602 matches
-
franțuzesc, cu gândul la marile lui realizări electorale. Nu, nu trebuie să fug de el, hotărĂsc din nou În sinea mea. Azi nu-mi mai pare că suntem doi aventurieri, ci mai degrabă doi Înecați care stau agățați de același ciot. Dacă aș fugi acum, e ca și cum aș fugi de mine. Nu am unde să fug. Trebuie să mă gândesc cu milă la noi trei, la mine, la el și la Jacqueline - niște suflete pierdute În lume, În căutare de plăceri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
suficient răgaz să uit totul. Le spuneam alor mei că mă duc la școală, dar în realitate mergeam și mă plimbam pe faleză, unde nu era nici țipenie de om, căci era un frig de crăpau pietrele. Mă fascinau formele cioturilor de lemn scuipate de Dunăre la mal, mâncate de apă și de carii. Le adunam pe cele mai contorsionate în camera mea și le pictam sau le decoram cu hârtii. În rest, tot ce făceam era să mănânc, să dorm
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
tot ce făceam era să mănânc, să dorm și să mă uit la cer. Uitasem că mă născusem vreodată. Eram fericită. Dormeam, mâncam, visam. Mă gândeam la culori. Abia dacă aveam plămâni, ochi și urechi - eram și eu poate un ciot neșlefuit, purtat de un șuvoi la mal. Cât de ciudat era că Dodo mă considera femeie ! Nu înțelegea absolut nimic ! Sosirea lui îmi amintea strident și dureros că existam, că există o lume din care fac parte, care are regulile
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
studiilor și să am numai zece pe linie, „ca alte studente“, sau să stau pe lângă mama la bucătărie, să învăț să fac de mâncare pentru viitorii mei copii, eu preferam să-mi pierd timpul umblând pe coclauri, adunând crengi și cioturi de lemn, sau închisă în camera mea, scriind tot felul de prostii ori ciopârțind diverse stofe sustrase din șifonierul mamei (ah, nu mai ajungea la croitoreasă !) pentru a-mi face zdrențe pe care să le port pe stradă, în locul hainelor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
M-am uitat în ochii ei și am crezut că zăresc ceva omenesc în fundul lor, însă nu știam dacă era o chemare sinceră sau era doar vreun tertip al răului. Poate că eu eram ultima geamandură din lumea asta, ultimul ciot de lemn de care se agăța fata aceea pentru a se salva de cel ce o chinuia. Însă eu nu aveam puterea, știința de a o trage înapoi. Dar nici măcar impulsul de a o ajuta. În mintea mea de până
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
franțuzesc, cu gândul la marile lui realizări electorale. Nu, nu trebuie să fug de el, hotărăsc din nou în sinea mea. Azi nu-mi mai pare că suntem doi aventurieri, ci mai degrabă doi înecați care stau agățați de același ciot. Dacă aș fugi acum, e ca și cum aș fugi de mine. Nu am unde să fug. Trebuie să mă gândesc cu milă la noi trei, la mine, la el și la Jacqueline - niște suflete pierdute în lume, în căutare de plăceri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
exemplului, să distrugă o generație, țara. Cum ar fi arătat Danemarca fără relele ei? Cum ar fi arătat o Danemarcă numai de pastori? Nici nu ar fi existat. Thomas ținuse steagul sus, bățul se rupsese În mai multe rînduri, un ciot, s-ar fi putut crede după episodul Amsterdam. Nici vorbă de pedeapsă, chiar dacă aceasta, după spusele Rusoaicei - tot mai neînduplecată -, nu era departe. Thomas nu se speria; moartea, dacă știai cum să ți-o apropii, venea ca un prieten. Un
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Gospodarii, ce să priceapă întorsătura pe care erau pe cale de a o căpăta faptele. Băștinași. Îi durea în pălărie. Până și câinele al cărui sânge fusese cerut să fie făcut să țâșnească prin ochi, schelălăia lingușitor și dădea jalnic din ciotul de coadă. - Fîl-fîl! îndrăzni Căpetenia Străzii să pronunțe cu un glas mai hotărât, mai nisipos, hârjâit, prea uscat pentru o astfel de vreme. Și deodată, cu delicatețe, aproape cu pudoare, Doru Sinistratul se înălță aproape trei sferturi de metru de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ești, Suleo? - Eu, unchiașule. - Ai adus prințesele? - Le-am adus. Le-o fi și lor. Iepele băteau din picioare și se opinteau pe drumul alunecos. - Băgați-le-n țarc, pe aici, se mai auzi vocea celui de la groapă. Le sloboziră. Ciotul lunii se făcuse galben. Malurile căpătară umbre mărețe. Paraschiv se ridică în mână. Armăsarii turbaseră. Alergau în loc și se izbeau de lemnul gardului. Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe șolticu? Ai uitat că, pe vremea când omoram eu oameni, tu spuneai "uite, mamă, militarii"! Și asta cam așa era. Le închidea gura. După trei zile, când s-au potolit viscolele, au ieșit la drumul mare. Gazda avea un ciot de pușcă veche, cu țeava retezată, și o încărcătură de gloanțe. Au pândit într-o pădure săniile negustorilor. Când s-a mai zbicit zăpada și s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca dumneata... Procopie fluieră. - Ce vorbești? -Zău. Chiriașul își scoase ochelarii și îi șterse cu batista. - Acu să știi că mă duc de-adevăratelea... §i ieși afară. Cerul era cenușiu de tot. Numai spre răsărit atârna o fișie albă între cioturile salcâmilor arși, ca o americă spălată. O zgură murdară, luată de vânt, se așternuse în curtea lor. Locurile arse fumegau încă și peste toată mahalaua plutea un miros încins de cârpă. Înserarea tristă cuprinsese Cuțarida. Pompierii tot nu plecaseră. Loveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tînjind timid spre lumină, nu se rezolvă, iar sfîrșitul e o ruptură presimțită În degradarea peisajului, În distanțarea de lumina solară și răcirea atmosferei: „Parcă pe pînzele subțiri de păianjen ale atmosferei, o pojghiță a lunecat; În ogrăzi securile izbesc cioturile de lemn cu un regret vibrînd ca o vîslire de păsări. Am lăsat departe mărgelele galbene ale soarelui. Aici buruienile se rup cu un zgomot sec și cîmpul zbîrcindu-se pe nesimțite se pregătește pentru lungile luni de ger. [...] Frigul s-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
firavă, aplecată, cu mâna lui odihnindu-i-se pe umăr, părea un copil și așa avea să rămână până la sfârșit, căci nu va avea prilejul să îmbătrânească. Bunelu întinse mâna cealaltă, implorând, se și împiedică de vreo două ori de cioturi imaginare, dar o făcu atât de bine încât te întrebai dacă nu cumva lumea e mai înțesată de lucruri și de ființe decât se poate desluși cu privirea. Bunelu rămase pironit locului, ridicându-și mâinile în căutarea unui perete imaginar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în față trupul unui om de 80 de ani redus la scara unui trup de copil. Părea o ființă care se absorbise dinlăuntrul ei, retrăgîndu-și contururile, care își devorase substanța și care păstrase, ca demonstrație absurdă a unei supraviețuiri inutile, cioturile supraînălțate ale umerilor, gămălia capului și coastele lăbărțate, scăpate parcă din cheotorile toracelui. Spectacolul era atât de cumplit, încît în primele zece minute îmi venea să țip și să fug. Apoi, treptat, m-am liniștit. Femeia care stătea cu el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
imagine în Oglindă (își dă o palmă usturătoare) Aoleu Că s-ar putea să am nevoie în curând de o imagine de președinte, Un porc împuțit și roșcat ca mine Care și-a pierdut pielea prin lume Și al cărui ciot de picior a fost mereu roșu Mai înainte ca Lumea din cauza unei furtuni să trebuiască să intre în apă (bea și face gargară cu ce bea) Gustul nu mă mai are Numai amețeala. (bea și gargarisește) Dar pe latrină sunt
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
toate durerile Un om uns e un om curat Afară un om poticnit Ogorul meu a părăsit cocina porcilor Trebuie să fi dat înghețul cu cercul lui alb de brumă ca o mortăciune Și eu trebuie să rămân acasă până când ciotul meu de la picior devine vinețiu închis Pielea strigă după dogoare până când ajunge să ia foc Dar gerul îngeruit arde cu un cuțit care-i priceput la oameni. Era.. În vremea războiului rece erau toți egali Eram prieteni ai pădurii roșii
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
că pădurea e una în care păsările se sfiesc Nevasta mea era destul de tânără Și destul de poticnită la pântece Un brad aplecat Un vârf pentru cei dornici de un luminiș Și nici o singură creangă Muștele nu mai știau încotro La ciotul de la picior sau la cadavrul femeii O grămadă de muște cărnoase Și mereu țâncu născut mort Până la copilul mort Totul au lins bucuroase muștele La latrină Și ce rămâne după fătare (gâfâie încă o bucată de drum) ș-acu vine
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Ziua morții tale s-a dat la fund Tu ești tatăl Ești tatăl unui Nimic Puroiul țâșnește din ochii tăi Gălbenușul e putrezit Nevoia a obosit (strânși unul în altul rămân pe scenă) SEPP BOTDEJIGODIE: Acu' mi s-a înroșit ciotul piciorului Acu' zac în apa mea unturoasă Apropierea ia foc Apropierea care trebuie să știe de mine O apropiere care știe cum, unuia ca Sepp, să-i smulgă gaura curului O fantomă prezindențială smulge haleala oamenilor Haleală porcească de pe globul
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
sută de metri Care nu voia să devină un câine În pădure Pe pajiștea hrănită de numai În groapa cu nisip In război In femeia mea În toate viețile cu sânge străin Și mereu numai un câine a mușcat de ciotul meu de la picior Așa a trebuit să spun Că acum aici sunt și sunt acolo unde acum trebuia să fiu Și că oricine mă poate hăcui cu omul lui Dacă are voință să fie un om cu viața plină de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
unde suntem. EL: Suntem acasă. Și dacă d-voastră din ușurință părăsiți forma de adresare cu d-voastră, vă veți afla în absolut lipsita de importanță străinătate. (Vehiculul-EL șchioapătă trăgând după el lada cu rechuizite și se sprijină de un ciot tăiat, cu o vizibilă proastă dispoziție. Își înfige bastonul în fața LUI ca o declarație de război. Se schimbă în EA și îi împinge LUI în gulerul cămășii un șomoiog de iarbă. EL și EA abia dacă bagă în seamă ce
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
trebuie să auzim, muzica gonită, plângând încet în pădure. COMPOZITORUL: Of, oameni buni, asta a fost o sărbătoare, unul împotriva tuturor, fără ca măcar un singur sunet să sară în următorul lac cu bere. Și bine îi mai stă pe un ciot de copac imaginar cu pumnul înfipt în gâtlej. Pumnul se trage afară, se șterge pe ultimele, incredibil de roșii, buze și își încălzește pumnul între picioare. IMPRESARUL: Și ce a povestit acum limba voastră lucrurilor din afara limbii? Ce are vorbirea
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Șotroagă, Gheoguța, Ciocănel, Veneticu, Ghebosu, Șchiopu, Floșcanu, Buzatu, Mustăciosu, Vulpoi, Munteanu, Iepure, Iepuroaica, Chițâgoi, Gânsac, Broscoi, Olteanu, Acrișor, Băbuță, Bâzgoi, Bursuc, Cap de Cal, Cartofoi, Ceas rău, Chioru, Ciorsoi, Covrig, Fleașcă, Pârțoi, Piciu, Butelie, Tuluc, Țâganu, Turculea, Vrăghioi, Zdrea, Sugurel, Ciot, Mocanu, Lungu, Pruna, Boureanu și Belciug. După cum arată academicianul Iorgu Iordan, „toponimia poate fi socotită istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări și fapte mai mult sau mai puțin vechi sau mai
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
a întâmplat cu fostul deținut: Bineînțeles, avea din nou dreptate! Ce fel de viață mai e aia în cârje? Cum ar fi stat acum, spre exemplu, alături de ea cum și-ar fi ținut cârja? Și unde și-ar fi pus ciotul?... Păi, nici măcar scaunul n-ar fi putut să și-l care singur, ar fi trebuit să i-l ducă ea. Ce mai, să trăiești fără picior aia nu mai era viață. Viața-i dată pentru fericire 401. Oleg Kostoglotov, ca
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
razna, bucuria finală fiind doar cea a descoperirii. Bătrânul se mișcă greoi spre marginea băncii mutându-și cu multă precauție un picior ajutându- se cu ambele mâini și de abia atunci am observat că în locul piciorului drept avea un ciot de lemn fasonat dintr-o esență tare probabil de către el, terminat în partea de jos cu două rondele de cauciuc de la vreo anvelopă uzată de autocamion, bătute gospodărește în cuie. Îmi zise pe un ton gros, rar ca și cum mi-ar
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cineva chiar în preajmă. Privi mirat în direcția de unde venea vocea, apoi jur-împrejurul său. Nimeni și nimic. Să se ascundă cineva prin apropiere, nici pomeneală. Nu avea nici cine, nici unde. În jur totul era pustiu, nici măcar un bolovan, vreun ciot de lemn, o rădăcină de copac sau un buștean după care să se pitească. Și totuși vocea auzită părea reală, a unui om în vârstă, a unei persoane foarte binecunoscute. Numai că persoana respectivă murise cu mai mulți ani în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]