2,935 matches
-
Ordinul Pobeda al bunicului, primită de la tătucul popoarelor, Iosif Vissarionovici Stalin, ca recompensă a marii trădări naționale de la 23 august 1944? Parc-am trăi într-un film cu Bonnie și Clyde. După lovitura de stat din 1989, veneticii, ca niște corbi de pradă, s-au întors să-și înfigă ghearele în țărișoara noastră. Mare pagubă că fostul monarh și-a trimis la plimbare nepotul, pe care îl adusese cu mare pompă în Țară, „rebotezîndu-l” Nicolae, din Nicholas Michael Medforth-Mills, ca să fie
Fostul rege încă mai crede în steaua lui Lenin, „Победа” lui Stalin şi decoraţia lui Putin [Corola-blog/BlogPost/92496_a_93788]
-
-l reîncepi - de câte ori îl mântui...// Și-oricât ar fi de grea această normă,/ Și-oricât ar fi de greu deznodământu-i,/ Să nu se vadă munca ta enormă!’’. Iată acum care-s terținele corespondente din volumul lui Theodor Răpan: ,,Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n Lună/ Cu gheara-ndurerată și nebună/ Sub primele silabe translucide.// Și scriu sonet după sonet întruna/ Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/ Va-nmuguri tăcerea ce ucide...’’. Rimelor destul de ,,nababe’’ ale lui Victor Eftimiu: labe-silabe-slabe-nababe, valul-madrigalul-teatralul-finalul, veșmântu-i-mântuideznodmântu-i, respectiv
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
și de Neam? ...Țăranii de la Pungești nu știu, probabil răspunsul la a aceste întrebări. Eu, cu totul întâmplător, îl știu. Niciodată, în această viață sărmană, de pe acest Pământ Înnegrit de Păcate, mai marii demonilor tereștri nu vor fi pedepsiți, căci “corb la corb nu-și scoate ochii”. Tot Judecata Lui trebuie așteptată, din păcate. Așa cred eu, și mă pregătesc, primul, pentru Neînduplecarea și Dreptatea Luminii de Fulger a Județului din Urmă. ...Dar, oare, ei, “aducătorii de apocalipsă” și Mercenari ai
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92932_a_94224]
-
Neam? ...Țăranii de la Pungești nu știu, probabil răspunsul la a aceste întrebări. Eu, cu totul întâmplător, îl știu. Niciodată, în această viață sărmană, de pe acest Pământ Înnegrit de Păcate, mai marii demonilor tereștri nu vor fi pedepsiți, căci “corb la corb nu-și scoate ochii”. Tot Judecata Lui trebuie așteptată, din păcate. Așa cred eu, și mă pregătesc, primul, pentru Neînduplecarea și Dreptatea Luminii de Fulger a Județului din Urmă. ...Dar, oare, ei, “aducătorii de apocalipsă” și Mercenari ai Neantului - ei
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92932_a_94224]
-
în vene, nu s-a străduit să învețe câteva cuvinte în limba română. A cui regină? Poate a bărbatului său, în nici un caz a românilor. Ce doliu național? A activat în folosul statului român? Nu! Au venit toți ca niște corbi de pradă, pentru a oprima din nou poporul român. Dacă îi sunt atât de dragi, să țină individual doliu Johannis, Cioloș Guvernul și Parlamentul de hoți. Cât despre mine, ca un bun ortodox mă rog lui Dumnezeu să o ierte
Dumnezeu s-o ierte, dar n-a fost regina României! [Corola-blog/BlogPost/92967_a_94259]
-
Acolo unde doar clepsidra are Să se ciobească-n timpuri străvezii. Tu stai alături ca în veșnicie Și-n gândul meu ce-n vreme s-a oprit Purtând o lună albă pe tărie Și-alt soare peste sufletul zdrobit. Dar țipă corbii prinși între destine Strivind tăcerea-n liniștile ei Acolo unde-s diminețile senine, Iar visele se-neacă-n ochii mei. ASTĂZI TE VAIEȚI Astăzi te vaieți, știu că nu ți-e bine Am fost departe, recunosc și zic; Ce-ai
STIHURI (1) de CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383158_a_384487]
-
de băutură, când, dintr-un colț, profesorul de matematică, Bărbosu, îi făcuse semn să vină până la dânsul. Bărbosu era un bătrânel de vreo șaizeci de ani, scund la statură, cu părul cărunt, dar cu sprâncenele, evident vopsite, negre ca pana corbului. În ultima vreme își lăsase țăcălie, care-i dădea o alură de venerabil prelat, încât, pe unde se ducea, în afara Umilenilor, firește, mulți îl salutau cu „săru-mâna, părinte!”, iar el, se amuza povestind, făcea spre aceștia un gest discret de
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
vânt rece. A plecat, cu o carte de un învățat chinez, în munții Tibetului, s-a ras în cap, cum făcuse în primul an de facultate, când și-a pierdut prima iubire, a dispărut. Ea s-a prefăcut într-un corb negru și în fiecare noapte rostește clar, răspicat, ca în celebrul poem al lui Poe..” Nevermore.” E mai bine să te afli printre persecutați, decât printre persecutori, dar și mai bine este să nu te afli nici aici, nici dincoace
NEVER de BORIS MEHR în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383243_a_384572]
-
aproape, copacule, chiar dacă frunzele-ți vor cădea. Am să te acopăr cu brațele-mi ca într-un alint, copacule, să-ți simt seva trupului tău, când zvâgnește între palme, copacule. Să fiu vecin cu veverițele, ori cu ciocănitorile, copacule, sau corbii cei bătrâni, și alți chiriași de-ai tăi, copacule. Să ne uităm la soarele dimineții, să-i zâmbim oacheș, copacule, și să ne încălzim la căldura lui, să ne bucurăm de înc-o zi binecuvântată, că facem parte din viață, copacule
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
fiu mai aproape, copacule,chiar dacă frunzele-ți vor cădea.Am să te acopăr cu brațele-mica într-un alint, copacule,să-ți simt seva trupului tău,când zvâgnește între palme, copacule.Să fiu vecin cu veverițele,ori cu ciocănitorile, copacule,sau corbii cei bătrâni,și alți chiriași de-ai tăi, copacule.Să ne uităm la soarele dimineții,să-i zâmbim oacheș, copacule,și să ne încălzim la căldura lui,să ne bucurăm de înc-o zi binecuvântată,că facem parte din viață, copacule
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
roșiatică. Lângă banc, poetul văzu un bărbat ce părea să aibă aceeași vârstă ca și dânsul, care Îl privea curios, În timp ce se Îndeletnicea cu pisatul unor ierburi uscate Într-un mojar. Era zvelt la trup, cu părul negru ca pana corbului și cu ochii Întunecați, ușor alungiți, precum orientalii. Privirea Îi era vie, inteligentă, cu ceva felin În mobilitatea sa. Pupilele Îi emanau o ușoară fosforescență, În lumina felinarului așezat pe banc. — Cu ce ți-aș putea fi de folos, messere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce, cu ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trebuie să te numesc prior? Se Întinse și mai mult spre el, căutându-i buzele. Dante se retrase instinctiv, spre a evita contactul cu pielea ei goală. Femeia reacționă cu o tresărire, aruncându-și peste spate părul negru ca pana corbului și lipindu-se la loc de perete, ca și când ar fi vrut să intre În zid. Îl privea cu un amestec de silă și tandrețe. Apoi Îi Întinse din nou brațele, atrăgându-l spre dânsa. El simți din nou cum parfumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
decât altul și toate cu limba scoasă. Erau capete de urși, de lupi, de vulpi, de râși, de țapi, de cerbi, de zimbri, de bouri, de mufloni, de nevăstuici, de bursuci, de jderi, de ienuperi, de vultur, de ulii, de corbi, ba chiar, lângă ușă, și un cap stingher, cu o inexplicabilă expresie de cruzime pe chip, de iepure. — E sala Capetelor - le spuse Ximachi, văzându-le privirea. Tot ce vedeți aici a fost vânat de Sima-Vodă. — O adevărată minunăție - bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el era un băiețel de șase-șapte anișori și se juca în nisip cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-și luă zborul. Papa părea acum mai treaz ca oricând. Se uită spre coroana lui Fraxinus excelsior să vadă dacă mai așteaptă cineva și zări un porumbel călător și un corb. Ugui, chemă porumbelul la el. Porumbelul era plin de praf și părea foarte obosit. De piciorul stâng avea prins cu două inelușe un sul mic de piele. Papa desfăcu sulul, scoase din el o foiță de pergament și se adânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
foița în piele și prinse sulul înapoi la picior. Mai ugui puțin cu porumbelul cât timp acesta ciuguli grâul, apoi îi dădu drumul. Uitându-se în dreapta și-n stânga, papa croncăni ușurel, cu o expresie de veselie pe chip, chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Mai ugui puțin cu porumbelul cât timp acesta ciuguli grâul, apoi îi dădu drumul. Uitându-se în dreapta și-n stânga, papa croncăni ușurel, cu o expresie de veselie pe chip, chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ușurel, cu o expresie de veselie pe chip, chemând corbul. De cum veni și i se așeză în poală, corbul începu să croncăne de mama focului, arătând spre răsărit. Papa prinse a râde, apoi scoase de sub sutană o bucată de cașcaval. Corbul o luă în cioc, croncăni ceva mai domolit și zbură cu cașcaval cu tot spre apus. încă zâmbind, papa se lăsă relaxat pe spătarul băncii, fluieră într-un anumit fel și doi sticleți apărură imediat în zbor, așezându-i-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întâmplătoare a unei ființe mari și necruțătoare. În fiecare zi lucram în sufragerie la masa mare, privind din când în când către colivia lui Sucki. El părea melancolic și se uita printre zăbrelele subțiri direct prin fereastră unde se vedeau corbi și coțofane zburând amenințător, parcă ar fi fost într-un război continuu unii cu alții, pentru a-și apăra spațiul vital. De fiecare dată când eram profund concentrată pe lucrul meu, Sucki începea să cânte - ca și cum gândurile mele le întâlnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
i se înroșise de bucurie - dansa acum „dansul păsării“ în genunchi, bătând mâinile în aer, caligrafiind cu ele munți înalți. Un fel al șamanilor de a chema în prezent lăcașuri sfinte. Deschisesem ferestrele să văd ca de obicei culoarea zorilor. Corbii se strânseseră lângă ferestrele noastre, croncănind ca niciodată. Le-am închis repede, ca să nu mai auzim nimic. I-am spun dansatorului din fața mea că erau cel puțin douăzeci de persoane în mine și toate țineau la el foarte mult. Altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tot pasul, cu iarbă pînă la genunchi, cu un soare ce strălucea blînd, căci ziua era veșnică, cu turme de vaci, capre și oi ce pășteau nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cîntînd neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - cînd se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Țara Sfântă, strânsă pe talie cu o frânghie de cânepă sub care ținea o cruce groasă din lemn. I se putea vedea doar partea de figură lăsată descoperită de glugă, Împodobită cu o barbă moale și lungă, neagră ca pana corbului, care Îi cobora până la jumătatea pieptului. Mâinile Îi erau ascunse În mânecile largi. Era călugărul pe care Îl văzuse călăuzind neobișnuita ceată de pelerini, la poartă. Dante era sigur. Iar lada era aceeași pe care o văzuse la Porta del
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Colegii domniei tale mi-au dat ordin să acționez, după ce au acordat audiență Sfintei Inchiziții, la palat. De aceea sunt aici și oamenii papei... Dante Își plecă fruntea, cu amărăciune. Acum, când mandatul său era pe punctul de a expira, corbii se umflau În pene. Trebuia să fie mai precaut. Iar după miezul nopții, avea să fie vital să nu trezească suspiciuni. În momentul acela, arbaletierii, după ce Își terminaseră laborioasele operațiuni de Încărcare, Începuseră să Își lanseze proiectilele spre creneluri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]