508 matches
-
tablouri din pietricele în încăperea mare, cu toată lumea în jurul ei.) Locotenentul îi admiră opera. Se vedea acolo gara, în mijlocul unui pâlc de salcâmi desfrunziți, cu un singur pasager care cobora din tren și șeful de gară pe peron, recognoscibil după chipiul roșu. Unele părți din tablou erau lucrate ca un mozaic, altele nu erau decât conturate. "Și linia asta ondulată, în dreapta sus, ce e?" Marea cu valurile ei. E adevărat că n-are legătură cu restul, dar îmi place marea și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
rămânea în așteptarea ordinelor. Învățătorul plecase în vacanță cu câteva zile înainte, în Vechiul Regat, la maică-sa. Vameșul era de negăsit. Când cei ce plecau își terminară de îmbarcat boarfele, șeful de gară, țeapăn pe peron, pe cap cu chipiul roșu, ridică discul rotund înfipt într-o tijă, pentru a da mecanicului semnalul de plecare. Șuierul locomotivei despică aerul până în tăriile cerului care vesteau o frumoasă zi de vară, și trenul se puse încet în mișcare. Șeful de gară sări
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
asemenea unei reptile pufăitoare, pândea momentul oportun pentru a ataca fulgerător victimele inofensive. Am bătut timid la ușă. Mi s-a răspuns cu o voce strident-șuierătoare, asemenea unei lovituri de bici: Intră! La vederea mea, cu ghiozdănașul în spate și chipiul în mână, legiunea de draci a reacționat la unison și violent ca o erupție vulcanică: Cum îți permiți, măi handicapatule, atrofîatule și slăbănogule, să-mi deranjezi bunătate de oră?!? Hai? Răspunde, dobitocule!? Zi!?! Marș afară, imbecilule și cretinule! Marș!!!! M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
caligrafică. Pe masă erau cărți, neglijent stivuite, gata să cadă, iar în fața lui o călimară, un toc și o coală de hârtie de note scrisă pe jumătate. Pe unul din pereți atârna buzduganul de tambur major, iar pe un piedestal, chipiul prăfuit cu pompon în trei culori. După ce i-am spus cine sunt și pentru ce venisem la Paris s-a oferit să mă pună în legătură cu un cunoscut al său, fost mare șansonetist în Montmartre. La plecare, a luat cu el
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
zgomotul televizorului este bruiat de alte sunete: pătratul de cer de deasupra noastră este brăzdat din vreme în vreme de un planor - frust și butaforic - un fel de etajeră zburătoare, foarte pitorească. Pilotul, înveșmântat după tipic - scurtă de piele neagră, chipiu cu clape și ochelari de meseriaș, seamănă cu un liliac -, aruncă teancuri de manifeste celor de jos, pentru a întreține, am impresia, alături de ecranele televizoarelor (o inadvertență tehnologică lipsită de importanță), atmosfera de show ironic, de platou de filmare de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
căpăstrul, buzduganul, căciula și obiala ajung la erou și lasă dimensiunea sacrului stâng fără resurse magice, ceea ce provoacă, implicit, înflorirea vitalității în plan cosmic. Invizibilitatea este obținută, cel mai adesea, prin obiecte vestimentare ce se așază pe cap: comănac, potcap, chipiu, pălărie, căciulă, fes și mai rar prin ipostaze autohtone ale mantalei vrăjitorești, cum este lecrul o vestă, sau căpeneagul. Mantaua aduce deplasarea momentană, într-un basm cules din Fundu Moldovei, Suceava, haina aceasta fiind mai degrabă atipică pentru funcția conferită
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Directorul Gh. Jarcău. La Împlinirea vremii m-am prezentat la examenul de admitere, nu fără emoții, căci era prima mea ieșire În oraș. N-a fost ușor, dar nici greu și În toamna anului 1937 am Îmbrăcat uniforma kaki cu chipiu și număr matricol auriu pe fond roșu, obligatoriu pentru toți elevii liceului, ca de altfel și pentru elevii tuturor liceelor sibiene, doar particularitățile chipiului și ale numerelor matricole făcând deosebirea dintre noi. Îndeplineam astfel ultima dorință a Bunicii Raveca: să
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
a fost ușor, dar nici greu și În toamna anului 1937 am Îmbrăcat uniforma kaki cu chipiu și număr matricol auriu pe fond roșu, obligatoriu pentru toți elevii liceului, ca de altfel și pentru elevii tuturor liceelor sibiene, doar particularitățile chipiului și ale numerelor matricole făcând deosebirea dintre noi. Îndeplineam astfel ultima dorință a Bunicii Raveca: să-și vadă, Înainte de a muri, nepotul În uniformă de licean. După câteva luni ne-a părăsit, dar sfatul ei de aur " Cine nare carte
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
obligatorie pentru toți elevii, cum se consideră astăzi și... trecând cu brio, În toamna anului 1941 am Îmbrăcat uniforma elevilor din cursul superior, echivalentul liceului de astăzi, respectiv culoarea fondului numărului matricol a devenit albastră ca și manșeta de la baza chipiului. Adolescența a intrat În drepturile ei. Mi-am impus un nou mod de viață și m-am implicat În toate acțiunile societății. Începutul Îl făcusem În anii anteriori. Numărul copiilor din sat, plecați la oraș a crescut continuu, deși greutățile
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
adică are mai multe fețe, în presa chiliană care prezenta fotografii de la sosirea lui Fidel la Santiago, am găsit una unde "compañero" apare alături de generalul Pinochet, pe atunci șeful armatei lui Allende, umăr la umăr salutând "reglementar" cu mâna la chipiu! La încheierea vizitei în Chile, Castro avea să declare: Există puține posibilități de a construi un stat marxist în Chile dacă nu se va folosi violența". Peste doar doi ani avea să fie folosită violența însă pentru a se împiedica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Croh. Îl asigur, din nou, că, în ce-l privește, chestiunea spațiului nu se pune, că suntem dispuși să-i acordăm oricât. Îmi promite și fotografii inedite, a dat peste unele de care uitase, din liceu, una din armată, cu chipiu... Minunat, zic, le punem pe toate. Când să-mi dea „materialul“? Joi, joi e bine. De ce nu miercuri, îmi zice, i-ar conveni miercuri, pentru că apoi pleacă din București. Deci miercuri. Plec încântat: interviu cu Bănulescu, texte, fotografii inedite, e
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
astăzi amintirea copilăroasă a lui „Zece Mai“, când mă țineam de ușa trăsurii regale Înhămate à la Daumont, cu alți gură-cască de pe stradă ca mine, la un pas de Vodă Carol I salutând În dreapta și În stânga cu un deget la chipiu și de „mama răniților“ veșnic surâzătoare, când treceau amândoi pe Calea Victoriei În mijlocul unui potop de lume venită din ma halale și pe sub arcurile cu lampioane venețiene iluminate cu lumânări; sau când, În loja regală de la Ateneu, regina Elisabeta cânta ca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În nopțile astea, pe stradă, confidențele prietenului Geacă, cele mai crude, mai dezgustătoare și mai deprimante confidențe ce am auzit despre femei. Fiindcă prietenul Geacă s-a ținut de ele mult mai stăruitor decât mine, și-a purtat printre ele chipiul Într-o parte, cizmele Chantilly și cravașa lui de ofițer sedentar, reușind a se introduce În intimitatea alcovurilor femeilor snoabe din societatea bucureșteană, a actrițelor la modă și a curvelor de clasă mare, ca unul ce le patrona În localurile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
superior umanismului comunist”. În anumite zile anchetatorul era plictisit și obosit de atâtea întrebări; avea momente de liniște naturală și atunci profitam să-i fac un pic de învățătură morală zicându-i: „Și până când o să purtați cizme lustruite, galoane și chipiu chipeș, că eu numai cu atâta și asemenea satisfacție nu aș suporta viața și m-aș spânzura de mânerul de la broasca ușii!?”. Iar securistul îmi răspundea: „Nu-mi pun astfel de întrebări”. Ca să mă constrângă la declarații în anchetă, l-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
dacă au o lege nouă care interzice catehizarea copiilor. Milițianul a răspuns: „Eu sunt legea!” Am răspuns: „Dacă d-ta ești legea, mâine voi întreba la Bacău și voi raporta, cum că o duminică înainte ai intrat în biserică cu chipiul pe cap, terorizând copiii”. Pentru moment lucrurile s-au calmat. Al doilea incident a fost în aceeași perioadă: rugându-ne în biserică, au dat peste noi patru indivizi, cerând să vorbească cu parohul; conduși la el, în cameră la paroh
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
alți termeni și anume: Ne mai trebuie Dumnezeu? - Și de aceea: Ne mai trebuie preot? Nu vedeți d-voastră ce urât sună asemenea întrebare pusă așa?! Ne mai trebuie?!!... Astăzi așa vedem că se întreabă lumea. Pun oamenii în cap „chipiul roș”, basmaua roșă la gât, și se întreabă așa, ca mai sus. Și atunci răspunsul? Mai trebuie Dumnezeu? Nenorociților! Copii fără tată! Crescuți prin buruiene! Răspunsul pentru voi nu poate fi altul și altfel de cât acela cum îl dădu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bilete rămăseseră fără obiectul muncii. Dacă vreunul dintre ei încerca să-și impună autoritatea dând dovadă de un exces de zel exacerbat, era redus la tăcere elegant și rapid în cel mai deplin anonimat. Printr-o mișcare ușoară dar precisă, chipiul îi aluneca de pe frunte pe ochi în timp ce, instantaneu, niște coate ascuțite loveau cu precizie rinichii, ficatul și splina salariatului, obligându-l să se-ncovoaie de durere, iar pe verticală cădeau cu greutate baroasele pumnilor în scăfârlia celui amețit până când semnalul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
maximă seriozitate și dăruire de sine și nu la modul superficial și condamnabil, așa cum înțeleg s-o presteze astăzi majoritatea bugetarilor. Era echipat cu o uniformă albastră, puțin cam spălăcită și uzată de îndelunga folosire, iar pe cap purta un chipiu de aceeași culoare, ceea ce mă făcea să-l asimilez cu un comandant impozant de aeronavă. Peste piept îi atârna o geantă mică și frumoasă din piele maro, unde-și ținea importantele documente al căror conținut trebuia adus întocmai până la punct
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
întregii omeniri muncitoare, dragostea, admirația și respectul celor mai luminoase conștiințe ale vremii, n-au așteptat ca pe cer să apară cometa de natriu artificială, ci le-a fost de ajuns steaua în cinci colțuri pe care o purtau la chipiu soldații Armatei Roșii, cei care flămânzi și goi dar înflăcărați de cel mai mare ideal al tuturor timpurilor zguduiau temeliile lumii cu uralele lor.“ („Patosul Revoluției“, Contemporanul, 6 noiembrie 1959) BOTEZ Demostene Coțcarul de la UNESCO (Demostene Botez) își apără postul
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în chestia aia ar fi trebuit să fii anorexică. Cu toate straturile alea de țesătură grosolană pe mine, nu le mai puteam apropia brațele de corp și stăteam țeapănă ca un extraterestru. Numai antenele îmi lipseau. Dar problema majoră era chipiul, care trebuia pus într-un anumit fel. Nu mai știu exact cum, dar știu că poziția lui era incompatibilă cu pletele mele ondulate de pe vremea aia și bretonul foarte lung. Eram și eu hippy fără să fi știut sau să
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și cu hainele alea nu era ușor să te fofilezi în tramvaiele irealist de ticsite, pe terenul unde „făceam“ armata, știam că voi auzi ofițereasa urlând la mine că iar n-am coafura regulamentară. Și mai era o chestie cu chipiul ăsta - sau poate numai în amintirile mele e așa, că mi se pare totuși prea ilogic, chiar și pentru armata Republicii Socialiste România. Dacă - și numai dacă - îl aveai pe cap, trebuia să saluți într-un anumit fel, care mi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în buzunar. Dacă însă erai văzută fără el, erai muștruluită, că nu aveai ținuta regulamentară. Așa că oricum ieșeai prost. Dar eu preferam să nu-l pun și să încasez isteria ofițeresei, dar să nu trebuiască să-mi strâng părul sub chipiu și să le salut. Deci noi eram egali. Adică ne bucuram de unul dintre elementele glorioasei triade; libertatea și fraternitatea nu ajunseseră încă până la noi, le-am primit după. Nu mai eram domnișoare și, mai târziu, doamne și domni, ci
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Panduri, unde erau „cursurile pentru armată“, dar și ca să avem timp să ne îmbrăcăm în costumul militar. Horor. Mai ales iarna, când trebuia să adăugăm și o manta, care mirosea întotdeauna a săpun de rufe Cheia, petrosin și lână udă. Chipiul era și mai horor. Ne fluierau băieții pe stradă, ne luau peste picior. De cursuri nu-mi amintesc absolut nimic. Aveam un carnet pe care scriam ceva parcă și desenam - probabil părțile componente ale puștii, prostii din astea. Păi da
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
e în jur, despre mine în toată chestia (kestia!) aia din jurul meu. „Întreaga greșeală stă în îndoială și în șovăială“ (dar asta-i din Pound, nu din Eliot)... Mai și chiuleam de la armată. Căutam disperate de dimineață hainele, nu găseam chipiul sau o curea și lăsam totul baltă. „Azi nu mergem“, hotăra una dintre noi. Stăteam fiecare în patul ei, pe spate. Ronțăiam mere și citeam ore în șir fără să spunem nimic. Dacă se adăugau și absențele de la Facultate (erau
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
dacă te zbăteai puțin -, ținuse morțiș să meargă pe front, zicînd tot timpul că numai muierile stau acasă. Venise de cîteva ori în permisie (și rod al acestor permisii fuseseră cele trei fiice născute una după alta), apoi își luase chipiul și dus a fost ! Murise în timp ce striga : „înainte băieți ! După mine, băieți ! Nu vă lăsați, băieți !“. Daniel se simțea îmbărbătat, pentru că bunica reproducea cu mare fidelitate strigătele de luptă ale soțului ei. Apoi, într-un tîrziu, ea se potolea și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]