1,021 matches
-
se accelerează pulsul. Era un tip tânăr. Singura persoană de vârsta mea pe care o văzusem până atunci. Și arăta foarte bine. Mă rog, poate că nu arăta chiar așa de bine, dar părea atrăgător în comparație cu restul grupului de bărbați chei, grași și fără nici cea mai mică îndoială extrem de urâți - deși nu spun că nu ar fi fost niște oameni drăguți - care stăteau în jurul mesei. —Droguri, s-a auzit vocea altui bărbat. Ăsta arăta de parcă fusese ars cu acid. Efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai ieși din casă, a zis Helen. La auzul cuvintelor ei, am simțit că mă cutremur. Să ies din casă! A doua zi trebuia să ies cu Chris! Cum mai puteam să mă văd cu el când eu eram aproape cheală? —O urăsc, am spus gâfâind. Curvă cretină, obeză și machiată în exces! Urăsc toți coaforii! — Sper că nu i-ai dat bacșiș, a zis Helen. Nu fi idioată, am spus eu lăcrimând. Sigur că i-am dat bacșiș. N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în lături, să facă loc înaltului oaspete. Acesta se decise, în cele din urmă, la singura acțiune posibilă: zâmbi. Îl privi pe profesor și lăți zâmbetul. Da, chiriașul era același. Pantaloni reiați albi, flanel alb, pantofi de sport albi. Ras, chel, proaspăt. Da, nici o confuzie, acelasi Tolea. Se așeză pe unul din cele două scaune ale chiliei. — Am vești proaste... — Slavă Domnului, se închină profesorul. Dă-i drumul, panie. Ofer o cafea recompensă. Descarcă-ți sacul! Primești o cafea veritabilă, hundert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
privirea lui Mircea Claudiu, fiul care urmărise, probabil, în tăcere, de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea. În fâșia laterală a oglinzii se vedea un tânăr bărbat chel, cu favoriții lungi pe un obraz rotund și roz. Sprâncene scurte, ochii mari, mlăștinoși. Da, își amintea de acest fiu... un elev ordonat, premiant fără eforturi și bun sportiv. Directorul liceului nu-și stăpânise uimirea: „Eminentul nostru Mircea Claudiu Vancea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
A lovit cu pipa irlandeză scrumiera, capetele s-au ridicat de pe foițele pătate. S-a păstrat un moment de reculegere. Primul din stânga mormăise ceva, ceilalți deveniseră extrem de atenți. „M-am săturat, m-am săturat de ăștia“, repeta, concesiv, grasul cel chel. În fața sa, primul din dreapta se însenină, zâmbi. „Da, să se care. Departe, cât mai departe. În sânul lui Avraam. Îi oferim o șansă și purificăm colonia.“ Scandau, acum, pe rând, aplecându-se, tandri, excitați, peste dosarul vecinului: „Ji, jig, jigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de așteptat, ci pentru a se așeza pe fotoliul de lângă fereastră. A cocoțat, americănește, ambele picioare pe măsuța rotundă. A ridicat palmele în sus, ca predicatorii, da, ăsta sunt, în costumul meu negru, de salariat apolitic, cap de consul roman, chel și ferm, exilat între hahalere. Gata, la dispoziția dumneavoastră: supraveghetorul nostru, clientul nostru, stăpânul nostru. „Cum știți, eminenți colegi, în ’34 se semnase tratatul de neagresiune Germania-Polonia pe 10 ani. Nu se poate refuza accesul la mare, la 35 milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
răsfoind albume almanahuri astrologii. Numărul de circ pedagogic, jucat în clasă, la lumina zilei, se diversifica și se contrazicea și se potența prin acrobațiile după-amiezelor lungite în noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj chel și volubil, întreținând alertețea, mulțumit cu surâsul pisicuței, înviorat de briza fustelor lungi și plisate. Un sezon întreg se dedicase, totuși, statuarei soții a maiorului! Studia cicatricea de la sprinceana sotului sau a sotiei? Se împrietenise și cu mustăciosul artilerist, ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-a înălțat capul chel și fața rasă, de consul roman. Nu vedea pe nimeni, n-avea timp de fleacuri. Transpirat și furios, n-avea timp de fleacuri. Cum de răsărise tocmai aici, de unde valizele fastuoase și costumația de rute internaționale? Hodoroaga se hurducă, hur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aceleia din după-amiaza de weekend, ci numai despre părul ei negru care nu suporta nici un acoperământ. Nu-ți mai smulge părul ăla (aud lângă umărul meu drept, care saltă în ritmul dactililor, vocea înăbușită a muzei mele), că o să rămâi chel de tot! Numaidecât îmi vine în minte întâmplarea unui elev din Brașov, pe care n-am auzit-o decât povestită, cu denaturările de rigoare, de profesoara lui dirigintă, o prietenă de-a bunicii... Cică băiatul trebuise transferat la școală specială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și eu! Deci așa arată? — Care dintre ei spui că e? — Cu costum sport și ochelari! — Lentile de contact, geantă sport pe umăr! — Și barbă! — Nemaipomenit! Am fost sigură că e mai tânăr! — Mai bătrân! — Mai scund! — Mai gras! -- Mai chel! — Cu totul altfel mi l-am imaginat! Cu pălărie de pai, trenchcoat, baston. — Redingotă, melon, monoclu, umbrelă neagră... — Smoking! Papillon! * — Ultima care a ieșit, baba aia, cu mănuși, pălărie, este sau nu nevasta lui, spune? — Prezentabilă! — Oribilă, vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să-și salte poalele și eu mă tot aștept să calce pe rochie și să cadă. Tâlharii iștea di Măneni... - Ce-au mai făcut Mănenii-iștea?, o Întreabă mama, indiferentă. - I-o luat tătului-tăt... - Cui?, Întreabă mama. - ... o lăsat-o-n chel’cica goală... - Pe cine, femeia lui Dumnezeu?!, ridică mama tonul. Mătușa Domnica s-a speriat. Își scuipă de trei ori În sân - apoi: - Pe-o fetișoară. Că de-amu ne trimăt și fetișoare, păgânii! - Cine trimite, ce? - mama tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu spatele Încoace; ca să nu văd eu ce-i arată. Se apleacă spre parașutistă, Îi tot șoptește În românește - de unde rusește? Văd umerii devușcăi ridicându-se, a nepricepere. Mama o ia de la capăt cu arătatul. - Că ce-i mai lipsea chelului: țâțar!, chicotește Mătușa Domnica. - Mătușă Domnica!, strigă mama, răsucindu-se Încoace - cu care prilej văd ce-i arăta. Copilul! - Dacă mătale crez’ că copchilu nu știe ce-i aceea..., chicotește mărunt, școlărește Moș Iacob. Copchilu, știe, dar devușca noastră nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Am venit cu unchiul meu și cu soția lui. Sunt pe-acolo, pe undeva, i-a explicat Jade și s-a întors ca să-i indice o zonă din spatele sălii. Julia i-a urmărit privirea. A, da, l-am văzut. Tipul chel? — Nu e chel. El zice că are o cărare foarte lată, a râs Jade. Apropo, petrecerea ta a fost grozavă. —Te-ai simțit bine? Julia era mulțumită și o arăta. — Mi s-a părut că toată lumea s-a simțit bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
unchiul meu și cu soția lui. Sunt pe-acolo, pe undeva, i-a explicat Jade și s-a întors ca să-i indice o zonă din spatele sălii. Julia i-a urmărit privirea. A, da, l-am văzut. Tipul chel? — Nu e chel. El zice că are o cărare foarte lată, a râs Jade. Apropo, petrecerea ta a fost grozavă. —Te-ai simțit bine? Julia era mulțumită și o arăta. — Mi s-a părut că toată lumea s-a simțit bine. Da, până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu ajungea s-o pupe de noapte bună și în seara cu yoga. Femeia a ajuns în fața parcării și s-a uitat clipind în întuneric, încercând să determine care era mașina ei și continuând să-și pipăie buzunarele în căutarea cheilor buclucașe. Aha! Susan a scos cheile din culcușul buzunarului și le-a fluturat în aer triumfătoare. Acum nu mai trebuie decât să-mi găsesc și nenorocita de mașină, s-a gândit ea. Apoi și-a adus aminte. —Offf! A început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
unghi aiurea și avea una din acele fețe osoase, mobile, aproape de cauciuc, care dau impresia că tipii sunt unși cu toate alifiile. Pe sub haină, pieptul Îi era gol și, deși scutit de pielea de găină, era la fel de subțire și de chel ca o lamă de gumă de mestecat. Mergem să dansăm? Întrebă Rachel, punând jos paharul gol. Fetele cu codițe și paiete se plasaseră În fața reflectoarelor principale și ne ofereau o demonstrație de cum se dansează pe o astfel de muzică. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
va Întârzia să trimită trupe, ele vor ajunge la Tabriz În câteva săptămâni. Până atunci, trebuie să eliberăm orașul În Întregime. Începând din această noapte, vom ataca. Se aplecă, toate capetele se plecară odată cu al lui, pletoase sau pe jumătate chele. — Traversăm râul prin surprindere, explică el, ne năpustim asupra fortăreței, o atacăm din două părți, prin bazar și prin cimitir. Înainte de căderea serii, e a noastră. Fortăreața a fost cucerită abia peste zece zile. Pentru fiecare stradă, luptele au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lichid portocaliu, coborâm astfel până la secția de radiografie, cu camere întunecoase luminate doar de niște neoane fără intensitate, care nu se sting niciodată, mai conștiincioase ca lumina soarelui, dar la capătul coridorului observăm o luminiță pâlpâind intermitent, un copil complet chel, cu brațe slăbuțe, aprinde și stinge un întrerupător, iar eu văd cazna din ochii lui Udi, care încearcă să se ridice, lasă naibii întrerupătorul ăla, strigă el, nu ai altceva mai bun de făcut, nu văd nimic aici, îmi stric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
împreună, orice problemă a lui este automat și a mea, nu este posibilă o asemenea disociere, însă ea se încăpățâna, undeva adânc înăuntru, este posibilă. Am avut impresia că bolborosește ceva, copilul, m-am aplecat peste capul lui auriu și chel, ce ai spus? Și el se întoarce, nu sunt băiat, sunt fată, însă îmi suna de parcă ar fi repetat întruna o mantră și în clipa aceea s-a îndreptat de spate, iar pe pieptul bolnav i se vedeau sfârcurile unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Ți-am cerut să taci, nu, o ceartă el, nu poți să faci asta? Răsfățul tău nu are margini! Dar eu sar în apărarea ei imediat, ești atât de insensibil, Udi, cum îi vorbești astfel, fetița își mișcă ușor capul chel, iar gura i se deschide, urletele stridente care se aflaseră până atunci încuiate înăuntrul trupului ei micuț sunt eliberate acum unul câte unul, ca sunetele unui șofar, în timp ce el ne aruncă priviri diabolice, din cauza noastră se dusese de râpă cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
eu, cu mâinile mele, apoi scoate din buzunar o bandă elastică trandafirie, cu elasticul acesta îi voi face un coc, iar Ilana, care până acum tăcuse, începe să râdă, ce retardată ești, nu știi nici măcar că bebelușii se nasc aproape chei, ce coc să îi faci, cumpără-i o păpușă, Naama, îmi spune ea, de așa ceva are nevoie, o păpușă pe care să o pieptene, să o îmbrace, nu un copil, dar eu spun, Ilana, nu o jigni, fiecare are propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spate, dar nu voi reuși, labele picioarelor mele cedează sub greutatea noastră, în curând voi îngenunchea în mijlocul coridorului, o grămadă de mădulare care și-au părăsit trupurile, atunci aud zgomotul unor pași mărunți apropiindu-se repede de mine, un copil chel aleargă pe lângă mine și strigă, așteaptă, lasă-mă să te ajut, dar eu nu am putere nici măcar să îmi întorc spre el capul, nu este un copil, este pur și simplu scund, îmi amintesc, profesorul acela de istorie. Iată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trasează linia despărțitoare dintre sensurile de mers. Unde suntem, nu am fost niciodată aici, de-a lungul drumului se ridică niște clădiri în construcție, palide, câteva dintre ele sunt acoperite de pălării roșii din țiglă, dar cele mai multe au capetele descoperite, chele, cu ochii larg deschiși, schelete bolnave, și-a ieșit din minți, de ce mă adusese pe șantierul acesta pustiu, dezolant, fără umbră, fără copaci, numai pământ excavat, exploatat, brazdă lângă brazdă, scripeți uriași, iar peste tot în jur, dealuri de pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
închis. Parcarea era încăpătoare, pentru vreo treizeci de mașini, dar în momentul acela nu se aflau acolo decât cele trei. După două-trei minute și-a făcut apariția și portarul, răsărind din crâng, pe o bicicletă galbenă. Era un bărbat înalt, chel, la vreo șaizeci de ani, îmbrăcat în uniformă bleumarin. Și-a rezemat bicicleta de gheretă și și-a cerut scuze că m-a făcut să aștept. Mai bine se lipsea de „scuze“ decât să le arunce, așa, din vârful limbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe mine. — N-am făcut. — Ce plicticoși sunteți! spuse Reiko, oarecum nemulțumită. — Ai dreptate, am zis eu, luând o gură de cafea. Atmosfera din cantină era aidoma celei din ziua precedentă - aerul, vocile, chipurile. Doar meniul se schimbase. Bărbatul cel chel, îmbrăcat în alb, care vorbise ieri despre influența imponderabilității asupra sucului gastric, a venit la masa noastră și ne-a bătut la cap cu relația dintre mărimea creierului și inteligență. Până ne-am mâncat feliile de soia prăjită, multe ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]