590 matches
-
ca să nu se rătăcească și murmurînd continuu „Omul”, „Omul”, „Omul”... Statuile și coloanele ne aduc aminte prin liniștea lor că Socrate după ce a băut otrava s-a Întins și s-a acoperit cu mantaua ca să nu i se vadă fața crispată de durere... Căutînd zeii, pe Munte vom da peste oameni. Sisif murmură și el... (O piramidă nu ne poate apăra de moarte, dar ne poate face mai buni. Seamănă cu muntele meu De abia cînd s-a rostogolit stînca am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
să deschizi buzele doar pentru a murmura că nimeni nu poate fi egalul zeilor decît după ce-a disprețuit frica și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina suferinței sale. Îl doare carnea sfîșiată de vultur, iar aceasta e cea mai vie dovadă a focului furat de la zei. Vorbele lui sînt din ce În ce mai limpezi, pe măsură ce ghearele vulturului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lira de munții Traciei sau va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau să se Înconjoare de pustiu. În clipa cînd nu mai suportă dilema, Orfeu se Întoarce. Abia după aceea religia sa Începe să fie remușcarea. Dar după aceea nici o iluzie nu va mai fi posibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură, crispate pe volan. Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația, odată cu civilizația bronzului. Valuri de popoare migratoare... războaie cu Imperiul Otoman... domnitori din aristocrația greacă din Istanbul. Suntem în apropierea capitalei. Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67 deani.“ Stewardesa așteaptă, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu totul. Atunci, în momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Limba dată la polizor, atât, crede-mă. Numai provincia! Acolo e măreția. Acolo, în plictiseală, în mocneală. Acolo-i adevărul, domnule Ostap Bender, acolo, să știi. Ai fost dumneata în capitala unui județ de munte, în zilele noastre? Șoferul se crispă pe volan, reuși să depășeascăbasculanta uriașă din față, trase o înjurătură de plăcere. — Sau vino, să zicem, la Mizil. Să stai o sută de minute la Mizil. Să înțelegi mitologia. Homer? Vax Homer, să știi, nimic, Niente... Deci, cât face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Afrim, Măniuțiu, Dabija, Tompa, Bocsardi sunt socotite succes, aprioric, evaluarea fiind dictată tocmai de inerția victoriei. În literatura contemporană, exemplul este Cărtărescu. Dar un fenomen asupra căruia trebuie meditat, semnalează , tot Într-un interviu, Marcel Iureș : „ Pe român succesul Îl crispează, fiindcă n-are o cultură a succesului!”. Aici ar Încape totuși, o nuanță : pe unii dintre români. Amuzant de-a dreptul este, azi, Marinetti, care-n celebrul său Manifest futurist (1913-1915) cerea ca actorul ...să aibă oroare de succes imediat
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
pare sè nu mè mai recunoascè, Bunè seară ! Am venit sè vè mulțumesc pentru aspirine! Pur și simplu aspirine! zâmbetul ei profesional încremenind pe buze, neștiind ce sè creadè, Si pentru pâine, adèugând Matei, fècând că zâmbetul ei sè se crispeze, eu așteptând înfrigurat că ea sè mè recunoascè, dar ea, Cred cè e o greșealè, domnule! încecând sè fie cât mai calmè, apropiindu-se instinctiv de ușă ce dè în spatele încèperii, observè dezamègirea clientului, felul în care el bate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
lucrate. Tulpini de argint porneau din vârful tecii și se întindeau elegant pe lungimea acesteia, presărând-o, din loc în loc, cu o frunză suavă sau cu câte o floare ce nu făcea decât să-i sporească frumusețea. Mâna i se crispă pe mâner. Vru s-o scoată din umbra amorțelii din interiorul tecii, dar nu putu. Timp de o clipă, păru să se lupte cu sabia, de parcă ar fi avut o voință proprie, apoi se auzi un clinchet și aerul reverbera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lume cultivat și rafinat! Aplauze! — Te întreci cu gluma, spuse Stan. Iar eu te avertizez. Este viața mea... nu uita! cântă pasărea, țipând cât putea de tare. Parcă toată mașina vibra. Stan se temu să nu se spargă geamurile. Se crispă și strânse volanul mai tare. Deodată, țipătul se opri. Suntem atât de fericiți că ați venit atât de mulți aici, în această seară, spuse Gerard, pe tonul unui prezentator. Stan clătină din cap. — Dumnezeule! — Să fim fericiți, fericiți, fericiți, repetați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mintea perfect goală. Opt ori nouă. Habar n-am. Fuck. OK, unu ori nouă face nouă. Doi ori nouă face... Nu. Hai că știu. Opt ori zece face optzeci. Deci opt ori nouă trebuie să fie... — Șaptezeci și doi ! strig și mă crispez În clipa În care Îi zăresc un surâs abia schițat. Face șaptezeci și doi, adaug mai calmă. — Foarte bine. Arată politicos În direcția unui scaun. Așa. Ai terminat ce aveai de spus sau vrei să Îmi mai spui și altceva ? Mă frec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
vrea, nu ? E un tip foarte cu picioarele pe pământ, după părerea mea. Bagă mâna În buzunar și scoate un pachet de gumă, pe care mi-o oferă. A fost foarte drăguț cu Connor după ce a ținut discursul ăla... Mă crispez toată. — Jack Harper a asistat la momentul când Connor și-a ținut discursul ? Despre faptul că ne-am despărțit ? — Da ! Stătea chiar lângă el. Katie Își desface guma. Și dup-aia a zis ceva foarte drăguț, de genul că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tot corpul, furioasă și dezamăgită. Bănuiesc că asta are de-a face cu faptul că tu ești un om megaimportant, iar eu... cum ai zis că sunt, Jack ? Lacrimile Îmi Încețoșează privirea. „O fată-care-n-are-nimic-special.“ O fată obișnuită, care-n-are-nimic-special! Jack se crispează și văd că l-am atins unde-l doare. Închide ochii și, destul de mult timp, am sentimentul că n-o să mai zică nimic. — N-am vrut să spun asta, zice, frecându-se pe frunte. În clipa În care am rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
bancnotă de un leu, după care coboară Încet scările care duc spre stație, cu acea prudență pe care numai vârstnicii o au. Antoniu mulțumește, plecându-și capul și strecurând mica bancnotă În buzunarul sacoului. Sirena poliției insistentă, vorace, dezlănțuită, Îl crispează, și-i dă o senzație de greață. Soarele a urcat pe cer și obrajii lui dolofani și firbinți Îi Încălzesc lui Antoniu spinarea, Îi mângâie ceafa. A obosit să stea cu mâna Întinsă, se foiește, ar vrea să plece. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rapid câteva focuri. Din cauza emoției pe primul îl trase fără țintă și atinse un tablou al cărui geam se făcu țăndări. La al doilea lanterna căzu pe podea trasând o mică dâră de lumină spre ușă. Fața lui Chavel se crispă de durere. Ceva ca o lovitură de pumn îl trânti de perete, apoi șocul primei dureri se domoli: o criză de apendicită îi produsese mai multă durere. Când deschise ochii, Carosse dispăruse, iar Thérèse stătea în fața lui. —Ești rănit? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
după care apăsă din nou accelerația. Măi oltene, tu ești turc? rosti molcom Mureșan care stătea alături de șofer. N-ai auzit ce a spus șeful? Mergi mai domol! Vrei să ne nenorocești? Unde te grăbești așa? Agentul șef se ținea crispat cu mâna de mânerul de deasupra portierei și nu-și desprindea privirea din față. Deși vorbise cât se poate de calm, ceva în vocea lui fusese destul de convingător, pentru ca Vasilică să reducă semnificativ viteza. Trecuseră de un muncel și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar nu mai aveau mult până în vârf. Nu parcurseseră nici măcar jumătate din distanța până la destinație și mai aveau o mulțime de mers prin pustietate, dar partea cea mai grea a traseului trecuse. Mihailovici se mai relaxase puțin, până atunci stătuse crispat în scaun, participând activ alături de șofer la condus. Când îi sunase telefonul, crezuse că îl caută clientul, așa încât răspunsese imediat. Nu cunoștea vocea din difuzor, dar nu se îngrijorase de fel, nici nu se aștepta să fie contactat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tot în șoaptă: ― Nu te bucuri că trăim? Am învins moartea... După un timp se întoarse și, trăgîndu-mi capul spre ea cu mâna, îmi mușcă buzele așa de sălbatic, încît era cât p-aci să țip de durere. Apoi rosti crispat la urechea mea: ― Vreau să-ți intru în sânge, pricepi? În clipa aceea m-a trecut un fior prin șira spinării. Cert, Mihaela avea o sublimă forță de a iubi și această forță mă împiedica să respir alt aer decât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
își aveau locurile marcate cu pietre, ce, unde trebuia așezat, să nu ne pierdem timpul compunând cadrele. Asta ar fi fost o pierdere de vreme, iar cei mai mulți lăsau inconștienți fotografiatul pe ultima zi și, tot așteptând, zâmbetul s-ar fi crispat și atunci puteam să ne apucăm de retușat. Dar cel mai mult îmi plăcea să lucrez în atelier. Acolo sarcina mea erau reflectoarele, dar tot eu mânuiam și cele trei pânze uriașe, înfășurate pe niște rulouri. Pe prima erau „Piscurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aruncă într-o stare de excitație nervoasă și mai mare. Nu mai suntem nici măcar melancolici că ne apropiem de finalul croazierei. Toată lumea vrea să pună, cât mai repede, piciorul pe cheiul de la Pireu. Să ajungem pe "teren sigur". Discuțiile sunt crispate, iar privirile lunecă, mereu, spre geam pentru a vedea cum mai arată valurile. Nu sunt prea înalte, deocamdată. Dar n-am ieșit, încă, din golf. Vom afla după ce vom ajunge în larg cât de agitată e marea. Numai "Biju" își
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
avem un zbor dificil. Au început "scuturăturile". Goluri de aer, vântul, norii prin care trece avionul sau alte perturbații meteorologice provoacă zgâlțâituri violente și prăbușiri care îmi dau emoții. De câte ori văd aprinzîndu-se avertismentul luminos "Legați-vă centurile de siguranță", mă crispez. Ca ultimul superstițios, mă agăț de orice gând care poate să-mi insufle curaj. S-a înnoptat, afară e întuneric beznă și urmăresc cum lumina de la capătul aripei clipește ca un girofar. Noroc că nu sunt fulgere. Comandantul Airbus-ului
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
aștepta acolo", mă asigură Cristian B. Mă uit la ceas. E două acum. Nu zic nimic, ca să-i las posibilitatea să se concentreze la volan. El îmi dă, însă, mai departe tot felul de lămuriri, iar eu simt cum mă crispez din ce în ce mai mult. E două și un sfert. Trecem prin dreptul unei biserici, "În Chicago, spune Cristian B., întorcîndu-se spre mine, e interzis să se tragă clopotele la biserici". Intuiesc că trebuie să zic ceva. Altfel, aș da de bănuit. Trebuie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Această amintire îl tulbură pe Gosseyn. Ashargin, care nu asistase la scenele de distrugere din acea zi de coșmar, rămânea indiferent, așa cum sunt indiferenți oamenii incapabili să-și imagineze un dezastru pe care nu l-au văzut. Dar Gosseyn se crispă amintindu-și de una dintre crimele fără număr ale lui Enro. Pericolul mortal consta în faptul că acest individ tocmai aruncase civilizația galactică într-un război a cărui amploare depășea deja orice imaginație. Dacă Enro putea fi asasinat. Inima i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]