1,269 matches
-
încercarea comuniștilor de a suprima DEFINITIV așa zisa chiaburime, au fost ridicați la miezul nopții din paturile lor sute de oameni a căror unică vină era aceea de a deține suprafețe de pământ mai mari decât media calculată de leprele cocoțate la putere. O mare parte a săracilor jubila, adeverindu se în acest zicala cu „capra vecinului” care musai trebuie să crape, dar acești modești deținători de teren nu știau la acea oră ce le rezervă viitorul. Mai târziu, aveau s-
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
moral. Poate că ar fi trebuit să renunț cu totul la carne, dar acum, după ce discuțiile s-au tărăgănat atâta, mă îndoiesc dacă o voi face vreodată. De astă dată, voi descrie casa. Se numește Capul Shruff. Cap, înțeleg; e cocoțată pe un mic promontoriu, nu chiar o peninsulă, și a fost clădită direct pe stânci. Ce nebun s-o fi găsit s-o construiască? Anul zidirii trebuie să fi fost o mie nouă sute zece. Dar de ce Shruff? Am întrebat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apropiată așezare, ferma Amorne. Noaptea, de la ferestrele mele de sus, dinspre mare, zăresc luminile fermei. Drumul de pe țărm, dacă o iei la dreapta, se arcuiește în jurul unui golf, ce nu poate fi văzut de pe teritoriul Capului Shruff, decât din turnul cocoțat pe promontoriu. Acolo, la o depărtare de trei-patru mile, e o clădire ce poartă numele de Hotelul Raven, și care-mi inspiră vagi îndoieli, întrucât e un loc mai pretențios, care atrage turiști. Golful în sine e foarte frumos, mărginit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
peste stânci fără a scuipa vreo urmă de spumă. E o mare densă, radioasă, placidă, foarte frumoasă. Ar trebui să fie foci, astăzi înseși valurile par foci, dar scrutez în zadar apa cu binoclul meu. Pescăruși uriași, cu pliscuri galbene, cocoțați pe bolovani se holbează la mine cu ochi sticloși, lucitori. Un cormoran smântânește marea de glicerin\. Stâncile sunt năpădite de fluturi. Temperatura se menține ridicată. Continuu să-mi spăl rufele și să le usuc pe pajiște. Am înotat zi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-n jos. Am citit cu atenție toate lespezile memoriale. Am mirosit trandafirii. Am citit fragmente din noile cărți de rugăciuni (nu-i de mirare că bisericile sunt pustii). Am inspectat pernițele de închinăciune, brodate de femeile din sat. M-am cocoțat pe băncile din strane și am privit pe ferestre. M-am gândit la bietul „Mutulică“ zăcând acolo în cimitir, cu nimic mai amuțit decât fusese în viață. La zece și douăzeci am hotărât că trebuie să ies la aer. Fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ale unui Buddha, alte obiecte pe care le socotesc a fi roți de închinăciune, niște pagode în miniatură și tot felul de cutii ciudate, cu turnuri complicate pe capac, unele din ele bătute în turcoaze, coral și alte pietre prețioase. Cocoțat pe o consolă, se găsește un sipet de lemn ornamentat, în formă de pagodă, despre care James pretinde că e la fel cu cele în care preoții budiști obișnuiesc să țină captivi demonii. Când l-am întrebat dacă există vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că era vorba doar de o expresie amăgitoare, un reflex de concentrare, care în cazul mătușii Estelle era un soi de veselie, iar în cazul lui James cu totul altceva. — Deci casa ta e într-adevăr la malul mării, singuratică, cocoțată pe stânci? — Da. — Asta-i bine, asta-i bine. Ochii obscuri ai lui James se dilatară o clipă și privirile i se pierdură în gol, de parcă spiritul lui o pornise aiurea. Și această absență momentană îi era caracteristică, și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și încă îmi era frig, în ciuda jerseului irlandez și a coniacului (la care, până la urmă, recursesem și eu), și cu toate că soba de gaz continua să ardă. Mă pregăteam să aprind focul în cămăruța roșie, când Rosina m-a întrerupt. Ședea cocoțată pe scaun, cu un genunchi ridicat la bărbie, și purtând niște pantaloni largi de pânză albastră suflecați peste niște cizme din prelată albastră, și o bluză oarecare în dungi albastre și purpurii, strânsă în talie cu un cordon îngust. Arăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să las urme evidente de pași. La vreo cincisprezece metri de casă, m-am oprit. Cu excepția unui oberlicht, fereastra era închisă. Dar draperiile erau necăptușite și lumina dinăuntru proiecta pe geam, ca pe un vitraliu, desene vesele de papagali verzi cocoțați pe arbori de lămâie. La mijloc, acolo unde perdelele nu se împreunau perfect, se filtra o îngustă dâră de lumină. M-am apropiat și am tras cu urechea. Se auzeau glasuri. Televizorul? Evitând zona primejdioasă a despicăturii dintre perdele, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru care Ben o pornise mai departe. În timp ce stăteam locului ezitând și privind în jur, l-am auzit pe Titus strigând. Am trecut pe lângă Gilbert, care nu știu ce bâiguia în ușă, și m-am repezit din nou prin bucătărie. Titus se cocoțase în vârful celei mai înalte dintre stânci, și arăta cu mâna. — E acolo, acolo! îl văd! Vine dinspre turn. Nu mai simțeam acum nici o îndoială de care parte se situase Titus. Slavă Domnului pentru lucrul ăsta. I-am strigat lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de mărgele, atingând-o, șovăind asupra atitudinii pe care s-o adopt, când am auzit de jos o gălăgioasă izbucnire de hohote de râs, urmată de un cântec intonat de o voce de femeie. Am alergat în bucătărie. Rosina ședea cocoțată pe masă, legănându-și picioarele și fiind adulată (nu găsesc alt cuvânt mai potrivit) de Gilbert și de Titus. Purta un pardesiu ușor, foarte elegant, dintr-o stofă fină, cadrilată, gri închis, o fustă din același material, o bluză albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fel ciudat, ne simțeam bine împreună. Fără îndoială, curând avea să se producă o spărtură, o schimbare dialectică. Dar ce naiba aș fi putut face la Londra cu o Hartley distrusă și înlăcrimată, în apartamentul acela ostil și strâmt, cu scaunele cocoțate pe masă și porțelanurile nedespachetate? La cine ne-am fi putut duce la Londra? N-aș fi vrut s-o expun pe Hartley unor oameni care, oricât s-ar fi arătat de binevoitori, și-ar fi bătut joc de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cireașă coaptă“. Și au continuat să cânte. Și ne-am îmbătat. Și Gilbert a preparat o salată uriașă și a pus pe masă pâine și brânză și cireșe. Și Titus arăta atât de fericit, aflându-se în mijloc, cu Lizzie cocoțată pe masă, lângă el, dându-i cireșe în gură. Și m-am gândit la camera aceea îmbâcsită, de cealaltă parte a satului, unde Hartley își ascundea fața în mâini și scâncea iar și iar și iar: „Îmi pare rău, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai bine să pun eu mâna pe Peregrine, înainte de a începe să se dea la Angie. — Dumnezeule! exclamă Peregrine. Amândoi izbucniră în hohote nebunești de râs, Peregrine încrețindu-și fața mare, ridată, înroșită de soare și de șampanie. Rosina se cocoțase, ca de obicei, pe brațul fotoliului lui Peregrine, legănându-și picioarele goale care-i ieșeau de sub rochia albă, trasă cât mai sus. Se aplecă asupra lui Peregrine, frecându-și nasul de părul lui. Amândoi îmi făcură cu ochiul, apoi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din prima căsătorie. La Lonea am cunoscut și alte rude ale cumnatului meu, pe care i-am vizitat și la care am mâncat și cireșe. Șederea aici a fost plăcută. Era prima ieșire din mediul cunoscut de acasă. Zilnic eram cocoțat pe gardul din spatele casei privind trenurile care treceau chiar pe lângă gard. Tot privind am observat diferențele dintre locomotive și vagoane. Într-o zi am plecat la scăldat pe malul Jiului împreună cu Puiu, fără să o anunț pe sora mea. Ajungând
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
așa. Era Rac. Eu Capricorn. Combinația fatală. Cum v-ați înțeles cu socrii? Murise taică său. Maică-sa mă adora. O femeie mică, mică, mereu în doliu.... Năștea un copil, altul murea și tot așa. Parcă o văd și acum, cocoțată în vârful patului: "Marcel, să n-o superi pe Viorica!" știa ce fecior nebun avea și era fericită că era cu cine trebuia... Puțin a prins-o și Cătălina... — Viața în doi la București era grea? — Eu începusem deja să
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
statuia a rămas și ea patru ani fără un braț. Nici ca monument al invalizilor nu arăta rău, mai ales că în toate orașele unde există monumente ale invalizilor acestea constau într-un soclu cu multe trepte, pe care e cocoțată o femeie vânjoasă, dar beteagă. După ce țiganul, care știa să demonteze mâini de bronz, i-a furat-o și pe cea stângă, Primăria s-a sesizat și i-a comandat artistului patru mâini: două de pus în locul celor furate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mă întâlneam cu o colegă și mă îndrăgosteam de aceasta. Iubeam, cum s-ar zice, iubirea, nu o fată anume. Nici n-aveai cum să nu te îndrăgostești de bibliotecară. Noi, cititorii, stăteam cuminți, cu cărțile în față, iar ea, cocoțată pe un podium, ne supraveghea. Oare ce era în capul ei? În pauze discutam cu alți studioși, dar nu despre cărți, ci despre bibliotecară. „Frumoasă fată“, spuneam, și ei mă aprobau. Într-o zi, i-am propus să ne întâlnim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
primul. Nimic din încrederea și entuziasmul inițial nu se mai regăsește în îndârjirea și dezgustul din cel de-al doilea volum care, în ce privește măiestria, urcase o treaptă. „Lupta cu inerția” a fost mănușa azvârlită în obrazul oamenilor lipsiți de calitate, cocoțați în sferele importante ale lumii artistice și societății. Pasărea cu clonț de rubin Plin de elan dar inocent atât cât poate fi un provincial, la 17 ani Labiș poposea în capitală, încredințat că aici sau concentrat valorile culturii românești. Năzuind
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
obiceiurile lor la naștere, la nuntă, la moarte, dând și un bogat calendar și vocabular indian. Trecem Mississippi și intrăm În cunoscutul oraș din războiul civil Wicksburg, unde dormim noaptea. Orașul are un mare avantaj: este situat pe malul stâng cocoțat pe un teren sâncos, ferit de inundații. În timpul războiului civil, la 1863, când a fost crunt bombardat avea 27.000 locuitori. Azi are 23.000, deci descrește. La ieșirea din oraș, ne oprim pentru a vizita ceea ce se mai poate
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
roșii ATEISMUL. Au încercat să ne deposedeze și de ultima noastră nădejde, de ultima speranță cuibărită în sufletele noastre, de ultimul punct de sprijin împotriva ororilor săvârșite cu maximă nerușinare de-a lungul unei jumătăți de secol, cât au stat cocoțați pe spinarea unui popor umilit și terfelit în toate chipurile. Nu. Pentru ei, din acest punct de vedere, nu era nicio diferență între credințele practicate de specia umană: fie budiști, reformați, luterani, islamiști, catolici, confucianiști, ortodocși, anglicani, baptiști, iudaiști, mahomedani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în nisipul cald, afânat. Tata strunea calul din hățuri să nu ne răsturnăm pe drumul înclinat, sinuos. La poalele colinei ne-am oprit să luăm lemnele pregătite din timpul zilei, salcâm pentru foc. Când căruța s-a umplut, m-am cocoțat pe grămada de lemne uscate. Mă simțeam ca Făt frumos călare pe calul lui cel năzdrăvan. Înserarea se apropia pe nesimțite, în scurt timp întunericul se lăsă peste noi ca o pătură albastră răcoroasă. Căruța încărcată scârțâia din toate încheieturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
via noastră? Și femeia cu andrelele în mână îl trimite, uneori, pe bărbatul ei să cumpere vin de la noi... Anul ăsta o să beau tot mustul, să nu mai facem vin. O să iau o cană mare de must și-o să mă cocoț pe gard să-i fac în ciudă. Tata mă lasă să beau cât vreau eu... Uneori, îmi spune râzând să beau mai puțin, să nu mă doară burta. Poate să mă doară, o să beau tot, până la ultimul strop! Stau la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
clădirea părăginită a fostei fierării. Din curiozitate am urcat în pod, deoarece am văzut o scară ce părea folosită. Căutând prin toate ungherele, printre vechituri am dat peste o valiză cu cărți de școală, caiete și câteva volume de versuri. Cocoțat pe grinzile ce nu ar fi rezistat nici la cel mai mic cutremur, am citit în liniște, furișat ca pe vremuri, câteva poeme dintr-o carte îngălbenită de timp. Apoi am luat-o cu mine și am colorat. În drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Dar, firește, trebuie pedepsit pentru că a îndrăznit să fie naționalist și să nu-și renege credința. Iar în același timp, prietenul său Victor Pa[34]pacostea, ajuns la Universitate cu sprijinul lui Kico și al lui C. C. Giurescu, s a cocoțat pe o strapontină ministerială în guvernul care se pregătește să-l osândească pe Panaitescu. Niciun gest, nicio vorbă de apărare. Propria situație prețuiește pentru cei mai mulți oameni mai mult decât cel mai bun prieten; desigur că și acest „principiu” face parte
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]