877 matches
-
îngust nu iese o confruntare academică de idei, așa cum e normal. Se împung ca și berbecii. Trăim ca într-o junglă spulberând și puținul rămas din bunul simț. Suntem guvernați numai de cei interesați pentru sine, urmărind noi căpătuiri materiale - „ciolanul”. Parlamentarii vorbesc în numele poporului, dar fac legi numai pentru ei și împotriva celor care i-au mandatat. Economia țării a scăzut alarmant. Nu mai avem mijloace de producție. Au fost vândute pe nimica toată, distruse, închise (vezi fabrica de hârtie
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
e pe cale de a deveni senil. În urmă cu două seri a luat cuvântul la Clubul Kiwanis din Los Angeles și eșuat într-o serie de obscenități. A creat multă agitație atunci când și-a trâmbițat intenția de a-i „dona ciolanul” lui Rita Haywoorth să și-l „frece până-i dă sângele”. Procurorul Șef l-a contactat pe doctorul lui Bledsoe și a aflat că dragul nostru căpitan a avut o serie de atacuri cerebrale minore pe care le-a tăinuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cămilă, m-au urcat pe ea. Senzație îngro zitoare! A pornit-o prin deșert. M-a cuprins panica. Nu știam cum să mă întorc, iar cămila nu pricepea ce-i spu neam, nu era poliglotă. La masă nu mâncam decât ciolane de cămilă. Mai bine hai în Canada, cea galbenă și porto calie, unde primăvara strălucesc toate ca aurul. Preferi să hoinărim prin Scoția, pe întinderile ei nesfâr șite, colorate într-un verde intens pătat ici și colo de pămă tufurile
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
cămilă, m-au urcat pe ea. Senzație îngro zitoare! A pornit-o prin deșert. M-a cuprins panica. Nu știam cum să mă întorc, iar cămila nu pricepea ce-i spu neam, nu era poliglotă. La masă nu mâncam decât ciolane de cămilă. Mai bine hai în Canada, cea galbenă și porto calie, unde primăvara strălucesc toate ca aurul. Preferi să hoinărim prin Scoția, pe întinderile ei nesfâr șite, colorate într-un verde intens pătat ici și colo de pămă tufurile
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
înțeleg că jinduiești la cele ce-ți lipsesc. Cum nici bleg nici prost nu te văd, știi singur că nu ești mai prejos de alții. Ai dreptul să te înfrupți. Te bați acuma pentru dreptul tuturor. Dar, cînd vei apuca ciolanul, o să pretinzi dreptul pe care îl are luptătorul de a se retrage cu prada sa. Meritul își va lua astfel ce i se cuvine căci, pentru a savura un os, nu e nevoie de tovarăși. Și cîte un ciolan la fel de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
apuca ciolanul, o să pretinzi dreptul pe care îl are luptătorul de a se retrage cu prada sa. Meritul își va lua astfel ce i se cuvine căci, pentru a savura un os, nu e nevoie de tovarăși. Și cîte un ciolan la fel de mare pentru fiecare iar nu se poate... Cu amărăciune, Aizic exclamă: - Am avut un frate, domnu’ Goilav. A plecat în Spania șacolo a fost împușcat. - Moartea lui nu-ți dă dreptul să condamni pe alții; durerea duce la absurdități
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
voința noastră; a nu ține seama de puterea și dreptul individului e o aberație care, mai tîrziu ori mai curînd, ajunge evidentă. Nimeni nu poate renunța la sine și înțelept e să nu ignorăm aceasta. Dacă pretinzi să-ți cedez ciolanul meu, să zic că, din generozitate, aș face-o. Atunci ce calitate morală ai mai avea dumneata, cel care primește? Folosul tuturor e doar o utopie. A crea un mecanism ca să obții acest folos e imposibil. În politică trebuie ținut
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fost ales totuși Nică Grigoraș, ci un gospodar care iscălise cererea în ajun, scos pe brînci de sub patul unde ședea ascuns. Cu zgîrciurile sfîrîind, pasărea arse; în flacăra orbitoare oasele ei se înnegriră apoi albiră, crăpînd răsunător. Doar cenușa și ciolanele vitrificate au rămas, în neființa lor, pure. La început de vacanță m-am întors acasă. În vagonul restaurant un individ cu părul scurt mînca. M-a izbit expresia lui absorbită de actul pe care îl săvîrșea. - Beți un coniac? Mă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pusese măcar În gând să facă vreun pas dincolo de granițele așezării. Cei cu casele răzlețe ori mai În margine se traseră către rudele dinăuntru. Fură primiți cum se cuvine, chiar dacă mulți dintre ei Își spărseseră cândva capetele și-și muiaseră ciolanele din pricina a ceva moșteniri de pământuri, vite, pluguri și prășitori ori cazane de țuică. Ajunseseră aproape muți, Își vorbeau și se Înțelegeau cu ochii. Copiii mici, când plângeau, scoteau În loc de țipete și urlete ascuțite gâjâituri tăcute de rățoi leșesc. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că, Într-o zi, porni să se audă zgomot de car dinspre codrul de la granița de Apus a satului. După cum suna, era un car mare, cu butuci groși, spițe puternice și roți Încălțate În fier greu. Roțile loveau cu putere ciolanele de piatră ale drumului și striveau prundul, făcându-l pulbere. Înainta Încet și sătenii Își dădeau seama că se apropie numai după zgomotul care creștea din ce În ce. Peste trei zile, deși le Înfundaseră cu bumbac Înmuiat În ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să care. Raportul pe care Comandantul Îl scrisese pentru mai marii săi era mincinos de la un capăt la altul. Ca să scape de anchete și alte buclucuri de care era În stare mașinăria justiției militare, scrisese că militarii ce-și frânseseră ciolanele plecaseră din dormitoare noaptea, cu găleți În mână, după apă rece. Nefiind Încă obișnuiți cu locurile, căzuseră Într-o fostă groapă de var, pe fundul căreia era depozitată o grămadă de fier vechi. Desigur, locul fusese imediat Împrejmuit și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Soldații tăceau cu un fel de Îndârjire. Știau foarte bine că acea notă le fusese citită ca nu cumva să irosească și ei vreun bob de grâu, de porumb. Salopetele pătate de ulei și Îmbâcsite de praf le fluturau pe ciolane. Mulți nu aveau centuri și aproape toți pierduseră stemele de la bonetă. Furia Împotriva Comandantului se ascuțise. Ei erau, dintre toți camarazii lor, cei mai oropsiși, adică veneau din familii mai sărmane, aveau pile mai mici și, poate, chiar noroc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zvârlea furca neagră a limbii. Prin spărturile zdrențelor Își ițeau capetele gușteri și broaște, popândăi, salamandre portocalii și Încete, nevăstuici furișate, câte o rădașcă În platoșă lucitoare, clămpănind din cleștii fioroși. Gemeau, răsuflarea scurtă le ardea piepturile. Se Împiedicau În ciolane vechi de vite ori alunecau pe leșuri ce putrezeau, colcăind de târâtoare. Din când În când, trăgeau cu coada ochiului la trupul Balaurului răspândit pe cele două maluri povârnite. În mișcare, solzii cât țiglele de pe casă scoteau zgomote de scândurici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
memorie. Întemeietorul, mulțumit că izbutise să-și aducă pe cei mai mulți dintre ai săi lângă mormanul de carne Înghețată, s-a gândit să fie recunoscător cuiva - nu se știe cui - și i-a pus pe ceilalți să venereze o bucată din ciolanele colosalului animal. Așa se face că atunci când pământul a luat-o la vale cu tot cu casa rudarului, În rana aia care rămăsese În urmă Începuse să se zărească un bolovan aparte. Câțiva, văzând că era ceva neobișnuit la mijloc, l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că ar fi bine ca dealul acela tăcut să se desfacă din nou și să-și nască taina. Mergeți pe lângă gard și ziceți bună ziua la toată lumea... * * * Când În Satul cu Sfinți se găsise Într-o rană a pământului un ditamai ciolanul de animal uriaș și străvechi, În jocurile copiilor nu intrau și săpăturile după comori. Luni Întregi după Întâmplarea cu giganticul os, În locul cu pricina și-n Împrejurimi o grămadă de oameni de la oraș au căutat, săpat, răscolit, cernut. Copiii mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o coroană de flori, saluta militărește și pleca, singur, către cimitir. Acolo aprindea lumânări pentru cei ce se Întorseseră din război, dar muriseră Între timp, și la mormintele celor ce se prăpădiseră pe front. Sub crucile acestora nu se găseau ciolane: familiile celor duși Îngropaseră haine, Încălțări și pălării care fuseseră ale morților. Legat de faptul că fusese un mare războinic, Colonelul mai avea un temei ca să fie respectat: era tatăl Învățătorului Socol. Își crescuse singur băiatul, căci nevastă-sa murise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-l treacă, Începuseră să apară o grămadă de răniți la picior, mai ales la stângul. Or, În tranșeele săpate la repezeală, picioarele erau cele mai ferite. „I-au bănuit pe răniți de automutilare”, povestise Colonelul, „dar gloanțele scoase de prin ciolanele lor se dovediseră a fi fost rusești. Până la urmă taina s-a dezlegat. De pe pozițiile lui, Ivan trăgea foc razant aproape la firul ierbii. Erau așa dese gloanțele, că nu rămăsese ridicat nici măcar un fir de trestie. Toate erau retezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pământ greu, umed și de neclintit. Da, știu... și totuși mi-e teamă. Nu ca tâmpitului de Foiște, adică să nu cumva să fiu Îngropat de viu, ci altfel, ca și cum aș putea, după marea plecare, să mă Întorc cumva la ciolanele mele, să le fac, așa, câte o scurtă vizită - și mi-ar fi nu știu cum să mă cobor la ele printre zglobiii viermi neadormiți. N-am spus destul și nici bine, Însă nu de asta mi se Împiedică mie gândurile acuma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
azvârlise În țărână - spre Încredințare Își dezbrăcase cămașa ca să arate juliturile de pe brațe și de pe coaste. Asta, Însă, n-ar fi fost lucrul cel mai rău - Directorul pălise -, căci o roată se poate drege, iar pielea, dacă n-are vreun ciolan rupt pe dedesubt, se tămăduiește și singură; partea cea mai supărătoare a Întregii Întâmplări fusese că, de la atâta spaimă și sălbatică smucitură, iapa lepădase după ce, sfârșită de oboseală și de groază, nu mai putuse să alerge. Omul deschisese grețosul sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pălăria ciupercii. De acolo, dinspre Miazănoapte, i se arăta lui Foiște spre sfârșitul visului cum oamenii, În căruțe trase de cai pe drumuri pline de glod din care se ițeau din când În când bucăți de pietroaie albe, ca niște ciolane de uriaș, cărau o grămadă de pâini negre, Înghesuite În saci de cânepă. După ce termină și acest vis care Îl bântuia de ceva vreme și care Îi revenea, aproape neschimbat, În fiecare noapte spre dimineață, profesorul Foiște o luă Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zălud Să ascultăm cuminți învățătura Pe care, cu blajin, profetic glas și înțelepte vorbe potolite, Au picurat‐ o morții ceas cu ceas, In inimile noastre împietrite și care împietrite au rămas !... O, vis deșert! Sub lespezile‐aceste Se află doar ciolane și țărână. De ce să m‐ amăgesc cu o poveste Dintr‐ o credință stoarsă și bătrână? 283 Ciudată temniță, rămâi cu bine! Senin la cuget, pregătit demult, Aștept în pace marele tumult, și răzvrătirea morților din mine. (Din volumul Vis și
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
respirație grea, a pus o mână tremurândă pe umărul meu: --Cred că pe astăzi ne-am luat porția de taifas. Așa că după amiază îi face ce crezi tu de cuviință. Eu am să încerc să mă hodinesc, fiindcă îmi simt ciolanele cam ostenite... Poftă bună, dragule. Ne vom vedea mâine dimineață. Nu știu cum s-a întâmplat, dar după ce am mâncat, întinzându-mă în crivat, am adormit pe dată. Asta poate la gândul că bătrânul mi-a lăsat libertatea să îmi orânduiesc singur
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
știe că nea Grigore nu a făcut nici un efort ca să-i bage între file, ci au intrat ei singuri prin ceea ce au făcut și fac. Așa că, eu zic să-i dăm cuvântul lui nea Grigore. Steaguri, bere și fasole cu ciolan Încă din copilărie îmi imaginam sărbătorirea Zilei Naționale a României la oraș, ca fiind așa cum o descrie Ion Luca Caragiale în schița sa 10 mai, adică o zi veselă, plină de soare și oameni cu zâmbetul pe față, pomi în
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mă veți întreba. Păi românii, ajunși la sapă de lemn nu au sărbătorit, ci au mâncat, mai mult sau mai puțin pe săturate de ziua României, fiindcă s-a decretat pe ascuns o altă sărbătoare, măreața sărbătoare a fasolei cu ciolan, a sărmăluțelor și țuicii fierte, date în limita stocului disponibil amărăștenilor, care uită că mai au bătături la picioare și de aceea și le calcă în mod copios unii, altora, la înghesuială. Un celebru poet necunoscut, numit Dan Darie, a
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
am mai susținut-o și altă dată și ce înseamnă începutul acestei screri, că Dumnezeu nu bate cu ciomagul. Păi cum să nu reiau discuția, acum când acești „democrați” PDL-iști, (de le-ar fi democrația de cap, și de ciolane) încearcă să treacă prin Parlament, cea mai antipopulară lege a muncii, pe care și-ar fi imaginat-o cineva din secolul XIX încoace. Să mă explic, vor să se muncească din nou, șase zile pe săptămână, câte 12 ore pe
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]