611 matches
-
în față trupul unui om de 80 de ani redus la scara unui trup de copil. Părea o ființă care se absorbise dinlăuntrul ei, retrăgîndu-și contururile, care își devorase substanța și care păstrase, ca demonstrație absurdă a unei supraviețuiri inutile, cioturile supraînălțate ale umerilor, gămălia capului și coastele lăbărțate, scăpate parcă din cheotorile toracelui. Spectacolul era atât de cumplit, încît în primele zece minute îmi venea să țip și să fug. Apoi, treptat, m-am liniștit. Femeia care stătea cu el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
urecheat pe fereastră și trăgîndu-l Îndată Înapoi, fiindcă un negrișor de vreo cincisprezece ani vira capul pe fereastră gata-gata să ajungă pînă la Susan și scuipa Înăuntrul Mercedesului un cocoloș de gumă de mestecat sau fiindcă un ciung Își băga ciotul la capătul căruia atîrnau biletele de loterie și Îi asigura că a doua zi aveau să fie milionari. Lui Susan i se făcu milă de un bărbat care se ciocnise cu automobilul din față: „Vai! PÎnă o să-și desprindă mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care o acționa. Făcu o poză, apoi alta. Aparatul de fotografiat exploda ca o bombă. — Timp și Mișcare, spuse Len pe un ton autoritar. Pariez că ei sînt Timpul. Atenție, vin Încoace! Se apropie din nou de blat, luă un ciot de ceară și un fitil, și Începu să le pună Împreună cu un aer de hărnicie și concentrare extraordinare. Fetele de la bancul de lucru tăcură și-și continuară activitatea, la fel de agile ca Înainte. Dar cînd Îl văzură pe fotograf venind Înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ta? Domnule Fraser, omul dumneavoastră poate că-i face și-o poză. Fraser se uită În jur destul de aiurit, iar fotograful făcu doi pași Înainte. Se Învîrti ducînd aparatul din nou la ochi, Încadrînd poza, În timp ce Duncan ridică unul dintre cioturile de ceară fără chef și Începu să-i explice lui Fraser despre fitile, despre suporturile metalice și cupele anti-inflamante. O făcea prost. CÎnd blițul se declanșă, clipi și pierdu șirul celor spuse. În tot acest timp, Fraser dădea din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vă punem un bandaj de compresie. — Un ce? — Să Împiedice sîngerarea. — SÎngerez? SÎngerez? — Probabil că da, prietene, spuse Mickey Îndîrjită. Rupse ultima cusutură a pijamalei și aduse raza lanternei pe coapsa goală a bărbatului. Carnea se termina puțin deasupra genunchiului. Ciotul era rozaliu și neted, aproape strălucitor... — Stai, spuse Kay punîndu-și mîna pe brațul lui Mickey. Bărbatul respiră adînc. Se puse pe rîs, apoi tuși din nou. — Să mă ia dracu’, zise el. Dac-o să găsiți vreun picior la capul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i spunea tatălui să nu mai vină. Odată dăduse la o parte așternutul, sărise din patul etajat, se așezase la masă și, pe o noapte ca de smoală, Începuse să-i scrie o scrisoare lui Viv. Scrisese febril cu un ciot de creion, pe o hîrtie ruptă de la sfîrșitul unei cărți Împrumutate de la bibliotecă; și, a doua zi, cînd se uitase la ceea ce făcuse, i se păruse că era opera unui nebun, căci rîndurile se intersectau, iar ideile și expresiile reveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-l poate privi în ochi. O dată, din impuls copilăresc, i-a furat monedele și a fugit. I s-a părut amuzant pe atunci. Acum, însă, încearcă să se eschiveze și nu-și ridică privirile din pământ și de la perechea de cioturi grotești, lăsate acuzator la vederea lumii. Îmi amintesc cum mi-ai furat vasul și mi-ai strigat să fug după tine, ca să mi-l iau înapoi. Pran vrea să spună ceva. — Cum am mai râs atunci, continuă cerșetorul. Pran încuviințează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
răspunsul, probabil nu are nimic de mâncare. Și atunci, cum să fac să găsesc ceva de mâncare? întreabă el. Cerșetorul râde atât de tare, încât trecătorii se întorc să-l privească. Se lovește cu palmele de coapse și bate cu cioturile în țărână. — Îi e foame! strigă. Ăstuia îi e foame! Trecătorii râd sau zâmbesc, doar. Când se întoarce unchiul... începe Pran, dar cerșetorul râde și mai tare. Ce să fac? îl întreabă Pran direct. După ce se oprește din râs, cerșetorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
brațele lor viguroase, uneori dorința se retrage cu coada între picioare, respingerea își sărbătorește victoria, înfierbântată și excitată, alteori respingerea este înfrântă, dorința pare încă fierbinte, dar nu, s-a stins deja, cât este de dificil să aprinzi focul cu cioturi umede, așa că în urma tuturor eforturilor nu rămâne decât un miros greu, al unei intenții bune ce s-a sfârșit prost. Așa stăteam întinși, nemișcați în patul meu îngust pentru copii, brațele lui de băiat caută comori în trupul meu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul care sparse tăcerea fu papagalul. — Ce-i de făcut? - întrebă el gânditor. — Nu știu - murmură absent Ximachi vistiernicul. Cu riscul de a-mi pierde ciotul de limbă pe care-l mai am, simt nevoia să sugerez că stăpânul nostru s-a cam țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi înjumătățiți: nici o piatră prețioasă, nici un ban de aur. Clipa de acum e la fel: iată o cupă în care vin nu mai este, iată o coapsă tot mai rece, iată o fereastră pe care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă nu voiam, nu ieșeam la lumină. Atunci. Din acum, de aici, privesc din calidor. Îmi spun că aș vrea și eu să-mi pot spune: «Uite: aici m-am născut» - și să arăt ceva aflat Încă În picioare: un ciot de zid, un ciob de horn, dezafumat de timp și micșorat - și nu doar pământul: neted, șters bine-bine. Nu doar pământul, cu un gest rotunjit de nehotărâre și care ar voi să zică: «Pe-aici, pe undeva...» Dacă acum, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
celălalt picior! Așa am știut că-i Ilie al lui Calistru, un flăcău slab de minte, scutit. Am căutat o piatră, să-i dau cu piatra-n cap, dar de unde piatră În pădure și pe-ntuneric? Iau din foc un ciot cu jăratic, mă năpustesc... N-am mai pus geană pe geană până la ziuă, am rămas lângă foc. Mama a tremurat fără oprire. Primprejur glasuri de babe chicoteau, râdeau. Mama: - Fă-te că n-auzi! Așa am făcut. După ce m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pus el mâna, azi-noap’... Mama Îmi Împușcă o palmă: - De la cine-ai Învățat și porcăria asta? Tot de la stricata de Duda? Nu de la Duda și de ce: porcărie? Și de ce tot pe mine mă bate?, doar am apărat-o, azi-noap’, cu ciotul aprins și cu piatra de n-o găseam și cu furculița pe care Încă n-o căutam! Botos, merg În urma mamei, pe cărarea dintre miriști. Încep să Înțeleg: Gligor o jefuia pe Duda, În tufiș; Îi ridicase rochia și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
hala piaței mari. Emoționat sau beat, sau poate ambele, le-am mulțumit divinităților care mă abandonaseră mai devreme În ziua aceea. Măcar nu trebuia să discut probleme financiare cu proprietăreasa mea. În final, după a cincea sau a șaptea Încercare, ciotul diform din mână se transformă Într-o cheie inteligentă, cu care am reușit să deschid ușa. Plăcuța cu numele meu se dădu În lături cu un scârțâit care-mi amintea de gramofonul Dorei (atârna Într-un singur șurub). Închizând ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aștept până ne Întâlneam la Apollo, ar fi durat ceva. Colega mea avea capul Îmbrobodit, iar mâinile i se odihneau pe roțile de cauciuc. Pătura care acoperea de obicei ce-i mai rămăsese din picioare, alunecase și acum dezvelea două cioturi palide. — Luni nu spectacol. — Bună seara și ție, Else. M-am holbat la picioarele ei amputate cu o fascinație reținută. Picioarele se terminau chiar deaspura genunchilor și prezentau cusături În zig-zag, care mă făceau să mă gândesc, fără nici o legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
M-am holbat la picioarele ei amputate cu o fascinație reținută. Picioarele se terminau chiar deaspura genunchilor și prezentau cusături În zig-zag, care mă făceau să mă gândesc, fără nici o legătură, la șunca de Crăciun. Mă Întrebam În gând dacă cioturile erau de aceeași lungime. Și dacă asta conta În vreun fel. Else, prefăcându-se că n-a auzit nimic, dădu din cap Înspre scări. Profitând de faptul că mă uit În altă parte, Își aranjă pătura. — Lech și Thaddeus, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dăduse drumul. Încă nu vedea nimic. Îndepărtă de pe vizorul căștii, palma care căzu cu greutate pe punte, zvârcolindu-se, separată de brațul animalului. Pereții interiori ai habitatului erau stropiți cu sânge. Un tentacul se mai mișca, celălalt arăta ca un ciot zdrențuit. Amândouă brațele se retrăseseră, alunecând prin trapă. Norman alergă la hublou: calmarul se Îndepărta cu iuțeală, strălucirea-i verde pierzându-se În depărtare. Reușise! Îl Învinsese! Reușise. DH-8 — Câte ai adus? Întrebă Harry, cântărind un harpon În mâini. — Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
bine, Daniel? Dacă n-o să suporți, nu ne silește nimeni să mai venim". Am strâns mâinile pe vâsle, hotărît: "Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu". După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
contactul cu marea avea să mă spele, în sfârșit, de el. Am pornit, deci, pe cărarea care făcea un mic ocol până la niște trepte măcinate de timp și după ce am străbătut o mică râpă salbăticită și o văioagă presărată de cioturi negre, ca de oase carbonizate în lumină, m-am pomenit pe o mică plajă, mușcată de valuri și plină de pietre, situată chiar în dreptul azilului. Nu era încă vremea pentru baie. M-am descălțat, mi-am răcorit picioarele trudite de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bufnitură în spate. Gata, s-a terminat, mi-am zis. Și mă miram că nu se făcea noapte în creierul meu. A trecut ceva timp până să înțeleg că, de fapt, căzuse pușca pe care o sprijinisem lângă mine de ciotul unei sălcii. Poate ar fi trebuit atunci să izbucnesc în râs. Vânătorul eram tot eu! Tot eu vânătorul și tot eu vânatul. N-am râs. În schimb, am azvârlit pușca în mlaștină. Degeaba mă înverșunasem. 38 (Din caietul de vise
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Copii și nepoți eram vreo zece inși. Bunicul n-are o mână, i-a explodat în tinerețe o grenadă în palmă și i-a cam retezat-o de la cot. Are o proteză în loc. Câteodată și-o dă jos și lasă ciotul să mai respire. Iris își lovește la un moment dat privirea de mâna lui și-și dă seama că ceva nu e cum trebuie. Vedem și noi, ceilalți, unde se uită. Își face curaj și se apropie de el, îl
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de prost, erau momente în care omul trebuia să privească lucrurile în față și să pună binele lui personal mai presus de orice. Dacă va continua mult s-o facă pe vânzătorul ambulant, picioarele i se vor transforma în niște cioturi însângerate. Ignatius se așeză cu greu pe scările laterale ale catedralei. Greutatea sporită din ultimul timp și balonarea cauzată de valva care nu funcționa cum trebuie făcea incomodă orice poziție în afară de statul culcat sau în picioare. Scoțându-și cizmele, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
el visa ochii aceia stinși de pîlpîirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]