521 matches
-
dintre legume: ceapă, fasole, usturoi, varză, roșii, vinete, etc. în grădina de zarzavat în jurul locuinței. Este cunoscut faptul că majoritatea locuitorilor din comună au fost clăcași și o parte moșneni, iar prin legea rurală din 1864, un număr de 174 clăcași au fost împroprietăriți din moșiile proprietarilor Barbu Belu și alții cu moșii mai mici. Datorită așezării comunei în zona subcarpatică pe dealurile acoperite cu păduri și plante cultivate, ocupația vârforenilor a fost diferită pe parcursul anilor. În timpurile mai vechi locuitorii
Comuna Vârfuri, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301196_a_302525]
-
Având nevoie de muncitori, domnitorul a adus robi, cărora li s-a dat denumirea de salahori. În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza da legea de reformă agrara, împroprietărind 79 de salahori ce lucrau pe moșia lui Mihail Sturdza. Fiecare clăcaș a primit câte patru fălci de pământ: arabil, fâneața, imaș, bălti. Șase ani mai tarziu, în 1870, o parte din moșia Sturdzeștilor a fost vândută lui Vintilă Cicei - care stăpânea moșia Perieni. În "Marele Dicționar Geografic al României", redactat de
Bălteni, Iași () [Corola-website/Science/301259_a_302588]
-
cărămidă a fost construită în 1843 prin contribuția marelui logofăt Alexandru și a soției lui, Elena Sturza. Ca justificare pentru numele satului, se spune că printre primele familii stabilite aici ar fi fost familia Hândrescu. Până în 1864 locuitorii satului erau clăcași. În 1864 au fost împroprietărite circa 130 de familii cu câte 2-4 falcii de pământ. Acte doveditoare în acest sens se găseau la muzeul Unirii din Iași.
Hândrești, Iași () [Corola-website/Science/301282_a_302611]
-
în anul 1935, de la curtea boierului Cazanir din comuna Baia, văzut de Onofrei Ghe., Dron V, Olariu S., Boboc Ilisei, Boboc Gavril, Boboc C. precum și de fostul învățător Onofrei V., menționa că în anul 1864 au fost împroprietăriți 64 de clăcași cu o suprafață de 136 fălci de pământ, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Din discuțiile cu bătrânii satului, în special cu Boboc S. Ilisei, Antochi N. Dumitru și cu bunicul meu, Olariu C. Gheorghe (1876-1944) rețin că Sfânta noastră biserică
Groși, Neamț () [Corola-website/Science/301639_a_302968]
-
s-au stabilit oameni veniți din satele Căzănești și Lungești, din [[județul Ilfov]], dând naștere satului [[Fulga de Jos, Prahova|Fulga de Jos]]. Noii veniți erau oameni liberi, dar treptat au fost asimilați cu rumânii, iar mai apoi, transformați în clăcași. Aproximativ în aceeași perioadă a avut loc și mutarea vetrei satului [[Fulga de Sus]], din Valea Morii pe vatra actuală. În anul 1781, este atestat pentru prima dată numele de Fulga în locul vechiului nume Smârciu. O legendă transmisă oral lămurește
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
pedepsiți. Dar, Unirea Principatelor Române, la 1859, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a condus la împroprietărirea țăranilor din Fulga în trei categorii în funcție de puterea economică, totul datorită Legii rurale, adoptată în anul 1864. Astfel, de reforma agrară au beneficiat 418 clăcași, vatra satului devenind acum proprietatea comunei, deși lacul și pădurea au rămas ale boierilor (prințesa Aurelia Ghica și prințul Iorgu Ghica), care din dorința de a-și extinde terenurile agricole, au început defrișarea treptată a pădurii. La sfârșitul secolului al
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
La 1848 îl găsim în administrarea comunei Popești împreună cu satele Palanga și Izvoru de Jos, numit clănțăul ( cătunul) Porcăreni, având 10-15 fumuri. Înainte de 1864, cele câteva gospodării din Purcărești erau așezate pe dealurile și văile din apropiere, locuitorii lui fiind clăcași pe moșia lui Ștefan Bellu din Tătărăștii de Sus. La 1864 satul făcea parte tot din comuna Popești-Palanga și avea 56 de familii de clăcași, dintre care 6 familii fruntașe care au fost înproprietărite cu câte 11 poboane fiecare, 44
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
câteva gospodării din Purcărești erau așezate pe dealurile și văile din apropiere, locuitorii lui fiind clăcași pe moșia lui Ștefan Bellu din Tătărăștii de Sus. La 1864 satul făcea parte tot din comuna Popești-Palanga și avea 56 de familii de clăcași, dintre care 6 familii fruntașe care au fost înproprietărite cu câte 11 poboane fiecare, 44 de familii mijlocașe, împroprietărite cu câte 7 pogoane și 19 prăjini, iar 6 pălmași cu câte 498 de stânjeni pătrați. La fiecare li s-a
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
vechi din sat, oferă și astăzi mărturii în acest sens. Credincioșii ardeleni s-au adăpostit pe pământurile Mănăstirii Aninoasa (la răsărit de Vâlsan), ale Episcopiei Argeșului (la miază-zi și apus) și ale boierilor Brătieni (la miază noapte), fiind acceptați ca clăcași vreme de 100 de ani, până la întâia împroprietărire datorată lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864. Atunci au primit pământ 126 de familii, fiecare după puterea și vitele de muncă pe care le avea. Cataloagele parohiale reconstituite pe diferite perioade arată
Galeșu, Argeș () [Corola-website/Science/300623_a_301952]
-
pe harta rusă din anul 1835 sunt semnalate satele Izbășești, Stolnici, Vlășcua pe stânga Cotmenei și Cochinești și Căcărezeni (azi satul Cotmeana), pe dreapta râului. Primii locuitori ai satelor ce aparțin comunei Stolnici au fost țărani români așezați ca și clăcași pe moșia boierilor Bălăceni sau moșeneni, ocupația principală fiind cultivarea terenului și creșterea animalelor. Un rol deosebit l-a avut familia Bălăceanu, care de-a lungul timpului a construit în vatra satului biserica, primăria, moara și conacul boieresc. Comuna Stolnici
Comuna Stolnici, Argeș () [Corola-website/Science/300644_a_301973]
-
și dijmă și primind în schimb , locuri pentru pășuni și fânețe , necesare pentru animale , mai ales pentru oi . Atrași probabil de condițiile de existență mai bune și de suprafețele mari pentru pășunat , pe teritoriul localității s-au adunat moșneni și clăcași , veniți din diverse regiuni ale țării , mulți dintre ei ca păstori . Cei mai mulți păstori însă , au venit în timpul domnitorului Știrbei Vodă ( 1849 - 1856 ), printre aceștia numărându-se , oltenii “, care au venit comuna Butoiești , județul Mehedinți ,, jienii “, ce au venit de pe malurile
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
până în anul 1948 , când au fost naționalizate principalele mijloace de producție abuziv , de către statul comunist . De atunci , principalele clădiri au fost transformate în școli , sediul C.A.P. , grădinițe , etc. Din viața socială a comunei mai putem aminti evenimente ca răscoala clăcașilor din anul 1899 , atunci restabilindu-se ordinea cu ajutorul unui regiment de moldoveni , condus de colonelul Tarnovski și războaiele de la 1877, 1913, 1916 - 1918 și 1940 - 1945 . Satul Negrișoara de pe raza comunei aflate în studiu , are o istorie strâns legată de
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
asigurând legătura cu județul. Demografia. Datele statistice despre locuitorii satului , reflectă numărul foarte mic de locuitori , ce treceau prin momente grele , situație reflectată și în„ Condica Liuzilor„ pe anul 1803,astfel: 1. Populația. - 22vechi răzeși cu -152 ha. - 142 foști clăcași - 491 ha. - 6 însurăței - 30,78ha. - 4 proprietari mari - 148,50 ha. Total -822,28 ha. Recensămintele populației se execută încă din secolul al XIX-lea , iar rezultatele au fost folosite la diferite analize și planuri economice . După al Doilea
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
1832, păstrând învoiala din 2 iulie 1775. Presiunile asupra stroeștenilor cresc și la 3 mai 1835, ei se plâng la domnie că egumenul îi obligă, prin dorobanți, ca să plătească „drepturile proprietății după Regulament”. Ei cer să fie socotiți embaticari, nu clăcași. Departamentul Treburilor din Lăuntru face cuvenita cercetare, iar la 4 iunie 1835 domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a constatat că învoiala pe care stroeștenii au avut-o cu mănăstirea Bistrița „este împotriva Regulamentului Organic carele prin articolu 146 au desființat toate
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
au desființat toate asemenea obiceiuri și așăzământuri”. El poruncește „"a să supune numiții lăcuitori la răspunderea datoriilor proprietaricești întocmai după legiuirile pomenitului Regulament, făr’ de nici o osebire, ca unii ce se află pe proprietate străină"”. Din acest moment stroeștenii devin clăcași pe propria lor moșie, dar se organizează opunând o rezistență tenace împotriva sistemului de spoliere introdus de către arendașii mânăstirii Bistrița (Leonăchescu, 2001). La 17/29 decembrie 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mânăstirești, dată la care încetează pentru stroeșteni
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
lor moșie, dar se organizează opunând o rezistență tenace împotriva sistemului de spoliere introdus de către arendașii mânăstirii Bistrița (Leonăchescu, 2001). La 17/29 decembrie 1863 s-a adoptat legea secularizării averilor mânăstirești, dată la care încetează pentru stroeșteni statutul de clăcași. După opt luni, în ziua de 14/26 august 1864, Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea Rurală prin care au fost împroprietăriți țăranii. Această lege se aplică la Stroești în perioada 1864 - 1865 oprindu-se o treime din moșie pentru
Stroești, Argeș () [Corola-website/Science/300645_a_301974]
-
se gasesc acolo până azi. Dintre cei mai vechi țigani, de relgie creștini ortodoxi, se evidențiază Vasile Aradului, Aleco Parno, Costache Parno și Ion Cheptănuș". În anul 1864 se formează și „Cătunul Pochița” în urma împroprietăririi a 30 de familii de clăcași din comuna Gropile. Până la 1877, cătunul Pochița a făcut parte din comuna Gropile după care s-a alipit la Cașin. Peste scurt timp iar a trecut la comuna Gropile pentru ca în 1908, cătunul Pochița, să se unească cu comuna Cașin
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Conform legendei se crede că, la început, o parte din locuitorii comunei au venit din Ardeal. Astăzi există familii întregi cu numele de Ungureanu, fapt ce întărește ipoteza enunțată. Numele localității a mai fost menționat și în anul 1835 când clăcașii din Chiojdeanca și Trenu se plângeau ocârmuirii județului Saac (Săcuieni), că arendașii moșiilor moșnenești, neprielnice pentru culturi și cereale au măsurat și locuri sterpe, i-au obligat să plăteasca ocaua și pe respectivele suprafețe. La sfârșitul secolului al XIX-lea
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
familiei sale, Ioan Sibiceanu apare la 1829 ca fiind clucer domnesc și administrând cășeriile din Munții Buzăului. În perioada fanariotă, un grec pe nume Enache Persescu a achiziționat și el pământuri de la moșnenii din zonă. În timp aceștia au devenit clăcași pe moșia Bâsca-Gura Teghii, din care motiv ei nu au mai putut crește vite și au început să practice dogăria, vânzând butoaie, putini și hârdaie de brad în târgurile de la Buzău și Mizil; meșteșugul s-a păstrat până în anii 1943
Comuna Gura Teghii, Buzău () [Corola-website/Science/300819_a_302148]
-
și începutul secolului al XX-lea procedee cunoscute, în general, pentru practica cultivării pământului la români: Creșterea animalelor s-a făcut prin asociații obștești (târle) sau prin creșterea individuală, în gospodării. În 1865, prin aplicarea Legii rurale au fost împroprietăriți clăcașii, care, conform legii, au fost împărțiți în categoriile stabilite: fruntași, mijlocași și pălmași. Conform procedurii, din comisia de împroprietărire făcea parte și delegatul moșierului. Suprafața acordată în conformitate cu Legea rurală va deveni treptat insuficientă, ea micșorându-se prin moșteniri, fapt ce
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
satului este legată de apariția în zona teritoriului comunei a unei noi moșii a Eforiei Spitalelor Civile, care era situată în prelungirea moșiei Filiu. Primul arendaș al noii moșii este Ioan Avram (variante Ioana Avram, Ióna Avram), care întemeiază satul clăcașilor noii moșii la circa 10 kilometri nord-est de Filiu, pe drumul mare al Brăilei, lângă cârciuma „La Bordeiul Verde”, loc de popas binecunoscut de pe acest drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
prin moșteniri sau prin pierderea proprietății. Istoricii consideră că urmașii foștilor proprietari, denumiți răzeși, se află în vechea vatră a satului, denumită astăzi Răzeși. Teritoriul ocuăpat de satul Banca s-a extins în timp și cu alte zone locuite de clăcașii aduși de familiile Costache și Lambrino. La 11 septembrie 1779 a avut loc o hotărnicie la Banca, între proprietarii satului de atunci: Todosica, fiica lui Scarlatache Costache, paharnicul Iordache Lambrino și răzeșii reprezentați prin Stamatin, Vasile Tacu și Constantin Diaconu
Banca, Vaslui () [Corola-website/Science/301859_a_303188]
-
la un eveniment petrecut la Bordești în 1620. Hrisoul menționat confirmă vânzarea de către Dumitru Gonțoiu din Bordești către Iane Dumbrăveanul a unei livezi pentru 300 de aspri. Este astfel prima atestare a transformării obștei libere de moșneni în obște de clăcași, fenomen comun în zona de “margine” și nu numai, în secolele XVII- XVIII, datorat sporirii obligațiilor și nesfârșitelor conflicte cu turcii, tătarii, moldovenii, polonezii sau cazacii. Din acest motiv, la sfârșitul secolului XVII, obștea liberă dispare prin vânzări voite sau
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
Mare unde este și astăzi. Marele Spătar Gheorghe Cuza, Nicolae Bindrea, Aga Neculai Chiriac-hagiul, Dimitrie Castroian, Beriș Zingher&A.Turcanovici(arendași), Gh.V.Vălesco, C.Claudatos, Petrea Ionescu, Gheorghe Ionescu as Gogu Petrescu. În anul 1864 nu s-a împroprietărit nici un clăcaș acest lucru făcându-se abia în anul 1921 când absolut toți oamenii au primit pământ. Numai terenul moșiei Brăhășoaia nu a fost suficient așa că sătenii au primit pământ și în moșiile expropriate din satele vecine, Bârzești și Cănțălărești. La începutul
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
sunt doar toponime care desemnează două trupuri de moșie aflate cam la 2-2,5 km. est de satul Bârzești. Începând cu catagrafiile rusești de la 1772-1773 și 1774, satul apare în toate celelate statistici. În anul 1907 o mare parte din clăcașii acestui sat s-au răsculat împotriva "arendașului evreu" și au devastat conacul și acareturile. Unii dintre săteni au fost arestați, cercetați și condamnați la ani grei de temniță, printre care și Thoader Ion. Faptul că acest sat este vechi se
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]