2,692 matches
-
are un semnalment particular care o distinge confirmîndu-i identitatea; o fîntînă, un arbore secular, o statuie, o școală, un spital, o cruce de piatră, o legendă. Existența unor asemenea nuclee materiale se Încarcă În timp de spiritualitate, devine inconfundabilă, se contopește cu viața oamenilor unui anumit loc, le domină destinul ca o trăsătură de caracter. În pătratul de oraș delimitat de marginile ferestrei mele Închise e betoniera. Din spatele blocurilor de patru etaje, acolo unde șina face un cot ocolind vechea cărămidărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
alții a da semnificatul suge semnificantul acesta din urmă devenind el Însuși semnificat Algazi cel puțin a făcut o afirmație mai omenească mi-a plăcut chiar foarte mult Încerca să ne convingă că artistul este Îndrăgostit de lume și se contopește cu lumea prin scris Într-un act erotic total cînd spunea asta Îmi imaginam o formă de onanie cerebrală care să includă În ea tot universul cum te-ai gîndi de pildă că faci amor cu cearșaful cu clanța ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tot ceea ce i se întâmpla. Solouri abrupte și interminabile ale unor interminabile instrumente cu coarde îi defrișară aproape imediat ultimile licăriri ale lucidității. Mort viu rătăcitor prin sfere, obosit, frânt, Clossettino explodă din nou, diferit însă de această dată, ultima, contopindu-se și revenind în Întreg, locul de unde cândva plecase spre Pământ. Se alătură Întunericului, undeva la marginea lui, fiind trecut în rândul Materiei Moarte, pentru a nu mai putea participa apoi niciodată la formarea celei vii. Căzu în nimicnicia nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Mai erau exact două minute până la sfârșitul recreației. Ieșii din clasă și o pornii de-a lungul coridorului plin de tropot de picioare, de glasuri și de strigăte; ieșii pe palierul scării. După ce închisei ușa după mine, și zgomotele se contopiră într-un vuiet confuz, privii în jur. Cu un palier mai jos, lângă ușa carcerei care nu mai fusese folosită în ultimii zece ani și de care atârna un lacăt ruginit, stătea Burkeviț. Era așezat pe scări, cu spatele la mine. Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
obligându-l să rămână pe loc, împiedicându-l să plece de acolo. Știa că nu-i nevoie decât să vrea pentru ca firul să se rupă. Începuse să-i placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit plutind așa, contopit cu întreaga fire. Se hotărâse deja, nu-și mai dorea nimic altceva decât să rămână acolo în contemplare. Era pregătit să rupă legătura firavă care îl ținea captiv. În clipa aceea, întunericul se destrămă dintr-o dată. O lumină orbitoare îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
doamnei Elisabeth de Fontaine: „Cei care s-au iubit În timpul vieții, care au lăsat cu limbă de moarte să fie Îngropați unul lîngă altul, n-or fi chiar atît de țicniți precum se crede. Poate că țărîna lor s-o contopi, s-o amesteca și s-o uni... Mai știi? Poate că țărîna lor nu și-o pierde orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că-n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămîne, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că-n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămîne, așadar, nădejdea, că v-aș mai putea atinge, că v-aș mai putea simți, că m-aș putea contopi cu dumneata, că ne-am putea Îngemăna, atunci cînd nu vom mai fi În măsura În care ar exista În Începutul nostru legea Înrudirii și dacă ne va fi dat să fim o singură făptură; abia atunci, În veacurile ce or să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
satul Lunca. La această confuzie au contribuit și organele administrative, județul, alte instituții și întreprinderi, în relații economice și de altă natură cu Filipenii. Pe de altă parte, vechiul sat răzășesc Filipeni, transformat în sat dependent, cu clăcași, s-a contopit cu satul mai nou Slobozia și nu se mai vorbește decât de cei care mai tiu de cătunul Filipeni, vorbesc de satul Slobozia, Filipeni trecând ca nume asupra satului Lunca. Indiferent de unde vine confuzia, trebuie spus că nu există niciun
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
poate spune că în șările Române erau așteptați, așezați pe moșiile boierești, mănăstirești sau răzășești, li se dădeau înlesniri, scutiri de dări până la înjghebarea gospodăriei, întemeiau sate numite Ungureni, Mărgineni, erau așezați în satele existente, într-o parte de sat, contopindu-se, în final, cu localnicii. Sate cu numele Ungureni (așa li se spunea românilor veniți din Transilvania stăpânită de unguri) sunt și în județul Bacău; Ungureni și Lecca-Ungureni, dar sunt răspândite în toate județele țării. Emisarii plecați din Moldova și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mei În ’32, iar eu atribuiam parțial biletul meu de dus În viață farmecului acelei vechi cafenele. Balauri din piatră străjuiau fațada țintuită Într-o răspîntie de umbre, iar felinarele ei de gaz Înghețau timpul și amintirile. Înăuntru, oamenii se contopeau cu ecourile altor epoci. Contabili, visători și ucenici de geniu stăteau la masă cu mirajele unor Pablo Picasso, Isaac Albéniz, Federico García Lorca ori Salvador Dalí. Acolo, orice coate-goale se putea simți, pentru cîteva momente, o figură istorică, la prețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ascuns, la hinduși - cu venirea lui Kalki, cea de-a zecea reîncarnare a lui Vișnu. în oricecaz, vor spune ei, totul se va încheia cu victoria binelui asupra răului. Dacă, odată cu instaurarea hiperimperiului, toate aceste surse de conflict se vor contopi cândva într-o singură bătălie, dacă toți actorii evocați până acum vor avea vreun interes să intre unul după altul în aceeași confruntare, atunci s-ar putea declanșa un hiperconflict. Izbucnirea lui ar putea avea loc în Taiwan, în Mexic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
raj, continua să i se insinueze În minte. Chipul chinuit al morților se alterna, În mintea lui, cu imaginea, confuză Încă, a cerurilor din viitoarea sa operă. Ca și când forma negăsită a paradisului și forma Întunecată a crimei s-ar fi contopit Într-o aceeași orbire. Se smulse din gânduri la vederea unei siluete masive care apăruse de pe o stradă perpendiculară, urcând curba vechiului amfiteatru. - Sănătate, messer Monerre! Îi strigă din urmă. Celălalt se Întoarse brusc, căutând din priviri cine din mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie fragilă. Dar nu alterase liniile generale ale corpului. Poate că veșmintele sale, care păreau să fi fost alcătuite dintr-o vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se zbătea el Însuși. Dar, oricum, era mai bine ca acel mitocan să știe cât mai puțin din toată povestea. Între timp, eliberat din legături, Fabio dal Pozzo se prăbușise la pământ. În sufletul poetului, repulsia față de acea scenă se contopea cu tristețea de a fi văzut atât de Înjosită practicarea justiției, care ar fi trebuit să fie cea mai Înaltă aspirație a oricărei comunități umane și cea dintâi preocupare a oricărei guvernări. Ce sens avea o mărturisire smulsă cu fierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
femeia asta, zise priorul În cele din urmă. Eu nu voi spune nimic. Deocamdată. 5 Zorii zilei de 10 august Dante ieși În stradă În zori, după o scurtă odihnă, populată cu imagini neliniștitoare. Fețele viilor și ale morților se contopiseră Într-o comedie macabră, În care expresia zeflemitoare a lui Cecco se suprapunea peste rana cumplită a lui Bigarelli, iar corabia masacrului, ieșită din nou În larg, călătorea cu Încărcătura ei de cadavre spre tărâmurile dinspre apus. El Însuși parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
numai băiatul era, poate, altul, dar cel de acum era atât de dulce. El i-a luat blând mâna. Cu o mișcare bruscă, i-a Întors-o și, ridicând-o la buze, i-a sărutat palma. — Isabelle! Șoapta lui se contopea cu muzica și parcă au plutit și mai aproape unul de celălalt. Respirația fetei s-a Întețit. — Nu pot să te sărut, Isabelle, Isabelle? Cu buzele Întredeschise, ea a Întors capul spre el În Întuneric. Dintr-o dată i-a asaltat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
promisiunea unei nopți a străzilor și a cântecelor. Se mișca prin mulțime visând cu ochii deschiși, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă la fiecare colț pe Rosalind, venind spre el În fugă, cu pasul ușor... Cum se vor contopi chipurile de neuitat ale amurgului În chipul ei, iar miile de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ar fi așteptat s-o vadă la fiecare colț pe Rosalind, venind spre el În fugă, cu pasul ușor... Cum se vor contopi chipurile de neuitat ale amurgului În chipul ei, iar miile de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile sale erau acum viori Îndepărtate, plutind ca sunetele estivale În văzduhul văratec. Camera era cufundată În Întuneric, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
veni dinspre un stog de fân aflat cam la șapte metri În fața lui Amory. Pe urmă cântecul s-a oprit; s-a oprit ca să Înceapă din nou, o litanie stranie, care a crescut În intensitate, a scăzut și s-a contopit cu ploaia: „Tout suffocant Et blême quand Sonne l’heure Je me souviens Des jours anciens Et je pleure...“ - Cine dracu’ să existe În comitatul Ramilly? a bombănit Amory. Cine să-i cânte versuri de Verlaine, pe o melodie improvizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu dorește să i se redea virginitatea - vrea să-și repete luna de miere. Eu nu vreau să-mi retrăiesc inocența. Vreau să trăiesc plăcerea de a o mai pierde o dată. Î.: La ce faci aluzie? Dialogul acesta s-a contopit grotesc cu starea cea mai familiară a minții lui Amory - un amestec grotesc de dorințe, Îngrijorări, impresii exterioare și reacții fizice. One Hundred and Twenty-seventh Street sau One Hundred and Thirty-seventh Street... doi seamănă cu trei... ba nu, nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca și toate tentativele de penetrare trăite ca niște luări în posesie. Lucrețiu constată în ce măsură se alimentează jocul amoros din această pasiune devorantă, în sensul primar al termenului, deci canibală. în chiar inima acelui moment când ne imaginăm că ne contopim cu celălalt, îndepărtarea e maximă. Simultan apare dorința de a-l anihila pe celălalt: mușcăturile, îmbrățișările, zgârieturile și ceilalți germeni ai furiei se pot constata de visu. Amanții își provoacă dureri, plăcerea nu e pură, spinii trandafirului rănesc... în relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o imagine magică, ruptă, parcă, dintr-un basm. Vannesa avea încă din copilărie o înclinație către poezie. Înnăscută cu o sensibilitate exacerbată, îi plăcea nespus de mult să-și petreacă timpul în mijlocul naturii. Doar acolo se regăsea pe sine, se contopea cu frumusețile ce o înconjurau, putând să asculte în voie muzica universului. - Hei, Trezește-te! Hai, că trebuie să plecăm acasă. Am spus alor mei că voi întârzia 2 ore, și iată a început să se însereze. - Da, imediat! Prietena
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
sunt pământ / Ochii-s retine / făr de veșmânt / Trupul e trup / pe jumătate , / vulpea e lup / sora mi-e frate . Până la tine / nu-I nici un pod / cum pleacă cum vine / viața mi-e nod . * Autorul, își deschide sufletul, până la dorința contopită cu imaginea ființei iubite, ca și cum el o așteaptă cu sufletul curat și ea se tot pierde-n taina inerenței . Această stare, îl duce uneori pe autor , la acea amărăciune împietrită, la baza ei stând numai licoarea lacrimei profunde, ca într-
DE NICOLAE BACIUT de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364488_a_365817]
-
Acasa > Stihuri > Cugetare > EFODUL TIMPULUI Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 340 din 06 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Din arhitrava bolților cu nopți perene Efodul timpului preface totul în lumină Sub morile abisului se contopesc morene Ghețari de veacuri dormitând sub zarea lină. Treceam oftând după secunda timpurie Nu-nțelegeam că timpul e un fluviu de nisip Și orele acestea, fragile frunze de hârtie Ori păsări albe fără formă, fără chip. Efodul timpului stă orbitor
EFODUL TIMPULUI de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364549_a_365878]
-
de dragoste să-ți mângâie dorul, cuprins între palmele sufletului, copil rebel și singuratic. vreau să-ți fiu singura rază, aprinsă de lumina unui vis, într-o seară târzie de mai să mă furișez în odaia gândurilor tale să mă contopesc cu visele-ți care-și așteaptă rândul la fericire. Referință Bibliografică: Să-ți fiu singura rază / Elena Lavinia Niculicea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 383, Anul II, 18 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elena Lavinia Niculicea : Toate
SĂ-ŢI FIU SINGURA RAZĂ de ELENA LAVINIA NICULICEA în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361286_a_362615]