565 matches
-
ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile. Erau reci. Atunci trase, înfrigurat, din brâu scăpărătorile, bătu cu amnarul în cremene ș-aprinse un fir de iască. Adună un mănuncheș de ierburi uscate și mușchi, suflă în iască și scoase flacăra. Adună crenguțe moarte de brad și clădi foc. Bătrânul îl urmărea, cu ochii neclintiți, ascultând parcă ceva de departe... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șipot. A cotit pe după o stâncă lucie. S-a suit în pisc de-a dreptul. Culi urmărea pașii hoțului, foarte interesat și foarte atent. Când a ajuns în pisc, a scuipat: —Ptiu, drace! Martin era acolo, subt o muche de cremene. Iar a întors numai un ochi, o clipă, și s-a dus, fără să lese bucata de cal. —Hurun-burun! Părea că se rostogolește un tunet prelung, domolit și stâns, în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adaugă în el și o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de atunci japonezii reduseseră rația de alimente Într-atît Încît doi oameni erau de ajuns ca să Împingă căruciorul. Ajutat de noii săi pantofi, Jim se grăbi pe cărarea de zgură. Roțile de fier scoteau scîntei cînd se loveau de pietricelele de cremene. Domnul Maxted Îl prinsese de umăr, gîfÎind, ca să țină pasul cu el. — Mai Încet, Jim. O să ajungi acolo Înainte de sfîrșitul războiului. — CÎnd o să se termine războiul, domnule Maxted? — Jim... oare o să se termine? Încă un an, 1946. Spune-mi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
le așeza apoi deasupra focului. Mixturile se mistuiau fumegând, până când dispăreau cu totul. Fetișcanele nu-și puteau explica unde dispăreau. Îl credeau vrăjitor. Le învăța apoi să prepare cu mâna lor așa-numitul liquor silicum, un fel de apă de cremene. Pietricelele acelea albe și frumoase se găseau, din belșug, pe toate cărările. Desigur, culesul acestora avea și el farmecul lui. Le invita apoi noaptea în laborator. Pietrele, tratate cu o substanță alcalină, deveneau, sub ochii lor uimiți, mai întâi transparente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
deveneau, sub ochii lor uimiți, mai întâi transparente, iar mai apoi un frumos lichid limpede ca apa. Bineînțeles, le vorbea tot timpul în șoaptă despre puterile pământului virgin și despre tainicul element fertilizator, trezite la viață de acea apă de cremene. Mai devreme sau mai târziu, fetișcanele ajungeau să creadă cu toată convingerea în capacitatea acelei ape de a stimula noi și noi efecte amoroase prin dirijarea tainicului element către pământul virgin. O șarlatanie nevinovată care îi procura tânărului medic mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe atunci că iarba e iarbă și că femeia de lângă mine trebuie să-mi fie roabă copleșită de har dumnezeiesc. „Abandonul” îl comit brusc și fără explicații. Gloria mă privește întunecată și abia la despărțire, cearta scapără ca scânteile din cremene. „Am să mă răzbun”, strigă Gloria, fără să priceapă că vreau câte odată să trec pe furiș prin lume, cel puțin o săptămână, în care să nu mă vadă și să nu mă audă nimeni. Să schimb macazul ideilor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu șovăie de oboseală, nici unul nu dormitează, nici nu doarme, nici unuia nu i se descinge brîul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălțăminte. 28. Săgețile lor sunt ascuțite, și toate arcurile încordate, copitele cailor lor parcă sunt cremene, și roțile carălor lor parcă sunt un vîrtej. 29. Răcnesc ca niște lei, mugesc ca niște pui de lei, sforăie și apucă prada, o iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor. 30. În ziua aceea, va fi asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
loveau, și obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări. 7. Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am rușinat, de aceea Mi-am făcut fața ca o cremene, știind că nu voi fi dat de rușine. 8. Cel ce Mă îndreptățește este aproape: Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfățișăm împreună!" Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!" 9. Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
am spus mai sus, târziu și pe măsura gradului de cultură, de credință religioasă și de viețuire în societate, iar nu în solitudine. Când omul trăia numai pentru sine și familia sa, se-nțelege că neavând la îndemână unelte de cremene, bronz sau fier, ce-i erau cu totul necunoscute, nu avea cu ce să-și îngroape morții, ce-i târa ceva mai departe de colibă, lăsându-i expuși descompunerii în aer liber, acțiunii solare, ori pradă fiarelor sălbatice. De altfel
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Te superi, Mini, dar nu-mi dai argumente. Mini se uită în jur. - Vezi tu! E frig ... și eu port în mine, se vede, amintirea de când tremuram firavă pe plaiurile înghețate ale lumei și Ei au aprins întîiul foc din cremene . . . Vezi, Cetatea vie în jurul nostru cum ne îmbrățișează! Eu port în mine nevoia de a mă adăposti și sentimentul obscur că Ei au zidit Cetățile, cu mintea, cu voința, cu brațul. Forța care mă uimește! ... Și viața, toată viața asta
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cînd au început să urce o pantă din ce în ce mai abruptă. Nu puteau merge pe albia pîrîului, întrucît trebuiau trecute multe praguri de piatră, peste care apa se arunca în cascade. Ajunși pe un tăpșan fără verdeață, dar cu nenumărate vîrfuri de cremene de diverse culori, zăriră, nu departe înaintea lor, un perete uriaș de stîncă... Piatra Domniței! Am ajuns la Piatra Domniței! strigă fericit Bărzăunul bătînd din palme și arătîndu-le tuturor o priveliște de basm. Piatra Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
iar, dar cu ochii mereu ațintiți la înălțimile de spaimă și chemare. Bărzăunul se făcu că vrea să se încheie la șireturi și rămase mai la urmă. Ceva mai presus de puterea sa de înțelegere îl atrăgea spre peretele de cremene, dar nu era atunci momentul să încerce dezlegarea nici unei taine. Și nici într-un caz nu s-ar fi putut încumeta singur spre o aventură de asemenea proporții. Deci trebuia să aștepte clipa cea mai potrivită pentru a-i convinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pasărea aceea, și soarele era trist, și toată lumea era tristă în ochii Bărzăunului... Se rezemă de un colț de stîncă și închise ochii pentru a deveni nimeni... O pală de vînt, rătăcită din cine știe ce hău, scînci ușor printre grunzurii de cremene, făcîndu-l să înțeleagă că și vîntul are durerile și neîmplinirile lui... Unde se vede că Bărzăunul nu era omul jumătăților de măsură. Și unde se mai vede că o poveste ca aceasta nu se poate termina niciodată așa cum ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
văzut urmele monstrului cu limbi de foc pe care le-a lăsat de pe la izvoarele Tisei și până hăt către Slovăcie. Parcă a mistuit totul ce i-a stat în cale după care a pârjolit munții și i-a lăsat numai cremene, încât oamenii nici nu mai cutezau să-i numească cei păduroși, precum erau cunoscuți încă din negura vremii. Odată cu pădurile, nemilosul a spulberat din calea sa și toate sălașurile cu oameni cu tot. Destul că prin acele locuri nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
înțeles la fel de bine fără cuvinte. Am accelerat. Mi-am croit cale printre bucățile de beton din care răzbătea fierul în gheare diforme, printre grinzi și stîlpi. Picioarele mele se tîrau printre dărîmături de neidentificat ce rămîn în urma demolării unei structuri, cremene din pavaj, plăci, cioburi, praful anilor irosiți. Uneori, piciorul meu lovea ceva care crăpa sau ceda; carton sau hîrtie, sedimente ale camerelor dispărute, o arhivă care nu a meritat salvată. Demolarea e precum părăsirea unei case, nu iei niciodată totul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
erau groase, altele sinistre, Încât te apuca groaza ascultându-l. Aflat În capul mesei, brigadierul Își umfla mușchii. Se bătea cu pumnii În piept, vorbind Întruna. Cu un deget Își Împungea ficatul și cu altul arăta spre tâmple: „Sunt de cremene“, zicea. Și, Într-adevăr, alcoolul părea să nu aibă nici un efect asupra lui. „Unii se tem de ciroză sau de apoplexie, continua el să se laude, eu nu mă tem de nimic, În afară de mine. Și nici de mine nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sting fier aprins, până-n prăsele; Fulger cedat, just unghi normal, Cad reflectat, croiesc cristal.) Piei, chip! Rămâi, cortină spartă, Pătrată Spanie pe-o hartă, Răpus, în mâini, pumnalul tras, În fund ursuz, de zahăr ars: Valuri frânte, gemene, Ruptură de cremene, Ce gând târziu mă suflă-acu? Să vântur nopții "Bu-hu-hu" Ca la un cântec, altădată? Se toarce vorba, închegată, Cutia-încet se-ncuie-n piept, În scrisul apei caut drept. UVEDENRODE La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale; Gasteropozi! Mult limpezi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sub vârtelnița lui de pene unduitoare, asemenea unui sacerdot, care îi inițiază pe învățăceii săi: Toate contururile care ne împresoară pe această lume zise el -au agonisit și depozitează în ele miezul hărăzit fiecărei plăsmuiri: miez de humă sau de cremene, de metal sau de vânt, de lemn sau de foc, de os sau de apă. Miezul fiecărui lucru e sălășluit de spirit, ca de nimic văzut, dar simțit, spirit care nu se înmulțește și nici nu scade înlăuntrul său... Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
singuri în tot barul. A venit un om. A consumat și el ce-a consumat. Eu acum consumasem amestecat votcă cu bere, în neștire. Nu știam de el, după aia am aflat că era de lângă Bolintin de la noi, dar de la Cremenea de la baraj. Mi-a cerut o țigară. Atunci m-am luat cu el la bătaie. Barmanul a zis că dă telefon la poliție și ne-am liniștit. Am ieșit și mi-a tras una peste spinare. Atunci s-au băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Sfântul Petru, milostiv individ, pentru prima dată a renunțat la cenzură, slobozind îngerul dimpreună cu colivia. Pagina blondă, pagină cu rod. "Mușcă până la sâmbure, până la nerv, până la... Hai, mușcă, nu te sfii! S-a copt pe când focul dormea molcom în cremene, nu ai de unde să o cunoști." Blonda... În tindă, după icoană, bruneta. (Intimitatea, fără câteva firimituri de Dumnezeu, un mixaj de eros și pudic.) O stare de bipolarism sexual... mâinile în chiloți, tâmpla în rugăciune. Complicitatea din ramă avea iz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
expediție în grădinile cerului. Acolo era liniște: tămâia aprinsă însemna tocul ușilor, uleiul miruia intenția mâinii drepte, lumânările, degete de martiri fumegând. Arderea de tot se întâmpla atunci când cenușa își recunoștea lumina, când focul se identifica într-o bucată de cremene, când cărămida își resuscita memoria. Petru era piatră dintr-o zidire fără nume. Mucegaiul, ca o floare de nuntă în piept. Isaia dănțuiește, cresc muguri pe cruce! Cunoștea pe de rost toate cântările. Viața o repetiție continuă în câteva "Ceasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de egoism biblic, s-a înălțat la cer; sub copitele cailor, doar cenușă. Doamne, sunt prea fără minte pentru a descoperi focul, pozează-mi modelul și mă vei vedea până la cer pară de rugăciune. Petre, inima ți-e plină de cremene, sângele iască. Scapără o scânteie și se vei aprinde cimitire de viață. De ce vrei să arzi în seul pământului, Doamne? Dorm licurici în felinare. Pentru cine să fie noapte și pentru cine să fie zi, Stăpâne? Petru semăna cu mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
suflete! Primăvara a împletit cămăși de nuntă pentru sâmburi de piersică, tu de pe ce ramură ți-ai ales acest veșmânt pixelat? Pentru cel mai adânc întuneric trebuie să te asortezi cu noaptea, de ce aprinzi far în mijlocul deșertului? Pentru cine scaperi cremene în vreme de furtună? Cui îi este de folos ciobul acela de stea ascuns în cutia toracică? Să te ferească Dumnezeu de invidia felinarelor, suflete! Între un trup de trestie și o floare, sufletul alege scara. Iluzia zborului sfidează infinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
țigla acoperișurilor; cărămizile se desprindeau din zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă calitate amestecată cu stropi de ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își primește porția de nisip, inima precum o clepsidră harnică numără generozitățile sfinților.) Pompierii consemnau într-un registru nimicul. Chiliile, ca niște măsele stricate, își inundau craterele cu cer. Pădurea pocnea degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]