578 matches
-
și tributare, unele dintre ele fiind absorbite de imperiu, în timp ce celorlalte le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
le era garantată autonomia. Multe dintre provinciile sau regiunile asupra căreia își exercită suveranitatea erau doar sub controlul indirect al guvernului central. El a întruchipat, cât timp a existat, califatul, adică statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mohamed . Instituția califatului a devenit din primele secole de existență o chestiune pur simbolică, puterea migrând spre alte sfere de putere din interiorul lumii islamice, însă el a reprezentat și mai reprezintă încă în mentalul colectiv al maselor musulmane un reper idealizat important
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Turcesc", sau și mai simplu, "Turcia", acest din urmă termen neavând nimic în comun cu statul național modern Turcia. Otomanii erau administratori, nu producători, excepție făcând țăranii turci din Anatolia, care produceau alimente. Viziunea despre stat moștenita de otomani de la califatul arab (care la rândul lui l-a preluat de la imperiul persan și parțial cel bizantin), în care exploatarea fiscală a provinciilor cucerite trebuie să fie o sursă de bani pentru întreținerea unei armate a cărui rol era, la rândul ei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
si nu trebuie uitat că o destul de lungă perioadă statul islamic a avut o populație majoritar creștină și neislamică; de altfel, conversia în masă a acestor subiecți exploatați fiscal și discriminați civil, este considerată ca fiind unul dintre motivele decăderii califatului în perioada lui arabă), a finit prin a-și arăta limitele, căci în timp ce statele europene au urmat cursul mercantilist al capitalismului și al industrializării, modernizându-și permanent structurile, statul turc, târât de influență juridismului islamic asupra gândirii și întreprinderii politice
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sclavie, si asta pana cand Rusia a cucerit finalmente Crimeea în 1783), toate acestea au rămas prea străine statului islamic otoman, fapt ce a dus inevitabil la scăderea forței lui spre profitul statelor europene. Un alt factor non-neglijabil al declinului califatului din perioada să otomană este chiar și lipsa de apetit pentru împrumutul de tehnici (în sens larg, cuprinzând de la factori materiali până la instituții politice): cât timp statul musulman, bazându-se pe expertiză strălucitelor civilizații pe care le-a cucerit (Bizanțul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
După cucerirea Constantinopolelui în 1453, statul a devenit un mare imperiu, Mehmed al II-lea fiind proclamat împărat sau padișah. Din 1517, sultanul otoman a fost proclamat și Calif al Islamului, Imperiul Otoman fiind de la această dată până în 1922 un Califat - stat islamic. Sultanul avea numeroase titluri, așa cum erau Suveranul Casei Osman, Sultan al Sultanilor, Han al Hanilor, Calif - cea ce îi dădea dreptul de suzeranitate asupra tuturor conducătorilor musulmani din întreaga lume, iar din 1517 până la dispariția statului otoman, si
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de către un suveran musulman. Moscheea nu era construită decât în cazul în care există pe teritoriul respectiv o comunitate musulmană. „Caza războiului” îngloba teritoriile în care Șeriat-ul nu era urmat. Frontieră între cele două zone. Având în vedere că în timpul califatului arab Casă Islamului trebuia să crească încontinuu, astfel că nu puteau există frontiere fixe. Teritoriul spaniol, bizantin și cel din jurul Berlgradului erau numite Dar al-harb Djihad ( Casă războiului sfânt). La musulmani singurul război justificabil era djihad-ul: un război dus în afara
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
trebuia îndreptat împotriva infidelilor, astfel că era interzis orice lupta împotriva musulmanilor, iar doctrina nu putea percepe că un grup de credincioși să verse sângele unor musulmani. Unitatea musulmană s-a rupt la mijlocul sec. VIII, apogeul fiind atins de proclamarea califatelor independente de Bagdad în sec. X Pentru șiiți: legitimarea luptelor dintre musulmani a fost o operațiunei simplă, astfel că cei care respingeau învățătură șiită erau calificați drept „infideli”. Pe langă dar-al-Islam și dar-al-harb, măi apre și dar-al-imam, adică zona în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
lui Allah ( doar un război drept putea aduce victoria). Luptele între musulmani erau interzise, deoarece tot efortul militar trebuia concentrat asupra djihad-ului. Însă în contextul în care unitatea musulmană se destramă în sec. VIII, iar în sec. X sunt proclamate califate rivale față de cel din Bagdad, motivul acestor războaie fiind legitimitatea. Atât shi iții cât și sunniții au fost nevoiți să iși legitimeze acțiunile împotriva rivalului religios. Pentru shi îți, cei care respingeau învățătură acestora erau considerați a fi „infideli”. Aceștia
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
-se în cadrul acestei secte o serie de similitudini cu școlile juridice sunnite. Astăzi, numărul total al zaydiților este estimat la aproximativ 8 milioane de adepți. Punctul de pornire al zaydiților nu este clar, însă sursele confirmă faptul că spre sfârșitul califatului omeiad Zayd plănuia o revoltă împotriva conducătorilor omeiazi în Kufa. În ciuda faptului că el inițial a reușit să primească sprijinul majorității șiite, aceștia s-au retras, iar Zayd s-a văzut nevoit să organizeze revolta cu aproximativ 300 de oameni
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
ideea că puterea îi aparține imamului 'Alī și soției sale, Fățima, se aseamănă cu șiiți, însă ceea ce îi diferențiează este faptul că ei consideră că au existat o serie de motive politice care au împiedicat numirea lui 'Alī în fruntea califatului. Această teorie pe care au vehiculat-o zaydiții este cunoscută drept "tafḍīl" (arabă: تفضيل), care legitimează numirea celui "mafḍūl" (arabă: مفضول), mai exact legitimează numirea persoanei care nu are foarte multe pretenții, în timp ce "făḍil" (arabă: فاضل), sau persoana cu calități
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
Republican și Partidul Liberal Republican. Deși la început niciunul dintre aceste două partide nu a fost fondat de persoane acuzate de genocid, controlul forurilor conducătoare a fost preluat (sau doar influențat) după o vreme de persoane care doreau să restaureze califatul. Ca urmare, ambele partide au fost scoase la un moment în afara legii. Kazim Karabekir, fondatorul PPR, a fost reablitat după moartea lui Kemal și la un moment dat a ajuns speaker al Marii Adunări Naționale (Parlamentul). Karabekir este responsabil pentru
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
grele decât exilul în provincie. Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său (Partidul Republican al Poporului), constând în "șase stele": republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Baza programului său era planul de secularizare și modernizare a Turciei. Califatul a fost abolit în martie 1924, școlile religioase au fost desființate în același timp și legea musulmană (Șaria) a fost desființată, fiind înlocuită de codul civil elvețian, codul penal italian și codul comercial german. Egalitatea femeilor a fost încurajată după
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
în cea mai frumoasă caligrafie, decorată cu motive împletite și alte forme abstracte. În interiorul moscheilor, modelele geometrice împletite complex decorau amvoanele sculptate în lemn (mimbar), precum și covoarele, țesăturile, obiectele de ceramică și vasele de bronz. Turcii tulunuzi, ca viceregi ai Califatului Abbasid al Bagdadului, au adus arta lor în Siria și în Egipt. Smalțul a ajutat la dezvoltarea producției de ceramică în orașul irakian Samarra, dând obiectelor un luciu metalic. După secolul X, sub dominația Fatimizilor din Cairo au fost realizate
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
fost puși în aceste orașe și câte un patriarh grec ce era în comuniune cu Biserica Bizantină. În secolul al VII-lea a apărut Islamul, o nouă religie înființată de Profetul Mahomed, religie ce a unificat triburile arabe într-un Califat (Imperiu) și care a intrat în război cu Bizanțul, cucerindu-i provinciile sudice, unde erau monofiziții și patriarhiile lor copte și convertind, astfel, mulți dintre ei la islam. Începând cu anul 814, slavii sudici păgâni au dezlănțuit persecutarea creștinilor în
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
anii 630. Egiptul a fost luat de la bizantini în 645 de Osman I , al treilea calif. Abu Bakr, Omar , Osman , și succesorul său Ali sunt considerați "califii dreptcredincioși" care au fost în fruntea unei epoci de aur a islamului pur. Califatul lui Ali a început în cadrul unor certuri politice pornite de la asasinarea lui Osman , și a declanșat o luptă pentru putere și primul război civil islamic condus de Mu'ăwiya, guvernator al Siriei. Când Alī, nepot al lui Mahomed, a fost
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
fondat o nouă dinastie omeiadă, în Emiratul de Cordoba (756). Pepin cel Scurt a recucerit Narbonne, iar nepotul său Carol cel Mare a creat Marca Hispanica peste Pirinei, în Catalonia de astăzi, recucerind Girona în 785 și Barcelona în 801. Califatul musulman unificat s-a dezintegrat în secolul al nouălea, odată cu câștigarea independenței idrisizilor și aglabizilor din Africa de Nord și a samanizilor în Persia. În cele din urmă, fatimizii șiiți au înființat un califat rival în Tunisia (920). În scurt timp, omeiazii
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
recucerind Girona în 785 și Barcelona în 801. Califatul musulman unificat s-a dezintegrat în secolul al nouălea, odată cu câștigarea independenței idrisizilor și aglabizilor din Africa de Nord și a samanizilor în Persia. În cele din urmă, fatimizii șiiți au înființat un califat rival în Tunisia (920). În scurt timp, omeiazii din Spania s-au proclamat și ei califi (929). Buwayhizii (șiiți perși) au ocupat Bagdadul în 934. În 972, fatimizii au cucerit Egiptul. Condițiile din Europa occidentală au început să se îmbunătățească
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
și de la goții și grecii din Crimeea. Printr-o rețea de negustori evrei, radaniții, ei păstrau contactul cu ținuturi îndepărtate, ca Spania și India. Confruntați cu expansionismul arab, hazarii s-au aliat cu bizantinii, și au intrat în conflict cu Califatul. Deși inițial au suferit mai multe înfrângeri, ei au reușit să reia Derbentul, și în cele din urmă au pătruns către sud până în Iberia Caucaziană, Albania Caucaziană și Armenia. Astfel, ei au blocat expansiunea islamului către nord în Europa de Est cu
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
iar în regiune au apărut regatele Norvegiei, Suediei și Danemarcei. Rusia Kieveană, recent convertită la ortodoxism, era cel mai mare stat al Europei. Islanda și Ungaria, au devenit ambele creștine în jurul anului 1000. Tot în această perioadă a început dizolvarea Califatului musulman, o entitate unitară până atunci. Existau conflicte între șiiți și suniți, precum și între perși și arabi. În această perioadă, existau trei califi, unul omeiad în Spania, unul abdasid în Bagdad, și unul fatimid în Egipt. Populația capitalei abbaside, Bagdad
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
uneltelor agricole folosite în regiune în antichitate. În august 2012, în cursul lucrărilor pentru șoseaua Kfar Malal, s-a descoperit un atelier antic de producere pe scară comercială a uleiului de măsline datând din epoca bizantină și până la cea a Califatului Arab, adică secolul al VI-lea - VIII-lea.
Hod HaSharon () [Corola-website/Science/327103_a_328432]
-
lungul secolelor, devenind o singură grupare, cea de azi, a ismailiților. Detalii despre viața și cariera lui Muhammad Ibn Ismail nu se cunosc, însă el este inițiatorul perioadei de conciliere ("dawr as-Satr") a ismailismului timpuriu care a durat până la fondarea Califatului Fatimid, când imamii ismailiți au preluat conducerea, sub titlul de califi. După mai bine de un secol de la decesul lui Muhammad, un grup dintre descendenții săi au complotat pentru creerea unei mișcări revoluționare împotriva abbasizilor. Scopul acestei mișcări a fost
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
de un secol de la decesul lui Muhammad, un grup dintre descendenții săi au complotat pentru creerea unei mișcări revoluționare împotriva abbasizilor. Scopul acestei mișcări a fost acela de a instala imamatul ismailit al descendenților familiei Profetului Muhammad într-un nou califat care să conducă întreaga comunitate musulmană. Mesajul avea să fie răspândit de către o rețea de misionari ("da'is"), care acționau în secret pentru a scăpa de persecuțiile abbasizilor. 'Abdallăh, primul lider al acestor misionari, și-a organizat propaganda ("da̒
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
persoana lui Hamdan Quarmat, țăran irakian. În 890 întemeietorul sectei construiește lângă Kufa, "Dar al-hijra" „refugiul pentru imigranți”, care va deveni sediul noii mișcări. Numărul membrilor crește odată cu prozelitismul în rândul nabateenilor, țăranilor, meșteșugarilor și arabilor, ca o revoltă împotriva Califatului Abbasid. Organizația era o societate secretă cu un sistem comunitar. Comunitatea se susținea singură dintr-un fond creat prin contribuții, reprezentate de impozite. Întemeietorul a ajuns chiar să instituie sistemul comunitar al soțiilor și al proprietății. Inițierea era necesară pentru
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
în peste 25 de țări din Asia, Orientul Mijlociu, Africa, Europa și America de Nord. Ramura musta'ilită a ismailiților șiiți a continuat în Egipt până la sfârșitul dinastiei fatimide în 1171, când s-a mutat la Yemen și apoi în India. La sfârșitul califatului fatimid, musta'iliții au afirmat că nepotul imamului Al-Musta'li, Tayyib, a devenit imamul ascuns care se va întoarce la un moment dat în viitor. Din acest punct, ismailiții au devenit cunoscuți și sub numele de "tayyibiți". În privința doctrinei, tayyibiții
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]