493 matches
-
La noi toate Încep de la acea dată...” Medaliile cu chipul lui Bălcescu și cel al lui Cuza Îi jucară În fața ochilor lui Noimann. „Orice, numai un delir istoric nu...” Medicul știa că aceste semne sunt de rău augur. Stând la Corso, Îl ascultase de atâtea ori perorând pe Bikinski despre revoluția română, Încât i se făcea groază. În afară de aceasta, el Însuși ajunsese În fața statuii lui Kogălniceanu, pe care o amenința cu bastonul. În casa lui nu aveau ce căuta revoluționarii, indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dacă erau pașoptiștii sau cei din ’89... Și totuși, din când În cînd, câte unul Îi apărea În față. Oare umbra care-l Însoțea În drum spre casă, ajutându-l să urce scările, nu semăna cumva cu domnitorul Cuza? La Corso sau În Piața Unirii puteai să delirezi cât vrei, nu Însă și acasă... Pe parcurs, ideile de acolo prindeau contur aici. Și frazele rostite aiurea Începeau să se frământe În aer, Încercând să se materialize Într-o anumită formă. Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Altele Însă căpătau consistență și, din simple figuri de stil, se transformau În personaje În carne și oase. Piciorul acesta, de pildă, putea să fie al lui Cuza? Nu-l invocase oare, luându-se după Bikinski și alți belferi de la Corso, de atâtea ori Noimann pe domnitor, făcând tot felul de glume nesărate pe seama lui? Iată că acuma, În timpul crizei, domnitorul se răzbuna pe el, trimițându-i drept mesager piciorul său, pe care obișnuia să-l țină ușor Îndoit din șold
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stricta supraveghere a specialiștilor greci...”. Grecii Îl duseseră de nas și pe Cuza, care, fără să-și dea seama, se dăduse pe mâna lor. La București se oploșise Întreg Fanarul. Fraza era destul de Întortocheată și cam trasă de păr. La Corso astfel de reclame ar fi stârnit multe comentarii. Unii, luând-o pe arătură, ar fi vorbit despre specialiștii noștri În domeniu, despre butoaiele și doagele noastre sărite de pe fix, În viața privată și cea publică. Alții, apăsând pe o notă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Dar, dacă ajunsese să sugă și deodorantele aceasta, era desigur foarte grav. Dar oare nunta lui Bikinski se petrecuse-n realitate? Nu-i adusese Noimann o coroană de crini regali, Împodobită cu o banderolă aurie, pe care scria: „Regrete eterne. Corso nu te va uita!”? Mai erau apoi și niște secvențe legate de Mathilda, pe care Noimann o fugărise prin casă, amenințând-o cu satârul... Toate se petrecuseră oare În realitate? Stomatologului Îi veneau În minte fragmentar aceste Întâmplări. Știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
volume cu autograful autorului, pentru care plătea sume destul de consistente. Deși se comporta ca un adevărat Mecena, numele lui continua să inspire teamă amestecată cu repulsie. Chiar și Bikinski, cu care Satanovski se intersecta În pasaj sau se Întâlnea la Corso, manifesta o atitudine mai mult decât prudentă. Inginerul căuta să-i câștige cu orice chip bunăvoința, dar pictorul era refractar și nu uita Înțepăturile de ironie pe care inginerul Edward i le arunca de fiecare dată când se Întâlneau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Agasat de bărbia inginerului, care se mișca Încoace și Încolo, nefiresc, pe deasupra mesei, Bikinski Îl Înțepa rostind, cu sau fără voia sa, pe un ton imperativ, cuvântul smoală (sau catran), făcând astfel aluzie la faptul că, atunci când inginerul descindea la Corso direct de pe șantier, hainele sale mai miroseau Încă a gudron. De fiecare dată când se așeza pe scaun, pictorul, privindu-l cruciș, Îl Întreba: „Câți kilometri de asfalt ați turnat azi pe șoselele patriei? Ați ajuns la kilometrul 69?”. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la CUI, cot la cot cu el, i se ondula ca o mască În fața ochilor, În semn de reproș, având imprimată pe trăsături semnele unei profunde melancolii. Magistrul plecase de mult dintre cei vii, dar umbra sa mai stăruia la Corso. „Eu zac prosternat la statuia vergină pe malul piscinei secrete cu lotuși...” Noimann zăcuse Într-un havuz, Înconjurat de tăvi și pahare. Servise șampanie și stridii. Și creveți de mare. Pentru ce acest dezmăț? La ce bun atâta Îmbuibare? „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
beție, el se dusese la Dodeman și achiziționase de acolo scule, cu gândul de-a le folosi În meseria lui?! Oare ce-au zis clienții văzându-l strângând la piept un polizor și o bormașină!? Nu cumva, venind acasă de la Corso, o alergase pe Lilith Înarmat cu un polizor PWS 10 și o șurubelniță cu acumulator PSR În mâini? Aici filmul se rupsese. Noimann ținea minte niște țipete. Și vedea alergând În fața sa În cerc niște picioare lungi pe tocuri cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care-l avea asupra sa) și se aruncă În arteziană. Probabil memoria Îi juca totuși feste, amestecând două locuri Într-unul. Medicul nu credea că ajunsese În Piața Unirii, ci se scăldase În havuzul aflat În mijlocul grădinii de vară Corso. Scena Îi revenea acum cât se poate de limpede În minte. Era posibil ca Noimann să fi ieșit cu ceata lui pe Lăpușneanu și să fi ajuns până la hotel sau să se fi oprit o clipă lângă monumentul Închinat lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să fi ieșit cu ceata lui pe Lăpușneanu și să fi ajuns până la hotel sau să se fi oprit o clipă lângă monumentul Închinat lui Cuza. De aici, În mod sigur, el s-a Întors din nou la restaurant. La Corso, Noimann, cum se spune, se afla printre ai lui. Îl cunoșteau și chelnerii, și șeful de local, și o mare parte din clienții cu care băuse cot la cot, trecând de la o masă la alta. Piața Unirii era un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
era decât o halucinație. O halucinație de care făcea haz Lilith, stând În pat picior peste picior, Înconjurată de cărți de tarot. Urmărind-i mișcările grațioase, Noimann Își aduse, nu știu de ce, aminte de inginerul Satanovski, cel care făcea la Corso diverse exchibiții, mânuind cărțile de joc cu atâta viteză și atâta dexteritate, Încât, desfășurându-le În aer, putea reconstitui din ele diverse scene din spectacole de operă sau cabaret... Mânuind cărțile și zarurile, inginerul se comporta ca un adevărat magician
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o știa din propria experiență, oriunde și oricând. Nu trebuia să fii nici măcar mahmur sau amețit ca să simți că luneci Într-un abis dubitativ, din care greu puteai ieși. Acum În memorie Îi venea o altă scenă, petrecută tot la Corso, În aceeași companie... PAGINĂ NOUĂ VI. Aria lui Satanovski ... Se făcuse deja ora șase. Soarele se retrăsese undeva dincolo de blocuri. Umbrele turlelor bisericii Sfântul Nicolae se Întinseseră peste terasă. Căldura zilei se mai potolise. Pe Lăpușneanu oamenii se plimbau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de șase ori, Noimann se ridică de pe scaun, toastând În sănătatea tuturor. „Adică a celor vii, dar și a celor morții.” Spiciul său scurt avu ca punct de plecare tocmai cimitirul ce-și Întinsese cândva stăpânirea peste grădina de vară Corso... „Poate că e mai bine”, spuse el, „că În locul criptelor se Înalță azi aceste mese la care stăm și ne-ospătăm... Să bem, deci, și pentru morți, și pentru vii...” La toate acestea, medicul mai adăugă o frază alambicată, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noi experiențe pe propria-i piele. În orice caz, nimic bun nu aștepta să vină din viitor... Stomatologul Îl privi Întrebător pe ospătar, zicând: „Desigur, prietenii mei se-nșală... Am comandat o birjă, vreau să fiu servit”. „Nici o problemă”, răsunase ospătarul. „Corso vă stă la dispoziție” - și, pocnind din degete ca un prestidigitator, chelnerul făcu să apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cavoul... E În drum...” Noimann Își șterse fruntea de sudoare și se așeză din nou la locul lui. Comesenii aplaudară cu frenezie. Cineva făcu o remarcă măgulitoare referitoare la umorul extrem de fin pe care-l practica medicul atunci când venea la Corso... Noimann dădu paharul de coniac pe gât, stropindu-l cu o halbă de Tuborg. „Unde au mers zece beri, mai merge Încă una”, adăugă el, vărsând restul spumei jos, sub scaunul sub care ședea. „Să bem În cinstea umbrelor ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
devenise acum atât de familiar, Încât de multe ori, citind ziarele, Noimann avea impresia că trăiește de mult timp În lumea aflată dincolo de mormânt. Medicul nu făcea nici o deosebire Între oamenii vii, pe jumătate morți, cu care se Întâlnea la Corso sau pe stradă, și morții morți, ale căror spirite mai bântuiau măcar În vise și În amintirile prietenilor de pahar și ale urmașilor, dacă nu cumva și În alte locuri. Uneori, stând Întins În cripta sa de marmură, tapetată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vin și tot felul de mirodenii, se pârjolește, rumenindu-se (tot cu de la sine putere) și acoperindu-se cu o crustă roșie, crocantă. Culorile erau atât de proaspete, carnea rumenită atât de apetisantă, Încât mulți din cei prezenți pe terasa Corso Înghițiră În sec. Salivau nu numai mesenii, ci și ospătarii care, orânduiți frumos În fața intrării, priveau Înmărmuriți spectacolul. Între timp, mirosul de grătar invadă toată strada Lăpușneanu. Mulțimea saliva. O doamnă ce se oprise lângă galerii fu nevoită să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la difuzor glasul grav al inginerului Edward, „se va simți Întotdeauna sătul... Veniți și ospătați-vă...” „Dar, chiar, ce-ar fi s-o Încercăm”, spuse Oliver, care, simțind din Piața Unirii mirosul de grătar, se Îndreptă cu pași mari spre Corso. „Știam că sunteți vegetarian”, i se adresă pe un ton protocolar stomatologul Paul. „Ei și?” făcu Oliver. „Vreau să mă conving că ceea ce voi mânca e carne, nu altceva...” Mirosul apetisant care venea dinspre grămada de carne frumos rumenită, aranjată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Oliver, se ridicau și se așezau pe scaune, cântând la unison cu el. Chiar și Bikinski, care se ferise să se atingă de frigăruile lui Satanovski, se molipsi și el de ciudatul sindrom de care fusese cuprinsă În Întregime Corso, numai că, În loc să cânte cocoșește, scoase un pe gâtlej niște sunete ce aduceau cu un răpăit de tobe, acompaniat de o trompetă. Terasa arăta ciudat. Acompaniați ca de o baghetă nevăzută, mesenii, cu mic, cu mare, indiferent de sex și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cele pe care le scot berzele În perioada lor de rut, unii behăiau, alții mugeau sau nechezau, părea ca Însăși Întreaga arcă a lui Noe, În care se adunaseră toate lighioanele pămîntului imediat după potop, să se fi vărsat la Corso. Glasul lui Bikinski trâmbiță de trei ori, mâinile sale bătură darabana În tăblia mesei și corul acesta dizarmonic se stinse ca la comandă, iar peste terasă se așternu liniștea. Ștergându-și fruntea transpirată cu o batistă, Oliver decise: „Adevărul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să facă nici cel mai mic zgomot. Deodată simți că se sufocă și atunci, scoțând un urlet prelung, țâșni ca Împins de un resort de pe scaunul său și se pierdu În Întuneric. ...Mult mai târziu, când ajunse din nou la Corso, află și alte amănunte asupra acestui incident. Mai mulți vorbeau, pronunțând În șoaptă numele lui Satanovski, despre o hipnoză În masă. Alții spuneau cuvintele magie neagră. Circulau, de fapt, mai multe versiuni privind evenimentul. Se zvonea, printre altele, că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau caseta să fi fost ținute Într-un loc unde pătrunsese umezeala, astfel că pe Înregistrare apăreau nenumărate pete albe și negre, ce migrau de pe un scaun pe altul... Imaginile Înregistrate suferiseră, Într-adevăr, o stranie metamorfoză. Filmul arăta terasa Corso, cuprinsă de o forfotă neobișnuită. Domnea o atmosferă de veselie generală. Ici-colo se auzeau voci mai ridicate, care Însă se calmau cu de la sine putere. Brusc Începu să bată vântul și fețele clienților fură acoperite de ziare. Iar când ziarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trebuiau Însă păstrate. Altfel, exista riscul să ajungi mai repede În prăpastie. „Moralitatea”, Își zise el, „cui folosește ea!?” Însuși Noimann, În perioada „penitenței”, se purta ca un om pătruns de cele mai Înalte precepte. Dar iminenta sa descindere la Corso Îi spulberă orice iluzie privind felul cum fusese construită lumea. În toată perioada de abstinență, modul său de viață putea să devină exemplar. După primul pahar băut, conceptele din care era alcătuită această morală Începeau să se dizolve. Încetul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
față? De ce, de fiecare dată când dă pătura la o parte, descoperă sub ea un alt Noimann, din ce În ce mai lingușitor față de sine Însuși? A intuit oare Mathilda adevărul legat de persoana sa? În timp ce stomatologul Paul Își punea astfel de Întrebări, la Corso, savurându-și cafeaua, Satanovski făcea cărțile și, așezând asul lângă valet și valetul lângă dama de treflă, sufla fum peste ele. În acest timp, aflat În camera lui, În fața oglinzii, trupul lui Noimann executa mișcări ciudate. Fire nevăzute legau brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]