KorAP: Find »[drukola/base=citadelă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...34 >

838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

de pe trupuri și schimbându-se cu ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Țiuitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă subțire stătea suspendată pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile culisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau tensionați de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
privindu-l buimac pe Katsuie. — N-am nici un răspuns de dat! Nici un răspuns! Spune-i lui Hideyoshi doar că ne vom întâlni când va voi întâmplarea. Cu această remarcă de despărțire, Katsuie se întoarse și porni pe coridorul îngust, spre citadela interioară. Kumohachi o luă și el pe coridor. Cu o mână proptită în șold, se întoarse spre silueta lui Katsuie, care se îndepărta. Chicotind în sinea lui, porni în sfârșit spre poarta castelului. Celebrarea numirii lui Samboshi ca moștenitor luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
închise în apartamentele lor. Cea mai mare, Chacha, avea cincisprezece ani, sora ei mijlocie unsprezece, iar cea mai mică, abia nouă. Pentru aceste fete, până și frunzele care cădeau erau o pricină de uimire, iar râsetele lor răsunau prin coridoarele citadelei. Katsuie era atras de vocile lor în apartamentele femeilor, unde spera să uite de grijile nenumărate printre râsetele lor vesele, dar de fiecare dată când apărea, fetele se întunecau la față și nu mai râdeau, nici nu mai zâmbeau. Până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
replică tăios Katsuie. Când i se amintea despre durata de timp în care zăpada acoperea provincia Echizen, inima i se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în citadelă la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a intra în citadela principală, îi spuse unuia dintre paji: — Spune-le lui Gozaemon și Gohei să vină neîntârziat în camera mea. Amândoi erau vasali importanți ai clanului Shibata și bătrâni pe ale căror sfaturi se bizuia Katsuie. — Ai trimis un mesager la Maeda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Hideyoshi în propria lui apărare? Și el avea câteva nemulțumiri: promisiunea neîndeplinită de a-l muta pe Samboshi la Azuchi și slujba memorială pentru Nobunaga, la care Nobutaka și Katsuie nu veniseră. Întâlnirea dintre Hideyoshi și soli avu loc în citadela principală, parțial reconstruită. Înainte de începerea negocierilor, se servi o masă și ceai. Era prima oară când se întâlneau Hideyoshi și Inuchiyo, după moartea lui Nobunaga. — Inuchiyo, câți ani ai tu acum? îl întrebă Hideyoshi. — Împlinesc patruzeci și cinci în curând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și a-și lua rămas bun de la el. Lângă intrarea principală așteptau câțiva slujitori și cai, iar solii își spuseră că probabil Hideyoshi primea vizitatori. Dar, de fapt, Hideyoshi însuși era cel are pleca. Ieși chiar în acel moment din citadela exterioară. — Mă bucur că ați venit, le spuse el. Ei, haideți înăuntru. Răsucindu-se pe călcâie, Hideyoshi își conduse oaspeții într-o cameră. — Bine-am mai râs aseară. Mulțumită vouă, în dimineața asta am dormit până târziu. Și, neîndoielnic, arăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
inima lui Hideyoshi - întrezărise viitorul încă dinainte de a fi plecat din Kitanosho. Dacă Inuchiyo putea fi numit un rebel, era unul agreabil. Hideyoshi se ridică. — Tocmai mă pregăteam să plec și eu. Mergem împreună până în orașul castelului. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu l-am văzut pe Seniorul Katsutoyo, remarcă Hideyoshi. A și plecat? Încă nu se simte bine, răspunse Fuwa. L-am lăsat la locuința lui. Se urcară în șei și călăriră până la intersecția din orașul castelului. — Unde te duci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
soarelui scânteiară pe zăpada ninsă recent peste copacii abia sădiți în curtea castelului renovat. Aroma turtelor cu orez de Anul Nou plutea prin incintă, iar sunetul tobelor reverberă pe coridoare timp de peste o jumătate de zi. Dar, la amiază, din citadela principală răsună un anunț: — Seniorul Hideyoshi pleacă la Himeji! Hideyoshi ajunse la Himeji cam pe la miezul nopții, după ziua de Anul Nou. Întâmpinat de flăcările focurilor de tabără, intră grăbit în castel. Cea mai mare bucurie, însă, nu era a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
individului cât și într-al întregii țări,frontiera dintre ascensiune și prăbușire este întotdeauna o prinsoare mizată pe viață și pe moarte - viața în mijlocul morții, moartea în toiul vieții. Hideyoshi, însă, nu se întorsese ca să se odihnească. De cum intră în citadela principală și chiar înainte de a se schimba din hainele de călătorie, se întâlni cu oficialitățile de la castel. Ascultă atent raportul despre evenimentele ulterioare din apus și situația de pe diversele lui moșii. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului - miezul nopții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
urările de Anul Nou părea să nu se mai sfârșească. Hideyoshi îi salută pe toți, oferindu-i fiecăruia câte o ceașcă de sake. În continuare, vizitatorii treceau pe lungă nenumărate grupuri de alți oaspeți, cu chipuri luminoase și vesele. Străbătând citadela principală și pe cea de la apus, se observa că toate încăperile erau pline cu musafiri - ici, un grup recita versuri de teatru Nô, colo, în alt grup, se declamau poezii. Chiar și după-amiază, alți și alți oameni dornici să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Muntele Nakao. Seniorul și vasalul ieșiră prin palisadă și urcară spre piscul Muntelui Yukiichi. Aranjamentul de oameni și cai, porțile palisadei și cazărmile deveneau tot mai strânse și mai controlate, pe măsură ce se apropiau de vârf. În sfârșit, apăru la vedere citadela principală, care arăta ca un castel, și putură observa nenumărate îngrădituri cu perdele răspândite pe culme. — Spune-i fratelui meu că am venit. În timp ce Yasumasa vorbea cu santinela, unul dintre servitorii lui Genba se apropie în fugă. Teamă mi-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mi-e că Seniorul Genba nu e aici, stăpâne. — S-a dus la Muntele Nakao? — Nu, e acolo. Privind în direcția indicată de servitor, Yasumasa își văzu fratele, pe Genba, așezat împreună cu cinci, șase războinici și paji pe iarba din spatele citadelei principale. Nu se distingea bine ce făceau. Când se apropie, Yasumasa observă că Genba îl pusese pe unul dintre paj să țină o oglindă, în timp ce altul ținea un lighenaș. Se bărbierea acolo, sub cerul albastru, de parcă altă grijă n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
înconjurată de câteva palisade. De fiecare dată când Genba se apropia de câte o poartă, nu făcea decât să-și spună numele și să treacă, privind gărzile de sus, din șa. Dar, tocmai când se pregătea să intre pe poarta citadelei principale, comandantul gărzii strigă pe neașteptate, provocator: — Stai! Unde mergi? Genba se întoarse, privindu-l lung: — A, tu erai, Menju? Am venit la unchiul meu. E în comandamentul lui, sau la cartierul general al statului major? Menju se încruntă, veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
seama că Nomura era sincer și deschise poarta, după care îl conduse la comandamentul lui Hayato. Era o tabără de război și nu exista nici o diferență între măsurile de securitate, ziua sau noaptea. Locul unde fu condus Nomura se numea citadela principală, dar de fapt nu era decât o colibă, iar locuința lui Hayato era doar cu puțin mai mult decât un gard lat. Hayato intră și se așeză grăbit. — Ce ai de spus? întrebă el, privind direct spre Nomura. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vorbiră în același timp, ca doi prieteni vechi ce erau: — Ei, ia te uită! — Inuchiyo! Ce te-a apucat? îl întrebă Hideyoshi. — Absolut nimic, râse Inuchiyo. Intră și ia loc. Însoțit de fiul său, Inuchiyo îl conduse pe Hideyoshi spre citadela principală. Evitând anume intrarea oficială, deschiseră poarta dinspre zona grădinii și își îndrumară oaspetele direct spre apartamentele interioare, oprindu-se din drum pentru a privi irișii violeți și azaleele albe care creșteau în grădină. Era același tratament care i-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
decât Nene a mea,” își spuse Hideyoshi. În timpul acelui scurt interludiu de meditație, însă, soția lui Inuchiyo terminase de pregătit două sau trei feluri. Îl conduse afară din bucătărie, ducând ea însăși tava. În regiunea deluroasă care se întindea spre citadela de la apus, se înălța un mic pavilion într-un desiș de brazi. Slujutorii întinseră un covor pe iarba de alturi și puseră două tăvi cu mâncare și carafe de sake. — Nu pot măcar să te servesc cu ceva mai bun, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ieșeau și intrau în castel. Poate că se pusese în mișcare o acțiune pentru cruțarea vieții lui Katsuie, sau generalii erau soli de capitulare. Asemenea zvonuri se tot răspândeau, însă atmosfera din castel nu părea să confirme teoriile. În timpul serii, citadela principală - care fusese neagră precum cerneala - fu luminată vesel cu lampioane. Îngrăditura de la miazănoapte și citadela din apus erau luminate și ele. Lămpi strălucitoare ardeau la anumite intervale chiar și în fort, unde soldații stăteau de veghe disperați, așteptând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui Katsuie, sau generalii erau soli de capitulare. Asemenea zvonuri se tot răspândeau, însă atmosfera din castel nu părea să confirme teoriile. În timpul serii, citadela principală - care fusese neagră precum cerneala - fu luminată vesel cu lampioane. Îngrăditura de la miazănoapte și citadela din apus erau luminate și ele. Lămpi strălucitoare ardeau la anumite intervale chiar și în fort, unde soldații stăteau de veghe disperați, așteptând să înceapă lupta. Trupele atacatoare se întrebau ce se întâmpla. Dar misterul fu rezolvat curând. Acum, pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
sfârșea. Războinicii își legară repede la loc curelele de piele ale armurilor, își luară armele și începură să se disperseze la posturile finale, posturile unde aveau să moară. Katsuie, soția lui și cei câțiva membri ai clanului trecură împreună în interiorul citadelei principale. Oichi ceru să i se aducă un mic birou și începu să macine cerneala pentru poemul ei de moarte. Katsuie lăsă și el o poezie. Deși noaptea era aceeași peste tot, nu era aceeași și pentru toți. Zorii se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
soldații din castel dăduseră foc podului de la poarta din față. Flăcările săreau spre turnul de deasupra porții și se răspândeau către zona cazărmilor. Apărătorii opuneau o rezistență mai furioasă decât prevăzuseră atacanții. La amiază, castelul exterior căzu. Atacatorii năvăliră în citadela principală, pe toate porțile. Katsuie și vasalii săi superiori se retrăseseră în fort pentru a rezista pe ultimul bastion. Puternica fortăreață era o clădire cu opt etaje, uși de fier și coloane de piatră. După două ore de lupte în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
să construiască o clădire mică, dar rămase uluit de grandoarea proiectului. Când Osaka fusese cartierul general al călugărilor-războinici din Honganji, fortăreața acestora ocupase o întindere de o mie de metri pătrați. Conform planului lui Hideyoshi, aceasta acea să devină fundația citadelei principale. Fusese luată în considerare și topografia zonei - râuri, munți și litoral. Se ținuse seamă de avantajele și dezavantajele acestora, iar dificultățile comparative ale atacului, apărării și altor probleme logistice fuseseră gândite temeinic. Citadela principală, precum și cea de-a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Hideyoshi, aceasta acea să devină fundația citadelei principale. Fusese luată în considerare și topografia zonei - râuri, munți și litoral. Se ținuse seamă de avantajele și dezavantajele acestora, iar dificultățile comparative ale atacului, apărării și altor probleme logistice fuseseră gândite temeinic. Citadela principală, precum și cea de-a doua și a treia, erau înconjurate toate cu ziduri de pământ. Circuitul zidurilor exterioare avea peste șase leghe lungime. Cea mai înaltă clădire din interiorul zidurilor era un fort cu patru etaje, care avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că a trebuit să mă resemnez cu pierderea oamenilor mei. Am atacat castelul principal al lui Katsuie în a doua jumătate a Orei Tigruluiși, până la Ora Calului, am cucerit citadela. Când dictase cuvintele „soarta Japoniei”, ochii i se învăpăiasră întocmai la fel ca în momentul căderii castelului. În continuare, scrisoarea luă o întorsătură care avea să atragă atenția clanului Mori asupra cuvintelor. — Ar fi inutil să ne mobilizăm trupele dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
apară dughenele improvizate ale negustorilor. Privind spre mare, la portul Sakai și gura râului Yasuji, se vedeau sute de corăbii aducând pietre, cu pânzele umflate aproape atingându-li-se între ele. Hideyoshi stătea pe locul unde avea să fie construită citadela principală și, întorcând capul spre uscat, văzu miile de muncitori și meșteșugari din toate breslele. Oamenii aceia lucrau zi și noapte în schimburi, pentru ca munca să nu înceteze nici un moment. Erau recrutați lucrători din toate clanurile; când un senior neglija

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]