KorAP: Find »[drukola/base=clitic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...23 >

560 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

4 supra), se cuvine să facem cunoscută constatarea din Nicolae și Niculescu (2015: 234): apariția crescândă a cliticelor pronominale în prima poziție se corelează în manieră invers proporțională cu restrângerea enclizei pronominale (i.e. a deplasării V-la-C). Este adevărat că pronumele clitice pot apărea în prima poziție a propoziției (principale) în primele faze ale românei vechi - mai des în textele originale decât în traduceri, fapt care stă mărturie pentru sintaxa mai inovativă a originalelor -, însă acest context (inițială absolută a propoziției) este

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în traduceri, fapt care stă mărturie pentru sintaxa mai inovativă a originalelor -, însă acest context (inițială absolută a propoziției) este destul de rar în secolul al 16-lea; secolele al 17-lea și al 18-lea cunosc un număr crescând de clitice la inițială absolută, fenomen care se corelează cu eliminarea treptată a gramaticii V2. Eliminarea treptată a gramaticii V2 pe parcursul românei vechi corespunde cronologic în linii mari eliminării fenomenului din alte limbi romanice; trebuie menționat că tranziția de la o gramatică V2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
vechi, a ieșit la iveală cu destulă claritate faptul că, deși forma de deplasare a verbului este deplasarea ca grup - așadar, prin specificatori -, verbul trebuie să tranziteze toți specificatorii verbali (cu specificarea categorială [+V]), după cum arată fenomene precum încorporarea adverbelor clitice, efectele de blocare induse de negație etc. Cu alte cuvinte, modul de deplasare a verbului sub inversiune este constrâns de specificarea categorială a diferitelor centre/proiecții din nucleul propozițional, fapt care trebuie încorporat în mod direct în analiza sintactică. Deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
a diferitelor centre/proiecții din nucleul propozițional, fapt care trebuie încorporat în mod direct în analiza sintactică. Deplasarea la FINP rezolvă această problemă, întrucât FIN0 este un centru [+V], și suprinde foarte bine efectele de adiacență a verbului lexical la clitic / auxiliar / clitic + auxiliar sub inversiune, respectându-se ierarhia FINP > PESPP > IP. Deplasarea la FOCUSP întâmpină probleme: în primul rând, aproape orice tip de grup sintactic, nominal (DOAR CARTEA a citit-o), adjectival (DOAR ROȘIEsă fie rochia), prepozițional (CHIAR ÎN PARC

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
centre/proiecții din nucleul propozițional, fapt care trebuie încorporat în mod direct în analiza sintactică. Deplasarea la FINP rezolvă această problemă, întrucât FIN0 este un centru [+V], și suprinde foarte bine efectele de adiacență a verbului lexical la clitic / auxiliar / clitic + auxiliar sub inversiune, respectându-se ierarhia FINP > PESPP > IP. Deplasarea la FOCUSP întâmpină probleme: în primul rând, aproape orice tip de grup sintactic, nominal (DOAR CARTEA a citit-o), adjectival (DOAR ROȘIEsă fie rochia), prepozițional (CHIAR ÎN PARC a venit

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
4. Dislocarea nucleului verbal și deplasarea joasă a verbului Obiectivul secțiunii de față este analiza fenomenului pentru care am propus denumirea dislocarea nucleului verbal (v. §II.1.1.2); la fel ca limba modernă, limba veche permite interporlarea de elemente clitice (cu statut sintactic de centru, X0) în structura complexului verbal (143), însă, spre deosebire de limba modernă, în limba veche este posibilă și interpolarea de constituenți nonclitici, cu statut de grup sintactic, XP (144). Grupurile interpolate se plasează între elementele funcționale - auxiliar

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
centru, X0) în structura complexului verbal (143), însă, spre deosebire de limba modernă, în limba veche este posibilă și interpolarea de constituenți nonclitici, cu statut de grup sintactic, XP (144). Grupurile interpolate se plasează între elementele funcționale - auxiliar (144a), auxiliar + auxiliar (144b), clitic + auxiliar (144c), clitic (144d), complementizator în mod tip adiacent la verb (generat ca FIN0, să, sau ca FORCE-FIN0, a de la infinitiv 45) (144e) - și verbul lexical, alterând caracterul contiguu al nucleului propozițional. (143) a. ce va hi mai scris și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
structura complexului verbal (143), însă, spre deosebire de limba modernă, în limba veche este posibilă și interpolarea de constituenți nonclitici, cu statut de grup sintactic, XP (144). Grupurile interpolate se plasează între elementele funcționale - auxiliar (144a), auxiliar + auxiliar (144b), clitic + auxiliar (144c), clitic (144d), complementizator în mod tip adiacent la verb (generat ca FIN0, să, sau ca FORCE-FIN0, a de la infinitiv 45) (144e) - și verbul lexical, alterând caracterul contiguu al nucleului propozițional. (143) a. ce va hi mai scris și de la Aron vodă

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Dragoș 1995; Todi 2001; Sala 2006; Avram [1975] 2007; Stan 2013), fiind discutat în detaliu de Dragomirescu (2014, 2015a). În lingvistica romanică, Poole (2007) îl indică pe filologul Winthrop Holt Chénery ca fiind primul care a observat posibilitatea nonadiacenței pronumelor clitice la verb, denumind acest fenomen interpolare (engl. interpolation). În funcție de analiza sintactică data acestor structuri, în bibliografia de romanistică a mai circulat și termenul engl. scrambling (preluat de la analiza limbilor germanice), cu echivalentul românesc aproximativ dislocare (e.g., v. Martins 2002 asupra

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
secolului al 18-lea (ultimul text investigat de Dragomirescu 2014 este Condica lui Gheorgachi de la 1762, în care există 2 dislocări ale perfectului compus). 4.1 Dislocarea nucleului verbal: fenomen romanic Nonadiacența elementelor funcționale - în principal a auxilarelor și a cliticelor - la verbul lexical este atestată și în alte limbi romanice vechi: vechea galiciană(-portugheză) (145); portugheza veche (146); spaniola veche (147); italiana veche (148); franceza veche (149). (145) en preſẽza deſtaſ teſtemoiaſ que ſom eneſtacarta în prezență a.aceste martore

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-se mai ales pe distribuția verbului prin raportare la adverbele care diagnostichează ridicarea verbului din domeniul vP. De asemenea, unele tipuri de dislocare din spaniola veche (cel puțin în propozițiile subordonate) este posibil să rezulte și din faptul că pronumele clitice în spaniola veche au o gramatică dublă: în propozițiile subordonate, sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului din domeniul vP. De asemenea, unele tipuri de dislocare din spaniola veche (cel puțin în propozițiile subordonate) este posibil să rezulte și din faptul că pronumele clitice în spaniola veche au o gramatică dublă: în propozițiile subordonate, sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele forme de interpolare sunt efectul orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
asemenea, unele tipuri de dislocare din spaniola veche (cel puțin în propozițiile subordonate) este posibil să rezulte și din faptul că pronumele clitice în spaniola veche au o gramatică dublă: în propozițiile subordonate, sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele forme de interpolare sunt efectul orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind o relație de adiacență cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche (cel puțin în propozițiile subordonate) este posibil să rezulte și din faptul că pronumele clitice în spaniola veche au o gramatică dublă: în propozițiile subordonate, sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele forme de interpolare sunt efectul orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind o relație de adiacență cu verbul). În concluzie, este de amintit aici

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în propozițiile subordonate, sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele forme de interpolare sunt efectul orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind o relație de adiacență cu verbul). În concluzie, este de amintit aici observația lui Poole (2007: 188), invocată și în§II.1.1.2, și anume că fenomenele de interpolare din faze romanice vechi nu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sunt atestate clitice și la dreapta negației (clitice orientate spre flexiune), și la stânga negației (clitice orientate spre complementizator) (Rivero 1997) (v. și §III.3.2, text și note); astfel, unele forme de interpolare sunt efectul orientării pronumelor clitice înspre complementizator (cliticele deci nestabilind o relație de adiacență cu verbul). În concluzie, este de amintit aici observația lui Poole (2007: 188), invocată și în§II.1.1.2, și anume că fenomenele de interpolare din faze romanice vechi nu prezintă aceleași trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
unde fenomenul apare cu cea mai mare frecvență, dar vom reține concluzia din Dragomirescu (2014), anume că dislocarea este atestată cu o frecvență descrescândă până către sfârșitul secolului al 18-lea. Structurile cel mai bine reprezentate sunt acelea în care (cliticul și) auxiliarul (151) / auxiliarele (152) apar apar la distanță de verb: (151) a. aueilăsat cu al lor cuvânt (DÎ.1599: XXX) b. bogătatea se arăpre aproapecurre, nu punrereți înrima (PH.1500-10: 51v) c. că ne vapre noiasculta (CCat.1560: 10r

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
decât cu ei (PO.1582: 60) (152) a. aceaea care ară fi înnapoirămas (DÎ.XXXVI.1600) b. de-ai hidomiatasârguitsă fiipână acmuvenit (DÎ.XCIII.1593) c. de va fiomulzăcând spre moarte (CPrav.1560−2: 6v) Mai slab reprezentată este dislocarea cliticului pronominal de verb: (153) a. afară să neprentru ealeispăsim (CCat.1560: 5r) b. Tată milostiv, ce tenoiuluimu (CM.1567: 233v) c. Și nepre noislobozi (FT.1571−5: 3r) d. nu grăbi pre noi tu să nenoigiudeci (FT.1571−5: 3r

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sintactic al acestei perioade a românei, precum și distribuția elementelor din interiorul structurilor cu dislocare. Începem prin a elimina câteva analize potențiale, însă inexacte. Se poate exclude din start o analiză în care avem a face cu deplasarea auxiliarului (a complexului clitic + auxiliar): după cum a arătat analiza inversiunii din secțiunea anterioară, în româna veche nu auxiliarele se deplasează, ci verbul lexical, întrucât opțiunea generalizată de deplasare a verbului în toate fazele românei este deplasarea grupului verbal (VP-movement) (v. §2.4 supra). De

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
în româna veche nu auxiliarele se deplasează, ci verbul lexical, întrucât opțiunea generalizată de deplasare a verbului în toate fazele românei este deplasarea grupului verbal (VP-movement) (v. §2.4 supra). De altfel, dislocarea este atestată și în structuri doar cu clitic și verb lexical; întrucât cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune (v. §2.1.2 supra), o analiză în care pronumele clitic se deplasează la stânga (în domeniul C) nu este disponibilă. Atestarea, mai rară, a dislocării în structuri

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
se deplasează, ci verbul lexical, întrucât opțiunea generalizată de deplasare a verbului în toate fazele românei este deplasarea grupului verbal (VP-movement) (v. §2.4 supra). De altfel, dislocarea este atestată și în structuri doar cu clitic și verb lexical; întrucât cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune (v. §2.1.2 supra), o analiză în care pronumele clitic se deplasează la stânga (în domeniul C) nu este disponibilă. Atestarea, mai rară, a dislocării în structuri cu complementizatorii să (FIN0) și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbal (VP-movement) (v. §2.4 supra). De altfel, dislocarea este atestată și în structuri doar cu clitic și verb lexical; întrucât cliticele pronominale din româna veche sunt orientate către flexiune (v. §2.1.2 supra), o analiză în care pronumele clitic se deplasează la stânga (în domeniul C) nu este disponibilă. Atestarea, mai rară, a dislocării în structuri cu complementizatorii să (FIN0) și a (FORCE0-FIN0) trimite spre aceeași concluzie mai generală: o analiză care presupune deplasarea la stânga a elementelor funcționale (e.g. AUX-la-C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
d. de s-arși toțisminti, iară eu nu (BB.1688: 786) - poziția adverbelor (159); se observă că verbul lexical apare la dreapta adverbelor de tipul pururea, care diagnostichează deplasarea verbului în afara domeniului lexical vP (159a); apariția adverbului pururea la dreapta cliticului pronominal indică faptul că pururea nu este deplasat în periferia CP (linearizarea ar fi trebuit să fie în această situație pururease pomenește), ci își păstrează poziția de bază; conform acestui diagnostic, în exemplul (159a) verbul pomenește nu se ridică din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că elipsa grupului verbal legitimată de auxiliar este posibilă doar în structurile în care verbul lexical nu se deplasează în afara domeniului lexical, întrucât deplasarea V-la-I extrage verbul lexical din domeniul de eliziune (Thoms 2011; Nicolae 2013d), iar auxiliarul nu este clitic, ci cuvânt autonom. Exemplul (162) înfățișează același tip de structuri sintactice specifice englezei moderne (163), unde structura de auxiliare aparține domeniului funcțional, iar verbul lexical rezidă în domeniul vP, putând fi astfel supus procesului de eliziune (v. Thoms 2011 și

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sintactice specifice englezei moderne (163), unde structura de auxiliare aparține domeniului funcțional, iar verbul lexical rezidă în domeniul vP, putând fi astfel supus procesului de eliziune (v. Thoms 2011 și bibliografia). Structura cu dublu auxiliar din (162) surmontează problema naturii clitice a auxiliarelor românești, ilustrând un caz de colegitimare a elipsei (legitimare prin intermediul a două elemente). (162) de-l va fi mutat sau de nu-l va fi(√mutat) (Prav.1646: 78; Stan 2013) (163) a. Rab will have arrived by

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]