783 matches
-
de polițiști traversînd spațiul gol și intră În vorbă cu unul dintre ei. Polițistul era tînăr, avea gîtul vînjos și fața negricioasă. Vorbea calm, În colțul gurii, cu cel care-i punea Întrebări și care-și făcea Însemnări Într-un carnețel negru. Acesta avea o față gălbejită și fleșcăită, ochi obosiți și o gușă fleșcăită sub bărbie. Cei care rămăseseră pe loc și gustaseră cu lăcomie pînă la ultima picătură savoarea conversației stăteau acum tăcuți, privind neîncetat mortul cu un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bucuroasă, în lume, că e sinceră, cinstită, că nu minte, că iubește Dreptatea și Adevărul. Ana e o jurnalistă adevărată. E mereu acolo unde se întâmplă ceva. Are mereu cu ea o cameră de luat vederi, un reportofon și, bineînțeles, carnețelul de notițe. Stă de vorbă cu toată lumea, înregistrează și scrie. Uneori și desenează. Ea desenează la fel de frumos ca voi, copii, nu mâzgălește cu lăbuța, ca mine. Cei mai buni prieteni ai Anei sunt copiii. Dar - minune mare! - în preajma ei toți
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
gât. În mână ține o lupă gigantică. Pe masă mai are un glob pământesc, un microscop, un calculator... Înțelegeți copii? Învățătorul e foarte ocupat. El studiază într- una. Un pic mai înainte privea atent la microscop și nota pe un carnețel ceva. Acum ce face? Acum s-a ridicat și se duce la o lunetă montată pe cărare. O invită pe Ana să privească și ea prin lunetă: ─ Vrei să vezi Luna? Ana nu știe, parcă ar vrea și parcă n-
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
tatăl meu încă iese pe ușă în fiecare dimineață și parcurge cele cîteva sute de metri pînă la remiză pentru ca să supravegheze și să întrețină jalnicul rest al parcului. Îmi imaginez cum el, cu pulover pe sub uniformă, cîrpă de curățat și carnețel în mînă, își face rondul, iar pașii lui răsună singuratic în adăpostul întunecos. N-aș face așa ceva niciodată. Osteneală în van, ritual fără rost. Cel puțin, așa mi s-a părut pînă în seara asta. Dar poate acum descopăr o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
un gînd brusc îi apăru în formă completă - Dacă merit asta, e bine - și mintea lui începu să se recompună exultînd în jurul acestui gînd. Rînji la becul veiozei de pe noptieră. Suferea, dar nu-i era frică. Respirînd hîrît, luă un carnețel și un stilou de pe noptieră și scrise cîteva cuvinte mari și informe: Doamne Dumnezeule exiști exiști pedeapsa mea e mărturie. Pedeapsa mea nu e mai mare decît pot suporta ce sufăr este deja durerea este mai mică pentru că știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prima vedere. îi întinse mîna, spunîndu-i: — Peggy Byres, de la Evening News. Thaw rîse și o întrebă: — Aveți de gînd să mă faceți celebru? Vorbi cam șase sau șapte minute despre tavan. Ea îl privi, își notă ceva rapid într-un carnețel și-i zise: — Faci parte dintr-o familie de oameni foarte credincioși, Duncan? — O, nu. N-am fost botezat. — Atunci de ce ești atît de credincios? — Nu sînt. Nu mă duc la slujbe. Duminica e ziua mea de odihnă. — Atunci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în vacanța de vară. Am îngropat oare o cutie de tablă sub rădăcina de drobiță, într-o vizuină de iepure? Erau o jumătate de coroană și șase penny de argint din acel an, și o bijuterie a mamei, și un carnețel cu un mesaj către noi cînd vom fi mari. Ne-am promis unul altuia s-o dezgropăm peste douăzeci și cinci de ani? Și am dezgropat-o peste doar două zile de teamă să nu fi fost furată? Nu eram copii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-i avertizeze telefonic, dar a găsit o-cu-pat și atunci a recurs la acest procedeu. Mai simplu, le-a strecurat un bilet sub ușă." Bătrâna se aplecă discret ca și cum ar fi deranjat-o ceva la picior și trase din poșetă un carnețel și un pix minuscul. Florence își culcase capul pe masă, sprijinit în brațe. Profesorul o fixa lung, cu o privire de câine. Se întreba cum i-a dispărut cuțitul, sau poate că visase, probabil nu avusese niciodată curajul să-l
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în capul tău, nu știu... ― Are dreptate, interveni răgușit Nucu Scarlat. Se întoarse spre Raul Ionescu: Unde trebuie să aibă loc întîlnirea cu individul? ― Nu mi-a precizat. ― Știi ceva, cheamă-l aici! Ambianța e mai convingătoare. Inginerul scoase un carnețel. Citi tare, rar, uitîndu-se pe furiș la bătrâni. ― "Alexandru Miga ― 22. 60. 6..." Florence tresări. Exclamă sufocată, cu mâna la gît: ― Sandi! Șerbănică clipea nedumerit. Îl trase de mânecă pe profesor. ― Ce? Ce spune? Ce se întîmplă? Nu înțeleg nimic
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
roșu despre care ai citit atât... Te și văd, draga mea... O doamnă distinsă, într-un costum de voiaj elegant. Ai să-ți comanzi cărți de vizită și, neapărat, lingerie de mătase naturală..." Se întoarse în hol îmbujorată. Flutura un carnețel pe care îl confecționase singură. Foile știrbe, decupate în trepte ca un repertoar, erau cusute între coperte de pânză înflorată. ― L-am găsit! exclamă cu respirația tăiată. Grigore Popa își pipăi cu degetul gingia. Îl durea. ― Hm! Sculptorul se apropie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ultimelor evenimente. Sculptorul se așeză călare pe un scaun. Aruncă spre ceilalți o privire înveninată: ― Care din voi e șmecherul? În ochi i se aprinse un licăr sarcastic. Se adresă lui Popa: Cred că n-ar strica să consultăm nițel carnețelul dumitale. Pun pariu că e și Panaitescu pe listă. Fruntea bătrânului se întunecă. ― Tinere, ești un dobitoc! ― Hm, nu atât cât îți închipui. Simțea nevoia să vorbească, să se audă, să-și astâmpere spaima care i se strecurase în vine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
umflat biberonul în leagăn, sau pe altul care i-a băgat praf de scărpinat pe ceafă în liceu. Nu glumesc! Îi trece în catastif și consultă zilnic decesele din România liberă. De groază! Rugați-l din curiozitate să vă arate carnețelul. O să vă placă! ― Îl vedeți capabil de crimă? Doru Matei se crispă. Îl privi în ochi. " Cine dracu' m-a pus să-l spurc?" ― A, nu... Asta, desigur, nu. Încercă sa rîdă: Ar fî o aberație. ― Până acum mi-ați
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
în altă parte... Bătrânul izbucni pițigăiat. ― Ce-s glumele astea!? Cum vă permiteți? ― Nu e o glumă, domnule Popa, am certitudinea că Valerica Scurtu a fost asasinată. Sublinie: În această casă. ― Vă avertizez că asemenea ofensă... ― Va fi consemnată în carnețelul dumneavoastră. ― Bine, dar e o aberație! ― Știți tot atât de bine ca și mine că nu-i o aberație. Femeia nu a părăsit de trei zile locuința! Unde se află? ― Căutați-o în târg, prin spitale, la Morgă, la balamuc, sau la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vorbească ridicând în slăvi o existență spartană, plină de jertfe și demonstrații de voință. " În fond, reflectă Cristescu, viața unui ins mărunt și egoist cu pofte anemice, ușor de înfrînt." Se îndreptă în scaun și căută ochii bătrânului. ― Există în carnețelul dumneavoastră o indicație: "14 septembrie curent, V. S. manevră murdară. Se va plăti!" Grigore Popa căscă gura. I se simțea răsuflarea grea, neplăcută. ― Nu-mi amintesc... ― Încercați totuși. ― Imposibil... Bătrânii țin minte întîmplări de acum 50 de ani, dar uită
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vă gândiți la altceva. ― De pildă la Valerica, nu? Sculptorul urla de râs. Nefericita și-a atins scopul! Are în sfârșit un bărbat... ― Ești cel mai dezgustător individ pe care I-am cunoscut vreodată! ― Serios? Ia mai consultă-ți nițel carnețelul. Spune-mi, bătrâne, îți notai și ședințele de dragoste? ― Sictir! ― De ce trebuie să spuneți astfel de lucruri? Bătrâna clătină din cap. Nu fac bine nimănui... Mâine, adăugă tonică, vine domnul Van der Hoph. Totul se va aranja... ― Totul se va
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mausoleu, asta fusese unica ei speranță. Nu existau foi de hârtie rătăcite, nici teancuri de cărți prin care să caute. Era o fundătură. Se mai uită o singură dată la birou. Gândește, Maggie, gândește. Doar un telefon, un fax, un carnețel gol, o poză cu, presupuse ea, Eyal și sora lui când erau mici, și un stilou într-un suport. Nimic. Se îndepărtă, după care se întoarse iarăși. Luă carnețelul, îl ridică și îl ținu în bătaia luminii. —Uri! Vino încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la birou. Gândește, Maggie, gândește. Doar un telefon, un fax, un carnețel gol, o poză cu, presupuse ea, Eyal și sora lui când erau mici, și un stilou într-un suport. Nimic. Se îndepărtă, după care se întoarse iarăși. Luă carnețelul, îl ridică și îl ținu în bătaia luminii. —Uri! Vino încoace! Acolo, ca și cum ar fi fost incrustate în pagină, se zăreau urmele fără cerneală a ceea ce spera să fie niște cuvinte în ebraică, scrise de mână. Își închipui scena: Baruch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Acolo, ca și cum ar fi fost incrustate în pagină, se zăreau urmele fără cerneală a ceea ce spera să fie niște cuvinte în ebraică, scrise de mână. Își închipui scena: Baruch Kishon primind un telefon de la Shimon Guttman, mâzgălind niște notițe în carnețelul lui, rupând foaia, grăbindu-se să iasă - lăsând urmele notițelor pe pagina de dedesubt. Văzu și Uri același lucru. Ținea bucata de hârtie deasupra capului, încercând să-i descifreze semnificația cu ajutorul luminii din tavan. Se uită cruciș și se strâmbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
45 p.m. Va termina cu asta și va pleca spre Psagot pentru întâlnirea de la 3.00 p.m. —OK, îi spuse lui Aweida. Vechea înțelegere? Desigur: le traduci pe toate și păstrezi una. De acord? De acord. Aweida își așeză un carnețel în poală și așteptă. Era poziția lui obișnuită, aceea a secretarei care scrie după dictare. Guttman ridică din tavă prima tăbliță, îi simți greutatea mulțumitoare în palmă, nefiind cu mult mai mare decât o casetă cu bandă magnetică. O duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vinovat. Dar au uitat amândoi. Nu era suficient faptul că schimbaseră camera; urmăritorii lor avuseseră multe ore la dispoziție pentru a-i prinde din urmă. Ceea ce însemna că descoperirea ei crucială avea să fie cunoscută de oricine asculta. Maggie luă carnețelul de mesaje al hotelului de lângă telefon, mâzgălind repede: Îmbracă-te. Nu avea vreme de pierdut. Trebuia să intre în Second Life înaintea lor. Dacă pornea acum, ar fi putut să câștige un avantaj față de ei: cu siguranță le va lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
calculatorul deschis, avatarul lui Guttman și mesajul lui fiind în continuare afișate pe ecran. Dacă erau urmăriți, urmăritorii lor nu aveau decât să intre pur și simplu în cafenea, să-și comande o cafea cu lapte și să-și scoată carnețelul. Se răsuci pe călcâie, simțind cum îi e prinsă încheietura în strânsoarea lui Uri. —Dă-mi drumul. Trebuie să mă întorc. În nici un caz. — Calculatorul a rămas deschis. Vor vedea totul! —Asta e. Plecăm, spuse el, pășind apăsat mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe cei doi fii ai săi, în Hebron, astăzi. Epilog Ierusalim, două zile mai târziu Avea toate actele în poală, într-o mapă neagră, elegantă. Mai puțin însemna întotdeauna mai mult, când era vorba de negociere, credea ea; un mic carnețel gol era de-ajuns, cu siguranță. Numai la ultimele etape aveai nevoie de documente legate, de obicei mape. Iar ei nu se aflau în etapa aceea. Cel puțin nu încă. Aruncă o privire la cameră, la masa din lemn negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-i cer ... Nu, o întrerupse el repede. Nu face nimic, mamă. Dar ai spus că ai nevoie de ajutorul meu... — Asta mai târziu, mamă. Pentru moment, totul e în regulă. Te sun peste o zi sau două. Scrise într-un carnețel: Eric Graham Strada E38 Casă cu obloane albastre. Își căută cheile de la mașină. Rachel Allen, care lucra la dispensar, spuse: — Tot nu ai returnat tubul de oxigen de acum două săptămâni, Josh. Și nici fiola de virus din el. Compania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sau durerii de inimă, sau pentru combaterea infecțiilor. Chiar dacă tribunalele declarau aceste revendicări ca fiind fără sens, biroul de brevete tot le acorda. Iar acordarea de brevete se accelera. Pe banii contribuabililor. — Treci la subiect, spuse Josh. Avocatul își consultă carnețelul. — Cel mai bun candidat al tău este o cerere de brevet din 1998, pentru aminocarboximuconat metaldehidă dehidrogenază sau acmmd. Brevetul revendică efectele asupra potențialelor neuroemițătoare din girusul cingulat. — Ăsta e modul de acțiune al genei noastre, al genei maturității, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acum tu ești complice. Ți-a spus că sunt avocat? — Nu, doar a ... — Ei bine, sunt. Iar tu ești complice la încălcarea unui ordin al tribunalului, de către el. Asta te face să fii complice. Încălcarea intimității și hărțuire. Scoase un carnețel din poșetă. — Deci, te numești ... Se uită la ecusonul cu nume și începu să scrie. — Nu vreau necazuri, doamnă ... — Atunci, dă-mi foaia aceea de hârtie pe care ai notat numărul mașinii și ar fi bine să-i spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]