2,726 matches
-
întoarcere acasă!... Tohăneanu a rămas pe gânduri, apoi s-a întors și a contemplat foarte preocupat preț de câteva secunde prin ochelarii săi groși coroana unui vișin pricăjit din fundul curții. În cele din urmă, s-a răsucit brusc pe călcâie și mi-a zis răspicat, neguros, privindu-mă adânc: - Nu mai trebuie să te duci! Rostind aceste cuvinte s-a grăbit să dispară prin chenarul întunecat al aceluiași cancello dei sospiri, de unde se ivise înaintea noastră. N-a mai adresat
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i torța. Măcar așa avea să fie de folos. Omul o luă, deconcertat și rănit În mândria sa. Dar curiozitatea era mai puternică. — Zici că meșterul a fost legat de par când Încă era viu? Dar de unde ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
voluptuos pe spate gâtul Împodobit cu o cascadă de cercuri subțiri din aur. Apoi Își mișcă umerii ca și când ar fi fost pe punctul să plece, agitându-și bustul și șoldurile splendide, până când Întregul trup prinse a i se ondula pe călcâiele subțiri, prinse și ele În cercuri de aur. Făcu o primă rotire, apoi o a doua și o a treia, În timp ce brațele se ridicau până la Înălțimea feței, În parodierea unui ofertoriu. Dante Îi fixa chipul magnific, cu trăsături orientale, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aude un ropot și un pâlc de ieniceri vine în goană spre mulțime să vadă de ridică cineva fruntea. Unde zăresc unul cu șezut mai răsărit, se opresc și-l îmblătesc cu săbiile, zicând: — Na, na! Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu se dioache sultanul! Carnaxî! Și se duc mai departe. Episodul 33 LA VIZIRIU în vremea asta, nu mult după ce, spre disperarea păgânilor, semiluna intrase într-un nor creștin, trei umbre de oameni pe trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și aprofundarea frumosului dumneavoastră idiom. Mai știu și alte expresii: puteam să spun, de pildă, că rapsodului „i s-au aprins țurloaiele”, nu? — Călcâiele, luminăția-ta - îl corectă spătarul Vulture. — Da? - se încruntă viziriul. Inițial am fost informat că „țurloaiele”. înseamnă că am fost indus intenționat în eroare. Nu-i nimic, lasă că verific eu. Pe când cei trei discutau asemenea plăcute lucruri, Broanteș se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au mai rămas trei portocale și echipajul mârâie. N-a mâncat de două zile. — Și tu ce te bagi? - zise căpitanul. Mănânc cât vreau, sunt portocalele mele. Apoi făcu mai domolit: împarte-le echipajului. Grecul cel nemulțumit se-ntoarse pe călcâie și plecă. Abia acum băgă de seamă că omul era numai în ciorapi. — E frate-miu - zise căpitanul, observând privirea compătimitoare a călugărului. Oaia neagră a familiei. Un puturos și jumătate, toată ziua nu-i stă capul decât la răscoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
meu, eliberatorul meu, așa spunea prăpăditul. Eu Îl tot Îndemnam: Încă un pahar, prietene Bea, bea, nu te lăsa, uită că viața ... și Wanda mai mult goală decît Îmbrăcată. Frumușelule, iubițelule, luculucu... rîgÎie porcu, se tîrăște de-a bușilea după călcîiele ei roze, se lovește de mobile, plînge, icnituri, convulsii, perișorul lui spicul grîului, chiloțeii lui spuma laptelui... se roagă: Miluiește-mă Doamne că neputincios sînt, vindecă-mă Doamne că s-au tulburat oasele mele. Și Wanda: Ce miroase aici a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
film țucigașul Își ia servieta diplomat și se grăbește să prindă avionul); amuzat de forfota cosmopolită din jur, tipul ăla slăbănog zîmbește În gol de parcă ar interpreta un mesaj de pe altă planetă; doamna corpolentă Își scoate din cînd În cînd călcîiele din pantofii prea strimți țradiază se crede deja acolo Înconjurat de ziariști și fotoreporteri ne dă interviuri); fata În negru nu-și poate lua privirea de la bărbatul În blaser țpentru Niki nu există decît viitor și pentru nebunul ăla... ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ea cum se apropia de treptele din spate și am încercat să mă gândesc la cum ar fi să locuiesc singur cu ea, chiar dacă și doar pentru două săptămâni. Furnicătura aceea ciudată mi-a trecut iar prin picioare, începând de la călcâie, iar eu doar stăteam acolo și-mi treceam degetele peste mușamaua învechită. Tanti Mae a întins mâna și a aprins lumina când a intrat mama. A mers și a închis ușa de plasă fiindcă mâinile mamei erau ocupate să țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
îmi pare rău că v-am făcut să vă pierdeți timpul cu mine. Părea că urma să mai zică ceva, dar eram sătulă de camera aia mică, de discuția care nu ducea nicăieri și de atmosfera încărcată. întorcându-mă pe călcâie am ieșit pe ușă în cea mai demnă manieră de care eram capabilă, având în vedere faptul că dormisem doar câteva ore și încă mă simțeam un pic pe altă planetă, în urma comportamentului destrăbălat de noaptea trecută de la petrecere. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a ridicat în picioare, ca într-o scenă de film derulată înapoi, unde personajul după o explozie se ridică, în mod miraculos într-o singură bucată. —Bună, a spus, cu ambele mâini băgate în buzunarele de la jachetă, balansându-se pe călcâie, la fel de nonșalant ca și cum încă ar mai fi fost la expoziție. Nu te-ai grăbit deloc să vii acasă, nu-i așa? Nu mi-a plăcut niciodată să fiu subestimată. Tonul vocii mele era la fel de tăios ca un bisturiu. — Ești foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ca o sferă de metal, mare și frumoasă, ca un meteorit suspendat pe vecie în aer, și inima mea a început să bată cu entuziasm. Nu mai aveam răbdare, voiam să-mi pun în aplicare ideea. M-am întors pe călcâie și m-am îndreptat spre locul unde parcasem dubița, mergând acum cu pas grăbit, nerăbdătoare să pun mâna pe lanț. Unde pot găsi cel mai apropiat magazin de scule în Connaught? întotdeauna îl pot întreba pe portar... Mulțumiritc "Mulțumiri" Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
se pare că totul a început din nou. Iarăși au apărut indivizi care scotocesc prin munți și nenorocirile au luat-o de la capăt. Toma rămase tăcut, îi dădu drumul femeii lăsându-și brațele să cadă pe lângă trup. Se răsuci pe călcâie și se așeză tăcut pe pat, alături de copilul care continua să plângă. Își sprijini capul în palme, cu coatele rezemate pe genunchi. Ileana se apropie și ridică copilul în brațe, încercând să-l liniștească. Privea împietrită spre soțul ei, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de lumină se scurgeau dinăuntru, coborând spre locul unde se aflase el cu câteva clipe mai devreme. Semăna cu un fum gros ce se prelingea pe pereții de piatră, apropiindu-se tot mai repede de el. Îngrozit, se răsuci pe călcâie și o rupse la fugă prin galerie. Călcă pe una din traversele putrezite de lemn care se rupse și căzu la pământ. Din spate, negura se apropia cu repeziciune, inundând galeria. Întunericul se prăbuși peste el învăluindu-l cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
capul în jos, lăsându-se spășit de pe un picior pe altul. Șeful avea dreptate, umbla chior de somn și de câteva ori fusese la un pas de accident. Da, șefu', am înțeles murmură el cu glas moale, răsu cindu-se pe călcâie dând să plece. Renunțase să mai stea nopțile la garaj. Reușise să facă mașina să arate mai de doamne ajută. Lucra numai la sfârșit de săptămână punând la punct ce mai rămăsese de făcut. Sudase, chituise și îndreptase tabla caroseriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a lanternei nu-l mai ajuta, abia dacă mai răzbătea la câțiva pași în față. Pășea atent, singura lui grijă fiind ca nu cumva să iasă de pe drum și să cadă în vreo văgăună. Se opri brusc, întorcându-se pe călcâie și îndreptă lanterna în direcția de unde venise. Nu vedea nimic, fasciculul se oprea la mai puțin de un metru în față, dezvăluind doar un zid lăptos care se mișca slab. Era sigur că auzise pași apăsați în urmă, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apucat încă să vă faceți comod, adăugă ea văzând pe pat bagajele lui nedesfăcute. Nu-i bai, o să aveți timp după aceea. Haideți la masă, că sigur sunteți flămând după atâta drum! Fără să mai aștepte, femeia se răsuci pe călcâie și ieși din cameră. Nu mai încăpea nici o îndoială, trebuia s-o urmeze. Cristi închise ușa și coborî după ea scara spre încăperile de la parter. Aici, dintr-un hol destul de amplu, se deschideau mai multe uși. Sufrageria era chiar lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lehamite din mână și deschise unul dintre dosarele pe care le aruncase pe birou. Auzise de atâtea ori avertismentele lui Loți încât acum nici nu le mai băga în seamă. Îi plăcea fata, blondă și subțirică, olteanului i se aprinseseră călcâiele, dar nici nu-i trecea prin cap să se însoare. Cel puțin nu deocamdată. Sus, în biroul lui Simion Pop, Cristi răsfoia un dosar gros. Rapoartele cu privire la disparițiile din Baia de Sus erau adunate toate acolo. Câți locuitori are orășelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pohoață nu a observat contradicția. Gata, spuse Cristi hotărât, am terminat. Orice discuție pe tema aceasta se oprește aici și acum. Mi-ajunge, nu mai vreau să aud nimic. Surprins de reacția vehementă a inspectorului, Vasilică rămase tăcut. Strivi cu călcâiul țigara pe care o fumase și, cu un gest reflex, își aprinse alta. Hai, spuse Cristian, termină-ți țigara și să mergem! Am venit aici cu o treabă. Vă rog, domnule inspector! insistă Vasilică. Lămuriți-mă și pe mine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încrețească suprafața. O ceață ușoară prindea să se înfiripe deasupra, apropiindu-se încet de mal. Hai să ne întoarcem! spuse dintr-o dată Ileana. De ce, s-a făcut prea târziu? Nu, dar nu-i bine să mai rămânem! Se întoarse pe călcâie, îl luă pe Cristi de braț și îl trase după ea. Porniră repede spre oraș. Pașii lor răsunau pe dalele de piatră de pe pavaj. Deasupra lacului, ceața se îndesea cu repeziciune. În lumina lunii, deja apa părea o suprafață lăptoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
privit de undeva din spate, era și mai intensă. Nu se putu controla și își aruncă privirea din nou spre vârf. Iarăși nimic, nu vedea nici o amenințare venind de acolo și totuși spaima punea stăpânire pe el. Se răsuci pe călcâie și examină cu atenție linia copacilor. Bineînțeles nici acolo nu părea să fie nimic periculos. Și totuși, putea să jure că cineva îl pândește, așteptând doar o clipă de neatenție ca să se repeadă asupra sa. Mai trecuse prin asemenea situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mai apoi stăm de vorbă. Dacă apar lucruri noi, te rog să mă informezi și pe mine. Sunt sigur că știi unde să mă găsești, nu se putu el abține să adauge. Am înțeles, să trăiți! răspunse Pohoață pocnind din călcâie. 14 Reflexele roșietice ale focului încetaseră de mult să se mai zărească dincolo de peretele de pânză al cortului. Lângă el, Solomeia adormise, doborâtă de oboseala și zbuciumul zilei trecute. Femeia sforăia ușor, cu gura întredeschisă. Gemea în somn răsucindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el. Respiră ușurat, se simțea din nou el însuși. În inimă începu să i se strecoare un fir de îndoială. Ce căuta acolo singur? Plecase împreună cu Ileana și ar fi trebuit să fie și ea lângă el. Se întoarse pe călcâie și privi în urmă. O văzu acolo stând la marginea pădurii împreună cu un bărbat în vârstă. Îi făcea semn cu mâna, îndemnându-l să își continue drumul. Îl cuprindea teama din nou. Frica se prăvălea peste el în valuri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristi dădu din cap afirmativ. Nu se așteptase la așa ceva, inițial crezuse că este vorba de un mic seism pentru că tremurul încetase și acum nu mai simțea vibrația aceea. E bestia, spuse bătrânul, ne-a simțit. Se răsuci apoi pe călcâie și porni mai departe. Un zâmbet i se așternuse pe față, în timp ce mormăia în barbă numai pentru dânsul, astfel încât să nu-l audă inspectorul: Văd că domnița nu s-a înșelat, încep să cred că s-ar putea să scoatem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și capse, fără ele degeaba avem dinamita. Știu ce trebuie pentru o pușcătură, îl liniști Calistrat. Și, mai e ceva: mă aștepți lângă peșteră, sublinie el apăsat. Asta este treaba paznicilor, domnița nu are ce căuta acolo. Se răsuci pe călcâie și plecă în drumul lui. Rămași singuri, cei doi mai stătură câteva clipe ascultând zgomotul făcut de toiag pe podeaua de lemn. Ileana rupse tăcerea prima: Hai, în două ore avem timp să mergem până acasă să mănânci și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]