701 matches
-
frumusețea impozantă a întregului edificiu, pe care avui prilejul să-l identific chiar în creatorul lor, faimosul cocoșat de obârșie vieneză. Alfons Petzold, scriitorul epocal, avea înșurubat între ghebul spinării și al pieptului, un cap de dumnezeu, fără gât. Părul castaniu îi acoperea o bună parte a frunții, sub care ochii de un albastru pur cercetau întrebători și mirați. Acolo, în raiul Tirolului, trântiți în fânul proaspăt cosit, Alfons Petzold mi-a vorbit despre viața lui zbuciumată. Scăpat, după cele patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai târziu, când o pietricică țâșnită ca din praștie de sub cauciucul unui automobil, îl pocni, zbârnâind, în partea stângă a capului. Îmi dădui seama de accident, abia după ce-i zbură cilindrul, descoperindu-i o frunte frumoasă și foarte înaltă. Părul castaniu pornit din cărare îi acoperea un început de pleșuvie, iar pleoapele, închise de-odată ca de o suferință rău ascunsă, i se ridicară, dând la iveală retinele verzi, mărite de sticlele convexe ale ochelarilor cu hulubele de celuloză neagră, aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la pieptar și malacovul ondulat, Albertina rămăsese pentru mine pescărița cu bujorii în obraji, voinică la trup și cu chipul alb ca urda scoasă dintr-o hârtie scrisă cu cerneală roșie, parcă. Îmi plăcuseră de la prima vedere, ochii vineți, genele castanii, de aceeași patină ca și părul lins, plecat din boneta care-i ascundea o bună parte a frunții drepte și netede. Doamna Pipersberg o angajase, impresionată de arătarea ei masivă și totuși mlădioasă. O primise după ce făcuse un calcul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se ascundea o inimă ale cărei bătăi se Întețeau când era el prin preajmă. Nu era frumoasă, ceea ce era bine, fiindcă nu Încuraja bârfa, dar nici ștearsă nu era. Avea trăsături plăcute, regulate, obraji rotunzi și netezi, și un păr castaniu și des, tras pe după urechi, către spate, și Împletit. Trupul de femeie Îi era Întotdeauna Îmbrăcat cu un bun gust lipsit de ostentație, manifestând energii neașteptate pentru plimbări și excursii. Surzenia era un ușor impediment În conversațiile obișnuite, dar tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Malines, unde locuia Du Maurier după ce suferise desprinderea de retină. Era fiica În vârstă de șaptesprezece ani a unui tutungiu care murise de curând și se ocupa de prăvălie Împreună cu mama ei. Era drăguță, cu ochi albaștri și păr des, castaniu și ondulat, și o siluetă „de o elasticitate neobișnuită“; iar „sufletul Îi era cufundat În Însăși esența trylbismului“, prin care Moscheles părea că vrea să definească libertatea În purtări, neconvențională, neintenționată, manifestată de tânăra eroină a lui Du Maurier. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se Întorcea În natalul său Bancalari. Am trecut În vagonul restaurant. Bietul Goliadkin a trebuit să se așeze lângă baronne; de cealaltă parte a mesei ne-am pus părintele Brown și cu mine. Înfățișarea ecleziastului nu era interesantă: avea părul castaniu, iar fața cu totul inexpresivă Îi era rotundă. Eu Îl priveam Însă cu oarecare invidie. Cei care, din nefericire, am pierdut credința omului simplu și a copilului nu găsim În inteligența rece balsamul reconfortant pe care Biserica Îl dăruiește turmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu facem decât să nuanțăm culorile și șuvițele naturale), OK, datorită nuanțatorului urechile și părul meu aveau acum culori coordonate. Dar presupun că, dacă ar fi trebuit să-mi vopsesc urechile, aș fi obținut o chestie mult mai nasoală decât castaniul strălucitor și bogat pe care îl obținusem acum. Nu accept pentru urechile mele nici nuanța abanos sau prună uscată. În nici un caz! Duminică seara, pe la șapte și jumătate, m-am pregătit de plecare. Eram pe cale să mă arunc în brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de terebentină. —Tu te ocupi de urechea aia, a lansat ea intrucțiunile. Eu mă ocup de asta. M-am dus să mă întâlnesc cu James cu urechile roșii, dureroase și aproape însângerate, în loc să am o pereche de urechi pictate în castaniu, o culoare bogată și lucioasă. Dar părul mi-a rămas aranjat într-un coc sofisticat. Capitolul douăzeci și opttc "Capitolul douăzeci și opt" Trebuie să recunosc că intrarea în restaurantul ăla a fost una dintre experiențele cele mai pline de satisfacții pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
muzică clasică. Inițial a fost Vivaldi. Împlinisem, cred, vreo cincisprezece ani, eram melancolic, nu mă iubea fata pe care-o adoram toamna, Învăța la Cantemir și L’autunno se potrivea de minune cu gîndurile de sinucidere, avea un fabulos păr castaniu și-acum practică homeopatia. A făcut un copil cu un alt prieten de-al meu, care n-a plecat nicăieri, În schimb e economist la Pipera. Împreună cu el am ascultat tone de Hendrix, Gentle Giant, Yes, Jethro Tull, Zeppelin, Genesis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
moarte. Păsărelele Își ascund ciocul la subsuoară. Plouă subțire. Miroase a fum, a tristețe, a murături. Din pricina pătlăgelelor roșii imature, pe care le asociam cumva insucceselor erotice și trigonometrice, m-am gîndit din nou la sinucidere. Deși fata cu părul castaniu Încă nu mă părăsise. Nu la o sinucidere neapărat În realitate, de fapt mi-am imaginat cu lux de amănunte, Înfășurat În propria-mi durere insuportabilă, cît de mult mi-ar suferi după o asemenea pierdere părinții ahtiați după premiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o vorbi neîncetat de rău pe Joanie. Jack parcă lîngă decorurile de la Badge of Honor. Dinăuntru se auzea muzică hillbilly. Karen oftă. — Ai mei se vor obișnui cu ideea. Jack aprinse lumina de bord. Fata avea pistrui un păr ondulat, castaniu Închis, iar dinții de sus Îi erau puțin cam ieșiți În afară. — Cu ce idee? — Cu faptul că noi doi ne Întîlnim. — Care Întîlniri decurg cam Încet... — Este În parte vina mea. Acum Îmi spui toate poveștile tale minunate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Acum mă duceți acasă? Bingo! Un tip Îndesat, solid, care chiar că semăna binișor cu Duke Cathcart. Dean Van Gelder, născut În Montana de Vest, data nașterii 4 martie 1921, bărbat alb, 1,75 metri, 81 kilograme, ochi albaștri, păr castaniu. Băgat la Închisoare pentru jaf armat În iunie 1942, zece pînă la douăzeci de ani. Eliberat de la Folsom În iunie 1952, după ce a ispășit complet sentința minimă. Eliberat pur și simplu - nu condiționat. Nici o arestare ulterioară asta merita adăugat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
teanc de zeci de centimetri - apoi un dosar straniu, pe care Îl simțea că arde. Un Merc coupe din 1948, gri cumpărat pe 10 aprilie 1953. Înmatriculat pe numele Margaret Louise March, femeie, albă, data nașterii 23 iulie 1918, păr castaniu, ochi căprui, Înălțime 1,75 m, greutate 97 kg. Adresa persoanei: East Oxford, numărul 1804, Los Angeles. Numărul de telefon: NOrmandie 32758. Ăsta nu arde, ci frige! Caracterisiticile fizice ale grăsancei de Dot Rothstein. Oxford era pe direcția nord-sud, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Buzele îi erau mai întotdeauna umede și întredeschise, cu un aer de fetiță, sporit de sclipirea dinților uimitor de albi. Nasul subțire se sfârșea într-o umbră de răzvrătire ce-i accentua aerul de fetiță. Își împărțea întotdeauna părul moale, castaniu și căzut pe umeri ca pe un trofeu în părți egale, printr-o cărare bine marcată, ascunzându-și în el fruntea îngustă. Era subțire și înaltă, cu un aer sprinten. Se ținea dreaptă, toată copilăria purtase cărți pe creștet pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
făcea în fiecare dimineață, aproape adormit, cu ochii cârpiți de somnul ce va dispărea cu totul doar când se va afla în stradă, ca și cum s-ar fi temut să-și vadă pur și simplu chipul, într-un fel străin: părul castaniu, moale și lung pe care îl pieptăna arareori, ochii adânciți în orbite, buzele groase, bărbia proeminentă. Multe din jur păreau să se fi tulburat. Dimineața ieșea în balconul-terasă ce înconjura apartamentul, să respire aerul răcoros, ușor îmbâcsit al orașului. Cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a foit o vreme înainte de a se încolăci lângă ușă, să toarcă zgomotos. Cu o mână sub cap, cu cealaltă peste umerii Ioanei, ghemuită lângă el, respirând liniștit și tresărind în somn. Nu-i vedea chipul acoperit de pletele castanii mirosind a flori de tei, dar îi vedea amândoi pumnii strânși, aduși la bărbie, ca un copil. A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
frig. „Hai să intrăm undeva“, i-a spus repede. „Nu vreau într-un restaurant, nu-mi place. Du-mă la tine, dacă stai tot acolo. Nu-i nimic, du-mă și în noua ta casă.“ Arăta neschimbată. Subțire, cu părul castaniu tuns scurt, cu aceeași sclipire de veselie în ochii cenușiu-gălbui, care își schimbau culoarea în funcție de lumină, ca la pisici. Cu mișcări iuți și frânte, accentuând într-un mod ciudat cuvintele cu consoane palatalizate, emotivă și mândră. „Mă bucur că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fac parte din jocul ei de ațâțare, până în clipa în care i-a spus: „Da’ nu-mi zici nimic, dragă, de perucă? Nu-mi stă bine?“. Nu observase asta. De sub peruca cu păr negru ondulat au ieșit smocurile scurte și castanii pe care și le-a scuturat de câteva ori. „Cum îmi stă? Nu-i așa că mă vezi prima oară fără perucă?“ „La fel de bine.“ Arăta la fel de urâtă. Când s-a ghemuit pe covor, lângă el, l-a învăluit un parfum puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încredința o informație ultrasecretă: cred ca sunt îndrăgostit, ăsta-i adevărul! Pentru prima oară! Președintele Asociației este o fată din Somerville pe nume Margaret Roberts și trebuie să recunosc că este o scumpete! Un cap absolut splendid acoperit cu păr castaniu - îmi venea să mă îngrop în el. Un timp n-am putut decât să mă holbez la ea, dar pe urmă mi-am făcut curaj și i-am spus că mi-a plăcut mult întrunirea. Mi-a mulțumit și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai adecvată de a face cunoștință. I-am Întins mâna și m-am Întrebat ce vrea. De fapt, modalitatea ta mi-a plăcut foare mult. Mă cheamă Christian. Încântat de cunoștință, Andy. Și-a dat la o parte o buclă castanie care-i intra ochiul stâng și a tras un gât din sticla de bere Budwesier. Mi-am zis că figura lui Îmi pare vag cunoscută, dar nu-mi dădeam seama unde Îl mai văzusem. — Budweiser? am Întrebat eu și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o vadă măcar pe Miranda. Annebelle era vorbitoare nativă de franceză (de fapt, vorbea atât de puțin engleza, Încât gemenele trebuiseră să Îmi traducă ce spuneă, absolvise Sorbonna și era posesoarea unui corp Înalt, ferm și a unui superb păr castaniu. Avea stil. Nu pregeta să poarte pantofi cu toc cui la serviciu și nu păreau să o deranjeze manierele abrupte ale Mirandei. De fapt, ea Însăși era rece și cam abruptă și nu părea să privească niciodată pe cineva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nu se obosise să‑și schimbe hainele ei obișnuite de lucru și, după cum am aflat ulterior, Într‑adevăr nu se obosise. De ce să o fac? râsese ea. Doar oamenii ăștia nu vin aici ca să se uite la mine. Părul ei castaniu era curat și drept, dar pieptănat fără un stil anume, iar pantofii maro fără toc nu erau câtuși de puțin În ton cu moda. Dar ochii albaștri erau strălucitori și blânzi și mi‑am dat seama instantaneu că aveam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
un guler alb și moale, pe care-l lăsă deschis la gît, așa cum fac de obicei femeile. Dar pantofii erau bărbătești; Îi luă un minut să-i lustruiască. Își puse butonii de argint În butoniere, apoi Își pieptenă părul scurt, castaniu, cu peria, netezindu-l cu puțină briantină. CÎnd o vedeau mergînd pe stradă, oamenii care nu se uitau atent la ea o luau drept un tînăr chipeș. Bătrînele Îi spuneau de obicei „tinere“ sau „fiule“. Dar dacă te uitai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ușor cu o mînă slabă, palidă și frumoasă, neîmpodobită de inele. Era cu cinci sau șase ani mai mică decît Helen, care avea treizeci și doi de ani. Avea fața smeadă și Încă plină de vigoarea tinereții, și un păr castaniu Închis. În acest moment era strîns la ceafă ca o pernă de catifea, și se sprijinea de zidul din cărămidă caldă. Helen invidia părul lui Viv. Părul ei era deschis la culoare sau, cum credea ea, incolor, și se comporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o vopsea fără strălucire, uniformele cenușii monotone, cu petele alea roșii, mușamalele de culoarea flegmei... Doar Fraser Îi părea că se abătea de la regulă, fiind singurul punct luminos, pentru că părul lui tuns era blond, iar al celorlalți era negru sau castaniu spălăcit; și avea și gesturi animate, pe cînd alții umblau cocîrjați; și cînd rîdea - așa cum se Întîmpla acum - rîsul lui puternic ajungea pînă acolo. Încă vorbea cu Watling; de-abia asculta ce-i spunea Watling, și dădea din cînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]