588 matches
-
unei vrăjmășii prefăcute, îi zise, la fel de răstit: Nu-ți dau bani, minoritarule! Dar cu o băutură bună, tot am să te miluiesc, pramatie. Miluiesc, oricând, pe unul ca tine, cu o băutură ca lumea, fiindcă știu că setea năprasnică îi căznește fără cruțare pe niște linge-blide, cum ești tu! Cu mirare, basarabeanul cel cu ochi triști pe figura-i de resemnat rebel și Vladimir, cel rău, persecutorul exemplarelor din lumpen, văzură că boschetarul îi asista, fără să se sperie și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fundul pe zăpadă și mai luă câteva gâturi bune din carafa aproape zvântată. Îl îndemnă pe voinicul care se zgribulise nemișcat în culcușul de nea, ce scăpăra albastru: Ne îmbrăcăm, voinicule, și mergem sus, în pat, să stăm înveliți! Trase, căznindu-se destul, cămășoiul larg pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și, spetindu-se, îl cărăbăni repejor până în camera lui. Prăvălindu-l ca pe un sac, scăpat de sus, din podul morii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se trezi culcată în iarba verde. Rușinată de episodul pe care îl provocase, fără de voia ei, începu să scâncească, râvnind compătimirea generală. Soțul ei salvă situația de la o distorsionată percepție publică, îndemnând-o cu umor pe nevastă-sa care se căznea să se ridice: Ma biche, Cave cadam! Deci, te rog, ia aminte la clasicul avertisment al poporului roman, către Împăratul cel nou ales în fruntea Imperiului: Cave cadam! Adică, Ferește-te să nu cazi! Doamna în costumul de voiaj se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-i răspundă: Mi-ar trebui, acum, o injecție antitetanică! Nu reuși, însă, să găsească pentru termenii medicali, necesari în împrejurările de față, un arhaism care să fi fost în acord cu spațiul ancestral unde părea că nimerise. Pe când Profesorul se căznea să tatoneze intențiile celuilalt, Vânătorul spintecă aerul înmiresmat al pădurii printr-un un șuier melodios. Apoi, strigă ceva neînțeles. Părea că el are un al doilea grai, pentru cei din tribul său. A comunicat, astfel, ceva către frunzișul candelabrului chaldeean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ales că vodă spune: „socotind odihna și folosul obștii am făcut aceste două roate”. „Nu mi-ai spuns însă când a făcut vodă acest lucru.” Grigorie Ghica vodă a întocmit acest hrisov la 1 septembrie 1732 (7241). În timp ce eu mă căzneam să-i spun acestea, bătrânul m-a întrebat, cu o undă de zâmbet pe față: „Vrei să afli ce mai doreau cei de la Sfântul Mormânt în afară de mănăstiri cu tot cu averi? Uite-te, ți-am pus pe masă un hrisov din 8
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
din care ies fire de păr, chelia cu pete și buzele strânse ca mărgelele la curcă. Ba nu, mai văd mâinile cu vene plesnite. Și privirile lui lăsând dâre ca melcii. Și niște arătări plicticoase ca tăițeii din supa ardelenească, căznindu-se să zică porcării, cât mai des, cât mai multe, dar o fac așa de împiedicat, așa de strepezit, după rețetă, parcă din obligație, ca străinul care zice timid „Paștele mă-sii” ca s-arate că s-a integrat. Seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mi-o scot din tine! De fiecare dată când auzea cuvintele lui, Mie gemea puternic: „Nuuu!“. Era ca-ntr-o scenă de film. Tipii de la Gestapo care-i urmăreau pe evrei și puneau mâna pe câte un copil care se căznise să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
diferită. Închise ochii. Nici o schimbare. Transformarea continua. Știa că trecuseră trei săptămâni; apoi o lună, apoi timpul scurs de la plecarea de pe Venus. Însă fotografia zonelor rămânea exactă la douăzeci de zecimale. Deschise ochii, se scutură și cu bună știință se căzni să-și recapete cunoștința lucrurilor ce-l înconjurau. A doua oară fu mai simplu; încă și mai bine, a treia oară. La a opta încercare, erau încă niște lipsuri dar, când îndreptă atenția asupra camerei, își dădu seama că faza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mâna pe distrugător. Nu încercă să modifice traseul. S-au putut întâmpla atâtea între timp, deși nava părea să fi rămas exact așa cum o lăsase. Creierul pipăia în căutarea curentului magnetic și nu găsi nimic anormal. Se destinse și se căzni să vadă ce urma să se întâmple. Dar pe singura imagine pe care o obținu, a postului, nu apărea nimeni. Aceasta îl conduse la o întrebare: "Unde să mă duc acum?" Să se întoarcă la nava de luptă? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
nu puteau să plătească, satul trebuia să plătească în locul lor. Cei care nu puteau plăti în nici un fel erau bătuți și aruncați în închisori ,,ce era pline închisorile de boieri și grosurile de cei săraci, de-i bate și-i căznie cu capeteli pen garduri, și leșinați de foame, și bărbați și femei. Și murie prin grosuri. Și giupânească sărace încă, le lega la pușci și le închide la siimeni pentru bani”<footnote Ibidem, p. 66 footnote>. Acțiunile dure ale voievodului
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
două. Sosisem deja de zile bune în the promise land și tot ceea ce ne fusese dat să vedem era un codru superb, o mănăstire de maici, colegii americani care își puneau dimineața caseta video cu exercițiile de aerobic și se căzneau pe covoraș să le imite, câteva mașini de-ți rupeau fața, o seră, camerele care nu se încuiau, că de, era transparență de mănăstire, două căprioare, un nene care păzea codrul învecinat și m-a amenințat că trage: „No mam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus, Ai grijă, nu te căzni prea mult, iar eu i-am răspuns, Nu e nevoie decât de puterea brațelor și de efortul umerilor, restul trupului se odihnește, Nu-mi spune asta mie, după o oră de frământat mă doare până și rădăcina părului, Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
De asta nu m-ai ascultat când le-ai dat drumul înăuntru? Ca întotdeauna, ofițerul științific nu vru să muște momeala. Când răspunse, fața lui nu-i trăda nici un resentiment. ― M-am supus ordinului direct al căpitanului, îți amintești? Se căzni să nu ridice vocea, amintindu-și în ultimul moment că Ash nu asculta decât de rațiune, ― Când Dallas și Kane sunt afară, eu sunt ofițerul șef. Și în această calitate, eu comand până la întoarcerea unuia dintre ei. ― Da, desigur. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
van. 31 decembrie 2004 Cosește moartea un’ nu crezi - Zadarnică mirare. Ieri mai era, azi nu-l mai vezi Pe cel dorit sub soare. 7 ianuarie 2005 82 Unii se întrec în teme, Cum să huzurească-n trai; Alții se căznesc. Probleme, Cum să aibă de mălai. * Imităm pe-a vieții undă Tot ce e străin de noi, Iar tradiția străbună Piere iute și-n convoi. O, „dulce Românie”, ce tristă ai ajuns, Pe cerul tău de stele doar neguri au
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
făcea un cot și m-a aruncat împreună cu niște bucăți de pod între niște tufari... M-am prins cu amândouă mâinile de ce s-a nimerit și cu mare greu am reușit să ies din apă... În bezna aceea m-am căznit multă vreme până am ajuns pe mal. Curgea apa de pe mine ca din găleată. Am luat-o în susul pârâului, urmând zgomotul apei. La un moment dat, am auzit glasul „răcanului” strigându-mă. „Dacă el își permite să strige, atunci trebuie
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să fiu în locul tău, mi-aș pune oleacă mintea la treabă... ―Adică? ― Tu nu-ți mai aduci aminte ce spunea domnul locotenent colonel atunci... În cealaltă concentrare? ― Bine-bine, măi Dumitre, da’ nu au pe alții mai tineri? Trebuie să ne căznească tot pe noi, moșnegii? - a insistat Todiriță. ― Fie ce-o fi, da’ încaltea să ne ducă tot la unitatea noastră, că în altă parte mi-ar fi nu știu cum... ― Ar fi strașnic dacă i-am găsi pe aceiași comandanți - a continuat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să pună mâna pe ea. Începu să râdă, cum de fusese atât de naiv? Crezuse că muntele se va despărți atât de ușor de aurul acela și i-l va dărui fără luptă? Trebuia să muncească mai mult, să se căznească din răsputeri ca să pună mâna pe el. Îi era clar acum ce avea de făcut, trebuia să lărgească golul acela îngust și să excaveze mai departe. Sigur că da, aceasta era singura posibilitate. Asta și făcea acum, lucra fără odihnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aceasta, bătrânul fluieră o dată din fluier și, pe loc, apăru Sfarmă Piatră. Ce primejdie, fraților? Ia, ne-o rupt spatele haramu” ista de chiatră! răbufni, ciudos, Vasilică. De ne-om opinti toți deodată, om slăbi-o! îndemnă Sfarmă Piatră. Se căzniră, se suciră, și, după oarecare vreme, reușiră să urnească piatra doar trei pași. Moșul intră prin nișa îngustă, dar cei doi frați, vânjoși, rămaseră la gura peșterii. Sfarmă Piatră se duse la treburile lui nepământene, bucuros că a putut întoarce
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
care se trăgea din neamul albanezilor. În urma lor, călărea Dumitașcu Ștefan logofăt, purtând în mână un buzdugan de aur curat, apoi, alți mari boieri, în frunte cu Miron Barnovschi hatmanul și portarul Sucevei. Lângă domnitor, ascultând slugarnic, vistiernicul Hrize se căznea să priceapă înțelesul slovelor citite de stolnicul Neculai Ureche, asudând sub dulama cumpărată de la Liov. Alaiul, care se încheia cu cei cincizeci de slujitori tătari, aduși din câmpiile Buceagului de hatmanul Barnovschi, se îngustă la trecerea Bahluiului, lățindu-se la
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cu Grigorie, căpitanul gărzii domnești, pentru împărțirea nedreaptă a rațiilor de carne. Ba pe deasupra, tocmai de dimineață îl vestise logofătul Dumitrașcu că noul sluger o momise pe fata vistiernicului Hrize, în casa unui pândar de la viile Domnului de la Cotnari. Se căznea bietul domn să iasă din beleaua asta! „Să vină la mine vistiernicul, ș-apoi să-i spui cum mă îndemna să l pun în domnie pe preacinstitul Ilie!” răbufni Vodă, poruncind să se arate boierilor: Cinstite fețe boierești, începu el
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
castronaș de lapte, se aciuase lângă culcușul cald al copiilor. Mămucă, mârâi Ivan , cel mai mare dintre băieți, dă-ne și nouă de mâncare! Nici bine nu v-ați trezit și vă roade turbarea! se răsti, mânioasă, Natalița, care se căznea să desprindă gheața ce ținea ușa de la tindă. Mămucă, încercară s-o înduplece și Saveta, dar azi e Ajunul Nașterii Mântuitorului. Trebuie să fii mai bună ca în celelalte zile! Bine te-o mai învațat, părintele Ioan. Nu pot să
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
mic, Vasile. Tătucă, pe unde-ai umblat? Am mers pe la moș-tu Vasile. Masa-i gata? se stropși bărbatul, căutându-și nevasta. Noi am mâncat de mult! Dar mămuca ți-a păstrat mâncare caldă pe cuptor, spuse copilul, în timp ce se căznea să meșterească un băț pentru dobă. Da” ea pe unde i? Ia, spală țoalele supt Podu Burlacului, spuse copilul, luând-o la sănătoasa spre o liotă de copii, care-i făceau semne disperate să vină mai repede. Rămas singur, bărbatul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
-i mai certa când se țineau de șotii! Dar Safta?! Vrednică femeie care l-a așteptat, cu înfrigurare, rugându-se la icoana Sf. Gheorghe, ca să stârpească dușmanii! Nimic nu mai era ca înainte. Parcă totul se dărâma în juru-i. Se căznea să-și astâmpere gândurile negre, care-l încolțiseră. „Ce-ar fi spus Safta?”, se gândi el înciudat. „O să trecem, bărbate și de hopul ista!” Dar acum era singur. Și cât mai dorise să-și vadă femeia și copiii! Numai visul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
patimă și a implorat-o să se întoarcă la el. Ea n-a vrut să-i răspundă. A mers mai departe cu pași grăbiți și fața întoarsă în altă parte. Parcă-l și vedeam cu picioarele lui scurte și grăsane căznindu-se să țină pasul cu ea. Gâfâind puțin, i-a spus cât de nenorocit e. I-a cerut îndurare. I-a făgăduit că dacă-l iartă o să facă tot ce vrea ea. S-a oferit s-o ducă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mă asculți până la capăt și cu asta, basta. Te informez doar. Nu mai vreau să vorbesc despre toate astea. Tăceam amândoi. Nemișcați. Barca ne legăna. Toamna, soarele e de nerecunoscut. Acum s-a împotmolit din nou după primul nor. Se căznește, iar noi ne uitam când răzbate din nou. Acum am început bine? m-a întrebat. — Acum da - i-am răspuns. Sincer. Adică ai mințit mai puțin. Te cred pe cuvânt. Iar dacă vrei să continui, rămâi la nivelul ăsta. — Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]