559 matches
-
planuri cu privire la Centrul Cultural de la New York. Ce pot să spun, decât că regret decizia mea din 1993, care mi se pare acum mult prea pripită; iată Însă că destinului nu-i place să facă retușuri... Dragă Nicki, am Înțeles de la Cella că În luna octombrie a fost lansată traducerea În limba germană la Plicul negru; ține-mă, te rog, la curent cu Întreg evenimentul și mai cu seamă cu ecourile de presă. Nu mă Îndoiesc că a fost un mare succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În ciuda unor lungi eclipse și tăceri, vă iubesc pe amândoi, cu dragoste frățească! Îngăduiți-mi, de aceea, să vă Îmbrățișez și să vă strâng lângă inima mea! Al vostru, pentru totdeauna, Liviu * ș8ț Probabil, Început 1996 Dragii mei Nicki și Cella, Sunt, iată, În măsură să vă dau o veste bună (deși s-ar prea putea ca ea să nu mai constituie totuși o noutate pentru voi); a apărut la Editura Fundației noua ediție din Plicul negru. În mod normal, Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și viselor celor mai dragi! Vă Îmbrățișez pe amândoi și vă urez cu aceeași, dintotdeauna, caldă și fraternă dragoste, un AN NOU Încărcat de bucurii și realizări! LA MULȚI ANI! L. Petrescu * ș10ț 7 iulie 1996 Dragii mei Nicki și Cella, În perspectiva aniversării, nu prea Îndepărtate, a zilei de naștere a lui Nicki, mă grăbesc să vă transmit urările mele frățești de viață lungă și rodnică, Încărcată de succese și de mari Împliniri! La Mulți Ani! În legătură cu sărbătorirea lui Nicki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
În 1991, la Torino, la o conferință scriitoricească despre Europa de Est la care se Întâmpla să fim, din nou, singurii români. M-a zărit, dimineața, În restaurantul hotelului și, deși terminase micul dejun, a venit la masa unde eram singur cu Cella. Se schimbaseră multe și nu destule În cei doi ani. Motivul stânjenirii din 1989 dispăruse. Apăruse Însă un altul de data asta. Presa din țară mă onora brusc cu o excesivă atenție, publicând vehemente seriale de demascare a „trădătorului” care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
boierești. Setea de absolut se ondula domestic, se pacifica, o clipă, prin farmec și senzualitate și umor. Pe mine mă numea Nordman, elogiu Bucovinei, dar și săgeată la Pactul Nord-Atlantic, de care, mai În glumă, Îmi asocia „liberalismul englez”. Pe Cella o numea Simoneta (după Simonetta Vespucci, evocată În Cartea Fiului). Poreclele noastre s-au schimbat drastic, presupun, și nu În bine, după plecarea din țară. Să fi preluat de la adversarii săi și ai mei, național-comuniștii de pe Dâmbovița, vorbele de ocară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
politica „pură”, ca și felul cum atacam naționalismul oficial și pe scriitorii care Îl promovau par absolut firești, chiar moderate. Atunci Însă până și „căderea unui ac pe podea” provoca, cum spunea Mary McCarthy, furtuna socialistă. În 1984, când sora Cellei de la Washington venise să ne viziteze, Paul s-a interesat, suspicios, ce s-a decis la „masa rotundă româno-americană”. Nu se decisese nimic, nici atunci, nici Înainte, nici după, știa prea bine că nu doresc să părăsesc scrisul, deci nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a fost teribil șocat și a reacționat cu furie, cum mă așteptam. Ieșirile din București le aștepta cu nerăbdare, le programa mult Înainte. În micul nostru Trabant, trupul său diform abia dacă mai Încăpea. Îmi amintesc călătoria la Țăndărei, cu Cella la volan. Toamna caldă, chiar arșiță. Porumbul cules sau cel rămas pe câmp În culoare metalică, aur ars, dens. Cer albastru perfect. Soare static, stătut, extatic. Vorbea tot timpul. Bârfe și povești. Ne opream la fiecare oră să urineze. Prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
vârsta mea, ceea ce mă impresionează este descrierea (prin câteva trăsături, gesturi, replici) a caracterelor unor oameni pe care i-am mai văzut sau chiar cunoscut aevea: Camil Petrescu, Al. Rossetti, Marietta Sadova, dar și Eugen Ionescu, Cioran, M. Eliade; sau Cella Serghi, Leni Caler ș.a. Ebine că acest jurnal a apărut abia acum; epurată de bârfă (care Își pierde interesul În timp), se poate vedea ceea ce este invariant: acelaș zaț stă și la fundul cafelei din zilele noastre. Așa Încât iată: văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
astronomic distanțate de biografia sa și a lumii din care venise. Reală era, mai cu seamă, ploaia furioasă care din prima până În ultima clipă a scurtei vizite nu Încetase a ne pedepsi. „Sunteți polonezi?”, ne Întrebase pe mine și pe Cella proprietara mizerei pensiuni În care ne aciuasem. Evident, nu se gândea la aristocratica familie a lui Tadzio, ci văzuse gențile noastre pline de conserve socialiste. Nu venisem să-i revăd pe Pietro, Alta și Cellino, eroii Actului venețian al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cândva, la Veneția, venind nu dinspre Estul bătrân al Europei, ci dinspre Lumea Nouă. Încă mai incredibil, dinspre mileniul nou al unei noi și globale incertitudini planetare. În ianuarie 2002, În drum spre podiumul festiv de la Percoto, ne-am oprit, Cella și cu mine, pentru patru zile, la Veneția. Familia Nonino care subvenționa râvnitul Premiu Internațional de Literatură ne oferise ca dar acest generos răgaz preliminar. Locuiam la un elegant hotel din partea luxoasă a orașului, bărcile și apa se aflau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
viitorului? Sau aparținea, de fapt, unui trecut hibernat, de care Încă nu mă vindecasem și de care nici viitorul, aveam să aflu curând, nu se vindecase? Spre uluirea editurii, care suportase cheltuielile zborului transatlantic și ne găzduia, pe mine și Cella, la un excelent hotel, vizavi de biserica Saint-Germain des Prés, am contramandat, a doua zi, participarea mea, ca vorbitor, la o conferință publică despre România. Am redus pe cât posibil și reîntâlnirile. Pe Cioran doream, Însă, să-l văd. Aveam motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
intelligent que j’ai jamais commis”) și mă sfătuia, bineînțeles, să mă stabilesc cât mai curând la Paris, „l’endroit idéal pour rater sa vie”1. A răspuns cu aceeași gentilețe când l-am sunat și m-a invitat, cu Cella, la el, pe rue l’Odéon 21. Cinicul feroce, Încântat să răstoarne axiome și canoane, valori și virtuți, era un bărbat scund, subțire, fragil, de o prevenitoare curtoazie. Cel care scrisese, cândva, că dacă ar fi evreu s-ar sinucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
s-a ajuns la astfel de prea complicate și importante chestiuni. Părea pregătit pentru o seară destinsă, mozartiană, ca primăvara drogată de frumusețe a Parisului. Privirea și gestica sa, cerând și dăruind admirație, se Îndreptase, cu delicată vibrație cavalerească, spre Cella... Conversația n-a fost lipsită, totuși, mai ales la Început, de sarcasmul care Îl consacrase pe filosof. În ciuda scurtei sale exaltări față de „Revoluția” anticeaușistă din 1989, România rămânea pentru Cioran, se pare, de-a pururi, „locul eșecului definitiv, spațiul ratării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
numărul de telefon pe care mi-l dăduse la despărțire. Apropierea s-a produs lent, abia În anii următori, datorită, presupun, unor prieteni comuni. Aveam să ne cunoaștem mai bine În primele două veri consecutive când ne-a invitat, pe Cella și pe mine, la reședința sa estivală din Vermont. Dimineața purta blugi cu multe buzunare și T-shirt, o șapcă americană, cu cozoroc lung, bleu, seara la restaurantul Petit Chef unde era un soi de client onorific, apărea elegant și excentric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
soții o perioadă complicată și productivă a tinereții sale. Răspunsese entuziast scrisorii de invitație, comunicându-i, În ianuarie 2000, lui Leon Botstein: „Voi face orice vrea Norman. Am devenit prieteni apropiați”. Într-adevăr, așa ne numise pe mine și pe Cella În 1998, la despărțire: „our new friends”. Urmase În același an telefonul de la Fundația Culturală Iudaică prin care eram solicitat, la cererea sa, să-l prezint audienței cu ocazia decernării Premiului pentru Literatură. În anul următor, insistase să fiu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mai suport, dragă Norman, epoca În care trăim. Mă Îngrijorează Irakul, cum mă Îngrijora acum câțiva ani Iugoslavia”, spusese atunci, În holul hotelului de pe Budapester Strasse. Acum, am băut o „tărie” pentru noua revedere. Am petrecut, apoi, seara, tensionați, Împreună cu Cella și Ingrid, nu la restaurantul grecesc din apropiere, ca de obicei, ci la unul portughez. Atracția sa spre minoritari și exotic nu se dezmințea. Exilul acestui „vlaho-neamț”, cum se definea, care tradusese peste cinci mii de pagini din literatura română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și concentrare. Doamna arăta o reținută politețe aristocrată, dacă nu și regală („de Lancaster”, aveam să glumim, ulterior), scriitorul fuma continuu, Încercând să domine o pulsație interioară intermitentă și vivace. Nina, colega mea, traducea italiana oaspeților și engleza noastră, a Cellei și a mea, dar curând aveam să constat că franceza „minimalistă” pe care o mai posedam, după anii de Încetățenire anglo-saxonă, ajunge pentru comunicarea de rutină. Și nu numai, s-ar zice... Programasem, la cererea musafirului, traducători pentru toate Întâlnirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a volumului Les oiseaux de Fra Angelico, trimisă din Paris la 11 decembrie 2002: „con amicizia dichiarata”2. Peste doar câteva luni, aveam să le regăsesc pe dedicația la volumul Autobiographie d’autrui, transcrisă, de data asta, În franțuzește: „à Cella et à Norman parce que l’amitié il faut la déclarer. Love”. După un alt sezon, aveam să am surpriza de a citi aceeași dedicație scrisă de Antonio, În românește, cu un infim și afectuos adaos picant de italiană („lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
et à Norman parce que l’amitié il faut la déclarer. Love”. După un alt sezon, aveam să am surpriza de a citi aceeași dedicație scrisă de Antonio, În românește, cu un infim și afectuos adaos picant de italiană („lui Cella e Norman pentru că prietenia trebuie declarată”). Datată Parigi, aprilie 2003, dedicația era Înscrisă pe volumul Se face tot mai târziu, apărut În România, la impecabila Editură Polirom, unde avea să apară peste doar câteva luni și Întoarcerea huliganului. New York, august
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
invitasem la cină Împreună cu prietena sa, Prudence, și avusesem grijă să fie prezente și două amice ale mele din Milano, cu care putea vorbi italienește despre orașul de care se simțea atât de legat. După câteva zile, ne-a trimis, Cellei și mie, În semn de afecțiune, copia unei hărți a Bucureștiului din perioada interbelică pe care o găsise la Biblioteca din New York. Coletul purta, ca de atâtea alte dăți, pecetea sa inconfundabilă: plicul alb, mare și dreptunghiular fusese pliat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Milano, orașul tinereții sale, care putea sluji, credea el, drept un Înlocuitor mai safe și cu mai puține surprize al României actuale. Înainte de a pleca, Îmi trimisese copia unei pagini dintr-o carte despre București pe care i-o dăruise Cella, cu un cerc delimitând zona Antim-Justiției, propusă explorărilor mele. Fila xerox era Însoțită de câteva rânduri explicative: „Apr 12, 97. Dear Norman, Aici este cercul meu magic: strada Palas off Antim - strada Justiției traversând Calea Rahovei (acum George Georgescu!). Cella mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dăruise Cella, cu un cerc delimitând zona Antim-Justiției, propusă explorărilor mele. Fila xerox era Însoțită de câteva rânduri explicative: „Apr 12, 97. Dear Norman, Aici este cercul meu magic: strada Palas off Antim - strada Justiției traversând Calea Rahovei (acum George Georgescu!). Cella mi-a spus că nu a mai rămas nimic - dar trage cu ochiul, dacă ai timp. Bon Voyage. Cu drag, Saul”. De la Milano, Saul nu s-a Întors Într-o stare mai fericită decât am venit eu din București. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
obișnuita cutie cu sticle de vin, cum avea să se Întâmple ulterior, ci cu o veche ilustrată colorată din... Buzăul interbelic, orașul bunicilor și părinților și al primei sale copilării. Ne-a Înmânat-o solemn, atent să vadă dacă meritam, Cella și cu mine, asemenea investitură. Jurnalul scris anume pentru Saul de mâna surorii sale, În lunile dinaintea plecării din România stalinistă, Îmi evoca o perioadă familiară. O atentă radiografiere a rănilor pe care sensibilitatea le accepta, zilnic, În confruntare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de la un timp nu-mi mai priește. Învârte degetul arătător în dreptul stomacului. Numai când mă uit la ea și îmi creează o stare de indispoziție. Fără să pară că o face, schimbă cursul discuției: A, să nu uit! Viorel, logodnicul Cellei Marinescu, a venit în permisie. Te-ai întâlnit cu Cella? Nu, cu mama ei. Viorel are la dispoziție doar cinci zile, apoi pleacă din nou pe front. Duminică se căsătoresc. Fac o mică petrecere la Sinaia, la casa de vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
în dreptul stomacului. Numai când mă uit la ea și îmi creează o stare de indispoziție. Fără să pară că o face, schimbă cursul discuției: A, să nu uit! Viorel, logodnicul Cellei Marinescu, a venit în permisie. Te-ai întâlnit cu Cella? Nu, cu mama ei. Viorel are la dispoziție doar cinci zile, apoi pleacă din nou pe front. Duminică se căsătoresc. Fac o mică petrecere la Sinaia, la casa de vacanță a Marineștilor. Crezi că poți veni? Da, în mod normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]