3,198 matches
-
În hohote de rîs - Însă el părea să nici nu mă bage În seamă. Apoi, sigur ca răsăritul soarelui, după două sau trei zile, se ridica brusc din fotoliu, Își dădea cu apă rece pe față, Își punea sacoul și cravata și ieșea pe ușă, fără să rostească nici un cuvînt. La Început, aceste ieșiri intempestive mă cam băgau În sperieți. Mă gîndeam că probabil se duce să caute o clădire Înaltă sau vreun pod peste o apă Înghețată. Uneori, Îmi Închipuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
la mine „Pentru numele lui Dumnezeu, Ernie, nu poți să stai naibii și tu cuminte măcar cinci minute ?” Din fericire pentru relația noastră, puțin mai tîrziu În după-amiaza respectivă, a catadicsit În fine și s-a ridicat, și-a tras cravata deja legată peste cap și a plecat. Imediat ce am auzit cum se deschide și se Închide ușa de la stradă În urma lui, am coborît pe gaură. Nu-mi plăcea deloc că trebuie să-l dezamăgesc așa, dar cum i-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
adevăratul sens al cuvîntului, și care cred că era fratele lui Jerry, fiindcă și el avea căpățîna mare, și l-am numit Fiul mai tînăr. Tatăl avea o figură extrem de distinsă, era Îmbrăcat Într-un costum de culoare Închisă și cravată, și avea o gură cu buze subțiri ce nu se deschideau prea des sau prea larg și, ori de cîte ori se deschideau totuși pentru a lăsa să scape cîteva cuvinte, se Închideau iute la loc asemeni unei curse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
parbriz fumuriu înfipte în frunte ca niște bijuterii. Când a apărut o mașină a poliției, cu girofarul de urgență pulsând de-a lungul autostrăzii de deasupra, Vaughan a dat fuga înapoi după aparatul foto și după blițuri. Dându-mi jos cravata, am dibuit neputincios după rănile femeii. Lăsată pe-o rână în scaun, aceasta se uita țintă la mine, fără să vorbească. Am urmărit cum sângele îi iriga bluza albă. După ce Vaughan și-a făcut ultimele poze, a îngenuncheat înăuntrul mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
plimbe canișul. Un duduit infernal se apropia de ei, iar copii, privind mirați înspre capătul străzii, văzură un buldozer portocaliu, gigantic, înaintând încet. Era condus de Takamura, acesta fiind îmbrăcat ca de obicei într-un costum gri-deschis, o cămașă albă, cravată roșie cu rațe portocalii pe ea și pantofi negri, curați ca lacrima. Opri buldozerul în mijlocul străzii. Copii îl strigară: - Ce faci, nene Takamura? - Uite, voi sparge strada ca să repar niște cabluri, răspunse japonezul preocupat. Mulțumiți de explicație, copii dădură din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
picioarele și sacul în același timp, era și mai greu de transportat, iar capul ieșea mai mult ca înainte. Când voi reuși să scap cu-adevărat de tine, Jojo? îi spuneam și, de câte ori îl răsuceam, părul fixat cu briantină, nodul cravatei ieșind din sac ca dintr-un pulover, un pulover de pe vremea când el era în pas cu moda. Poate Jojo ajunsese la moda acelor ani cu întârziere, când nu mai era la modă nicăieri; dar invidiind în tinerețe indivizii îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acum cei cărora voia să le semene aveau un aspect complet diferit. Briantina ținea bine; chiar apăsându-i capul ca să-l bag în sac calota părului rămânea sferică și se segmenta doar în șuvițe compacte, arcuite în sus. Nodul de la cravată se cam strâmbase; instinctiv, era să-l îndrept, de parcă un cadavru cu cravata strâmbă ar fi putut să sară în ochi mai mult decât un cadavru pus la punct — E nevoie de un al doilea sac, să i-l punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ținea bine; chiar apăsându-i capul ca să-l bag în sac calota părului rămânea sferică și se segmenta doar în șuvițe compacte, arcuite în sus. Nodul de la cravată se cam strâmbase; instinctiv, era să-l îndrept, de parcă un cadavru cu cravata strâmbă ar fi putut să sară în ochi mai mult decât un cadavru pus la punct — E nevoie de un al doilea sac, să i-l punem peste cap, a spus Bernadette, și o dată mai mult a trebuit să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
casei, curățenia copiilor. Asta era fotografia unei eroine; o eroină nedeclarată, dar, totuși, o eroină. Cea de-a treia persoană, Oswald Ranta, era cu totul altă mâncare de pește. Era un bărbat spilcuit, foarte bine îmbrăcat. Purta cămașă albă și cravată și, la fel ca Mma Soloi, zâmbea la aparatul de fotografiat. Zâmbetul său, însă, era total diferit. — Uită-te la bărbatul acesta, spuse Mma Ramotswe. Uită-te la Ranta. — Nu-mi place, declară Mma Makutsi. Nu-mi place deloc mutra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
împreunându-și mâinile pe burtă, de parcă se pregătea să-i țină o prelegere. În același timp o studie pe Mma Ramotswe din cap până-n picioare, iar ea îi simți privirea. Se uită la el, la mâinile lui împreunate și la cravata lui elegantă. — Deci, Mma, reveni el. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp discutând filosofie cu dumneavoastră. Dar, în curând, am o întâlnire și aș dori să-mi spuneți de ce mă căutați. Să discutăm filosofie, oare? Ea râse. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
întâmplător. — Nu prea trec pe acolo, răspunse el. N-am auzit de dumneavoastră. — Păi, nici nu m-am așteptat să fi auzit de mine, Rra. Nu sunt o celebritate ca dumneavoastră. Mâna lui dreaptă se îndreptă neliniștită spre nodul de la cravată. — De ce vreți să vorbiți cu mine? întrebă el. V-a rugat cineva să stați de vorbă cu mine? — Nu, răspunse ea, nu-i vorba despre asta. Observă că răspunsul ei îl relaxează și că-i revine aroganța. — Atunci? — Am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
stă treaba cu legea. El își trecu limba printre dinți de parcă ar fi vrut să-și umezească buzele. Ea remarcă gestul și îi observă și pata umedă de sudoare de la subraț; unul dintre șireturi îi era desfăcut, constată ea, iar cravata avea o pată de cafea sau ceai. Nu-mi place să fac asta, Rra, spuse ea. Dar asta mi-e meseria. Uneori trebuie să fiu dură și să fac lucruri care nu-mi fac plăcere. Iar ceea ce fac acum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să conduci mașina”, „Suntem întotdeauna lângă tine”, „Spre destinații exotice...” Aștept cușca să mă urce. Sper să nu-și dea duhul între etaje. - ... n-ai fost la ședința trecută! gâfâie lângă mine Cezar, cu gâtul lui gros sugrumat de-o cravată cu nodul cât pumnul, înghesuită într-o vestă pepit, cu nasturi maro. Aceiași pantaloni gri burlan pe care nici tata, după ce și-a lăsat gumarii la barieră, nu i-ar fi purtat. - Am uitat, mârâi de avertisment. - Te-am sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pâine ceva mai crescută, scot numai nuca din mijloc și-arunc restul sub o tufă. Acolo e și poză la mormânt, scrie și cu negru sub ea, e un bărbat cu ochelari, foarte bătrân, are vreo patruzeci de ani, are cravată, are cruce frumoasă, din piatră albă, are și gărduț vopsit, și o bancă, și felinar. Când o să fiu și eu bătrân, pe la treizeci de ani, o să-mi pun și eu poza așa, într-o farfuriuță, cu bronz pe margine. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
umflat în jurul vechiului său inel de sportiv universitar. Fotograful din mintea mea zice: Dă-mi pace. Flash. Dă-mi libertate. Flash. Seth își urcă pe balustradă trupul care reține lichidele. Mocasinii lui cu ciucuri de kilt se bălăngănesc deasupra plaselor. Cravata fâlfâie drept deasupra nimicului și-a întunericului. — Nu mi-e frică, zice el. Întinde un picior și lasă să i se legene de degete unul dintre mocasinii cu ciucuri de kilt. Îmi strâng vălurile în jurul gâtului, așa încât cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
doar încruntîndu-se ori doar zîmbind subțire și strîmb. S-a apropiat de birou, șchiopăta ușor, costumul de lînă, era destul de cald pentru luna aprilie, puteai crede că vara se năpustise deja peste lume, atârna în dreptul umerilor, mînecile păreau prea lungi. Cravata era desfăcută și un nasture de la cămașă se ițea din spatele ei. S-a sprijinit cu degetele îndoite de tăblia lăcuită a biroului, a pufnit din nou, parcă îl împiedica un fir de praf să respire și fără să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și după buzele ușor unsuroase se vedea că gustase din minusculele tartine așezate pe masa mare din salonul cu pian. Pentru o clipă a uitat de Balbo. Bîlbîie era zîmbitor, sigur pe sine, într-un costum de serj, cu o cravată de mătase vișinie, proaspăt ras, cu o tăietură mică lîngă ureche, se străduise serios, cu cîteva încrețituri în plus la coada ochilor, trecuse ceva vreme de cînd nu se mai văzuseră, putea să nu-l recunoască, dar el era, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Orientul Apropiat și a aterizat la Alexandretta pentru a-și ștampila la Consulat foaia de zbor, de, regulile campionilor!, a spart ușa Consulatului și a găsit înăuntru, stînd la masă, scheletul lui Izot Soceanu uscat și îmbrăcat în costum, cu cravată la gît. Bietul consul murise și încet, încet se mumificase, poate și datorită cîtorva lăzi de mirodenii depozitate în încăpere. Desigur, ceea ce a făcut vîlvă în minister nu a fost faptul că de doi ani, cu aproximație, consulul era mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
eșecului social și moral în care intrase Mihai Mihail, suspendîndu-și un gest care ar fi trebuit să fie nimicitor. Repetă doar "funcția, dar nu demnitatea". Oftă și adăugă "poftim, spune ce ai de spus, hai, poftim". Mihai Mihail își potrivi cravata, lăsă să se înțeleagă că-și adună gîndurile, că rostirea lui Cantacuzino îl clătinase totuși în echilibrul pe care îl are orice șef, oricît de neînsemnat ar părea el, tuși să-și dreagă vocea, era o recuzită ieftină, dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doar pe înălțime și lățime, e o vacă grasă îmbrăcată într-o bluziță scurtă și jeans cu talie joasă. Părul ei de dinainte are o culoare comună, șaten. Dacă te uiți la ce poartă spilcuitul, o cămașă roz-pal cu o cravată albăstrie de culoarea oului de măcăleandru, o jachetă sport de un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el, trebuie să fii prezentabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el, trebuie să fii prezentabil. Material mediatic prezentabil, îngrijit. Dacă porți o cămașă boțită, o cravată pătată, tu vei fi invitatul pe care-l taie dacă nu mai au timp. Orice post de televiziune vrea material curat, îngrijit, fermecător. Un material cu vino-ncoa’ la cameră. O față drăguță, pentru că o perie de scos pete sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a lungit...”. Și va pune agenții de pază s-o escorteze afară. Asta ca să poată termina rapid și să preia transmisiunea rețelei mamă - seriale siropoase și talk-showuri cu vedete - la ora zece fix. Babalâcul de pe monitor poartă aceeași cămașă și cravată ca spilcuitul. Are aceiași ochi albaștri. Are o idee bună. Doar că prea târziu, atâta tot. — Lasă-mă să-ți fac o favoare, îi spune spilcuitul blondei. Ținând încă în mână poza ei de dinainte, o întreabă: Pot să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sigur că nu e pornit, spilcuitul spune: — E moartă. Moartă și-ngropată, și nu spune unde. Ori dacă spune, va minți în care oraș. Și pleosc. Părul și fața îi sunt leoarcă. Cafea din cap până-n picioare. Cafea rece. Cămașa și cravata, pătate. Părul dat pe spate îi cade pe față. Și blonda noastră se întinde să-i ia microfonul, și spune: — Mulțumesc de sfaturi. Spune: Cred că eu urmez... Și, la naiba, cu mult mai rău decât faptul că e prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spune domnul Whittier prin aburul cafelei. Atunci s-a întâmplat ceva, dar nu cine știe ce. În clipa următoare, îți simți sfincterele contractându-se. Degetele ți se reped înspre gura căscată. Miss America ține un cuțit în mână. Cu cealaltă apucă nodul cravatei domnului Whittier și-i trage fața aproape de-a ei. Cafeaua domnului Whittier se varsă fierbinte, aburindă, pe podea. Mâinile îi atârnă tremurând, zvârcolindu-se prin aerul prăfos. Punga de clătite a Sfântului Fără-Mațe cade și împrăștie pe covorul vioriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea are cheie? Și doamna Clark clatină din cap, nu. Ochii mai că-i ies din orbite, dar botișorul ei siliconat de păpușă rămâne nemișcat. Nu, cheia e ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]