8,426 matches
-
mică de tot, mă jucam cu Angi stând eu la o masă, el la cealaltă și făcându-ne semn. Toată viața mea Angi a făcut parte din lumea mea. El îmi spunea povești când eram mică, cu zâne, prințese și conți. Nu e ușor să crești fără mamă. Te doare tot timpul sufletul, fără să știi de ce. Simți o lipsă , un gol, dor arzător te macină. Îți dau lacrimile, plângi amar, o strigi, însă mama nu e nicăieri. Nu-ți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în culori patetice portretul. Astfel, motivația esențială a migrației înspre America nu era doar una materială, ci ținea de dorul de libertate cetățenească, care lipsea din patria de origine (arhimandritul se referea de pildă la sărăcia din pricina lăcomiei grofilor și conților unguri). America era văzută ca țara unde munca reprezenta virtutea cea mai înaltă, iar libertățile cetățenești suprema țintă și aerul dătător de viață. De asemenea, America era percepută și ca țara risipei 81. În consecință Șerboianu saluta inițiativa românilor americani
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
i-a fost promotor, astfel încât bărbatul este capul familiei 11. Raportându-se la această noțiune, Mihaela Miroiu (1995, p. 15) arăta că, în societatea comunistă românească, ...„capul familiei” era un titlu cu acoperire reală la fel de evidentă ca și titlul de conte în democrația americană. „Regula tatălui”, atât de invocată de feminismul psihanalitic, este cam greu de regăsit ca mesaj timpuriu în viața unor copii crescuți de către bunici sau în creșe, de alte femei. Dacă familia monoparentală reproduce relațiile de tip patriarhal
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
-i proastă. Chestia asta Îl făcea să meargă, pe diferite perioade de timp, din surghiun În surghiun și dintr-o Închisoare În alta; pentru că, dacă e foarte adevărat că bunul rege Filip al IV-lea, stăpânul nostru, și favoritul lui, contele de Olivares, Îi apreciau, ca tot Madridul, versurile izbutite, nu-i mai puțin adevărat că nu le plăcea să fie ținta lor. Așa că din când În când, după apariția vreunui sonet sau a unor strofe quintillas anonime În care toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ce poartă a orașului vor intra, așa că mai sigur ar fi să-i așteptați În preajma locului de destinație, anume Casa cu Șapte Hornuri... O cunoașteți domniile voastre? Diego Alatriste și colegul lui dădură afirmativ din cap. Toată lumea din Madrid cunoștea reședința contelui de Bristol, ambasadorul Angliei. — Treaba trebuie să pară, continuă mascatul, atacul unor bandiți oarecare asupra celor doi călători. Asta presupune jaf: prin urmare le luați tot. Ar fi bine să-l răniți pe cel mai blond și mai arogant, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cărui influență ajungea până la Marele Inchizitor și la coridoarele private ale Palatului Regal. Doar cu o săptămână În urmă, pe motiv de crimen pessimum sau crimă scabroasă, părintele Bocanegra convinsese Justiția să ardă În Piața Mare patru tineri servitori ai contelui de Monteprieto, care se denunțaseră unul pe altul ca sodomiți, pe banca de tortură inchizitorială. Cât despre conte, un aristocrat Între două vârste, necăsătorit și melancolic, titlul lui de grande de Spania Îl salvase cu mare greutate de o soartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
urmă, pe motiv de crimen pessimum sau crimă scabroasă, părintele Bocanegra convinsese Justiția să ardă În Piața Mare patru tineri servitori ai contelui de Monteprieto, care se denunțaseră unul pe altul ca sodomiți, pe banca de tortură inchizitorială. Cât despre conte, un aristocrat Între două vârste, necăsătorit și melancolic, titlul lui de grande de Spania Îl salvase cu mare greutate de o soartă identică, regele mulțumindu-se să semneze un decret prin care i se confiscau toate bunurile și era exilat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
soartă identică, regele mulțumindu-se să semneze un decret prin care i se confiscau toate bunurile și era exilat În Italia. Nemilosul părinte Bocanegra condusese personal toate procedurile, și triumful acela Îi consolidase puterea de temut la Curte. Până și contele de Olivares, omul de Încredere și favoritul regelui, prefera să se aibă bine cu ferocele dominican. Nu puteai zice nici cârc. Cu un suspin interior, căpitanul Alatriste Înțelese că soarta celor doi englezi, oricine or fi fost ei și În ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și colegul lui Îl așezaseră strategic la un cot al drumului, astfel ca să-i lumineze pe străini Înainte ca aceștia să apuce să-i vadă pe ei. Drumeagul acela, care cotea În unghi drept, pornea din strada Barquillo, de lângă palatul contelui de Guadalmedina și, după ce mergea paralel cu gardul de piatră al grădinii Mănăstirii Carmeliților Desculți, se sfârșea În fața Casei cu Șapte Hornuri, la Întretăierea străzii Torres cu cea a Infantelor. Locul ales pentru capcană era prima porțiune, cu cotul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se Întâmpla, când, după ce-și scosese nesigura lui spadă din teacă, nenorocitul se trezise cu o palmă de oțel În piept. Celălalt fusese un frumușel de la Curte, un băiețandru ageamiu plin de panglicuțe, a cărui existență Îl sâcâia pe contele de Guadalmedina pe motiv de procese, de testamente și de moșteniri. Așa că numitul Guadalmedina Îl Însărcinase pe Diego Alatriste să simplifice procedurile legale. Totul s-a rezolvat În timpul unei excursii a tinerelului marchiz Álvaro de Soto la izvorul Acero, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
multe despre ei și despre cei care cu atâta osârdie le doreau pieirea. Acest atú, acestă carte de joc din mânecă pe care Diego Alatriste avea grijă să n-o folosească decât foarte rar, se numea Álvaro de la Marca, alias contele de Guadalmedina. Iar casa lui, adică palatul, era la vreo sută de pași de acolo. — Te-ai băgat Într-un bucluc cât toate zilele. Álvaro Luis Gonzaga de la Marca y Álvarez de Sidonia, conte de Guadalmedina, era chipeș, elegant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se numea Álvaro de la Marca, alias contele de Guadalmedina. Iar casa lui, adică palatul, era la vreo sută de pași de acolo. — Te-ai băgat Într-un bucluc cât toate zilele. Álvaro Luis Gonzaga de la Marca y Álvarez de Sidonia, conte de Guadalmedina, era chipeș, elegant și atât de bogat Încât putea pierde Într-o singură noapte 10000 de ducați la joc sau cu una din iubitele lui fără să clipească. Pe vremea aventurii celor doi englezi trebuie să fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o singură noapte 10000 de ducați la joc sau cu una din iubitele lui fără să clipească. Pe vremea aventurii celor doi englezi trebuie să fi avut treizeci și trei sau treizeci și patru de ani, așadar era În floarea vârstei. Fiu al bătrânului conte de Guadalmedina - don Fernando Gonzaga de la Marca, erou al campaniilor din Flandra În timpul marelui Filip al II-lea și al urmașului său, Filip al III-lea, Álvaro de la Marca moștenise de la părintele lui titlul de grande de Spania și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
amoroase cu actrițe și dame prea puțin recomandabile, după care amândoi se dădeau În vânt. Holtei, afemeiat, manierat, cult, nițel poet, galant și seducător, Guadalmedina cumpărase de la rege oficiul de mare curier, după scandaloasa și recenta moarte a fostului beneficiar, contele de Villamedina, asasinat Într-o istorie de fuste sau de gelozie. În acea Spanie coruptă unde totul era de vânzare, de la demnitatea ecleziastică până la cele mai lucrative funcții ale statului, titlul și beneficiile de mare curier sporeau averea și influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
atlaz, preocupat și Încruntat, se plimba de colo-colo prin fața șemineului aprins, cugetând la cele povestite chiar atunci de Alatriste: istoria adevărată, pas cu pas, a celor petrecute, cu doar câteva omisiuni, de la episodul cu mascații până la deznodământul ambuscadei de pe drumeag. Contele era una din puținele persoane În care se putea Încrede orbește; pe de altă parte, pe când Îi conducea acasă la el pe cei doi englezi, ajunsese la concluzia că nici nu prea avea de ales. — Știi pe cine ai Încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
capul Într-un gest afirmativ și Îl auzi pe aristocrat murmurând „Doamne sfinte“ Înainte de a porni să bată iar cămăruța În sus și În jos. În momentul acela englezii erau Îngrijiți În cel mai frumos salon din palat de servitorii contelui, mobilizați În grabă mare. Alatriste, pe când aștepta, auzise mare forfotă prin uși, voci de slugi la intrare și nechezat de cai În grajduri, de unde se vedea, prin ferestrele cu ochiuri prinse În plumb, vâlvătaia torțelor. Toată casa părea pe picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
grabă mare. Alatriste, pe când aștepta, auzise mare forfotă prin uși, voci de slugi la intrare și nechezat de cai În grajduri, de unde se vedea, prin ferestrele cu ochiuri prinse În plumb, vâlvătaia torțelor. Toată casa părea pe picior de război. Contele Însuși scrisese bilete urgente În odaia lui de lucru, Înainte de a veni să discute cu Alatriste. În pofida sângelui rece și a obișnuitei sale bune dispoziții, rareori Îl mai văzuse căpitanul atât de schimbat la față. — Vasăzică Thomas Smith, murmură contele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Contele Însuși scrisese bilete urgente În odaia lui de lucru, Înainte de a veni să discute cu Alatriste. În pofida sângelui rece și a obișnuitei sale bune dispoziții, rareori Îl mai văzuse căpitanul atât de schimbat la față. — Vasăzică Thomas Smith, murmură contele. — Așa mi-au zis. — Thomas Smith, așa, pur și simplu. — Întocmai. Guadalmedina se oprise din nou dinaintea lui. — Thomas Smith pe dracu’, mormăi În sfârșit, nerăbdător. Cel În haine gri se numește George Villiers. Îți spune ceva numele ăsta?... Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Însă am putea vorbi de respect reciproc, desigur În cadrul condiției sociale a fiecăruia din ei. Álvaro de la Marca Îl stima sincer pe căpitan; povestea pornea de pe vremea când, În tinerețe, Diego Alatriste servise În Flandra remarcându-se sub flamurile bătrânului conte de Guadalmedina, care și el Îi arătase Încă de pe atunci simpatie și prețuire. Mai târziu, peripețiile războiului Îl aduseseră pe tânărul conte În preajma lui Alatriste, la Napoli, și se spunea că acesta, deși simplu soldat, Îi făcuse fiului fostului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
căpitan; povestea pornea de pe vremea când, În tinerețe, Diego Alatriste servise În Flandra remarcându-se sub flamurile bătrânului conte de Guadalmedina, care și el Îi arătase Încă de pe atunci simpatie și prețuire. Mai târziu, peripețiile războiului Îl aduseseră pe tânărul conte În preajma lui Alatriste, la Napoli, și se spunea că acesta, deși simplu soldat, Îi făcuse fiului fostului său general câteva servicii importante În dezastrul expediției militare Împotriva corsarilor berberi din insulele Kerkenah de pe coasta tunisiană. Álvaro de la Marca nu uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
letală. Dar departe de a abuza de situația aceea, cum negreșit ar fi făcut majoritatea foștilor soldați puși pe liber și deveniți mardeiași ordinari, care bântuiau prin preajma Curții după vreun beneficiu ori niște dubloni, Diego Alatriste păstra distanțele, recurgând la conte numai În ocazii ca aceea, de o absolută și disperată urgență. Pe de altă parte, n-ar fi făcut asta nici atunci, dacă instinctul nu l-ar fi avertizat asupra calității deosebite a oamenilor pe care Îi atacase. Și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cunoscut. Guadalmedina Își mângâie din nou barbișonul. — Nu erau decât ei doi cu tine În noaptea aceea? — Doar ei doi, după câte-mi amintesc. — Și unul ți-a zis să nu-i omori, pe când celălalt Îi voia morți. — Cam așa ceva. Contele se uită lung la Alatriste. Îmi ascunzi ceva, pe legea mea. Căpitanul dădu iar din umeri, susținând privirea protectorului său. — Poate, replică foarte calm. Álvaro de la Marca zâmbi strâmb, neslăbindu-l din ochii-i scrutători. Se cunoșteau prea bine ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mai scoate nimic, chiar dacă l-ar amenința cu retragerea oricărui ajutor și cu azvârlirea În stradă. — Bine, conchise el. La urma urmei, În joc e pielea ta. Căpitanul Încuviință cu un gest fatalist. Una din puținele neclarități din relatarea făcută contelui consta În trecerea sub tăcere a acțiunii lui fray Emilio Bocanegra. Nu pentru că ar fi dorit să protejeze persoana inchizitorului - care mai degrabă trebuia să fie temut decât protejat -, ci fiindcă, În ciuda Încrederii nelimitate În Guadalmedina, el nu era câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Álvaro de la Marca medita cu mare viteză la avantajele pe care le-ar putea obține din secretul de stat pe care Întâmplarea și Diego Alatriste i-l puseseră În mâini În noaptea aceea. Un slujitor se opri respectuos În prag. Contele se Îndreptă spre el, și Diego Alatriste Îi auzi schimbând câteva cuvinte cu voce joasă. Când servitorul se retrase, Guadalmedina se Întoarse către căpitan, preocupat. — Mă gândisem să-l anunț pe ambasadorul englez, dar acești cavaleri spun că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la mine... Așa că, Întrucât și-au revenit și se simt mai bine, Îi voi escorta eu Însumi cu oamenii mei cei mai de Încredere la Casa cu Șapte Hornuri, ca să evit alte surprize neplăcute. — Pot să fac ceva pentru domnia voastră? Contele Îl privi cu o agasare ironică. Teamă mi-e că ai făcut deja prea mult pentru o singură noapte. Cel mai bine ar fi să-ți iei tălpășița. Alatriste Încuviință și, cu un suspin interior, se pregăti resemnat, fără grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]