1,904 matches
-
Badoiu Raluca Jean Chapelain, s-a născut pe data de 4 decembrie 1595 a fost poet și critic literar francez, unul dintre principalii teoreticieni ai clasicismului. A fost unul dintre fondatorii Academiei Franceze. A fost ideologul clasicismul ideologului francez. Printre cele mai importante opere ale sale se numără ,,Viața lui Guzman d'Alfarache", în 1623 scrisoarea sau discursul lui Chapelain către Favereau privind opinia sa asupra poemului ,,Adonis a cavalerului Marino". În anul 1638 sentimentele Academiei franceze
Personalitatea zilei: Jean Chapelain by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/80622_a_81947]
-
doar că mie Îmi plac mai mult contemporanii, În special Peter Handke, care e unul dintre scriitorii mei preferați, dar și Heinrich Böll, R. M. Rilke, Gottfried Benn... Normal că potrivit structurii dumneavoastră, aveți alte gusturi - eu totdeauna trag spre clasicism. Pentru mine Homer este izvorul, Eschil este creatorul tragediei, Sofocle, Euripide, Aristofan este maestrul și creatorul fundamental al comediei și de aici pornește literatura, nu? Virgiliu vine cu epopeea, că el trece pe linia trasată de Homer, nu? Normal că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cât mai corecte a problemelor sociale acute. Este respinsă subordonarea oamenilor față de mașini și reducerea relațiilor dintre popoare la puterile lor bancar-financiare. Creșterea pericolelor autodistrugerii prin proliferarea invențiilor și promovarea unui tradiționalism îngust, opac și artificial, prin cultivarea exagerată a clasicismului greco-latin sunt alte forme de manifestare a crizei modernității. Una din cauzele eșecurilor democrației moderne este absolutizarea majorității și sacrificarea minorității pe care ar putea-o reprezenta elita. Această meteahnă veche a alegerilor este un derivat al "legii materiei și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
numai prin "idei majore" și "analize sectoriale", cum am propus noi. O modalitate apreciată nu numai în Franța și alte țări apusene, dar și la noi, rămâne aceea urmată de P. Hazard (1878-1944): criza conștiinței europene, apărută odată cu trecerea de la clasicism la iluminism, redată într-o carte (11) pe care o prezentăm în continuare. Autorul suținea evoluțiile stilistico-literare, artistice și sociale cu inspirate reconstrucții de atmosferă istorico-culturală și prin evocare de evenimente și multe personalități culturale influente, care au determinat schimbări
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
produceau alte discontinuități față de cele care s-au acumulat din Renaștere până la ultima victorie din 1685 a Contrareformei. Conceptele și datele empirice despre transformările intelectuale și mutațiile culturale, Hazard le-a concentrat pe construirea unei "paradigme istorice", situată între consumarea clasicismului, către sfârșitul secolului al XVII-lea, și debutul iluminismului, devenit dominant în secolul al XVIII-lea, până în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Treptat, în diverse țări apusene, doctrinele iluministe au făcut loc mișcărilor romantice și realist-critice de la mijlocul
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
râsul este o "medicină morală". În aceste condiții se schimbă și scopul religiei. Ea ne îndeamnă spre buna dispoziție, care este sinonimă cu adevărata credință, respingând proasta dispoziție, care trimite spre ateism. Unele contribuții la criza conștiinței europene de la sfârșitul clasicismului le-au adus și slujitorii științei matematizate a naturii și inventatorii de mașini deveniți ingineri, care s-au implicat în "prima fază a revoluției industriale moderne". Reamintim că în urma acestor schimbări ale mijloacelor și formelor de organizare a activităților a
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
apărută în America și difuzată rapid în celelalte țări capitaliste și dependente de ele. Urmând tradiția istorică, Hazard găsea sursele acestui fenomen în modernitatea inaugurată prin evenimentele Renașterii și Reformei Contrareformei. Aceasta din urmă s-a încheiat odată cu trecerea de la clasicism la iluminism și de la absolutism monarhic la monarhie constituțională, respectiv republică, prin cele trei revoluții burgheze: engleză în secolul al XVII-lea, americană și franceză în secolul al XVIII-lea. Tot atunci au început și alte procese de amploare pentru
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
diminuat considerabil, iar sfârșitul a venit ca o eliberare dintr-o precară situație materială și o profundă deziluzie morală. H. a fost un eminent specialist în Antichitatea greco-latină, întreaga lui activitate în acest domeniu constituindu-se într-o pledoarie pentru clasicism, desfășurată atât în țară, cât și în străinătate, în perioada exilului. În calitate de autor al studiilor Catullo (1943) sau La Poésie latine. Étude des structures phonétiques (1960), ca și al valoroaselor instrumente de lucru Bibliografia clasică în România (1928-1939) (1943, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
schimb, în calitate de director al publicațiilor „Favonius” și „Revista clasică” sau de fondator al Institutului Român de Studii Latine, ca autor de manuale, traducător din lirica și teatrul latin sau ca autor al volumelor de eseuri Milliarium (I-II, 1936-1941), Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936 (1937) și Caete clasice (1941), el are în vedere și un public mai larg, pe care caută să-l deprindă cu frumusețile unei lumi vechi, dar nu apuse. Convins că disciplina clasică nu se reduce la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
ceea ce consideră a fi una dintre carențele culturii române și anume îndepărtarea ei de origini, de sursa de frumusețe și valori a latinității, importantă pentru afirmarea specificității naționale într-o zonă preponderent slavă. Interesat cu precădere de valorile actuale ale clasicismului, de ecourile acestuia în conștiințele moderne, eruditul sesizează în chip firesc legăturile dintre autorii latini și cei de mai târziu, evidențiind în studii comparatiste sursele antice ale unor scriitori români (Miron Costin, I. Budai-Deleanu, I. Heliade-Rădulescu, V. Alecsandri, M. Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
antic ale lui Ștefan Bezdechi, traducătorul propune echivalări apte să transmită muzicalitatea originalului prin mijlocirea metrului modern. SCRIERI: Basmul celor patru zodii, [Craiova], 1926; Cartea cu lumină, Craiova, 1926; Însemnări literare (1924-1926), Arad, 1926; Milliarium, I-II, București, 1936-1941; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936, Craiova, 1937; Destinul împărătesc al poetului, București, 1939; Caete clasice, București, 1941; Catullo, Roma, 1943; Punti di vista sulla lingua di Tito-Livio, Roma, 1943; Bibliographie de la littérature latine, Paris, 1943; Bibliografia clasică în România (1928-1939) (în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
1927, 1; Mihai Ralea, „Cartea cu lumină”, VR, 1927, 6-7; N. Ladmiss- Andreescu, N.I. Herescu, „Lanuri”, 1937, 5-6; Nicolae Roșu, N.I. Herescu, CRE, 1937, 3395; Dragoș Vrânceanu, Literatura română și poezia lui Horațiu, CRE, 1937, 3429; Nichifor Crainic, Ortodoxism și clasicism, G, 1937, 8; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 103; Radu Gyr, Traducerile lui N.I. Herescu, „Buna Vestire”, 1938, 271; Călinescu, Ist. lit. (1941), 483, Ist. lit. (1982), 946; George Sbârcea, Plaut în românește, VAA, 1942, 460; Un interviu cu poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
la sinistrați“, a spus directorul interimar Dan Leopold Ciobotaru. Porțelanuri și cristaluri fine l Expoziție la Muzeul de Artă La Secția de Artă a Muzeului Banatului de pe strada Florimund Mercy este deschisă din această săptămână o expoziție-eveniment; intitulată „Ipostaze ale clasicismului“, ea dezvăluie privitorului piese rare, adevărate splendori ale artei decorative: porțelan - biscuit de Sevres, modele în ceramică Etruria ale Atelierelor Wedgwood din Anglia, porțelan de Meissen, faianță de Batiz, teracote după bronzuri antice, cristal de Boemia și sticlărie transilvăneană. „Această
Agenda2005-30-05-cultura () [Corola-journal/Journalistic/283974_a_285303]
-
destulă satisfacție, dominația "în interstițiile canonului, a imaginarului acvatic", cu omologii și recurențe semnificative (o reușită demonstrație în acest sens făcuse și în paginile dedicate mai devreme poemelor din Limpezimi). Ultimele cărți ale poetului, cele înscrise de obicei sub emblema clasicismului "mediteranean" se bucură, la rândul lor, de o foarte atentă lectură, într-o suită trei secvențe analitice, De la patria naturală la patria spirituală, O reședință de etapă și Acvificarea formei. Pagini de exigentă și nuanțată "critică a criticii" premerg comentariilor
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
atentă lectură, într-o suită trei secvențe analitice, De la patria naturală la patria spirituală, O reședință de etapă și Acvificarea formei. Pagini de exigentă și nuanțată "critică a criticii" premerg comentariilor propriu-zise ale textelor și ele tind să lămurească problema "clasicismului" lui Ion Pillat. Opinia criticului nu e una comună, el crezând că: "toată perspectiva interpretativă care punea accentul pe 'regăsirea' sinelui în lirica melancoliei și pe 'cataclismul' fericit al 'întoarcerii acasă' trebuie corectată, poetica pillatiană avansând, de fapt, spre centrul
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
Universității din Florența, având în pregătire o ediție inedită Sf. Ioan Gură de Aur din manuscrisele aflate în Biblioteca Academiei Române, si Andrea Piccardi, specialist în literatura italiană medievală și modernă, doctor în litere și cercetător la Centrul de Studii asupra Clasicismului din Arezzo. Contribuțiile cuprinse în acest volum nu numai că furnizează documente de primă importantă despre istoria Europei Răsăritene, aflate în marea lor majoritate pe teritoriul Italiei, dar mai ales reconstituie și interpretează fapte istorice și culturale ce participa la
Studii culturale româno-ilaliene by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12436_a_13761]
-
dictatorii, n.n.) își regăsesc spațiul spiritual convenabil, adică spațiul în care stăpînul absolut al țării transforma artă într-un mijloc de glorificare a politicii sale și în care locul creatorului (prin definitie subaltern) este fixat undeva, în josul scării sociale. În clasicism, artistul e modest, își construiește opera după rețete bine stabilite de autoritatea critică; pe scurt, o artă impregnata de sistemul regulilor și al ierarhizării, atît de scump societății structurate piramidal". Un exemplu oferit de eseist: "Sinistra clădire ce domină de
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]
-
lumină Simfoniile, încredințate spre introducere în circuitul concertistic, lui Andreescu, care a și prezentat patru dintre ele. Elegantă liniei, transparentă armoniilor ce amintesc pe alocuri de Rameau, dublarea Menuetului îl situează pe Schencker printre "micii maeștri ai fazei ascendente a clasicismului, de culoare franceză mai degrabă decât vieneza. În fine, cu aria religioasă semnată Karl Ditters ne întoarcem în perimetrul mării muzici. Ea ridică un semn de întrebare: găsită sub forma unei copii târzii, este probabil un vestigiu al trecerii lui
Cultura vechilor cetati by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13750_a_15075]
-
pe de altă parte, acuta conștiință a artificiului și tematizarea literaturii ca fapt istoric, dar și ca facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
și tematizarea literaturii ca fapt istoric, dar și ca facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior, totul instituind o autenticitate a inautenticității". Or, o asemenea
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
neserioasă. Seriozitatea nu mai e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care postmodernismul nu s-a separat de facto niciodată, lucrînd în interiorul acestuia, decantîndu-l, "perfecționîndu-l", ci și, cutezăm a zice, față de clasicismul al cărui calapod intemporal reapare, mutatis mutandis, în materia "totalității recuperatoare", a "dereglărilor integrate ( însumate)".
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
literaturii, pătrunzând și în domeniul istoriei. Discursul istoric a reflectat viziunea romantică asupra societății și lumii. Sentimentul romantic a fost prezent în muzică germană, prin Ludwig von Beethoven, prin lucrările sale, precum "Simfonia a III-a Eroica", fiind considerată sfârșitul clasicismului și începutul romantismului, fiind compusă în 1803-1804, dedicată, inițial, lui Napoleon, deși compozitorul era admirator al idealurilor revoluționare franceze democratice și republicane. S-au remarcat și pictori ca Theodore Gericault, sau Eugene Delacroix - care a pictat "Libertatea conducând poporul". Naționalismul
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
pentru arhitectură gotică și nostalgia după ruinele medievale. Goticul a fost considerat cea mai sublimă expresie artistică a creștinității, în timp ce germanii și francezii sunt în competiție pentru a proclamă stilul gotic ca stil național. Goticul era mai apreciat și decât clasicismul grecesc moștenit din secolul XVIII. Arhitectura gotică era rațională, ordonată, simetrică și finită. În arhitectura europeană apare stilul neogotic, care reia temele principale ale stilului gotic medieval, fiind construite edificii ca Palatul Windsor, Palatul Westminster, Palatul Parlamentului de la Pesta, Palatul
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
opri decadența aceasta". Avocații Ionel Teodoreanu și Demostene Botez plecau și ei, făcând aceeași mișcare. Cele patru decenii de Iași au marcat toată existența unui Herovanu introspectiv și întrebător, integrându-l în profunzimile a ceea ce s-ar înțelege prin sintagma clasicism moldovenesc. Îl însuflețește ideea de tipologie ieșeană: "Eu spun "fenomenul Iași" în sensul în care Maurras și Renan, de pildă, au spus cândva "miracolul grec", formulă care a rămas"... În "orașul școlilor", de regretat e afirmă el că relațiile tineretului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]