1,124 matches
-
găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol.“ (Critica teatrală străină despre O scrisoare pierdută. În: „Tribuna“, VI, 1962, n. 6, 19 aprilie, p. 10) 5. Referințe critice la teatrul lui Caragiale 5.1. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 340-341. Șerban Cioculescu dedică câteva pagini din studiul său lui Mihai Ralea, referindu-se în particular la eseul „Caragiale și Balzac“ (1926), din care extrage unele idei, și anume: „Eroii lui Caragiale sunt sănătoși sufletește
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dintre scriitorii literaturii noastre clasice. N. Barbu își continuă studiul afirmând: „Criticii mai rafinați în descendența lui Maiorescu admiteau valoarea «comicului în sine», a pieselor lui Caragiale, tăgăduindu-i orice valoare practic-socială, orice eficiență artistică.“ Este subliniată ideea că opera caragialiană se impune ca o operă de comedie. N. Barbu trece la analiza comediilor lui Caragiale și începe cu O noapte furtunoasă. Personajele sunt văzute în procesul lor de devenire, de parvenire, în ascensiunea unei clase. Arhivar, „studinte în drept și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ideea de republică, ci degenerarea principiilor pașoptiste în epoca dominației monstruoasei coaliții. Caragiale evidențiază contrastul între ceea ce sunt exponenții epocii sale și ceea ce pretind că sunt. De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele lui rezumă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
noastre sunt pretexte în comediile lui Caragiale, căruia i se recunoaște calitatea de mare talent satiric. Odată expusă această digresiune, Gherea trece la analiza comediilor. Conul Leonida față cu reacțiunea este considerată de către critic un germen al marelui talent satiric caragialian. Comedia are umor, are spirit vesel, cu scene de adâncă pătrundere psihologică. Scena baricadării este de un comic mare și, mai important, e perfect tipică pentru Conu Leonida și coana Efimița. De la analiza acestei comedii, Gherea trece la O noapte
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
care Caragiale dezvoltă germenul din Conu Leonida față cu reacțiunea. Aici critica socială este mai adâncă, acțiunea comediei este vie, personajele se mișcă natural, tipurile sunt vii, intriga extrem de simplă. Totuși, criticul consideră că expresia cea mai înaltă a talentului caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda, servil, corupt de șefii lui, instrument docil al prefectului Tipătescu, este iarăși una dintre cele mai fericite creațiuni ale lui Caragiale. Eroii comediilor caragialiene sunt oameni nou-născuți, cu individualitate și caracter propriu. Sunt atât de vii, de bine tipizați, încât par mai adevărați decât în viața reală. Cu toate acestea, „analiza sufletească“ din piesă nu i se pare lui Gherea destul de adâncă. Această lipsă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
națională“. „O scrisoare pierdută“. Teatrul Național „I.L. Caragiale“. În: „Contemporanul“, 1958, n. 37, 19 septembrie, p. 4. În scurta sa cronică teatrală, Mihnea Gheorghiu se oprește asupra piesei O scrisoare pierdută, subliniind înscrierea acesteia în repertoriul mondial al teatrelor. Capodopera caragialiană reprezintă în dramaturgia națională zona superioară a realismului critic. Piesa are un caracter combativ, demascator și un umor popular: „Operă de pătrunzătoare viziune politică și artistică, O scrisoare pierdută îmbină luarea fermă de poziție a autorului, într-un moment istoric
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a înscris opera și numele lui Gogol și Molière.“ 5.5. ISAC, DUMITRU: „Logica personajelor lui Caragiale, mijloace de satirizare a burghezomoșierimii“. În: „Almanahul literar“, III, 1952, n. 1, ianuarie, p. 119-124. În articolul său, Dumitru Isac caracterizează eroii literaturii caragialiene din perspectiva gândirii. Criticul dezvăluie contradicțiile logice foarte frecvente în felul lor de a raționa. Se observă la unii dintre ei că logica este înlocuită cu absurditatea. Pristanda, funcționarul umil, incorect și slugarnic, atunci când îi povestește lui Tipătescu scena arestării
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a asupritorilor poporului, un mijloc de necruțătoare satirizare. 5.6. ALEXANDRESCU, SICĂ: „«O scrisoare pierdută» - cea mai viguroasă critică a regimului burghezo moșieresc“. În: „Contemporanul“, 1952, n. 5, 1 februarie, p. 3. Sică Alexandrescu înlătură orice prezumție potrivit căreia comicul caragialian este comicul pur al mahalalei și provinciei. Prin această falsă concepție se încearcă o denaturare a conținutului satiric al comediei, o abatere de la critica adusă de Caragiale regimului burghezo-moșieresc, o deformare a adevăratului caracter al lumii lui Caragiale. Referindu-se
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
alese“, II, București, ESPLA, 1957, p. 186-201 și în: „Ibrăileanu, G. Studii literare“, București, Editura tineretului, 1957, p. 123-137. Aducem din nou în discuție studiul lui G. Ibrăileanu datorită importanței pe care o deține cu privire la tematica numelor proprii în opera caragialiană. Criticul consideră că lui Caragiale îi este greu să conceapă o operă fără o prealabilă cunoaștere a eroilor sau a personajelor. El emite ideea că numele propriu e asociat cu purtătorul lui, unind imaginea fizică cu cea morală. Potrivit principiului
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și stilului lui I.L. Caragiale“. În: „Studii și conferințe cu prilejul centenarului lui I.L. Caragiale“, București, ESPLA, 1952, p. 154-174 și în volumul „Aspecte de stil și artă literară“, București, ESPLA., 1955, p. 87-114. Referiri la limba și la stilul caragialian emite și Tudor Vianu, care stabilește de la început contribuția lui Caragiale în peisajul atât de variat al literaturii române. Tudor Vianu afirmă că limba și stilul personajelor lui Caragiale alcătuiesc un moment al realismului în literatura română. Se remarcă faptul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
că I.L. Caragiale nu este un scriitor colorat. Principala modalitate de evocare a scriitorului o reprezintă descrierea oamenilor prin felul vorbirii și angrenarea lor într-o situație dramatică. Un alt mijloc de satirizare a lui Caragiale este ironia. Procedeele ironiei caragialiene sunt: falsa modestie, devalorizarea termenilor prin însoțirea lor cu alții, comparații care îndeplinesc funcții ironice. 5.12. VITNER, ION: „Probleme ale limbii literare în opera lui I.L. Caragiale“. În:„Limba română“, 1953, n. 1, p. 45-56. În studiul său, Ion
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Ion Vitner afirmă că scriitorul este un maestru al individualizării personajelor cu ajutorul cuvântului. Folosind în mod strălucit cuvântul, Caragiale profesează principiul de bază al artei realiste: adică unitatea organică desăvârșită și insolubilă dintre conținut și formă. 5.13. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 381-382. Încheiem această lucrare citând cuvintele pe care Nicolae Iorga le rostește la moartea lui Caragiale și pe care Șerban Cioculescu le reproduce în studiul său: „Urmașii cari n-au văzut și auzit omul, n-
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
-l aștepte în noaptea de Paști, ca să ciocnească ouă roșii împreună. Naratorul prezintă în continuare, conform unei insolite rețete a suspansului (menționez că la fel procedează numeroși maeștri occidentali), topografia hanului. Se poate observa decorul cvasi-gotic al dramei, însă goticul caragialian posedă o factură specială, fiind transplantat, cu toate elementele specifice, într-un cadru răsăritean: "Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. [...] Între partea băltoasă și partea mai ridicată, dinspre miazănoapte, în mijlocul văii, stă hanul lui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
constituie pandantul ambiguizat epic al mai vechii nuvele O făclie de Paște. Substratul intrigii rămâne aproximativ același: un hangiu (de data aceasta, un etnic român) este torturat de propria conștiință, care suspectează manifestarea iminentă a unui pericol înspăimântător. Originalitatea scenariului caragialian rezidă în plasarea convenabilă a acțiunii între doi poli reflectorii: unul fiind constituit de naratorul omniscient (și, implicit, de lectorul informat), care prezintă situația reală, celălalt de personajul central, Stavrache din Podeni, care deformează conflictul, crezând, de la un anumit punct
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
supărarea produsă de absența unei ceremonii funerare. În Metamorfozele lui Apuleius, spiritele celor decedați pot înfăptui chiar crime: o vrăjitoare controlează stafia unei femei pentru a-și atinge un asemenea scop. Și exemplele ar putea continua 82. Fără îndoială, eroul caragialian crede că se confruntă cu stafia vindicativă a fratelui său, o combinație, dacă ar fi să împrumut clasificarea homerică, de bi (ai)othanoi și de agamoi, iar tensiunea epică rezultă, cum sugeram deja, atât din recunoașterea situației reale de către lectorul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
natură, în ipostaza ei cea mai ostilă: "Era o zloată nemaipomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt vrăjmaș". Vitregia elementelor este, dacă luăm în calcul și prezentarea cadrului de un gotic răsăritean în mai vechea nuvelă O făclie de Paște, preludiul caragialian al unui eveniment terifiant, pregătit cu migala unui maestru al suspansului. Totuși, deși suntem avertizați că "drumul parcă era pustiu", mai ales fiindcă "a-nceput ninsoare mărunțică și deasă, și s-a pornit crivățul s-o vârtejească", doi călători misterioși
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pe mersul cântecului, când într-o parte, când într-alta". În vreme de război rămâne o nuvelă exemplară atât prin tehnica expunerii, cât și prin explorarea terifiantă a demonilor ce asaltează o minte bolnavă. O parte semnificativă din naturalistele obsesii caragialiene se distilează, după cum se va vedea, în proza lui Gib I. Mihăescu. 2.3.2. Metamorfozele obsesivului Frigul de Gib I. Mihăescu Atunci când se abordează un autor cu o scriitură atât de inconstantă ca valoare, grupând eșecuri narative aproape la fel de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Cioculescu, Șerban. "D. Bolintineanu". D. Bolintineanu. Cuvânt înainte, antologie de texte, cronologie și bibliografie de D. Păcuraru. București: Ed. Eminescu, 1974. 164-81. ---, Vladimir Streinu, Tudor Vianu. Istoria literaturii române moderne. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1971. ---. Viața lui I.L. Caragiale. Caragialiana. București: Ed. Eminescu, 1977. Ciopraga, Constantin. "Gala Galaction". Gala Galaction. Antologie, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Teodor Vârgolici. București: Ed. Eminescu, 1978. 214-220. ---. Literatura română între 1900 și 1918. Iași: Ed. Junimea, 1970. Constantin Negruzzi. Antologie, prefață, tabel cronologic
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
implică o năvălire a lăcustelor. 75 Cf. Apocalipsa, 9. 76 Actul III, scena II. 77 Utilizez epitetul "practică" pentru a atrage atenția asupra unui aspect adesea neglijat în critica literară. Cu toate că eu, împreună cu majoritatea criticilor de astăzi, decelez în proza caragialiană un melanj de naturalism și de realism, Caragiale însuși, în articolul său de estetică din 1896, Câteva păreri, făcea apologia artei ca distilare sintetică a fanteziei. Astfel, un scriitor adevărat ar fi capabil să remodeleze realitatea în acord cu dezideratele
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
poza politeții și a curtoaziei pare în floare. Limbajul oficial este între onorabili, venerabili, stimabili și respectabili, domni, cetățeni, amici. Confruntările dure, scandalurile sunt conduse cu o etichetă derutantă"; referindu-se la Scrisoarea pierdută, criticul observă că "onorabilitatea personajelor politice caragialiene se consumă repede, ca o pauză verbală, pentru că nu onoarea și respectul sunt puse în joc, ci interesul, afacerea politică, combinația pentru păstrarea sau dobîndirea puterii. Ele se joacă de-a cetățenii onorabili și respectabili, dar la ocazii își spun
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
1982 Alexandru Călinescu, Caragiale sau vîrsta modernă a literaturii, Institutul European, 2000 Mircea Cărtărescu, Baroane!, Humanitas, 2005 Șerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane, 1972 Șerban Cioculescu, Varietăți critice, E.P.L., 1966 Șerban Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, Editura Minerva, 1972 Șerban Cioculescu, Caragialiana, Editura Eminescu, 1987 Pompiliu Constantinescu, Scrieri, E.P.L., 1967 Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale (I-III), E.P.L., 1967 Ovidiu Cotruș, Opera lui Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1977 Cella Delavrancea, Scrieri, Editura Eminescu, 1982 Alexandru George
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Minerva, 1977 Cella Delavrancea, Scrieri, Editura Eminescu, 1982 Alexandru George, Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1981 Paul Goma, Jurnal pe sărite, Nemira, 1997 G. Ibrăileanu, Scriitori români și străini, E.P.L., 1968 Silvian Iosifescu, Momentul Caragiale, E.P.L., 1963 Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, f.a. Vasile Lovinescu, Al patrulea hagialîc, Cartea Românească, 1981 Aurel Leon, Umbre IV, Junimea, Iași, 1979 Liviu Papadima, Caragiale, firește, Editura Fundației Culturale Române, 1999 Edgar Papu, Fețele lui Ianus, Editura Univers, 1970 Mihai Ralea, Scrieri, Editura Minerva, 1977 Marian
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și în cazul lui Slavici. Bogăția manuscriselor lui Eminescu și a informațiilor pe care ele le oferă l-au condus pe Ștefan Badea la realizarea unui studiu despre "semnificația numelor proprii eminesciene"164, tot așa cum cele două repertorii de nume caragialiene au dus la fundamentarea numeroaselor studii despre arta creatorului lui Cațavencu. Poveștile despre nopțile nedormite în care Caragiale căuta nume pentru personajele sale din comedii sunt de mult cunoscute și vehiculate pe scară largă. Este clar pentru oricine că atât
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]