521 matches
-
boierului a cărui gospodărie are la bază munca clăcașilor. Toate proiectele de modernizare a căilor și a mijloacelor noastre de comunicație, ca și devizele unor lucrări, întocmite de N. Suțu, sau aprobate de el, indicau printre mijloacele de realizare munca clăcașilor și nu munca omului liber, eliberat de relațiile feudale, de a cărei superioritate nu se îndoia, ba chiar o mărturisea. În felul acesta N. Suțu s-a împotmolit și el în contradicția dintre scopul care depășea posibilitățile de înfăptuire pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Cazul nu este întâmplător și se pare că a fost în această perioadă destul de frecvent, din moment ce întâlnim, într-un ofis domnesc din noiembrie 1851, ordinul „de a nu mai trimite copii la lucru, fiindcă nu vor fi primiți...”. În afară de munca clăcașilor, la instalarea liniilor telegrafice se întâlnește și o muncă plătită, sau „năimită”. În corespondența oficială, se vorbește adesea „de plata lucrului”, în legătură cu așa-numiții „salahori” sau, cum li se mai spunea pe atunci în Moldova, „muncitori”. Plata lor însă era
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
boieresc, ruptașii, de dare, iar patentarul, de plata patentei sale. După cum se vede, erau necesare unele schimbări, care depășeau limitele relațiilor încă feudale. Guvernul ar fi trebuit să consimtă ca lucrătorii indispensabili acestei instituții să nu fie supuși la obligațiunile clăcașilor. Or, tocmai această firavă breșă, ca și cele 120 de prăjini, au constituit motivele pentru care proprietarii au refuzat să acorde ceea ce Sfatul Administrativ hotărâse. Marii proprietari au refuzat de la început orice concesie în această materie. În 1857 se discuta
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
determinant l-au avut interesele de ordin comercial ale păturilor sociale interesate activ în schimbul de mărfuri. Contribuția lor bănească la efectuarea lucrărilor a fost hotărâtoare. Activitatea practică, precum și finanțarea lucrărilor au aparținut moldovenilor. Sarcina cea mai grea a revenit însă clăcașilor, care au depus o muncă uriașă, neplătită. SCSI, Iași, VIII, nr. 2/1957, pp. 279-305. I.5. INDUSTRIA ÎN MOLDOVA ÎNTRE ANII 1848 ȘI 1864 De dezvoltarea industriei depindea, în mare măsură, propășirea întregii economii moldovenești. Producția agricolă putea spori
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
depus o muncă uriașă, neplătită. SCSI, Iași, VIII, nr. 2/1957, pp. 279-305. I.5. INDUSTRIA ÎN MOLDOVA ÎNTRE ANII 1848 ȘI 1864 De dezvoltarea industriei depindea, în mare măsură, propășirea întregii economii moldovenești. Producția agricolă putea spori o dată cu eliberarea clăcașilor și prin folosirea unor unelte de producție corespunzătoare nivelului tehnicii europene. Pe de altă parte, obținerea unor profituri mai mari, urmărită cu atâta sete de marii proprietari, era posibilă, printre altele, și prin crearea unei industrii mecanice de prelucrare a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
proprietate boierească sau mănăstirească, atunci mai mulți țărani asociați se învoiau cu proprietarul lui, plătindu-i bani sau dijmă (o vadră din zece). Adeseori moșierul folosea pentru exploatarea păcurii țărani dependenți, dar relațiile ce se stabileau între cel dintâi și clăcașii nu se bazau pe boieresc, ci pe „tocimală”, deoarece gropașii erau specialiști, iar munca lor cerea continuitate. De aceea, în această ramură industrială, pe lângă rămășițe ale muncii de tip feudal, se întâlnesc și relații de muncă de tip capitalist. Sunt
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
menționează gropi boierești, adică gropi pe care le exploatau înșiși moșierii. Cine lucra în aceste gropi ? Deși munca în acest domeniu nu e compatibilă cu sistemul de lucru servil, totuși nu-i posibil ca moșierii să nu fi folosit munca clăcașilor, printr-o învoială specială, definită astfel de Regulamentul Organic la art. 20, aliniatul e din cap. III, secția a VII-a: „Lucrul la băi, la groapele de piatră și cărături de cherestele în munți nu se va putea face decât
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
statistica din 1860-1862 acele ateliere nu sunt menționate. Procesul de acumulare primitivă a capitalului, care s-a desfășurat într-un ritm mai rapid în perioada regulamentară față de epoca precedentă, a provocat accelerarea acumulărilor de avuții, ca urmare a înăspririi exploatării clăcașilor, a sărăcirii unei mari mase de oameni. În aceeași măsură în care sporește acumularea unor mari sume de bani în mâna claselor posedante, crește și luxul, acest însoțitor al avuției. Este și firesc ca numărul meșteșugarilor artiști, lucrători în aur
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
fost evaziunea fiscală, concluzia că numărul atelierelor ce se plasează în mica producție este preponderent, cum rezultă și din acea statistică, este îndreptățită. Meșteșugurile în mediul sătesc. Meșteșugarii din sate erau legați prin lege de starea și obligațiile de țărani, clăcași sau liberi, statul tratându-i ca țărani și neacordându-le patente, ca atare ei nu apar în statisticile vremii. Rareori în catagrafii, în dreptul numelor se adaugă și îndeletnicirea de meșteșugar. Din această cauză prezentarea meșteșugarilor la sate se întemeiază pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în această ramură a industriei meșteșugărești, forma predominantă de producție era mica producție. Cu excepția unor mici zone din regiunea de munte, unde ocupația principală a locuitorilor era meșteșugul în lemn, în restul mediului sătesc meșteșugarul era înainte de toate un țăran clăcaș agricultor. El profesa meseria de lemnar numai după ce achita obligațiile și datoriile față de proprietar sau după ce termina muncile agricole la propriul său pământ. Ion Ionescu de la Brad scria în 1866 că „rotarii se ocupă numai cu facerea roatelor și a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a cărămizilor era atelierul cu 1-3 sau chiar mai mulți lucrători vremelnici. În 1861 funcționa la Negrești (Vaslui) o cărămidărie cu șase lucrători angajați, producând 50.000 cărămizi pe an. Cărămidarii din sate, care erau în marea lor majoritate țărani clăcași, profesau acest meșteșug în timpul liber. Ei se angajau dintr-un loc în altul, pe la târguri și pe la moșiile boierești, cum se arată într-un document. În ceea ce privește olăriile, ele erau mai numeroase în regiunile bogate în argilă. În Moldova existau în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
străini, erau plătiți), sunt înființate, cu o singură excepție (manufactura de la Vitejeni fondată de un negustor), de către domnitor (manufactura de la Chiperești) și de către mari boieri, care au monopolul producției în ramura în care au fondat întreprinderea și care folosesc munca clăcașilor. Neputând rezista concurenței străine și a meșteșugarilor din interiorul țării, ele au eșuat. Manufacturile înființate la începutul secolului al XIX-lea, până la intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, ca, de pildă, sticlăria logofetesei Măriuța Ghica de la Comănești, care funcționa în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mari, „vaste și luminoase”. M. Kogălniceanu arăta că a cheltuit pentru construcția fabricii peste 20.000 galbeni, adăugând că „să nu se uite că el atunci era arendașul moșiei Târgul Neamț și Oglinzi și că avea la dispoziție 100 de clăcași, epistați, care, boi etc.; aceste clădiri astăzi (adică în 1874) chiar cu greu s-ar putea face cu cifra cheltuită”. Inițial, forța motrică a fabricii era apa, colectată la confluența nurilor Ozana și Neamț. „Diferitele mașini - spunea G. Apostoleanu - sînt
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din mediul sătesc. Prin Regulamentul Organic, ca și prin așezământul din 1851, țăranilor li s-a confirmat dreptul de a practica meșteșugul, dar numai ca o îndeletnicire complementară agriculturii. Meșteșugarii din sate au fost siliți să rămână, înainte de toate, agricultori, clăcași legați de îndatoriri feudale față de stăpânul moșiei. În art. 32, anexa lit. Z din Regulamentul Organic, se spune că birnicii „au dreptul, după obiceiul pămîntului, de a-și întrebuința meseriile ce uneltesc a butnăriei, a cărăriei, a rotăriei, a morăriei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
regiunea de munte, autorii așezământului au prevăzut că „pentru cheresteaua care locuitorii vor voi să lucreze feresteile sau a tăia pentru catarguri, grinzi și alte lemnari de negoț, să aibă a se învoi cu proprietarul”. Subordonarea față de proprietar a țăranului clăcaș meșteșugar, întărită prin legiuiri, este una dintre cauzele principale ale menținerii în mediul sătesc a meșteșugului de tip feudal. Proprietarul moșiei are posibilitatea să escamoteze stabilirea unor relații bănești de liberă învoială cu meșteșugarii, folosind munca acestora în schimbul obligațiilor de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ale acelor moșii sunt menționați, de exemplu, „rotarii boierești”. Totuși, un rol important în lucrările meșteșugărești pe domeniile boierești au continuat să-l aibă țiganii, chiar după eliberarea lor, când mulți dintre ei au rămas pe loc ca argați sau clăcași. Pe domeniile Bașotă existau în 1847 - 81 familii de țigani, dintre care 14 fierari, 1 lăcătuș, 2 căldărari, pietrari, stoleri etc. La 1 ianuarie 1855, numărul lor era de 107 familii dintre care 20 fierari, 7 pietrari, căldărari etc.. Se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
lor rămânând oarecum îngrădită, după cum am văzut, prin unele prevederi perimate, dar neînsemnate ale regimului de breaslă. La unele ateliere ale cooperației capitaliste simple (cărămidăriile, de pildă) și la manufacturile-zalhanale, întreprinderi care funcționau vremelnic, unii lucrători se recrutau dintre țăranii clăcași, deci nu erau liberi juridicește. Ei se angajau în timpul lor disponibil, după împlinirea obligațiilor față de stăpâni. Această din urmă stare de lucruri o întâlnim îndeosebi la întreprinderile înființate pe moșiile proprietarilor funciari. Într-o situație deosebită se aflau minele, unele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
total de agricultură, de vreme ce Cămara ocnelor avea obligația să dea în folosință fiecăruia dintre ei un pogon de pământ. Într-o măsură mult mai mare erau legați de agricultură lucrătorii de la exploatările de țiței, care, în majoritate covârșitoare, erau țărani clăcași sau liberi. Cât privește lucrătorii salariați din atelierele meșteșugărești, îndeosebi cei din atelierele orășenești de cooperație capitalistă simplă, este neîndoielnic că majoritatea lor era ruptă total de agricultură. Deși orașele și târgurile aveau moșii și izlazuri (în proprietate sau în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
20 de zile dintr-o lună și despre care documentele nu ne îngăduie să precizăm dacă lucrul la zalhana era pentru ei o îndeletnicire principală sau complementară. Exceptând zalhanalele, unde este foarte probabil să se fi folosit parțial și munca clăcașilor, îndeosebi atunci când proprietarul întreprinderii era și proprietarul sau arendașul moșiei, în industria moldovenească între anii 1848-1864 se generalizaseră relațiile de producție capitaliste. Despărțirea totală a lucrătorilor de mijloacele de producție, un proces anevoios și îndelungat, se înfăptuia în măsura în care progresa industria
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
fiind plătit cu 10 parale drobul ceea ce, evident, însemna puțin dacă avem în vedere că o kilă de grâu costa între 70 și 140 lei. Se aprecia că, în 1852, un șavgău avea un venit anual mai mic decât un clăcaș. Un clăcaș cu doi boi câștiga anual aproximativ 846 lei pe când un șavgău 554 lei. Salarizarea lucrătorilor din industria de prelucrare nu era cu mult superioară celei a minerilor de la salină. În 1852, la velnița de la Scorțești lucrătorii erau plătiți
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cu 10 parale drobul ceea ce, evident, însemna puțin dacă avem în vedere că o kilă de grâu costa între 70 și 140 lei. Se aprecia că, în 1852, un șavgău avea un venit anual mai mic decât un clăcaș. Un clăcaș cu doi boi câștiga anual aproximativ 846 lei pe când un șavgău 554 lei. Salarizarea lucrătorilor din industria de prelucrare nu era cu mult superioară celei a minerilor de la salină. În 1852, la velnița de la Scorțești lucrătorii erau plătiți cu 1-1
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
261 de birnici din sate, 57 din alte târguri și 29 de peste graniță. Și exemplele ar putea fi sporite prin cercetarea imigrărilor în toate orașele. Socotim însă că informațiile de mai sus sunt suficiente pentru a demonstra că imigrarea țăranilor clăcași în orașe era, în acea epocă, un fenomen social răspândit și caracteristic pentru dezvoltarea orașelor în condițiile destrămării feudalismului. Cauzele strămutării țăranilor în orașe sunt peste tot aceleași: tendința de desprindere din cadrul relațiilor și al obligațiilor feudale, împilările, abuzurile arendașilor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de țărani, „codașii”, vedeau în strămutarea în orașe principala cale de ieșire de sub jugul clăcii și al numeroaselor datorii și obligații, cale pe care în cazuri extreme nu ezitau să apuce. De cele mai multe ori, o dată strămutați în orașele zise libere, clăcașii deveneau „liberi de clacă”, dar situația lor nu se îmbunătățea potrivit năzuințelor lor. Numai puțini dintre ei ajungeau meșteșugari și negustori și mai puțini proprietari sau posesori de ateliere și „dugheni”, și anume cei mai înstăriți, majoritatea celorlalți intrau în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și orașele mai mici constituia o chestiune de importanță capitală, chiar în târgurile cu activitate industrială mai avansată, ca de pildă Tg. Ocna și Piatra, fără să mai vorbim de micile târguri particulare, în care majoritatea populației o formau birnicii clăcași, care se ocupau cu agricultura, și unde trona atotputernicia monopolurilor și a privilegiilor proprietarilor feudali. Târgoveții aveau reglementate relațiile cu proprietarii pe baza unui hrisov asemănător chartei, pe care orășenii din Europa apuseană o obțineau în Evul Mediu de la rege
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru Dacia” și întreaga sa operă istorică. Lui N. Bălcescu îi datorăm descoperirea sau punerea în circulație a unui important șir de surse documentare, între care am cita doar publicarea în „Magazin istoric pentru Dacia” (tom II) a actului emancipării clăcașilor moldoveni (1749), descoperirea lucrării lui Del Chiaro, a portretelor unor domnitori români ș.a. Stăruința și spiritul critic de care era animat în munca de investigare a izvoarelor se vădesc și în căutarea încheiată cu succes a portretului - „cel adevărat” spunea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]