645 matches
-
Gheorghe); chiar Nichita Stănescu, în primele volume, absoarbe numeroase ecouri barbiene, argheziene, mai rar blagiene. În general, cu toții au fost mai mult sau mai puțin influențați de modelele moderniste interbelice, adepți așadar ai unor retorici „înalte”, străbătute de un spirit ceremonios, nesățios cu mijloacele de expresie, „obsedat de esențe, simboluri, sinteze”328 și, desigur, avid de metafore cu mare putere de acoperire. Totuși, este oarecum exagerat să vorbim în cazul lor - așa cum s-a făcut în ultimul timp - despre un fenomen
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lipsesc nici din această formulă a „poeziei realului”, ceea ce îi justifică mai curând atributul de „metatranzitivă”. Este evident că (sub influența modelului american) această manieră, desigur non-inocentă de a scrie, înlocuiește entuziasmul creatorului cu instinctul sigur al ironiei și spiritul ceremonios, nesățios de metafore, simboluri și esențe, cu scepticismul evident față de formele încetățenite ale poeticității. Totuși, nu ne vom lansa într-o pledoarie prea avântată în privința metatranzitivității poeziei optzeciste și post-optzeciste. În primul rând pentru că nu am deține prioritate la acest
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
care nu a încetat să nedumerească naturile conformiste, să seducă spiritele avide de ludic și ironie și, mai cu seamă, să se plaseze într-un izbitor contrast cu spiritul dominant al poeziei românești de până la el, un spirit mai degrabă ceremonios, avid de decorativism și de gesturi sacerdotale, speculativ-metafizic și emfatic, nesățios cu metaforele și simbolurile și prea puțin dispus să se detașeze ironic de propriile-i născociri. În acest context, poezia lui Mircea Ivănescu surprinde tocmai prin naturalețe și (aparentă
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și „să admită drept poezie cele câteva episoade, narate sau dialogate din lumea satului”386. Noutatea absolută a acestei poezii a provocat - cum era de așteptat - perplexitate. Nu numai că ea se plasa într-un contrast izbitor cu spiritul solemn, ceremonios al producției poetice românești de până atunci, dar - după cum am arătat deja - nu avea prea multe trăsături în comun nici cu creația anterioară a lui Sorescu însuși. Totuși, unui ochi atent nu se putea să îi scape evidența că, era
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pune un intermediar să le zică. Acest mesager este, de regulă, lăutarul. CÎntecul are o destinație precisă și un protocol pe care poetul Îl respectă. El inventează În interiorul unui cod preexistent. Codul prevede o Închinare („salut d’amour”), o umilință ceremonioasă, un elogiu al obiectului erotic și o tornada. Semnele acestei oralități se estompează În discursul liric al lui Iancu Văcărescu. Consultarea muzelor (lectura, reveria) intră ca punct obligatoriu În programul zilnic al poetului: „Muzele, ce-mi sînt dragi foarte, Aveau
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la „poalele” ibovnicei („și nici la poalele tale, precum știi, nu am fost atins”)nu știm ce s-ar fi putut intîmpla cu literatura... Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist este ținut oarecare vreme afară și, atunci, intervine jăluirea și, odată cu ea, apare poezia (ea Însăși obiect erotic și instrument de seducție erotică). Iatacul nare propriu-zis o identitate. Ca orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
abia știutoare de carte. Scrisul se adaptează acestei necesități. Este, negreșit, și un principiu teoretic, dar este și nevoia de a veni În Întîmpinarea unor iubitori de cîntări care nu prea știu multă carte. „Totdeauna gata spre servire”, cum iscălește ceremonios (o ceremonie a umilinței) Într-un rînd, Pann pune poezia În categoria lucrurilor utile și Încearcă să Împace profitul material cu estetica, firescul cu retorica, cuviința cu subtilitatea gîndului. Estetică elementară, dar solidă. Pann scrie mult și ușor despre orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu-și mai pusese întrebarea de ceva vreme. Cărțile n-o întrebau niciodată nimic. „Ce-ai vrea să te faci când o să fii mare ?“, o întrebase tataia, după ce luase prima coroniță la școală. Ea își ridicase marginea rochiței și răspunsese ceremonios : „Eu, când o să fiu mare, vreau să fiu carte“. Și așa s-a întâmplat că pereții camerei ei s-au umplut de tomuri și viața i s-a multiplicat într-o vraiște de cărți. „Și la ce mai folosesc acum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
declara că e un geniu. Ion Pomponescu, la auzirea cuvântului "geniu", avu o tresărire de indispoziție și păli, ca și când ar fi fost direct atins. Era un bărbat înalt, bine legat, cu mustața forfecată mâncată de caniție, îmbrăcat cu smoching tivit, ceremonios, politicos, important și solemn, de o infatuare discretă. - Ei-ei! corectă el conciliant "enormitatea". Nu neg meritul lui Ioanide, dar chiar așa, așa... E un om priceput, care dacă ar fi fost ordonat putea să ajungă cineva. După această sentință, Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tăcu, zâmbind cu emoție, ceea ce nu se lămurea prin anecdota însăși. De fapt ascunsese ceva; Ioanide mai zisese: "Madam Valsamaky-Farfara, buzele tale sunt roșii ca cireșele amare de la Tămburești!" și o privise drept în ochi. Ioanide avea acest mod între ceremonios și brutal de a se purta cu femeile, știind să dozeze bine extremele. Erau cam mulți ani de atunci, și madam Valsamaky fusese turburată. Dar Ioanide schimbase tonul deodată, trecând la o convorbire inocentă și lipsită de orice paradox. "Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Minunat! șopti Gaittany. - Ioanide! sări deodată în sus Suflețel, cu mâinile prin părul zburlit. Uite-l pe Ioanide! Într-adevăr, acesta sta rezemat de canatul ușii și asculta. Când ultimul ecou se stinsese, veni la madam Valsamaky, îi luă mâna ceremonios, i-o sărută în vârful unghiilor, foarte vopsite, apoi se așeză simplu la masă și mușcă dintr-o smochină. - Sunt bune smochinele, nu? interogă Saferian pe Ioanide. - Foarte bune! confirmă acesta, învîrtind fructul, palpîndu-icarnea sămânțoasă. Smochinele, curmalele îmi calmează frica
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cauciuc, soacra călca liber, își aranja părul foarte abundent într-un fel de toupet și purta ochelari pince-nez legați cu un lănțișor, pe care îi scotea și repunea după trebuință. Când Pomponescu intra în sufragerie săruta mâna doamnei Pomponescu-mamă, aplecîndu-se ceremonios, în vreme ce aceasta ridica brațul spre a-i ușura gestul, apoi depunea un mic sărut, aproape numai în efigie și raccourci, ca genuflexiile prelaților catolici, pe un obraz al doamni Pomponescu, însă spre tâmplă, în semn de austeritate. Pomponescu numea pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
autorizat G. Călinescu să împlinească deficiențele căminului său. Madam Valsamaky-Farfara ieși prudent spre a da instrucțiuni de servire a ceaiului și astfel Pomponescu, înghițindu-și necazul, izbuti a repune stăpânire pe inițiativa lui. Maniera sa erotică era de stil vechi, ceremonioasă, cu puseuri sentimentale, totuși nu improprie a capta femeile, mai ales prevenite și interesate. Întâi de toate Pomponescu scoase dintr-un buzunar al vestei o cutiuță mică, din care extrase un inel decorativ, mai degrabă subțire, a cărui poantă o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioana și se simți cuprins de o decizie inevitabilă. Indolenta era molatică, însă foarte profundă în priviri și ochirile ei părură lui Ioanide din ce în ce mai îmbietoare. Ministeriatul lui Pomponescu nu se realiza și e de înțeles că vreo vocație deosebită pentru ceremoniosul profesor de beton-armat Indolenta nu avea. De aceea, când Ioanide, devenit deodată straniu de imperios și mineral în ochii-i albaștri, o săgetă cu privirea, Ioana primi chemarea secretă și acceptă invitația arhitectului de a vizita imobilul construit în apropiere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi o mare dezamăgire pentru mine. Probabil că nu voi muri, nu mai sunt bolnavă, cum credeți voi, tata și cu tine. Lucrul e mult mai simplu: îmi placi. Vrând să dea accidentului o întorsătură amabilă, Ioanide făcu o plecăciune ceremonioasă. Dar n-avu vreme s-o dezvolte, căci Sultana îl prinse în brațe cu o forță de înotătoare voinică. Ioanide nu respinse îmbrățișarea, ci o acceptă, dezvoltînd-o și profitând de ea. Însă după câteva secunde de ardență, se desfăcu delicat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-i cu Ioanide, întrebă Pomponescu, nu obține nimicîn noua formație? . - Bietul Ioanide! exclamă Gaittany, dar de unde, e complet în afara evenimentelor, nici nu vrea s-audă, se pare chiar că e în contra regimului. Și Gaittany, cu o gingășie exagerată, plecând capul ceremonios, întinse mâna lui Pomponescu și-l concedie în mijlocul străzii, urcîndu-se în mașină, de unde îi mai trimise un salut subtil condescendent. Această aroganță moale indispuse pe Pomponescu, pentru întîia oară în viața sa plantat în drum așa de expeditiv. Pe urmă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
răceală. Poate din visul acela straniu pe care îl povestești undeva în Jurnal: îți apăream îmbrăcat elegant, cu o mină afabilă, dar mort. Mă întreb uneori dacă nu cumva ai visat însăși firea mea, pecetea ei. Dacă nu cumva sânt ceremonios și mort, cordial și cu inima rece. Ești, totuși, dintre cei foarte puțini care mi-au fisurat răceala, până într-atît încît pot fi capricios, gelos și frustrat ca o gagică. Mă bucur că îți merge atât de bine la Heidelberg
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mândru asistenței, pentru că eram sigur că mormăitul Regelui nu-l auzisem decât eu. "Est-ce que nous l'avons, cette photo?", îl întreabă Regina pe Rege. "Ah, oui!", răspunde Regele. "De toute manière, c'est un don pour Vos Majestés", anunță ceremonios dl Holender. Din când în când, ușa cabinetului directorial se deschide și Othello mai strecoară în cameră câte o notabilitate sau câte un prieten care se înclină, clipește des, se uită o vreme la peisajul regal și apoi iese tiptil
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
De aceea șirurile de consoane făra vocală sau absența diacriticelor nu deranjează pe nimeni! Există diferențe fundamentale între trei jargoane utilizate în comunicarea prin mediul electronic: limba e-mailului, a chatului și a convorbirii paralele cu alte activități. Prima e mai ceremonioasă, e un fel de stil epistolar, poate include formulari ca „dragă domnule X”, „Cu stimă deosebită” etc., deși nu exclude absența diacriticelor și a majusculelor sau unele prescurtări. La chat-ul scris, majusculele cam lipsesc, abrevierile abundă, comunicarea e mai
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
în care trăiesc. De acord. Dar țara aceasta, prin instituțiile ei, ar trebui mai întâi să înceteze să-și umilească propriii cetățeni. La Chișinău sunt în mare vogă telegramele de felicitare publicate în ziar cu un anume prilej și semnate ceremonios de un grup de oameni bine intenționați sau de o instituție publică. Genul acesta de scriere este unul popular, cultivat pe scară largă, încât e antrenant să descoperi nota stilistică inconfundabilă a semnatarilor. Unul e stilul țăranilor liberi și fără de
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
o clipă a-l adula. Îmi amintesc prin 1948, școala, Liceul „Gh. Roșca Codreanu” organiza cu acceptul doamnei Eugenia Tutoveanu și în prezența numai a ei, pelerinaje pe la casa, c amer a și patul lui G. Tutoveanu, care ne primea ceremonios și îngăd uito r, pe noi cei care-i treceam pragul, să l vedem pe academicianul de la Bârlad, din efectivul îndrăzneților nelipsind literații de mai târziu, colegii mei, C.D.Zeletin, Lucian Raic u, Adrian Beldeanu, Alexandru Tacu - Zeletin și nu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
puțin Blaga și nicidecum Bacovia"; de Geo Dumitrescu, deși văzut cu simpatie, îl despart principii estetice radical diferite: În ce mă privește, eram adeptul unui limbaj elevat, epurat de orice loc comun, scânteind de cuvinte tabu, al unei exprimări filtrate, ceremonioase și elegante, al unor teme filosoficești și al unor simboluri care mă înfiorau prin rezonanța lor esoterică; într-un cuvânt, al unei poezii care izvora din tradiție ca dintr-o fântână a veșnicei tinereți, și care se ferea ca de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ursachi e o personalitate ramificată, un unicat; a-l prinde într-o singură formulă, aceasta ar fi ori prea laxă, ori jenant-reducționistă. Prezență proteică: creator de primă mână dinamitând locul comun, amator de concetti, baladist și orfic, ironist și narativizant, ceremonios și ermetic, filozofând între paradox și zâmbet, el e, pe scurt, un modern dezinvolt, un ecumenic cu deschidere spre universal, clamând parcă pentru refacerea omului natural. Apropierea de o poezie ca aceasta cere neapărat inițiere multiplă, pregătire și rafinament. Inclement
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
afară decât din lăuntru. III Nostalgia rigorii clasice, motiv de reîntoarcere, e o realitate de luat în seamă. Nu o dată, grenadirul care sfârtecă râzând arhitecturile consacrate, revine la forme tradiționale: la sonet și rondel, la pastel, specii de suflu calm, ceremonios, mântuitor. Un Sfârșit de iarnă (Pastel) nu exclude totuși piruetele grotești. Sonetele din seria Pe malul Stixului (1968), toate fără titlu (marcate cu cifre romane), deși corecte, nu concurează cu marile modele în cauză. Rondelurile, implicând rafinament și grație, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
analogii cu Blaga; stări de grație, extatice, alternează cu viziuni solemn-metafizice (Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice: "Tu încă păstrează / proporția pură..." (Secțiunea de aur). Frazarea bate aici, și în alte poeme, spre gnomic. Monologul ceremonios, exhortativ, deschis zborurilor înalte, se vrea unul transtemporal; miraj și cânt merg laolaltă, în indiviziune, recitativul ridicându-se peste abisuri, balansând între un orgoliu franc și suferința de a nu fi găsit Pasărea de aur ("mai ușoară ca sunetele"). Pasăre-simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]