829 matches
-
diakonia (slujirea) achiziționând un teren personal. Din Faptele apostolilor aflăm că ucenicii aveau totul În comun, iar regula grupului era că orice nou venit Își vindea toate bunurile, aducând banii În vistieria comună. Iuda va fi pedepsit precum Simon și consoarta lui, care-și păstraseră doar pentru ei o parte din avere. Mesaj expediat pe 26 februarie 2007, ora 17.55. Îi mulțumesc și pe această cale părintelui John Breck pentru lămuririle oferite. Cf. Peri Terbuyken și Christian Josef Kremer, „Judas
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
brațele și cu picioarele. Uite, și ăsta micu’ s-a trezit. Ia palma lui grea și și-o apasă pe burtă. Inima fătului bate cu putere. Germanicus își retrage mâna ca fript: — Varus..., șoptește răgușit. Lasă-l naibii, îi răspunde consoarta, că îi este mai bine printre dușmani decât alături de o jigodie ca nevastă-sa! Bărbatul nu mai are timp să se minuneze de limbajul ei dur la adresa unei rude. Agrippina s-a întins deja după clopoțelul așezat la îndemână pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nou la grupul central de statuete. Acum i se pare că și cei doi penați dansează. Surâde întristat. Simbolul unei vieți vesele și facile, adică exact contrariul atmosferei din casa asta. Mai ales bietul Germanicus, alături de nobila și virtuoasa lui consoartă. Observă că de gâtul a două dintre figurine este atârnată câte o bilă din aur. Fiecare dedicată în ziua în care un fiu al familiei a îmbrăcat toga virilă. Strivește o lacrimă între pleoape. A lui Germanicus este la Tibur
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că doar nu am venit umblând pe picioare? — Trăsura te așteaptă la ieșirea din Câmpul lui Marte, încearcă Germanicus să o liniștească. — Cum crezi că pot să ajung până la termele tatălui meu, așa, cu burta la gură? îl repede mânioasă consoarta. Fetița Vipsaniei își ascunde fața în poalele ei și începe să plângă. Agrippina o liniștește cu o mână, în timp ce cu cealaltă îi cheamă pe ceilalți copii la ea. Ridică amenințător tonul: — Acest drept mi-a fost conferit în calitate de nepoată directă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ea, oricum, se lepădase demult de doctrinele creștine; deși, mama sa, învingând - ca, de altfel, în toate situațiile - slabele rezistențe ale soțului ei, încercase să o determine și pe ea să le împărtășească în vremea adolescenței. însă, în ciuda tuturor eforturilor consoartei sale, Aurelius Patrinianus reușise să transmită fiicei sale adânca pasiune pentru autorii clasici și pentru arta epocii de aur, alimentându-i astfel, într-un mod mascat și nu fără o subtilă satisfacție, dorința sa de rebeliune. Aceasta ieșise la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de spiritual și demonic, ceea ce nu-i cazul cu Timotin, nu poți fi decât ridicol înghesuit, într-o trăsură închiriată, de o consoartă și patru reproduceri în miniatură ale figurii doamnei și domnului, combinate indiscret. Cloșca asta slabă și măruntă stătea îmbufnată și ostilă, parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
geantă și cu două trei-găini gata jumulite, de aceea se și-ngrășase ca un porc. În viața cea de toate zilele, fostul pălimar se purtase ca un om destul de chibzuit și, În afară de faptul că Își bătea la sfârșitul fiecărei luni consoarta, alte păcate nu prea avea. Dar și pentru atâta lucru Dumnezeu Îl pedepsise, trimițându-l să se zbenguie pe sticla micului ecran... Pe bătrână o ului și asemănarea izbitoare dintre numele lui Stan și al lui Satan. Unul avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Dar unde era, bată-l Dumnezeu să-l bată, vecinul lor Pancratie, cel care pe față te ungea cu lapte și miere și prin spate era mai parșiv ca un diavol!? Oare n-o schingiuise și el pe sărmana lui consoartă, Închizând-o chiar de săptămâna Patimilor În baia de aburi și chinuind-o ca pe Hristos!? Era atât de parșiv procletul, Încât, În loc s-o bată, o dezbrăca la piele și, Înarmat cu o pană de gâscă, o gâdila la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
după vorbele pe care I le sufla unul sau altul În ureche, lăsându-se călăuzit de toți acești oameni fără căpătâi ce aveau să ducă lumea la pieire... Sau unde era tâmplarul Platon Sreda, cel care, după ce și-a Îngropat consoarta moartă de oftică, a băut o lună În șir de unul singur, Împungându-se cu sula și lovindu-se cu capul de pereți și apoi s-a dus la cimitir, a dezgropat-o și a plâns la miezul nopții la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el și o butelcuță de tărie, ca s-i țină, pesemne, de urât), văzând că nu mai are băutură și nici bani ca să-și cumpere alta, Platon ce credeți c-a făcut? Iată ce-a făcut: a descălțat-o pe consoartă de pantofii cu care fusese Înmormântată și a plecat În sat să-și cumpere rachiu. După care s-a Întors la mormânt și a plâns din nou. Și a tot a plâns așa vreo șase zile În șir, până când n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fiecărei săptămâni, se Îmbăta cumplit. Atunci Își dezgolea pieptul, arătându-și groaznicele cicatrice ce-i brăzdau În lung și În lat pieptul acoperit de smocuri de păr argintiu. Cicatricele le dobândise pe front, În luptă corp la corp, la baionetă. Consoarta și copiii se ascundeau pe la vecini. Nifet umbla răcnind și Înfigând furca În căpițele de fân Înșirate În livadă, timp În care nevastă-sa tremura de frică, rugându-se Îngenuncheată sub icoane. Duminică seară se Îmbăta atât de crunt, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un om cu inima deschisă, pus mereu pe șotii, care, printre altele, avea obiceiul s-o năcăjească mereu pe mama ei, făcându-i tot felul de șicane. Astfel, câteodată, sculându-se pe la miezul nopții ca să bea apă, strecura sub perna consoartei sale câte un topor mânjit cu sânge și o mulțime de pene lipite de ascuțișul lui... Sau ungea clanțele de la uși cu vaselină, cu borhot sau chiar excremente, după care se culca la loc, pândind cu urechea, cum cei ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sfârșit, Mașa, lipăind cu picioarele goale prin casă, Înainte de a se duce spre toaleta așezată tocmai hăt, În fundul curții. De fiecare dată, după o astfel de pățanie, babulea Îl fugărea În jurul casei agitând bastonul ridicat În aer, iar biata sa consoartă se punea pe plâns. Mașa se spăla pe mâini și tăcea chitic, ca și cum n-ar fi pățit nimic; se răzbuna abia seara, când tatăl ei cădea frânt de oboseală, adormind o dată cu găinile. Atunci, apropiindu-se pe vârfuri de patul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În mână o pancartă pe care scrise combinând grafia chirilică cu cea latină: „NIMIK NOU PЭ ФRONTUL DE RĂSĂRIT“. Mai rău era atunci când sârma ghimpată despărțea patul lor În două: acesta era semnul că bărbatul era nemulțumit de blânda sa consoartă, arătând că Între el și ea se afla acum o graniță oarecum asemănătoare cu cea care despărțea satul lor de cel vecin. Intervenea atunci babulea și, agitând același baston În aer, Îi Împăca, bodogănind În legea ei:„Mâine-poimâine vei aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
răspundea Nicanor cu glas neașteptat de liniștit, ce-i masca ironia. „Dar s-ar putea, adăuga el, ca și aceasta să intre În proprietatea statului.“ „Și atunci ce o să se Întâmple cu noi? Cum vom putea trăi fără conștiință?“, murmura consoarta. „Statul va avea grijă ca din conștiințele confiscate de la particulari și adunate grămadă să ne repartizeze și nouă, pe bază de tichet, o bucățică din conștiința sa de clasă, asta ca să nu trăim În necunoștință de cauză, ci să punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spirt Royal, Îl Înălță deasupra cetei, zicând: „Cine se teme de propria sa soartă e un laș...“. Cuprins de beție, un salahor Îl Întrebă, ridicând și el borcanul: „De soartă am Înțeles că nu te temi, dar ce zici de consoartă?“. Ippolit Își roti ochii săi albaștri asupra celor douăsprezece fețe ce chicoteau, Înghiontindu-se cu coatele. Privirea sa se opri asupra locului unde cândva fusese agățat portretul tătucului tuturor popoarelor. „Bine țintit, replică brigadierul, țintit la fix. Dar vă Întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
albaștri asupra celor douăsprezece fețe ce chicoteau, Înghiontindu-se cu coatele. Privirea sa se opri asupra locului unde cândva fusese agățat portretul tătucului tuturor popoarelor. „Bine țintit, replică brigadierul, țintit la fix. Dar vă Întreb: ce Înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul «consoartă»?“, replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vă Întreb: ce Înțelegeți dumneavoastră prin cuvântul «consoartă»?“, replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul să-l Înfrunte. Poate pentru un dobitoc ca tine e același lucru, pentru mine nu. Consoarta Înseamnă, adăugă el modulându-și glasul, entitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul să-l Înfrunte. Poate pentru un dobitoc ca tine e același lucru, pentru mine nu. Consoarta Înseamnă, adăugă el modulându-și glasul, entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți salahorii, cu excepția unuia singur, care, probabil, din pricina alcoolului băut, căuta să-și arate cerbicia. „Să presupunem, conchise acesta, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-și glasul, entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți salahorii, cu excepția unuia singur, care, probabil, din pricina alcoolului băut, căuta să-și arate cerbicia. „Să presupunem, conchise acesta, că nevasta e nevastă, iar consoarta e consoartă... De nevastă nu vă temeți?“ „Și dacă mă tem, ce te privește?!“, răspunse Ippolit pe un ton calm, care nu prevestea Însă nimic bun. „Am o nevastă aprigă, care nu-i de lepădat. La unii, nevasta e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa?“ „Așa-i!“, răspunseră În cor toți salahorii, cu excepția unuia singur, care, probabil, din pricina alcoolului băut, căuta să-și arate cerbicia. „Să presupunem, conchise acesta, că nevasta e nevastă, iar consoarta e consoartă... De nevastă nu vă temeți?“ „Și dacă mă tem, ce te privește?!“, răspunse Ippolit pe un ton calm, care nu prevestea Însă nimic bun. „Am o nevastă aprigă, care nu-i de lepădat. La unii, nevasta e o simplă cârpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce contrasta cu Înfățișarea sa. Subotin avea o nevastă aprigă, care nu prea știa multe și, atunci când se enerva, Îl făcea În toate felurile, aruncând În el tot ce-i cădea la Îndemână. Petrecerea ajunsese, poate și din cauza discuției despre „consoartă“, la un punct mort. Ippolit era vesel și nu prea. Se străduia totuși să mai Încălzească atmosfera. Discuțiile Însă lâncezeau. Glumele sale nu-și mai găseau ecou În inima ortacilor. Cei doisprezece hăhăiau, dar hăhăiala avea un gust la fel de fad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se gândi să meargă acasă. Dar picioarele Începură să se-nmoaie. Ippolit aruncă o privire În ciobul de oglindă sprijinit pe stinghia geamului. Ochii i se bulbucaseră În cap. Iar fața sa buhăită de băutură avea o expresie dementă. Chipul consoartei i se clătina În fața ochilor. Scandalul avea să izbucnească imediat ce Ippolit va deschide ușa și va intra În casă. Farfuriile, cuțitele și lingurile, Însoțite de cratițe și melesteu, aveau să zboare direct În căpățâna sa. Închipuindu-și cum vor decurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ippolit, dezgolindu-și cu un rânjet dintele de platină. Pe Subotin Îl apucă transpirația. Veselia nevestei nu prevestea nimic bun. „Vasăzică așa, Îi spuse ea, cineva mă va vinde?“ „E vorba de mine, nu de dumneata“, răspundea Ippolit. „Dar de consoartă ce spui?“, Întrebă ea. Și În tot acest timp trecea cu castronul de la musafir la musafir, ajutându-i să vomeze. După ce oaspeții Își deșertară stomacurile, nevasta Îi așeză la masă cum stătuseră și În depozit. Ippolit stătea la mijloc, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se duse În cămară, de unde reveni cu o urnă pe jumătate plină cu un praf alb ce sclipea În bătaia lunii. Subotin era conștient că Întinsese prea mult coarda, dar ca să-i șocheze pe tovarășii săi de beție, Își Întrebă consoarta: „Ai putea să-mi spui, drăguță (Ippolit accentuă cuvântul «drăguță», care sună destul de fals În gura lui), cui aparține acest praf?“ „E un praf cosmic“, răspunse cu un aer spășit consoarta. „Praf cosmic, praf cosmic, repetă Subotin, dar al cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]