641 matches
-
mâinile lui Enkim: erau acoperite de mâl Încă umed. 13. Ce putea să fie lucrul acela meșteșugit de Enkim În vremea În care eu și cu Runa ne chinuisem să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele, iar alții aținteau spre noi arcurile. - Blana, strigă Runa din apă. Peste Enkim! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
grabă, pe malul de pe mâna tare, repezindu-se spre apă. - În apă, Enkim! Lasă blănurile. Nu ne mai ajută acu’! strigă Runa gros și, când Îl văzurăm cum se codește, Îl traserăm de pe culcuș, trântindu-l Îndărătul bulumacului, În volbură. Chiotul lui ascuțit cutremură valea. Una, două, trei sulițe izbiră culcușul, după care: stk, stk, stk - săgețile! - de mă Întrebam cât de mult poate să dureze un chin. Câțiva uriași se avântară În apă În timp ce alții, pe mal, se și apucaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înseamnă că o să fie un Ger tare uscat. Înainte, mai ploua și pe meleagurile noastre, dar de câteva veri, ioc! De-aia nici nu mai găsim pășunile care, odinioară, se Întindeau pe aici cât vezi cu ochii. Unu dădu un chiot din casa femeilor. Runa Îl gâdila pesemne, căci femeile se puseră toate pe râs, În timp ce Unu hohotea, gata-gata să-și dea tot aerul din piepți. Aban surâse. Se aplecă peste vatra În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frica, să-i mai lăsăm să fiarbă nițel. M-am ridicat. Ceilalți m-au urmat deîndată, iar liniștea Înstăpânită printre neamurile noastre câtă vreme stătusem la sfat, se spulberă cât ai bate din palme. Zvon de glasuri, horcăieli, bubuituri, icnete, chiote - prinseră din nou a se ridica de pe țărm, acoperind mormăitul Mării. Nu mai văzusem niciodată atât de mulți oameni și femei la un singur loc. Unii trebăluiau la luntre, Învățați de Logon ce și cum să facă, alții aduceau vreascuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noapte, pe când gheața prinsese iarăși a se crăpa de parcă dorea să ne dea pierzaniei odată pentru totdeauna, am auzit primele voci care veneau dinspre Marea cea mare. Erau glasuri nenumărate care se ridicau peste apă, amestecate cu râsete și cu chiote date de o mulțime de oameni, de ziceai că lucrau ceva laolaltă. Fiind miez de noapte, am aprins iute cât mai multe focuri. În larg se făcu atunci liniște, drept pentru care ne-am apucat să strigăm. Tek, care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Cum să-mi dea putere și noroc? i-am Întrebat. - Las’ că vezi tu, că ești om Înțelept. I-am ascultat, ce să fac. Barra a dat să se adape și el, dar călăuzele cu ochii pieziși Îl opriră cu chiote furioase. - Nu! Nu! Apa asta e doar a lui Krog! Doar a lui Krog! Stați să treacă soarele de trei-patru palme, și atunci o să beți și voi! - Ce fel de apă era asta, măi Krog, măi? mă Întrebă Barra, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ardei și fileuri de anșoa. Nikki oficia divizarea În felii, folosind un cuțit mare cu lamă rulantă. Feliile erau Înmânate pe farfurii de carton. Rosamund și cu mine Înfulecam sandvișuri preparate de Ravelstein cu mâini nervoase și tremurânde În acompaniamentul chiotelor de veselie. La sosirea băuturilor asistam la o demonstrație de extraordinară dibăcie, de parcă s‑ar fi oprit În mijlocul unui mers pe sârmă În timp ce balansa În mâini o tavă cu pahare umplute vârf. În clipele acelea nu te‑ai fi Încumetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
căreia amîndoi îi simțeam lipsa. Am dat din nou de gustul mâncării, făcînd mici descoperiri în magazinele alimentare și aducându-le acasă pentru a le savura împreună. Când au apărut căpșunile, îmi amintesc, Kraft și cu mine am scos un chiot de bucurie de parcă s-ar fi întors Iisus. Ceva deosebit de înduioșător între relația dintre noi au fost vinurile. Kraft știa despre vinuri mult mai multe decât mine și deseori aducea acasă pentru masă adevărate comori acoperite cu pânze de păianjen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ce prostie, ce prostie... Repetau întruna „ce prostie”, deși uitaseră amândouă despre ce era vorba (probabil un nou banc, sau pur și simplu pocnetul șampaniei). Adormiră înainte de ora unsprezece. Apartamentul se potoli și pereții nu mai vibrară. Se auzeau doar chiotele obișnuite din vecini. Ceasul din perete ticăia cuminte, însoțind sonorul slab al televizorului uitat aprins. Perdelele fuseseră trase pe jumătate, așa că înăuntru abia pătrundea lumina orașului în sărbătoare. La miezul nopții, străluciri fantomatice se proiectară pe mobile și pe fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de joc, ci În Las Vegas, unde se oprise cu mulți ani În urmă pe când străbătea America În mașină. Fiindcă prima sa experiență cu jocurile de noroc avusese loc acolo, asocia Întotdeauna practica aceasta cu luminile puternice, muzica zgomotoasă și chiotele ascuțite ale celor care câștigau sau pierdeau. Își amintea un spectacol, baloane cu heliu lovindu-se de tavan, oameni Îmbrăcați În tricouri, blugi, pantaloni scurți. Prin urmare, când venea aici la cazinou În fiecare an, era Întotdeauna surprins să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
uriașă îl apucă de urechi și îl ridică. Reflectoarele de sub cupola circului îl orbiră instantaneu, iar ropotele de aplauze loviră dureros timpanele. - Iată Iepurele, doamnelor și domnilor, primiți-l cu toată atenția cuvenită, reprezentația continuă! Anunțul Magicianului fu întâmpinat cu chiote nesfârșite de bucurie, spectatorii - mulți, foarte mulți, atât de mulți avu senzația că întreg orașul venise să asiste la execuția sa - fluierară extaziați. Răsunară tobele și alămurile, iar Iepurele renunță să opună rezistență... Undeva, într-o lojă, Omul cu Tatuaj
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la toate casele se stingeau luminile, așteptând cu ferestrele deschise și cu lumânarea aprinsă, odată cu ultima bătaie de orologiu, de miezul nopții, să intre Anul Nou... Dar, la fereastra casei lui nu mai era cine să strige, cu acel neasemuit chiot... ”Iu-huu... iuhuu... La mulți ani, Băiatu!”. Fata lipsea, pentru a doua oară, să primească ”Noul An”, ca deobicei... Era a doua oară, într-o lungă viață de aproape o jumătate de veac, trăită nedespărțiți, când lipsea. Amărăciunea din sufletul lui
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
a obișnuit; cînd se auzea vuiet mare, trecătorii se opreau rîzÎnd - Iar trece ăla cu baba aia nebună! -, apoi izbucneau În urale, unii fluierau. Bunica nu se mai ținea, acum, prea bine pe motocicletă; cînd urca pe șaua din spate, chiotele ei păreau mai mult niște vaiete, iar Thomas nu mai zbura peste oraș. Thomas vroise, Înainte de Întîlnirea cu Lars, să treacă pe la anticar, dar nu făcuse asta. Nu Își dădea seama prea bine de ce, dar după un ceas petrecut la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
singuratici de toate vârstele - femei și bărbați, toți amatorii de toate vârstele și cu toate tipurile de schiuri, sănii și săniuțe, „papuci zburători” și saci de plastic. Îi plăcea aici și intra cu lejeritate în grupurile de orice fel, cu chiote, râs și voie bună. Se pricepea destul de bine și nu putea ignora privirile admirative ale celor pe lângă care trecea săgeată, ca și când asta făcea dintotdeauna. Dar..., cum nemulțumitului îi ia Dumnezeu darul, la a treia coborâre s-a întâmplat să aibă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
s-ar fi mirat deloc. Aci punea acum tot ce nu încăpea în istoria lui oficială, tratând despre romani și greci, barbarimea cu nume bizare, sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un ceas pustiu din noapte, Cârmaciul, convoiul, pe când se înturna de la slujbele sale de la Comitetul Central, dă înapoi limuzina, se descalță de ea, așează urechea pe grătarul canalului de scurgere și, concentrîndu-se, deslușește printre borangicul și mileurile pânzelor de păianjen, chiotele îngropaților: ...Mi-am lăsat barbă cu sila Ca să nu-ți rănesc pupila... O dată se făcu fleașcă inimioara Cârmaciului. Domnule, francmasonul nu-i de ici, de colea, dumnealui suferă! Crucea și paștele mă-sii de derbedeu!..." Pune el gura pe muștiucul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
secătuiau toată vlaga, energia, tinerețea și eliberați de coșmarul clipei simțeau cum își luau zborul liberi spre viață. Deseori legau prietenii în urma acestor dansuri preludiu din recreații. Nu sunase sau nu se auzi soneria de sfârșitul pauzei era zarvă mare, chiote, veselie imensă în clasă fiind ultima oră. Se zbenguiau printre bănci, pe culoare și s-a lovit de cineva o colegă, a presupus imediat simțind corpul moale. I s-a părut o adiere de vânt mulându-se după trupul lui
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
abia dădură peste Bozoncea într-un colț, mai la urmă. Nu mânca, nu bea. -Lați văzut pe Cocîrță? îi întrebă starostele. - Nu. Stai, că pică Sandu acum și ne spune. Către ei se îndreptau și cirezarii. Se auzeau lăutari și chiote din prăvălia neluminată, cu geamuri afumate și înalte. Era mai mult o petrecere, că locul aducea bani. Unul vindea, altul cumpăra, cum s-ar 64 zice, nu era degeaba. Împrejur, numai negustori, fuduli și ghiftuiți, cu obrazul plin, duhnind și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câmpia Munteniei era acoperită de un omăt gros și șoselele se înfundaseră. Noaptea cădea repede. Pungașii jucau stos la căldură. Căsca Florea de plăcere: - Ce bine e... - Bine, ai? ,,." - Așa să-mi fie toată viața! - Îți zice oasele bodaproste... Auzeau chiotele vântului de afară. Pe geamuri se împleteau florile frigului. - Mă, ce fel de hoț oi fi tu? se mira Oacă. - Hoț pârât, să n-am spor! râdea Nicu-Piele. Și mai răsuceau foițele soioase: - Trei ochi! - Șapte ochi! scuipa Florea. - Doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obișnuiți. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios și verde răsăriseră stelele. Auziră din depărtare chiotele negustorilor beți. Zurgălăii săniilor sunau ușor în aerul rece. Puseră mâna pe retevei și lăsară focul. S-au apropiat de drum. Se auzeau șinele de fier tăind zăpada. Iute i-au cădulit pe grânari. Florea a ridicat țeava scurtă a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăștia nu se speriau cu una, cu două. Loveau cu topoarele și cu țintele. Câte unul din ceată trăgea o piele după el, dar n-apuca să fugă. Precupeții dădeau chiot și ieșeau cu ciomegele. Turma se întărită de mirosul sângelui. Al lui Gogu tot nu se lăsa până nu fura un bojog roșu, năclăit, de pe buturugile negustorilor, ori vreo bucată de zgârci cu copită cu tot. Pe urmă, o luau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lume, și zbirii n-au mai avut pe unde să fugă. Un băiat a sărit și-a deschis ușile cuștilor. Într-o clipă s-a golit căruța. Pe hingheri abia i-au scos mahalagiii până-n Grivița, urmați de huiduielile și chiotele copiilor. Veta a închis poarta în urma dulăilor. Ei hămăiau încă spre groapă. Studentul râdea de isprava dinilor. - Și zi, era să le rămână ciolanele pe-aici. - Da, îngînă ea. - Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A scos șișul. Ușa s-a dat de perete și în prag îl văzură pe Bozoncea. Luna îi lumina umerii puternici și juca pe preșuri. Îl ținea c-o mână pe Gheorghe, care gâfâia asudat. Încă se auzeau lăutarii și chiotul curvelor venind din urmă. - Aici erai, Paraschive? a întrebat starostele. Didina a căzut pe așternuturi. A înțeles cel tânăr. Stăpânul s-a întors către codoș: - Asta o fi muierea lui, Treanță, că tu mi -lai trimis la însurătoare. Și -la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vorbesc de bani... Starostele tăcea îndîrjit. Privea împrejur și nu știa încotro s-o apuce. Așezările omenești erau pe aproape, dar cum să mai deosebești ceva prin negura care se lăsase și cine să te audă dacă ai striga în chiotul vîntului? - Gura, că dă benga-n voi! rosti în cele din urmă. E vorbirea, ce-i facem? - Nainte, hai nainte! zise Dumitru înfricoșat. Se mișcară în neștire. După vreo jumătate de ceas, ieșiră la o margine. Nicăieri, nici o lumină. Cine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le aproximează totuși În expresii similare, Înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste vizînd coincidența dintre a scrie și a fi: „Scriu cu gîndul nedefinit de a mă transforma cu Încetul În Însuși steagul de cerneală prin care cavaleria chiotelor se desface”. De la „arta ca manifestare vitală”, la „cîte cuvinte - atîtea ființe” se ajunge astfel pînă la acest corolar al unei ultime transmutații cvasialchimice a ființei În puritatea ultimă, revelatoare și transfiguratoare, a poemului. Repercusiunile la nivelul indicațiilor de tehnică
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]