699 matches
-
omătu-i mare, semne bune anul are!” Iarna este cel mai rece anotimp. Ninge și apele îngheață. Unor animale le crește blană deasă pentru a rezista la frig. Alte animale hibernează. Iarna capătă însușiri omenești și se transformă într-o frumoasă crăiasă cu o mantie albă țesută din mii de fulgi de zăpadă cu ochi strălucitori, dar de gheață. În diminețile geroase de iarnă se ridică pânze groase de aburi, care învăluie copacii dezgoliți de frunze. Oamenii se îmbracă mai gros pentru
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
corali în formare. Zăresc doar matricea lor. Un avion plutește printre nori. Cerul e magnific, de un bleu-ciel cum de mult n-am mai văzut. Pare un peisaj de basm, parcă-i un castel de gheață, castelul în care locuiește Crăiasa Zăpezii. Pe măsură ce ne apropiem de munte, norii devin închiși la culoare. Se apropie ploaia, norii devin plumburii, aerul este curat și rece. Miroase deja a munte. Yugawara-Hakone se numește localitatea de destinație și este una dintre cele mai populare și
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
mult zice cu foc. Vântul a sufla și ele-or cânta, oile s-or strânge pe mine m-or plânge cu lacrimi de sânge. Ci tu de omor nu le spune lor; spune-adevărat că m-am însurat c-o blândă crăiasă a lumii mireasă, că la nunta mea a căzut o stea... Iar dac-îi zări, dacă-i întâlni măicuță bătrână cu brâul de lână, pe culmi rătăcind, din ochi lăcrămând, de toți întrebând: Cine mi-a văzut cine-a cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să-i par frumoasă, Numai eu să-i fiu aleasă. Se rostește afară la cheutoarea casei, înfigând un cuțit în pământ * CHEMAREA LUNEI ( Când s-arată crai nou) Lună, lună, Vârgolună! Tu ești mândră și frumoasă Peste nopți tu ești crăiasă. Tu cal ai, Dar frâu n-ai. Iată dau-ți brâul meu Și fă frâu calului tău, Să te duci după ursitul meu. De-a fi de-aice din sat, De-a fi din celalalt sat, De-a fi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în Transilvania, Olimpiu Boitoș, O teorie a romanului datorată lui Ion Ghica, I. Verbină, Simeon Marcovici, traducător și teoretician al problemelor sociale și literare, relevă importanța folclorului ca sursă de inspirație pentru literatura cultă (I. Breazu, Izvorul folcloric al baladei „Crăiasa zânelor” de Coșbuc) sau evocă atmosfera și condițiile în care au apărut și s-au dezvoltat instituții și mișcări culturale (D. M. Pippidi, În jurul clasicismului, D. Popovici, Un precursor al Academiei Române, Difuzarea ideilor „luminării” în Țările Române). Un spațiu important
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289997_a_291326]
-
de munte, apoi tocmai după lună; Ochilă o vede, Păsări-Lăți-Lungilă se întinde și o ia. Când reînnoiesc cererea de a li se da fata, împăratul îi pretinde lui Harap-Alb să o recunoască dintre două fete cu înfățișarea identică. Îl ajută crăiasa albinelor, care zboară pe obrazul adevăratei fete a împăratului. Acesta nu se mai împotrivește, i-o dă cu dragă inimă. Fata împăratului Roș nu pleacă până când nu ia cu ea trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
reminiscență a credințelor mitologoce antice, unde totdeauna zeul somnului este fratele zeului morții. În concepția populară românească moartea este somnul de veci. Formula finală, mai amplă ca de obicei, poartă pecetea originalității autorului: Ș-apoi fost-au poftiți la nuntă: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și mpărați, oameni în samă băgați, ș-un păcat de povestariu, fără bani în buzunaru. Veselie mare între toți era, chiar
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
credințelor mitologoce antice, unde totdeauna zeul somnului este fratele zeului morții. În concepția populară românească moartea este somnul de veci. Formula finală, mai amplă ca de obicei, poartă pecetea originalității autorului: Ș-apoi fost-au poftiți la nuntă: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și mpărați, oameni în samă băgați, ș-un păcat de povestariu, fără bani în buzunaru. Veselie mare între toți era, chiar și sărăcimea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
unde totdeauna zeul somnului este fratele zeului morții. În concepția populară românească moartea este somnul de veci. Formula finală, mai amplă ca de obicei, poartă pecetea originalității autorului: Ș-apoi fost-au poftiți la nuntă: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și mpărați, oameni în samă băgați, ș-un păcat de povestariu, fără bani în buzunaru. Veselie mare între toți era, chiar și sărăcimea ospăta și bea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
somnul de veci. Formula finală, mai amplă ca de obicei, poartă pecetea originalității autorului: Ș-apoi fost-au poftiți la nuntă: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor! Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și mpărați, oameni în samă băgați, ș-un păcat de povestariu, fără bani în buzunaru. Veselie mare între toți era, chiar și sărăcimea ospăta și bea. Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
poate fi învins de voinic. Interjecția prezentativă stă în sfera timpului prezent, instaurat prin capacitatea evocatoare a poveștii, și constituie poarta de intrare în mitic, în era din care vine calul. Iapa sireapă (sălbatică, deci neatinsă de profan) a Zânei Crăiese are și ea o aparență solară, care se adaugă culorii albe, specifică ființelor din alte dimensiuni: „Ea era albă, avea căpăstrul aurit și împodobit cu pietre nestemate, de lumina ca soarele”. Din același plan simbolic fac parte și hainele de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a se completa și ele cu cel ales. „Prin Bucovina, luna nouă, ca și stelele, este trimisă în vrăji, ca să aducă ursita celui ce nu mai poate aștepta: «Lună, lună,/ Vârgolună,/ Tu ești mândră și frumoasă,/ Tu ești a nopții crăiasă,/ Tu cai ai,/ Dar frâu n-ai;/ Na-ți brâul meu/ Și fă frâu calului tău»”. Invocarea lunii pentru formarea cuplului constituie, după Silvia Ciubotaru, un „rudiment al cultului lunar”, astrului oferindu-i-se „brâul fetei descântate, baticul sau pletele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ei, după cum ne-o arată colindele tip Peștele și mreaja fetei III, 50. Drumul pe firul apei nu ne îndepărtează deloc de cultul lunar, ba chiar, pe măsură ce vom analiza atributele acvatice ale inițierii feminine, mai multe implicații vor trimite la „crăiasa nopții”. „Bogată în germeni, [apa] fecundează pământul, animalele, femeia. Receptacul al tuturor latențelor, prin excelență fluidă, suport al devenirii universale, apa este comparată sau de-a dreptul asimi¬lată lunii. Ritmurile lunare și acvatice sunt orchestrate de același destin: ele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și de ajutorul nașului, maestru inițiator, ca mireasa să fie obținută. Orația de nuntă decodează exoteric ipostaza totemică a miresei: „Ce umblăm, ce căutăm?/ Umblăm după o ciută,/ Dar nu-i ciutalină/ Ci-i Lină-Cătălină,/ Floare de grădină;/ O mândră crăiasă,/ Dochiana cea frumoasă” (Partizani - Tulcea). Parcurgerea completă a traseului inițiatic permite revelarea misterelor rituale, deconspirarea naturii sălbatice a fetei fiind o recunoaștere implicită a puterilor ei. Fragmentul conține ambele ipostaze ale feminității ascunse, mai mult, mireasa are și o ipostază
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
E. Wittstock, Fiul vizitiului, București, 1957; O. W. Cisek, Tătăroaica, București, 1958; Ciao Su Li, Întâmplări din Sanlivan, București, 1961 (în colaborare cu I. Chișinevschi); Anna Seghers, Hotărârea, București, 1962; G. Weisenborn, Clădit pe nisip, București, 1963; H. Chr. Andersen, Crăiasa zăpezii, București, 1965 (în colaborare cu Al. A. Philippide), Basme, București, 1986 (în colaborare cu Al. A. Philippide); H. Heine, Poezii, București, 1965; J. Roth, Marșul lui Radetzky, București, 1966; Gertrud Gregor, Sălcii, București, 1967; Nuvela romantică germană, I-II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286135_a_287464]
-
să-ți grăiască cu totul altfel. Abia acum înțeleg că prin instinct simțeam ceva de care parcă nu-mi dădeam seama și care totuși mă îndemna să plec la drum cu pași repezi pentru a ieși întru întâmpinarea Zânei și Crăiesei mele. Am înțeles din acel moment că viața mea de acum înainte are un sens mai real, e cu totul altfel când știi că vei avea un rost în lume, când știi că ai pentru cine trăi și spera în
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
se ascunde în spatele acestor ziceri și, până la împlinirea celor ce spun zvonurile, să ne vedem de ale noastre. 23 iulie 2009 Sfânta Miercuri de la Chișinău Motto: „ ... Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri” (M. Eminescu, Crăiasa din povești) Dom’le, istoria recentă, de lângă noi, e plină de surprize și capcane, încât poți spune că tu, ca simplu cetățean, n-ai nici un amestec în asta, nu te-a întrebat nimeni nimic, nici măcar nu te-a informat, ca să
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
mult, labirintica poveste se deslușește în tot realismul său. Înaintea acestuia, însă, legenda spune că, la început, Sitna pârâul de argint era o frumoasă fată care trăia cu mama ei în valea cu același nume, la poale de codru. Era crăiasa acelei păduri și-i păzea pe oamenii locului, precum și turmele lor de oi. Într-o zi, la marginea pădurii au poposit hunii. Un tânăr hun călare, ce căuta un izvor cu apă rece, a fost zărit de frumoasa zână, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-i conștiință părea să-l abandoneze și când sufletul i se scurgea în afara ființei, nerămânându-i decât contemplarea pură. Începe premoniția (ca-n vis, așa vii...), reveria pe semitrezie: Alături teiul vechi mi se deschise:/ Din el ieși o tânără crăiasă/ [...] Și ah, era atâta de frumoasă,/ Cum numa-n vis odată-n viața ta/ Un înger blând cu față radioasă,/ Venind din cer se poate arăta 109. Elementele laitmotivice ale operei eminesciene sunt adunate toate în unul și același spațiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lin trecea din ram în ram, miresmelee veneau adormitor./ [...] Pe câmpi un văl de argintie ceață,/ Sclipiri pe cer, văpae preste ape, buciumul (nelipsitul bucium!) cântă tainic cu dulceață, prin naltul ierbii/ Părea c-aud[e] venind în cete cerbii, crăiasa ieșită din teiul vechi ce se deschide vine Ca-n somn încet-încet pe frunze, ca un înger blând cu fața radioasă 159. În proză, codrul apare sporadic, iar descrierea lui este similară celei din poezie: codrii bătrâni trosneau amorțiți de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
când îndrăgostiții se vor culca lângă izvorul/ Ce răsare sub un tei222, la rându-le, ținându-le isonul, izvoare spun povești 223. Între cei doi îndrăgostiți și izvorul fermecat există o relație simbiotică: Se întreabă trist izvorul/ Unde mi-i crăiasa oare?/ Părul moale despletindu-și/ Fața-n apa mea privindu-și/ Să m-atingă visătoare/ Cu piciorul?224 Element omogenizator al ritmurilor cosmice și al poemelor eminesciene, o stare plenitudinară în sine, izvorul dă o armonie cu totul specială și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară164 invocă atmosfera unei vechi amintiri ipoteștene din bătrâna bisericuță a familiei, cu deosebirea că acum ea vine dintr-un imbold interior: Noi, ce din mila sfântului/ Umbră facem pământului/ [...] Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te165. Armonia creației izvorăște din armonia dulcii tinereți 166, la care poetul se întoarce ori de câte ori are prilejul. Târziu, în anii maturității, răzbate câte un carpe diem, plin și acela de regretul că tinerețea s-a dus și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și obidiți” ai periferiei, cu „carnavalele monstruozității” (Moșii, Ghetto) și figurile ei specifice (Ghiță Boambă, Orbul, Păsărarul etc.). De reținut este și notația de tip suprarealist și absurd din Magazinul. SCRIERI: Vârtej, București, 1964; Adevăr și fantezie, București, 1970; Taina crăiesei. Basme, cu ilustrații de Lena Constante, București, 1972; Ancora, pref. Ana Blandiana, București, 1982. Repere bibliografice: Gheorghe Drăgan, „Vârtej”, IL, 1965, 1; Dinu Săraru, „Adevăr și fantezie”, „Scânteia”, 1970, 8652; Antoaneta Tănăsescu, „Adevăr și fantezie”, CNT, 1970, 52; Mircea Iorgulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289099_a_290428]
-
nu făcuse încă geografia lumii, inclusiv Africa era o țară. Finlanda nici măcar nu exista, "e numai în cărți"675 sau cel puțin așa zicea un băiat pe care toți l-au crezut. E spațiul de poveste unde se afla castelul Crăiesei Zăpezii. Exemplul Simonei Popescu este interesant și simptomatic totodată. Nu doar copii par să aibă o reprezentare de genul acesta, ci chiar și adulții. În medie, se știe extrem de puțin despre Finlanda, fiind tot timpul greșit plasată sau amestecată cu
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
foarte profund minunata fraternitate a omului cu întreaga creație. Găsim, de asemenea, trebuie s-o spunem, iar aceasta este din nefericire o trăsătură națională, o resemnare prea ușoară. Omul nu se împotrivește morții; el o primește cu ușurință pe această "crăiasă/a lumii mireasă" cu care se însoară. Abia ieșit din natură, pare să găsească plăcută întoarcerea în sânul ei". Nu, moartea nu-l face să tremure; dar, totodată, ce bravură și ce îndrăzneală nebunească! Cum acceptă el moartea dinainte! Nu
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]