3,909 matches
-
și Daniel Cristea-Enache în cartea sa. Adresează întrebări celor doisprezece scriitori care își au însemnătatea lor indiscutabilă în literatura română de azi și în mișcarea literară pe care aceasta o generează. O parte din cei întrebați sunt catalogați drept „scriitori canonici”, și anume : Emil Brumaru, Norman Manea, Livius Ciocârlie, Răzvan Petrescu, Ioan Es. Pop. Ceilalți sunt scriitori din „generația nouă” care „aspiră în mod legitim”, prin ceea ce scriu, să devină canonici: Dan Lungu, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu
Canonici de azi și de mâine by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3549_a_4874]
-
generează. O parte din cei întrebați sunt catalogați drept „scriitori canonici”, și anume : Emil Brumaru, Norman Manea, Livius Ciocârlie, Răzvan Petrescu, Ioan Es. Pop. Ceilalți sunt scriitori din „generația nouă” care „aspiră în mod legitim”, prin ceea ce scriu, să devină canonici: Dan Lungu, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Vasile Ernu. Acestor echipe de cinci și cinci („mirabilă echitate!” exclamă, când o constată, Daniel Cristea-Enache), acestor două echipe, așadar, le sunt alăturați Silviu Lupescu, „marele Editor care i-a
Canonici de azi și de mâine by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3549_a_4874]
-
avut mare succes în străinătate” dacă ar fi fost promovată și teoretizată. Filmul nou românesc a fructificat filonul acesta tematic, obținând succesele știute. La fel ar fi putut să o facă literatura, tradusă și prezentată adecvat. Emil Brumaru, alt scriitor canonic, e obsedat în confesiunea sa, ca totdeauna de altfel, de Femeie și de trăirile într-un spațiu, care nu poate fi altfel decât unul intens erotizat. Femeile pentru Brumaru, reale sau imaginare, eventual proiectate de propriul scris, sau de al
Canonici de azi și de mâine by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3549_a_4874]
-
e a se consuma, nu a se digera. Fără să exclud efortul exegetic ce i s-a dedicat (despre receptarea lui Nichita Stănescu s-a discutat poate tot atât cât despre poezia lui), câtă vreme una din poeziile lui aproape canonice, cu tot răspărul ei - și foarte frumoase - răstălmăcește codurile la vedere („și-am zis măr ca să zic sâmburi,/ și-am zis pom ca să zic scânduri,/ și-am zis nord ca să zic suduri/ și dulceață ca să sudui” - Frunză verde de albastru
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
Paul Cernat Ion Simuț, Vămile posterității. Secvențe de istorie literară, Editura Academiei Române, București, 2012, 478 p. Ion Simuț a fost considerat, nu o dată, un „șaizecist între optzeciști”; eu însumi am formulat, cîndva, asemenea considerații, pe baza priorității canonice pe care criticul de la Familia o acordă literaturii „șaizeciste” în raport cu postmodernii. Nu e însă chiar așa, întrucît criticii „șaizeciști” au evitat, de regulă - ca reacție la politizarea din anii ’50 a istoriei literare - contextul operei în favoarea eseisticii imanentiste. Or, critica
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
unele studii despre Arghezi și Lovinescu au fost publicate ca prefețe sau postfețe, iar un Breviar de sadovenologie are caracter inedit, ca și anumite secvențe despre Rebreanu. Cei patru „mari” amintiți (Sadoveanu, Rebreanu, Lovinescu, Arghezi) sunt distribuți pe primul „etaj canonic” al cărții - de maximă stabilitate - în capitole cu caracter de nuclee micromonografice. Ele sînt urmate de o secțiune mai instabilă valoric, intitulată, semnificativ, „turbulențe în canon”, unde perspectiva asupra scriitorilor vizează doar anumite sectoare ale operei. Protagoniști - Octavian Goga, N.
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
Protagoniști - Octavian Goga, N. Iorga, I. Agârbiceanu, Gib. Mihăescu, B. Fondane, Aron Cotruș, Camil Petrescu (privit ca adversar al lui E.. Lovinescu), H. Bonciu, Ury Benador, C. Fântâneru, Mircea Eliade, G. Topârceanu (în ipostază de posibil... „pornograf”), G. Bacovia (statutul canonic), M. Blecher (receptarea critică, pornind de la o teză de doctorat a Adei Brăvescu) și „modelul călinescian”. Urmează o secțiune (Promisiunile literaturii confesive) în care sunt examinate jurnale sau pagini memorialistice ale unor autori de varii calibre: G. Călinescu (ca „defăimător
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
stabilizator, deschis la provocările actualității, dar fără să i se plieze mimetic. Să mă ierte colegii mei postmoderni, dar Simuț are perfectă dreptate să vadă în interbelicii C. Fântâneru și H. Bonciu niște „marginali interesanți”, dar minori, departe de statutul canonic pe care se grăbesc să li-l revendice unii entuziaști optzeciști. Așa cum are dreptate să vadă în Sadoveanu, dincolo de toate acuzele de „vetustețe”, nu doar un „continent ascuns” al prozei românești, ci și un întîi-stătător al ei. E, în același
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
iată, o tradiție destul de substanțială - e de prisos să mai menționăm singularitatea ei, adesea sesizată - a interogării mizelor literaturii contemporane pe viu. Și, implicit, a efortului de a antrena în spațiul universitar studiul autorilor recenți, mai mult sau mai puțin canonici. Valoarea invitaților ale căror opere fac miezul discuțiilor și aroma intelectuală penetrantă a evenimentului nu au fost nici de data asta dezmințite. Colocviul brașovean i-a reunit pe prozatorul Dumitru Țepeneag și pe poetul Dorin Tudoran. Opțiune cu atât mai
„Exilați“ sub Tâmpa: Dorin Tudoran și Dumitru Țepeneag by Alexandra Lazăr, Sînziana Stoie () [Corola-journal/Journalistic/3620_a_4945]
-
impropriu pare, totuși „creativitatea înseamnă selecție”. Cât despre influența modelatoare și cea catalitică, se pare că nu e nevoie de stăruit asupra disocierilor pentru finalitatea acestui proiect, care nu este nicidecum doar unul amator de izvoare literare. Nici măcar în sensul canonic al comparatismului, acela de a adânci relațiile spirituale, raporturile existente de fapt între operele, inspirațiile și viețile unor scriitori aparținând mai multor literaturi. Mai degrabă, funcționează paralelismul conform căruia coincidențele estetice și ideologice sunt manifestări independente ale spiritelor înrudite. Sunt
Glose pentru Hortensia Papadat-Bengescu by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/2941_a_4266]
-
astfel de epocă, iar operele lor se citesc și azi. Un alt motiv îl constituie dimensiunea impresionantă a scrierilor în proză din literatura chineză. După cum se știe, romanul, ca specie a genului epic, în ceea ce se poate numi „forma sa canonică”, apare în literatura chineză destul de târziu (în vremea dinastiei Ming) sub formă de roman-fluviu, ceea ce presupune câteva sute de mii de semne „grupate”, în circa o sută de capitole în cuprinsul cărora se confruntă zeci de personaje. Chiar și eseul
Anul Mo Yan by Tatiana Segal () [Corola-journal/Journalistic/3191_a_4516]
-
Gabriel Coșoveanu Leon-Iosif Grapini, Capăt de linie, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012, 187 pag. Avertizați de însuși autorul în privința protocolului adoptat, de a continua câteva proze autohtone bine prizate de public sau de-a dreptul canonice, parcurgem cartea de față cu ochiul celui dedat literaturii de gradul al doilea, cum ar zice Genette, și cu mintea la imaginația unor Paul Georgescu ori Mircea Horia Simionescu. Să-ți asumi reînșurubarea într-o tramă cunoscută, aspirând la propria
Longevitatea în altă formă by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3198_a_4523]
-
Caragiale se înființează la Vlahuță, speriindu-l zdravăn. Sursa răului nu era vreo nefericire în familie, ci pretenția lui Delavrancea că ce a scris e... literatură. Textul lui Vlahuță, din La gura sobei, antologat și el în volum, e deja canonic. Caragiale, spune confratele de-o viață, cum nu se poate mai frumos, e „unul din puținii oameni cu care aș vrea să mă întâlnesc și pe lumea cealaltă.” Peste numai un an, Caragiale trecea pragul eternității. Zarifopol, un alt mare
Caragiale și lumea lui by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3013_a_4338]
-
califul ei ucigaș, Maestrul și Margareta. Cobră a fost cel dintâi povestitor dintre noi doi, fără să fi trebuit să tragem la sorți, incepand cu istoria să favorită: povestea Maestrului și a Margaretei. Firește că spusele noastre, desi narau firul canonic al poveștii respective, sunau, totuși, altfel decât în istoria lor de origine, fiind niște variante îmbogățite sau, dimpotrivă, împuținate, aceasta depinzând de propria noastră pofta de a povesti și de improvizațiile fanteziei binevoitoare sau nu. De pildă, Margareta din varianta
Casa cu papusi by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/14776_a_16101]
-
alta, în literatură, pe care criticii literari au semnalat-o, în secolul XIX, la "veselul" Alecsandri și la "tristul" Eminescu, dar despre care nici filosofii, nici esteticienii și, cu atît mai puțin, teoreticienii discursului literar n-au produs vreun studiu "canonic": farmecul. Farmecul (re)iese din frumos, dar se adresează mult mai mult omenescului (categoriile estetice, și "frumosul" printre ele, sînt oarecum neutre, abstracte, îl activează, făcînd sufletul și percepția să penduleze între extreme: farmecul poate ucide, creează victime și călăi
Cică niște marginali... by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/15024_a_16349]
-
demonul superbiei care le dictează gesturile, le impune limbajul, ținuta și aspectul locuinței. Rareori cîte un vlăstar al acestei stirpe boierești se înscrie, prin puținătatea seniorială a gesturilor și a opiniilor, prin bun-gust, prin discreție și eleganță neafișată, în imaginea canonică a aristocratului învăluit cu melancolii crepusculare. Aristocrația lor se dovedește a fi mai curînd un lustru de castă dobîndit prin exercițiul trufiei. Sub el se ascund instinctele vulgare, colcăie pofte devoratoare. Barbaria lor funciară, furiile grobiene ies la suprafață în
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]
-
Atentatul pus în seama lui H. Bonciu e o simulare, care poate produce o oarecare emoție în lumea istoricilor literari. H. Bonciu, un experimentalist și un marginal, este interesant tocmai prin refuzul său, de principiu, de a sta alături de scriitorii canonici.
Atentat la canonul interbelic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11162_a_12487]
-
de abordare se schimbă însă fundamental. Predominau reacțiile emoționale de negare a comunismului și de suprapunere a lui cu fascismul. Reacții explicabile având în vedere faptul că ieșisem dintr-un sistem politic totalitar. Concluziile erau cel mai adesea în registrul canonic al egalității dintre fascism și communism, iar uneori se ajungea chiar și la culpabilizarea comunismului ca fiind cauza fascismului. Solidar cu teza istoricului englez Ian Khershaw (1997) conform căreia matricea comparativa ar trebui să fie aceea generată de nazism vs
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
ca "victima să stea la originea propriei pedepsiri", căci vandeenii, ca trădători (revoltă împotriva republicii implică apărarea intereselor străinilor), sunt "criminali pedepsiți în numele Națiunii" (p. 236). Aceasta este esența memoricidului care, început încă din genocid, a fost reținută cu titlu canonic în istoriografia oficială. Neexistând genocid potrivit acestei perspective, crimele nu pot fi împotriva umanității, ci crime de război (tipuri diferite de infracțiune). Un punct vulnerabil al cărții în discuția cu privire la memoricid este ambiguitatea asupra naturii reparațiilor pe care restabilirea distincțiilor
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
ce nu imaginează subiecte, ci le rescrie. Clasicul repetă în chip original, dacă se poate spune așa, supunîndu-se canoanelor, în vreme ce romanticul, măcar în principiu, eliberează fantezia și descătușează creația. Alecsandri receptează însă modelele romantice la suprafață și într-un mod canonic, specific culturii sale clasice. De aici provine impresia de artificialitate în aproape tot ce ține în opera sa de ficțiune și de postura gravă". Nuvela lui Gala Galaction, De la noi la Cladova, e abordată prin grila terminologiei lui Wayne C.
Criza trecutului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10662_a_11987]
-
Pirgu este un virtuoz al tupeului, al obrăzniciei mai degrabă deșarte decît interesate, al comunicativității fruste și al gratuității". Capitolul Recuperări, scris după 1990, este un soi de revizuire sui-generis a canonului literaturii române. În sensul că autorul susține valoarea canonică a unor scriitori ale căror (capod)opere au fost excluse, din motive extraliterare, din manualele școlare și din istoriile literare apărute în perioada comunismului. Preferințele autorului se îndreaptă în mod neechivoc spre amplul roman al lui Petru Dumitiru, Cronica de
Întîlniri esențiale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10716_a_12041]
-
din întreaga creație, extrem de vastă, a scriitorului. Ciclul epic va fi extins cu alte patru romane, dar când e vorba de reprezentativitate axiologică și performanță estetică numai Vânătoarea regală (1973) îi face concurență romanului F. E, fără îndoială, un roman canonic, care poate fi așezat printre cele mai bune zece-cincisprezece din toată literatura română contemporană, într-o lectură oricât de exigentă și o selecție oricât de severă. Recitit astăzi, nu mi se pare că a pierdut nimic, chiar dacă sunt elemente care
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
în conflictul dintre postmodernism și neomodernism. Postmodernismul are tendința (prin unele puseuri de contestări) să anuleze neomodernismul sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și simplificat din această bătălie canonică (adică redus la valorile lui esențiale). Epoca postmodernă vrea să opereze modificări drastice și răsturnări în canonul neomodernist. Vrea să-și impună propriile valori într-un sistem cu care acestea nu sunt compatibile. Cel puțin aceasta este impresia mea: Nichita
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
adevărați sau pretinși) refuză principial preluarea și tratarea artistică a Fiului Domnului, înseamnă că ei vor avea ceva de lucru pentru a răzui, șterge, distruge toate tablourile, sculpturile, cărțile avându-l ca protagonist și care nu sunt conforme cu imaginea canonică. În plus, trebuie spus că a te raporta ca scriitor la figura și viața lui Isus Cristos e un semn că ești conștient de semnificația iradiantă, de nimbul personajului. Indiferența e mai rea decât distorsiunea. Chiar dacă unghiul de refracție literară
Fictiuni by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10134_a_11459]
-
deviere de la canonul stabilit până în momentul posibil al preluării experimentului respectiv în canon. Un text experimental valoros din punct de vedere literar poate să ajungă în canon, pierzându-și din forța intenției originare (de experimentare, deci de ieșire din perimetrul canonic) sau poate să intre, dacă ideea de experiment estetic primează asupra criteriului continuității, într-un canon al experimentelor, în categoria alunecoasă a textelor bizare, neclasificabile. În ambele cazuri însă, e vorba tot de procesul canonizării. Chiar dacă autorul unui text experimental
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]