732 matches
-
Treceam pe Calea Victoriei, când m-am auzit strigat din urmă. Era cum se strigă-n bărăgan, - și era Mircea Dinescu. Alerga disperat spre mine... Era Trepădușul angelic (pe atunci) al lui Marin Preda. Un înger de renaștere, cu părul superb, castaniu, lung, revărsat pe spate, și care pe vremea aceea ținea la mine, - un înger ialomițean. Oprindu-se și trăgându-și sufletul, exclamase bucuros: Nene Țoiule, ce bine că te văd!...Azi dimineață, la Mogoșoaia, Preda mi-a zis: Ai auzit
Scene cu Marin Preda (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15087_a_16412]
-
aduse aminte cum îi spusese Sisi, puțin după ce se cunoscuseră, că semăna cu Zelea Codreanu... Ca Ghiculeasă, os de domniță, se cunoșteau. Odată fuseseră împreună cu mai mulți camarazi la Agapia. Aceeași ochi întunecoși, verzui, culoarea lichenului iubind nordul. Același păr castaniu spre roșcat, rebel; același mers, apăsat... Cu toate că - susținea Sisi - se deosebeau ca de la cer la pământ, ori invers: Dinu fiind vesel, deschis, exuberant, dezordonat, nu ca celălalt, sumbru; și îi plăcea să glumească, ori să arunce avocățește fraze celebre, cum
Asfințit cu ghioc (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12090_a_13415]
-
zâmbea. Era seară, către apus, lumina scădea pe nesimțite, contururile nu mai erau atât de sigure, încât poza părea ușor mișcată. Deși fotografia era veche, în alb-negru, se vedea că părul ei nu era nici brun, nici blond ci, probabil, castaniu. Sub briza mării o șuviță de păr îi căzuse pe frunte, acoperind sprânceana stângă. Poate de aceea zîmbetul ei părea trist. ...Costel era în deplasare, departe, undeva în Maramureș. Poate că mai era îndrăgostit de ea, căci îi telefona în
Micro-proze by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9361_a_10686]
-
care-am învățat... Doar amintiri ne înconjoară Și ne-nsoțesc la orice pas, Iar timpul rece parcă zboară Și ne luăm iarăși, bun rămas... Se scurg în mare grabă anii Dar noi tot mai uniți vom fi, Ne înfloresc în păr castanii, Doar moartea ne va despărți...
IMNUL CLASEI A XII-A A, PROMO?IA 1970 A LICEULUI INTERNAT ?COSTACHE NEGRUZZI? IA?I by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83806_a_85131]
-
ochi. Se purta vânătorește, cu jambiere roșii și pălăriuță verde. Era un ins umblat : făcuse două războaie și călcase mai multe țări. Știa gustul cașei rusești, mâncase la italieni polenta, fapt ce nu-i schimba deloc înfățișarea cuminte cu privirile castanii. Ochii molatici aveau în lumina lor o blazare particulară. Punea unul lângă altul gesturi rare, însoțite de un glas măsurat. Din tot ce făptuise, mai ales paharul îi plăcea. „Beu țapán”, recunoștea el însuși cu o voce de turturică blândă
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
unica haină pe care căpitanul o păstra În dulapul prăpădit care ne ținea loc de garderob, l-am găsit În picioare Într-un hârdău de lemn plin cu apă murdară, ștergându-se. Toscanul Îi răsese bine barba, iar păru-i castaniu, scurt, umed și pieptănat pe spate, Împărțit În două de o cărare la mijloc, lăsa descoperită o frunte largă, bronzată de soarele curții interioare a temniței, cu o cicatrice mică coborând pe sprânceana stângă. Pe când termina cu ștersul și trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu podoabe discrete de argint, cizme Înalte de piele vopsită tot În gri și o pălărie cu panglica de aceeași culoare. Cât despre jupân John Smith, cel mai tânăr din ei, acesta venea călare pe un șarg. Haina lui era castanie; avea cizme de călărie din piele și o pălărie cu trei pene mici, albe. Amândoi arătau obosiți și colbuiți, ca oamenii care călăriseră câteva zile fără istov. Bagajele lor erau puține, constând din doi saci de voiaj, fiecare prins În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
le stabilea fiecăruia o anumită victimă, se arunca asupra primului apărut de după colț, nelăsându-i nici cel mai mic răgaz să riposteze. Într-un fel sau altul, nimerise bine, fiindcă Alatriste reuși să vadă un tânăr blond, Îmbrăcat În haine castanii, ținând În mână dârlogii unui cal șarg, scoțând o exclamație de alarmă pe când sărea Într-o parte ca să se ferească, miraculos, de Împunsătura teribilă pe care italianul o repezise Înainte nedându-i timp să ducă mâna la spadă. — Steenie!... Steenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
decise el, Începea să semene a reuniune Între vechi cunoscuți, și nu mai lipseau acolo decât părintele Emilio Bocanegra și spadasinul italian ca să completeze echipa. Noul venit avea capul rotund, pe care se zbârleau neajutorate câteva meșe de păr Între castaniu și gri. Tot părul lui era dealtfel neîngrijit și rar: favoriții până la mijlocul feței, bărbuța foarte strâmtă și tăiată scurt de la buza de jos până la bărbie, iar mustățile firave dar crețe peste bucile obrajilor pline de vinișoare roșii, la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Scripturi în limba noastră. Romanul din 1935 fructifică amintiri și din anul de studii filosofice (inclusiv atmosfera politică a timpului) și segmente din momentul acelei convertiri din vara lui 1899: Un cap cărunt, puțin calvit, trecu printre capetele negre, blonde, castanii, și pe linia catedrei - singura liberă - apăru figura lui Titu Maiorescu... Este un om de statură mijlocie, îmbrăcat cu severă luare-aminte și oferind, deocamdată, privirilor un piept lat, sub podoaba albă a maxilarului de jos - nici barbă plină și stufoasă
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
da, spuse el cu un sentiment de ușurare. Se așeză în fața lui. Trăsăturile feței îi erau drepte și frumoase, ca ale unei statui grecești, deși avea bărbia solidă și proeminentă. Umerii nu erau drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai mult? Lanark se gîndi. — Manierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peretelui cu trandafiri. Căldura ei ajungea la mine prin perete, așa că nu-mi era frig și nici nu mă simțeam singur. Nu cred că mama era nefiresc de înaltă, dar părea de două ori mai înaltă decît oricine, avea părul castaniu și era maiestuos de suplă de la șolduri în sus. Sub talie se schimba mereu, fiind deseori gravidă. îmi amintesc că-i vedeam bustul ridicîndu-se deasupra curbei stomacului asemeni unei uriașe pe jumătate ascunse de orizontul unei mări calme. îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mult timp. Se uită lung, cu disperare, încercînd să afle ce poate face cu o privire intensă. Ea stătea cu ochii plecați, sub o frunte cafeneie acoperită de puf; gura avea o expresie detașată, dar bărbia era puternică și părul castaniu era strîns la spate într-un conci; vîrful unei urechi se prizărea ca o felie delicată de scoică. Capul i se întoarse și-l privi întrebător. Pe fruntea lui se prelingeau fire de sudoare. — îmi dai... voie să te țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
parte, și Rima vorbea cu femeia întinsă în patul din colț. Veni lîngă ele, observînd un cap mic, chel și ridat ieșind din cuvertură. Mama stătea pe jumătate îngropată într-un morman de perne. Era puțină la trup și părul castaniu avea scîntei argintii; tinerețea și bătrînețea se îmbinau deopotrivă pe fața ei mică și suptă. — E ciudat să te văd din nou, misteriosule, zise ea zîmbind palid. El o privi orb. — E Nancy, zise Rima. Nu ți-o amintești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
elefantiazis, și un naș chel, cu o mustață gen Groucho Marx. A doua fotografie era, de fapt, prima în ordine cronologică. Erau mama și tata în localitatea balneară unde se cunoscuseră. Aici ea era frumoasă, cu pomeții înalți, cu părul castaniu buclat, cu ochii strălucitori: o muncitoare tânără venită la oraș și care nu-și face planuri de viitor. El e aproape un puști, are doar ceva mai mult de douăzeci de ani și seamănă cu mine. E în trening și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
foiau peste tot, căci își făcuseră cuib în fereastra de aerisire și se strecurau printre barele ei de metal. Pe corpul mamei, ca pe al unei ciudate dresoare, și în părul ei fin și rar, care avea să rămână întotdeauna castaniu, neatins de încărunțire, se plimbau viespi mari cât degetul, mișcând din puternicul aparat bucal și rotindu-și aripile ca niște ventilatoare. I-am spus că mă duc să mă plimb, m-am îmbrăcat și am ieșit în căldura orbitoare de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
iar sus m-au închis în camera mea fără nici o oglindă, și acolo am stat până când au trecut, rotindu-se greoi, toamna, iarna, primăvara și s-a făcut iarăși vară. Părul mi-a crescut ca niște lujeri, ca o iarbă castanie, și în anul acela mi-au răsărit tufe de păr și la subțiori, și în josul burții, îneît mă-nspăimîntam că flocii creți și seînteietori mă vor acoperi toată, lăsîndu-mi goale doar sfârcurile și ochii, ca la cățele. Câtă singurătate am trăit
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bucătărie și de lături ale mahalalei. Stratul cu lalele ardea sub cerurile dumnezeiești cu flăcări galbene și roșii. Cum sufla o briză caldă, dar răvășitoare pentru păr, Maria își scoase baticul din poșetă și și-l legă sub bărbie. Fire castanii, încrețite cu drotul, fluturau totuși în urma ei, scăpate de sub pânza de mătase artificială, imprimată cu imagini de la Sinaia. Maria zâmbea - și Nea Gigi, strungarul cu păr bălțat și un ochi beteag de la un fir de șpan, se uita după șoldurile
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pe jumătate adormit când m-a dus în camera cealaltă și am dat roată din nou, pentru a nu știu câta oară, cubului filigranat. Dar eu nu puteam privi decât fața mamei, ca și când ovalul ei încadrat de păr moale și castaniu ar fi fost covorul fermecat, mandala concentrată a vieții mele. Căutam pe suprafața de piele, acoperită de firișoare minuscule, străvezii, de pori și puncte negre, fiecare cută, fiecare rid, fiecare modificare topologică, fiecare canal marțian ce ar fi putut fi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
din nou. L-am ascultat așa, cu spatele către el, privind mereu pe fereastră, căci am simțit din primele lui cuvinte că numai așa îmi putea vorbi despre Soile. Vara se apropiase cu o putere năucitoare, de la-nceputul lui aprilie castanii din fața Aleii Circului dăduseră frunze și flori, amestecate, crude, într-un cer albastru fără pată, așa încît pe Mircea festivitatea în care a fost făcut pionier îl surprinsese în pantaloni scurți. Geamurile clasei erau larg deschise, și cum el stătea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fața de vecini, căuta să treacă, pe cât posibil, neobservată) pe lângă Catana, care-mpietrise ca o figură de pe-un sarcofag, și ieși pe stradă, grăbind pasul și aranjîndu-și, cu o mișcare iute a degetelor, bascul de sub care-i curgeau cârlionții castanii. Strada i se ascuțea înainte, melancolică și toridă, cu stâlpii strâmbi de telegraf dați cu păcură, cu cîte-o pisică roșcată ghemuită pe-un vârf de gard. Și era de parcă tânăra femeie ar fi stat pe loc și un motor nevăzut
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
revărsat, îl iubea și, de față cu el, căpăta rușine și sfială, ea, care nu știa cu ce se mănâncă buna cuviință: "Mircică, mamă, hai la baba, hai! Hai să-ți dea baba ceva bun..." Doar Coca, fata cu păr castaniu care mirosea mereu a un fel de bomboane de pe-atunci, numite "cerceluși", și care-și purta basca frez ca pe o ambiguă aureolă, a dispărut într-o zi, puțin înainte ca Maria, Costel și fiul lor să se mute
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
femeia asta? Frumoasă? Bălaie sau brunetă? Era din neamul meu? Malaberga ridică din umeri. Nu, n-aș zice că era chiar hună. Frumoasă era, asta-i sigur, dar nu era nici bălaie, nici brunetă. Avea un păr lung și curgător, castaniu, aș zice. Oricum, în vis vă vedeam numai de departe. Și războinicul acela eram eu? Dacă nu erai tu, era un frate geamăn de-al tău. Kayuk se întoarse cu amfora și Balamber îi porunci imediat să toarne de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reținuți în a-și ridica mâinile. Imediat adunarea se risipi și, în vreme ce, în grupuri, cei prezenți să îndreptau spre ieșire, lui Waldomar i se alătură fiul său, un tânăr înalt, ce te privea drept în față, cu părul de un castaniu deschis. Pe chipul tânărului, cu trăsături frumoase, străluceau entuziasmul și admirația pe care le încerca, în clipele acelea, pentru părintele lui. — Ai fost minunat, tată. I-ai convins pe toți. Război, așadar! Nu aștept decât clipa când o să-i ciomăgesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebă, făcând ochii roată. Ricarius începuse să-și tragă încet securea din oblâncul șeii. — Poate bagauzii. Din deschizătura coviltirului, în spatele vizitiului ce aștepta ordinele privind în jur cu îngrijorare, își făcu apariția chipul frumos al Fredianei, aureolat de părul lung, castaniu, și încă luminat de veselia râsului. — Ce se întâmplă, tată? De ce ne-am oprit? Waldomar se răsti la ea, spunând doar atât: — Taci și întoarce-te înăuntru. Mai mult surprinsă decât speriată, Frediana își opri, pentru o clipă, ochii întunecoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]