851 matches
-
mea, la sforțările ci nebune ca să mă uite odinioară, și ei nu știu nimic. Oricât de superficiali ar fi, tot nu mi se pare posibil așa ceva. E drept că sunt burghezi și nu s-au întîmplat între ei astfel de cataclisme.... Totuși, îi urăsc și dacă n-au știut și dacă au știut, căci în primul caz au denotat atâta miopie sau indiferență pentru Ioana, încît prietenia cu ei devine inutilă, iar dacă au știut tot, și mai târziu au păstrat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
observat lipsa din colecție a unui Coral de Bach, piesă de mare importanță. De multe ori l-am ascultat cu o puternică vibrație și brodând pe aceeași idee: "Ce stupizi sunt aceia care fac din Bach un abstract! Aici sunt cataclismele cele mai personale, țipetele interioare n-au nici o discreție." - Iarăși n-ai ținut seama de rugămintea mea! - Nu țiu seama când rugămintea nu e decât expresia celui maiferoce egoism! - Crezusem că ne-am înțeles! - Numai ca să închei discuția...- Și cui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
e detailarea lor, ce nedreaptă mai ales, căci prin prea multe amănunte distrug o emoție. Și ce reduse sunt mijloacele noastre de exprimare față de stările sufletești. De câte ori afirmăm ceva fără o mie de paranteze, escamotăm. Ezitarea mea a apărut un cataclism pentru Ioana. Oricât i-aș fi explicat, îi distrusesem orice bucurie, și acum, dacă i-aș vorbi din nou, ea ar suferi iarăși, indiferent de câte s-au schimbat între noi, după cum un sensibil suferă după douăzeci de ani de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zi, de mai multe ori, speranțe și apoi deznădejdi. Sau poate că alții suportă mai ușor aceste stări. Eu am impresia că mi-e bolnav tot sufletul din pricina nesiguranței, și aceasta e cauza că orice se transformă pentru mine în cataclism. Chiar și o scrisoare întîrziată cu o zi mă distruge. Aș prefera certitudinea cea mai gravă, căci până la urmă te deprinzi cu ea. - De aceea faci tot posibilul să escamotezi adevărul și să înde-părtezi cât mai mult aflarea lui. Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fie iubit, dar e necesar în timpurile de deznădejde. Ada știe să se folosească bine de generozitatea lui. - Ce să fac? Întrebare pe care mi-o pun și eu deseori. Am egoismul să cred că numai în mine se petrec cataclisme. Uneori, la Cavarna, rămân singur în antreul de lângă bolnavă; doamna Axente nu poate părăsi pe Viky, domnul Axente citește vreun ziar și fetele sunt duse după cumpărături. Și atunci fac pasiențe și sunt așa de nenorocit și încurcat în atâtea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
adevărat făgăduielile făcute de Dumnezeu poporului lui Israel. Trebuie însă să observăm că aceste noi valorizări ale simbolismului baptismal nu vin în contradicție cu simbolismul acvatic universal răspândit. Nimic nu lipsește: Noe și Potopul au drept corespondent, în numeroase tradiții, cataclismul care a nimicit "omenirea" ("societatea"), cu excepția unui singur om care va deveni Strămoșul mitic al unei noi omeniri. "Apele Morții" sânt un laitmotiv în mitologiile paleo-orientale, asiatice și oceaniene. Apa "ucide" prin excelență, dizolvă, abolește orice formă, și de aceea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oameni, dar fără însuflețirea ce însoțea de obicei locurile unde se adunau mulțimile în cetate. Atmosfera generală era, dimpotrivă, mai curând depresivă, mai ales din pricina numeroșilor fugari, a căror mizerie, și aici, ca și în Sapaudia, dădea mărturii grăitoare despre cataclismul ce se abătuse asupra Galiilor: disperați, nu puțini, printre ei chiar femei, care, prin aspect și veșminte, păreau de rang, nu șovăiră să-i oprească, cerșind de mâncare; copile cu chipul îmbătrânit înainte de vreme rătăceau cu privirea pierdură și inexpresivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avea de dat ordine care trebuiau să sune ca niște sugestii. Trebuia, de pildă, să se asigure că armata va fi retrasă din iadul acela. Și să se pregătească pentru furtunile care se vor abate dinspre munți, un contrabalans la cataclismul neobișnuit al temperaturii. Cu fiecare clipă, viitorul i se arăta mai strălucitor, mai promițător. Craig dădu ordinele necesare, pe când mașina se lăsa într-o vale și apoi urca din nou spre dealurile înalte, răcoroase, ademenitoare, care urmau. Sfârșit 1 Unitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
împricinații parcă ne simțim mai tineri, dacă nu cumva ne re-copilărim către... mintea de pe urmă. în orice caz, situația nu seamănă cu cele cuprinse îndeobște în formula "ten years later", prin care filmele americane înfățișează șocul schimbărilor, metamorfoze surprinzătoare ori cataclisme, vindecări miraculoase ș.a.m.d. Andrei Oișteanu nu mai este demult un "tânăr autor care promite" sau care pândește o colaborare la reviste precum Ethnologica sau Revista de Istorie și Teorie Literară, ci moderează colocvii la Grupul pentru Dialog Social
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vieții, care a ajuns pe nesimțite un bun comun. Societatea are nevoie de viața ta ca să o poată curma în războaie, în accidente de muncă, în incendii, în condamnări la ocnă sau la moarte, în chinurile unor boli incurabile, în cataclisme naturale sau artificiale, în durerile facerii, de bătrânețe, din neatenție, din sacrificiu, din eroism, din prostie, din nepăsare, din întâmplare... ți se oferă atâtea posibilități de a muri; nu-ți rămâne decât să aștepți. Oricum, numai de bună voie nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
birou gândind cu emoție la ce-i care nu vor mai Începe lucrul niciodată. Rămase puțin surprins auzindu-se chemat de Șeful Șantierului. „Mai trăiești, domnule inginer...? Te rog, urcă până la mine...!” Bucuria de-a trăi, de-a supraviețui marelui Cataclism, Îi Înduioșară Într’o așa manieră Încât se sărutară Îmbrățișindu-se, ștergându-și fiecare unele lacrimi. Tony Pavone Îl interogă. „Spune Șefule, cum ai suportat cutremurul?? E interesant să știu, unde te aflai În momentul dezlănțuirii lui...!?” Șeful Șantierului păstră tăcere
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vreme...” Cum era de așteptat, În salonul localului nu-l aflară decât pe domnul Vână, Șeful de unitate care-i Întâmpinră cu ambele mâini Întinse privindu-i Întru-n anumit fel. „Să trăiți...Să ne trăiți...Cum a-ți suportat cataclismul...?” „Dacă n-am murit Încă În mod sigur vom muri acum, dacă ne ți-i de vorbă În timp ce intestinele noastre se răzvrătesc de dorul unui balsam al vieții...” Îi dădu de Înțeles Șeful Șantierului, privindu-l cu simpatie. „Cu tot
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
fi deviată de pe orbita din jurul soarelui fiind nevoită să rătăcească prin spațiul InterGalactic și, mulți ani mai târziu, astronauții cu navele lor spațiale din Galaxia noastră ori Andromeda vor avea curiozitatea să cerceteze această planetă și, stupefiați de un asemena cataclism,la unison vor rosti un Înfricoșetor comentariu: “Tare proști trebue să fi fost acești pământeni, motiv să comită o asemenea sinucidere la nivel planetar...!” Finalul povestirii corespunde Întru totul adevărului, mai puțin cuțitul, care totuși putea fi...! Agresorul cocoțat precum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cuvinte le adresam în gândul meu. 2. Așa cum se știe, democrația și drepturile omului constituie domenii în care dezacordurile asupra conceptelor și practicii sociale ajung la extrem devenind conflictuale, polemica și confruntarea fiind de esența acestora; uneori, acestea ajung la cataclisme sociale. România nu a excelat niciodată în ceea ce privește organizarea societății pe baze democratice și respectarea drepturilor omului, iar suita de dictaturi și guvernări dictatoriale din România care parcă nu mai încetau atestă cu vârf și îndesat, această stare de lucruri. Înșiruindu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
mesaj după mesaj, în care nu era vorba decât despre data predării, asediatorul vorbind despre săptămâni, iar asediatul despre luni, nădăjduind poate că mâna Celui-de-Sus va încurca între timp fragilele înțelegeri ale oamenilor prin vreo hotărâre neașteptată, un potop, un cataclism sau o ciumă care îi va nimici pe granzii Spaniei. Numai că Cerul avea, în ce ne privește, alte planuri. ANUL CĂDERII 896 de la hegira (4 noiembrie 1491 22 octombrie 1492) — A căzut frigul în anul acela peste Granada, frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Chiar vrei să mori așa, în mâinile gloatei? întrebă Vultur-în-Zbor. — Bineînțeles, răspunse Grimus de-a dreptul nebunește. Plănuiesc asta de secole. Este ceva satisfăcător și în plan psihologic, și în plan simbolic. Răstimpul de stabilitate ce conține semințele propriei prăbușiri. Cataclismul urmat de o nouă ordine, una foarte asemănătoare. E estetic. E corect. Grimus traversă camera în grabă și trase de cordonul unui clopoțel. Deși era noaptea târziu, Prepelicarul ajunse la ei în mai puțin de un minut, gâfâind și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
neam și-acestei țări, Ce sunt viața și mormântul; Departe, spre cernite zări Și-a timpului peregrinări, Drept mărturie, stă cuvântul; Oricare piatră, stâncă, munte, Oricare ștei, oricare val, Ne-au fost o trecătoare punte Ce pasu-a reușit s-onfrunte Din cataclism, către normal; Atrași de aurul țărânii, Mulți vrut-au ca să cucerească, Luptând cu brazii și gorunii, Pământul ce-l iubeau străbunii Și țara să o umilească...
M?RTURII by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83831_a_85156]
-
pentru solidarizarea și unitatea neamului. Unitate în cuget și în simțiri. Azi comunitatea neamului nostru a dispărut. Ea mai supraviețuiește doar în mănăstiri. Să nu ne temem de cei care ucid trupul, ci de smintiri care ucid sufletul. Trăim preludiul cataclismului universal. Omul, izvor continuu de apă lină, nu mai curge în matca sa. Azi, tot Neamul Românesc, de la Tisa și până dincolo de apele Nistrului, luptă pentru supraviețuire. Trăim zile sfâșietoare. Să nu mai fim români, vor dușmanii. Întrebăm pe prigonitorii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
numai o parte limitată de înțelegere. Sunt ca două circomferințe care se întretaie pe o porțiune comună si rămân cu totul despărțite celelalte două spații: ale educației, ale amintirilor . . . Dacă cumva porțiunea de contact sufletesc sau de interese sufere pagube, cataclismul geometric al căsătoriei e deplin. Pe când în căsătoriile conaționale sufletele sunt discuri metalice care se ciocnesc cu răsunet și cu tamponare variată, dar adecuată. Nory exprima aceeași părere despre Rim, dar mai lapidar: - Slutul de neamț! zicea, când Lina era
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tablou pe care nici nu știu dacă nu cumva l-am văzut: este vorba de apă, de foc sau de cutremur. Un privitor, plasat la o anumită înălțime, vede imediat ce ar trebui să facă acei oameni care răcnesc în chinurile cataclismului sau aleargă care încotro, nici măcar cuprinși de panica ― panica poate fi justificată! ―, ci de dezordine, neânțelegere, risipire a forțelor, neputință generală, prin dislocarea nucleului solidarității umane. Iată niște oameni cu totul nepregătiți în fața surprizei! zice privitorul. Cum e posibil acest
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
aflăm astăzi acest lucru. Întrucât povestirile de la "Hanul Ancuței" puteau stârni ura sălbatică a legionarilor? Explicația trebuie căutată în atitudinea omului, nu în creația lui. Dar Liviu Rebreanu? Adam și Eva, Ciuleandra, Amândoi, Gorila etc. conțin ele neliniștea prevestitoare de cataclism? Abia Blestemele lui Arghezi ne pot da un mare fior. Descoperim azi în ele un sentiment al apocalipsului. E o lume care se strâmbă, se destramă și putrezește. Efectul se obține prin aglomerare, care exprimă probabil teroarea resimțită de poet
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele glisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism, care continua zi și noapte. Evident, erau întinse perdele chiar și în grădină, scuturile erau instalate unul lângă altul, iar soldații nu mai aveau timp de somn, patrulând noaptea prin zonă, cu lampioane mari de hârtie. Mesagerii erau preluați, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cutremur din anul 79 când orașele Pompei și Herculanum au fost îngropate sub lava clocotitoare și cenușa Vezuviului depusă în straturi de 20-25 de m. Atunci a pierit Pliniu cel Bătrân, iar Pliniu cel Tânăr, ca martor ocular, a descris cataclismul și nu a fost crezut de contemporani și de istoricii secolelor următoare. După 1500 de ani, săpături întâmplătoare aveau să-i dea dreptate, confirmând dispariția celor două orașe romane. Ziua următoare, ziua Crăciunului, am fost invitat la masă la finii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
nu i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca după bombardament, incendiu, cataclism“... Dolofana asistentă Ortansa se roti spre doctor, fără a se uita la vizitatoare. Își țuguie buzele groase, date cu roșu uleios. Rețineți, a fugit de acasă! Victima doarme pe la prieteni și pe la rude, așa scriu ăștia la gazetă. Victima se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
redeveni el însuși, livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce să nu recunoască. Ar fi fost o pereche, poate. Frați, cine știe, ar fi rezistat presiunii de anulare care îi tot anulase. Acum, măcar acum, în noaptea de cataclism, când se zguduise zdravăn șandramaua purgatoriului și primejdia semăna atât de bine cu eliberarea, ar fi trebuit s-o găsească, să se regăsească, să se recunoască, în sfârșit, după atâtea ocoluri, pereche. „Irina și Dominic, Irina și Dominic“, descânta preoteasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]