălpi de sanie pentru nisip, și i-am spus că merge și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu cum aș îndrăzni să iubesc un zeu? - Și dacă zeul încuviințează dragostea ta și se bucură? se amestecă în vorbă Auta. Cârmaciul întinse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu poate iubi o femeie muritoare, dar eu cum aș îndrăzni să iubesc un zeu? - Și dacă zeul încuviințează dragostea ta și se bucură? se amestecă în vorbă Auta. Cârmaciul întinse mâna și mângâie cu vădită încîntare părul frumoasei Mehituasehet. Atât de mândră și veselă până atunci, nobila rome se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea Dulce și obârșia râului Hapi, îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai repede și îmbrăcîndu-se veni lângă cei doi prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela nou, Zidul Alb. - La întoarcere ne putem opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar ochii lui Auta se încruntară, și străinii înțeleseră că în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela nou, Zidul Alb. - La întoarcere ne putem opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar ochii lui Auta se încruntară, și străinii înțeleseră că în acel oraș pot fi primejdii. - Acolo e Marele Preot din Atlantida, pe care-l cunoașteți bine! adăugă Auta, uitîndu-se la ceilalți pământeni care se îmbrăcaseră și se împrăștiau pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Ntombi aduse pe frunze bucăți de carne friptă. Numai Mehituasehet nu se îndura să se scoale de pe țărm, unde soarele doar se strecura spre ea prin frunzișul unei tufe, dar briza o mângâia plăcut. Doar când se simți privită de cârmaci, deși nu știa dacă e sau nu e văzută întreagă, se îmbrăcă și se apropie de ceilalți, luând cu bucurie din mâna harnicei Ntombi o bucată de pasăre friptă. Apoi îi spuse cârmaciului, alintîndu-se: - Nici nu știu cum să te strig pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
plăcut. Doar când se simți privită de cârmaci, deși nu știa dacă e sau nu e văzută întreagă, se îmbrăcă și se apropie de ceilalți, luând cu bucurie din mâna harnicei Ntombi o bucată de pasăre friptă. Apoi îi spuse cârmaciului, alintîndu-se: - Nici nu știu cum să te strig pe nume, zeu străin! Mi-ai spus, dar eu nu pot rosti vorbele voastre cerești. Ar trebui să ciripesc ca o pasăre. - Spune-mi cum vrei tu! zise el. Mai ales că nici nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vrei tu! zise el. Mai ales că nici nu sunt zeu... Mehituasehet se uită la el puțin descumpănită, apoi vorbi cu voce schimbată: - Acum nu mă mai păcălești, știu că nu visez. Crezi că nu-mi dau seama că un cârmaci ceresc nu poate fi decât zeu?! Numai nu știu ai cui zei sunteți voi doi... Poate v-a trimis Osiris să ne luați pe toți în țara lui! Dar nu-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
le-a aruncat în apă! spuse vinovat Mai-Baka, sărind în picioare și punând mâna pe arc. Dar dacă zeul poruncește, pot să vânez alte păsări. - Deocamdată nu! Odihnește-te, Mai-Baka, îl opri străinul râzând. Numele date de logodnica pământeană a cârmaciului, și pe care în scurtă vreme le folosiră toți căci erau foarte ușor de rostit, îi aduseră aminte lui Uh de datoria toiagului său, așa că porni cu ceilalți spre munte. În luntre rămase numai cârmaciul, sau Min, și bineînțeles Mehituasehet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]