996 matches
-
Ieșului", de C. Ostap și I. Maftei. Cei doi autori, cărora li se adaugă și C. Mitican, alcătuiesc o adevărată (și productivă!) instituție de cercetare a istoriei Iașului: scormonesc arhive, solicită mărturii, identifică documente, adună vechi material iconografic, scotocesc uitate cotloane ale târgului, participă la simpozioane, editează cărți într-un cuvânt, gestionează istoria Iașului, deși cu totul alta le este profesia și pregătirea. Fac parte din stirpea funcționarului N.A. Bogdan, cel care, între 1904 și 1912, a publicat, mai întâi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ciotcă, polițiștii de la Rutieră erau, în acea sâmbătă, numai lapte și miere: "Vă rugăm să fiți amabil și să acceptați să parcați doi metri mai jos. Respectuoase mulțumiri". Din ultra elegantele mașini cu număr dă București, dar și din toate cotloanele spațiului mioritic, au început să debarce VIP-uri pe care nu izbutește să le adune împreună nici 1 Decembrie la Alba Iulia: prefecți, primari, prezidentul Academiei Române cu tot staful academicesc, senatori și deputați de toate culorile curcubeului, stareți, scriitori, profesori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
general al Filarmonicii "Moldova", Bujor Prelipceanu un adevărat senior al vânătorii, cu nedesmințite succese "în ramură", posesor de câine importat și cartușe mofturoase, aduse de prin cele Americi, unde concertează în afara sezonului, cu ochii la partitură și cu gândul la cotloanele codrilor României. Cum vedeți, Sardino a solicitat și o consemnare din partea unui fost director de teatru ceea ce înseamnă că, instinctiv, orânduiește vânătoarea prin preajma artei. Asta fiind generoasă temă de eseu; păi, numai Odobescu, în "Pseudokinegheticos", să "bată câmpii cu grație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
adună în jurul nostru. Lepăd cojocul și șalul uriaș în care înfruntasem gerul și vîntul usturător al deșertului și ne așezăm pe două taburete micuțe. Ganjur, Sandan și bărbații familiei se lasă la pămînt, în jurul sobei încinse. Tînăra femeie scotocește prin cotloane și scoate la iveală două castroane, unul din faianță colorată și celălalt din lemn lăcuit. Le cercetează cu atenție, ca nu cumva, din nebăgare de seamă, vasele să fi suferit vreo stricăciune, ceea ce ar fi făcut să dispară "duhul" din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
-i nicăierea. De-a zis văr-tu că-nțepenește, l-ai văzut, ți-a spus, s-a pișat pe mâini că-i degeraseră. Ori vrei să te-ntorci În hale ca să-ți sufle viscolu’ În gaura curului de prin toate cotloanele, sfinte Dumnezeule, să mănânci la praf d-ăla de șpan și să bei motorină și să bați la baros până dai În chelălăială, și hai odată, trage de lanț, trage tare că-și dă el drumu’, l-am uns, căca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
îmbarcat generația mea, lălăind ca recruții. toți am văzut, dar nimeni n-a protestat sau hulit. (singura noastră sfințenie: amintirea clopotului vestind în șoaptă aruncarea în râu a unor noi victime calde). nimeni nu și-a dat foc, să lumineze cotloanele, să împrumute măreție plecării. nimeni n-a vrut să pună capăt glumei monstruoase și absurde: Don Quijote în gara de est, cerșind și ciupind cerșetoarele. fără speranță, fără gustul vântului dinspre ocean pe buze, ne-am prăbușit în ziua de luni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
boala nepăsării..., în curte miros de șobolani... Medici vârstnici cu mentalități învechite; bolnavi de toate vârstele, mai mult sau mai puțin grav; femei și bărbați cărora li se intersectează drumurile și destinele, trecând anonimi și nepăsători unii pe lângă ceilalți, prin cotloanele abia luminate ale așa-zisului spital. Îmbrăcat gros, cu fes albastru tras adânc pe cap, cu gluga pe deasupra, geaca groasăcăzută până peste genunchii jinșilor de culoare albastră; priveam, oarecum debusolat în gânduri. Totuși, pentru cei din jur, păream stăpân pe
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
în străinătate. Dar să revenim la punctul de pornire al acestei incursiuni în viața de dincolo de amfiteatru pentru a repeta că, după părerea noastră, acest tip de istorie de fapt, de microistorie completează, diversifica și nuanțează demersul istoriei clasice: cercetând cotloane neumblate ale societăților de odinioară, incursiunea în viața de zi cu zi a studenților de la Universitatea Liberă din Bruxelles ne-a permis să atingem nivelul individual al practicilor sociale, restituind astfel polifonia mărturiilor despre ce însemnă să studiezi în străinătate
by Laurenţiu Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
toate odăjdiile strălucitoare” „mesager de lumină învăluit în miresme sfinte”; un trup „ofilit”, dar „înflorit întru iubire” al aceluia care se dorește a rămâne un „venerabil bizantin al credinței”. Suferința trupului e dublată de suferința sufletului care (împreună) vor încorseta „cotloanele creierului” străpungând... „dincolo (unde) e împărăția Tainei” (Părintele Arsenie Boca). în această stare, Patriarhul se simte încolăcit de un demon, Ornias, metamorfozat fie „ca o ființă înaripată”, fie „ca un leu de foc”, „vlăguind” ființa vulnerabilă și făcând-o să
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
le făcuse și când Dumnezeu, din înalt, le privise și suferise pentru slăbiciunea lui...” (cap. 4) Tatiana Niculescu Bran ne oferă posibilitatea de a surprinde, în detaliu, încrengăturile contorsionate, acele „unelte ale mântuirii” care invadează și-n cele mai subtile cotloane duhovnicești. Nimeni nu rămâne străin sau înafara seismelor duplicitarului. Limbile se tulbură, atunci când se referă la proiecțiile diplomatice, la veștile contradictorii despre CNSAS (piatră de încercare, prin temutele dosare) sau despre sindicatele preoților (considerate ilegale, prin 2008) ș.a. Ceea ce șochează
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
națiuni. El este invocat ca temei pentru stabilitatea unei istorii imanente. În loc să fie perceput drept fluviu de viață capabil să transfigureze omul, creștinismul se mărginește la funcția de legiuitor al unei conștiințe frigide, rigide și, cu orice ocazie, vinovate. Din cotloanele fricii fără speranță și ale frustrării de plăceri, în absența pregustării eshatonului s-au născut nevoile dictatoriale ale confortului materialist 1. Abia în acest fel și abia mai târziu apare negarea persistentă a revelației atât ca actualitate, cât și ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceea ce am acceptat ca fiind adevarat despre o situație sau despre noi Înșine, să permită catalizarea autoacceptării. Călătoria prin dezvoltarea personală este un pelerinaj prin surplusul nostru de realitate, este o plimbare curajoasă spre noi Înșine prin cele mai adânci cotloane, frici, umiliri, rușine ascunsă, speranțe și În final, din nou spre exterior. Dezvoltarea personală ne oferă o scenă pe care putem expune În siguranță, sinele, astfel Încât surplusul de realitate poate fi Înțeles mai bine. Tehnica este flexibilă, ea nu ne
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Cornel BULEA () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2127]
-
fim de acord cu aprecierea lui B.Russell: Meditațiile au fost scrise la persoana întâia și o lectură empatică a lor îți dă sentimentul că ai întrat în spiritul lui Descartes și că împreună cu el îi cercetezi toate încăperile și cotloanele. Descartes era însă absolut singur cînd și-a început explorarea de sine și nu uită din cînd în cînd să atragă atenția că e vorba de un exercițiu personal. Combinarea acestei însingurări autoimpuse, metodice oarecum, cu «eul», a atras calificarea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
al narației și pe cele auctorial sau „sunând” a contaminare - stil indirect liber? - de limbajul și „tonul” personajului: „Timpul stătu. [...] Sărbătorile și petrecerile solstițiului de iarnă i-au fost pentru întâia oară străine și depărtate. [...] și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinsese de cătră sine”. Întrepătrunderile, glisările etc. imprimă momentelor de fulgurantă, concentrată, dezvăluire - „iluminare” a interiorității tonalitatea unui mod scriptural în acord cu un stil al lumii distincte în care se înscriu, modelate de tiparele acesteia
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
ocolească locul unde ea activa, s-a retras și necunoscuta. Dar nu definitiv. Acum a intrat în zona liberă, acolo unde se găsea și cortul menționat mai sus. și-a aranjat camera video, apoi și-a scos dintr-un alt cotlon al rucsacului său sofisticat un aparat de fotografiat, cu care a început să inventarieze vizual resturile rămase de la masa pelerinilor. Apoi a dispărut la fel de brusc precum apăruse în mulțimea ce cobora cu pas alert Dealul Patriarhiei. Retrospectiv, când transcriu aceste
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
lumea, care acum brăzda o bucățică din centrul orașului. Un turn la una din porțile orașului, cu o bucată de zid, închidea înăuntru ciudatul său apartament. Camerele se situau la înălțimi diferite, trepte de coborîre sau urcare erau peste tot. Cotloane întunecoase, ascunzători ingenios mascate, fante pentru arcași și mai tîrziu pentru flinte, terase pentru butoaiele cu smoală clocotită și o mulțime de mijloace de apărare făceau din apartamentul lui Hans o atracție și un îndemn spre meditație. Apartamentul era amenajat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
piatră, acoperit cu un strat subțire de pămînt. Suficient însă pentru a crește iarbă și alte buruieni și chiar pentru pomi contorsionați ca într-un peisaj japonez. Se săpa în piatră și se adăugau pereți din aceeași piatră, se creau cotloane, nișe și cămări ascunse, se ciopleau scări și mici tunele. Este imposibil să desenezi aceste încăperi, scări și nișe care se situau la înălțimi diferite și care nu respectau decît legea utilității maxime. Cu certitudine că unele comodități au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cuvintele idioți, imbecili și altele asemenea. Așteptăm. Elevul negricios este singurul căruia nu-i pasă. Fetițele mai dau telefon pe acasă ca să nu se îngrijoreze părinții. Apoi se antrenează din nou la hîrjoa nă. Chelul are de scociorît prin alte cotloane de prin nas și tot mai face biluțe. Ochelaristul miroase și el tot mai des excavațiile făcute cu urechea ochelarilor. Se pare că este mulțumit de miros și insistă și-n cealaltă ureche. Tipa cu celularul vorbește și tună împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu ai unde să intri în tot cartierul acela gri. Să nu găsești măcar un loc frecventabil. Un loc în care să-ți facă plăcere să-ți stai. Un loc primitor. Nu pot să spun mai clar de atât. Un cotlon. Mergeam la control o dată pe săptămână, pentru că exista pericolul unei recidive. Doctorul îmi arăta același pumn decis și îmi urla în urechi exact același cuvinte, luptăm nu ne lăsăm! Cuvinte din care nu înțelegeam mare lucru, habar n-aveam dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
patriotic, încât dacă ungurii ăștia iredentiști i-ar fi auzit, s-ar fi cutremurat de spaimă; și, de milă, de silă ori de frică, ar fi abandonat cât colo Ardealul ăsta cu ghinioane, dispărând ca iepurii în cele mai ascunse cotloane! Brrr! Te cutremurai de intensitatea unor sentimente atât de atingătoare, de percutante. Îți venea să te ridici de pe scaun și să pornești desculț și degrabă, ca o vijelie în iureșul sfintei bătălii patriotice. "Treceți batalioane române Carpații La arme cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
insignifiant pe care să-l examinăm rece, distant, cu indiferență. Nu. Și nici nu era tratat ca un obiect de muzeu de piciorușul căruia îi agăți o hârtiuță cu numărul de inventar stând acolo uitat, abandonat și părăsit într-un cotlon, acoperit succesiv de straturi imemoriale de particule microscopice sub formă de praf. Nu. Ceasul ăsta era un prieten, un membru al familiei care fusese lângă noi ani de zile și participase în felul său la toate frământările și bucuriile noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
un înotător care s-a tot antrenat cu sârg într-un bazin și acum abia așteaptă să se arunce în valurile mării, să arate de ce e în stare. Vremurile erau de partea lui: se construia noua orânduire și prin toate cotloanele mișunau, ca șobolanii, nemernici, bandiți, dușmani ai poporului, trădători care tre să fie făcuți zob. Era nevoie de oameni capabili să-i facă zob pe ăia. Adicătelea era nevoie de el. Funcția pe care a venit la înapoiere a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
puștiul îi dusese cu preșul. Ba mai mult, așa cum nu se prea întâmpla, țărmul nisipos al Dunării era pustiu la ora aceea - ca și cum vipia îi alungase pe toți amatorii de plajă, silindu-i să rămână acasă, ascunși la umbră, în cotloane răcoroase. Cei doi băieți s-au retras în păduricea din apropiere, pe malul înalt și abrupt. Dezamăgiți, voiau să-și tragă nițel sufletul după ce bătuseră atâta drum degeaba, prin dogoarea de iad. Și-au aprins câte o țigară. Carpați fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
exaspera, ajungea să-l înnebunească. Atunci își amintea că pentru Irina o părăsise pe Vera, își amintea sfârșitul tragic, absurd al mamei, al meu și al fratelui meu Victor și îndată sentimentul de vinovăție îl năpădea, vinovăția ivită dintr-un cotlon al inimii sale erupea, se revărsa ca o lavă și îi întuneca mintea, întreaga făptură, nimic nu mai era atunci la locul său înlăuntrul tatei, de nimic nu mai era bun tata, își stabilea singur verdictul irecuzabil, sentința definitivă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
jumătate de oră, unul dintre ghizii muzeului ne urmărește, curios... Îi spunem ce vrem și-l rugăm să ne ajute să vedem și depozitul. Tipul ezită, dar până la urmă se lasă convins. Ne însoțește în depozit. Scormonim cu privirea toate cotloanele. Ne oprim asupra unui tablou de dimensiuni reduse. Este portretul unui bărbat. Privim lucrarea cu atenție, dar nu putem stabili autorul, iar cei de la muzeu nu ne pot lămuri. Sunăm la București, îl găsim pe Radu Ionescu. El știe ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]