634 matches
-
celuilalt. Adaugă scârbit: — Lingăul ăla josnic... Trio se cutremură. Este cumva o aluzie la el? — ...a declarat chiar într-o întrunire publică că mă lasă moște nitor legal și că-mi instituie o parte egală cu cea a fiului său... Crispat, Fulcinius își reproșează lipsa de prevedere. Pacuvius ăsta de care n-a auzit în viața lui nu trebuie să fi fost cine știe ce bogat, însă cu siguranță urmărea în acest fel să-și atragă bunăvoința împăratului și să-și sporească averea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
strâmbă Pusio. — Ai spus ceva? se interesează Vittelius. Călărețul tăgăduiește vehement din cap. Binevoitor, procura torul continuă să-i dea explicații: — Inițial erau doar trei mari grupe de gladiatori. Samnitii, thracii și... Se oprește. Călărețul se uită intrigat la el. Crispat, procuratorul bolborosește printre dinți: — ...și gallii... Trage cu coada ochiului spre german, să vadă dacă a făcut o gafă sau nu. — Întruchiparea popoarelor învinse, nu? întreabă aparent liniștit Pusio. Nu pare ofensat. Din contră, și-a bombat pieptul și respiră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cunoscută, aproape alintătoare îl învăluie. Atracția aventurii. A necunoscutului. Se pare că a venit timpul s-o pornească spre alte zări. Prea a lâncezit mult aici. A început să prindă rugină. Chibzuiește adânc câteva clipe, după care rostește cu trăsăturile crispate: — Nu sunt neîncrezător de felul meu, dar am trăit îndeajuns la curtea lui Herodes pentru a mă feri de capcane. Pusio se apropie de el. Aha! se strâmbă scârbit evreul, deci se așteptau la cererea mea. Restul nu e decât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu asprime. De fapt, știe. O cerere. Așa este obiceiul, să-i scrii împăratului sau superiorului, chiar dacă te afli în prezența lui. Tot Augustus a introdus procedeul ăsta stupid, chipurile, zice el, pentru a evita digresiunile de la subiect. Cu trăsăturile crispate, Seianus rostește: — Am aflat că Publius Seius Aper, prefectul cohortelor pre to riene din Italia, n-o mai duce mult. Fața i se schimonosește ușor: — O boală grea îi roade măruntaiele. Cică a ajuns să vomite sânge. Nehotărât, Tiberius răsucește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se preface că nu observă ironia. Nu are nevoie de încă un dușman. În plus, atât el, cât și maică-sa au rămas alături de Livia pe tot timpul exilului său la Rhodos. — Și tu ești un erou, murmură un pic crispat. Nici măcar nu minte. În bătălia de la mlaștinile Volcaean, Plautius Silvanus și-a asigurat o glorie eternă. Bazându-se numai pe câțiva centurioni răniți, a restabilit disciplina și tenacitatea soldatului roman și a smuls victoria unei înfrângeri aproape sigure. Lipsa de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dă timp tovarășului său nici măcar să zâmbească, și-l întreabă: — Ce-i cu tine? Te agiți ca peștele pe uscat... Agrippa se încruntă. Este chiar atât de evident? Rău, dacă și-a pierdut în halul ăsta stăpânirea de sine. Murmură crispat: — Sunt îngrijorat... — De ce? Nu pot să dau de un... Nu vrea să spună prieten. Rostește în silă: — O cunoștință de-a mea a dispărut. Germanicus cască neîncrezător ochii la el. Își face repede so co teala. Tânărul Agrippa și mama
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
palmei peste ochi. Scoate apoi de sub togă un ciob de lut. I-l întinde celuilalt: — Uite! Asta am primit de la Rufus. Bărbatul ia ostrakon-ul și-l cercetează intrigat la început. Pe măsură ce descifrează literele scrijelite, se schimbă la față. Printre buzele crispate îi scapă un nume înfundat: — Mariamne... Herodes își simte și el gura iască. Rostește anevoios: — Vezi doar că ar putea fi în pericol... Germanicus nu răspunde pentru moment. Iulius Agrippa îl cercetează cu coada ochiului. Va face ceva? Începe să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar putea fi în pericol... Germanicus nu răspunde pentru moment. Iulius Agrippa îl cercetează cu coada ochiului. Va face ceva? Începe să se îndoiască, dar prietenul lui spune pe neașteptate: Cunoști cumva vreun tălmaci de vise? Herodes încremenește, cu trăsăturile crispate. Ce e asta? O capcană? El îi vorbește de temerile sale, iar ăsta îi cere tălmaci de vise. — Am avut azi-noapte un coșmar care m-a pus pe gânduri, murmură Germanicus. Pe față îi joacă reflexe tulburi. Am visat-o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Numai că Octavianus a fost dintotdeauna hotărât ca noua constituție să poată fi definită de orice roman prin cuvintele sfințite de tradiție: res publica! — O, Pace! declamă în acest moment Velleius Paterculus. — Pacea este într-adevăr o binecuvântare tangibilă, murmură crispat Nero. Dar a devenit prada și prerogativa învingătorului. Tânărul continuă cu patetism: — Gloria păcii este mai mare decât cea a războiului! Tiberius râde și îl răsplătește cu o palmă zdravănă pe spinare. S-au apropiat între timp destul de mult de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
groaznic, se gîndi Helen, să n-ai cum să știi! Nu mai putea suporta. Se furișă diabolic pînă În capul scărilor, Își ținu răsuflarea, Încercînd să audă. Apoi se surprinse În oglinda din hol și-și văzu fața roșie și crispată și i se făcu silă. Sila era mai rea ca orice. Își acoperi ochii și se Întoarse În salon. Nici nu-i trecea prin cap să se ducă la Julia. I se părea firesc ca Julia s-o urască, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
răsucește spre mine, — Tu ai lucrat la Londra pentru Met, Robbo. Zi-le tu. — Păi, pot vorbi numai despre perioada În care am fost la Stroud, zic eu evaziv. Mă uit la Ray Lennox. Are fața impasibilă dar privirea cam crispată. Bag mâna-n foc că puțoiu suferă. Iar s-a apucat de chestia aia care se trage pe nări, pun pariu patru la unu. Chiloții gălbejiți intră pe felie, — Ce-i cu Stroud Green? — Cred că nu se cuvine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mine plecăm, după ce ne-am completat hârtiile cu ore suplimentare, iar de Crăciun se plătește dublu. Zi liberă oficială. Acasă am fasole cu pâine prăjită la masa de Crăciun. E un mesaj pe robot. O voce de fetiță obosită și crispată. — Crăciun fericit Tati. Sper că Moșul a fost bun cu zgâmboaica, căci io n-am fost deloc n pula mea. Șed În fața focului cu televizorul aprins. E un film cu James Bond pe care l-am văzut de un milion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
stînga, pietrele desprinse din povîrnișul abrupt formau un zid protector destul de Înalt, În-timp ce În dreapta, dincolo de un șanț și un parapet scund, plasat mai mult de formă, se deschidea un abis cu peretele aproape vertical. Am zărit chipul palid și crispat al băiatului și l-am văzut pe puști rostogolindu-se de parcă era gata-gata să ia balustrada sub braț. M-am speriat atît de tare, Încît o clipă am simțit că mi se oprește inima În loc. Am deschis geamul cu gîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
spuse, acum am râșnit-o, nu merge drăcovenia aia prea bine, râșnește cam mare dar ce să-i faci, asta-i! Căută în buzunar pachetul de tutun, alese cu multă atenție o țigară, o fixă între buze și cu fața crispată, toată numai cute adunate ca razele în jurul gurii, rupse trei bețe de chibrit până reuși să aprindă unul, apoi, cu un aer degajat, eliberă primul fum, săltând din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
echipează supusă, pasivă și toropită, lipsită de voință. Pleacă amândoi în goană, coboară repede scările, se instalează în mașină. El pornește, tace, ajunși în afara orașului apasă pe accelerație, plopii defilează halucinant într-o parte și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează în creier, uite că până la urmă o să fim împreună, gândește ea, ațipește pe banchetă zgâlțâită din când în când de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla în mâinile lui. Poate o să se întâmple acum, își zise, crispată și sângele îi coborî din obraji. Poate acum. De îndată ce se văzu dincolo de marginea orașului mașina țâșni înainte, ca scăpată din chingi. Geamul era puțin lăsat în jos. Prin fâșia îngustă aerul pătrundea cu repeziciune în interiorul automobilului. O șuviță de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
comportament ciudat de distant și mă Întreba dacă Îmi convenea așa sau altfel. Dar Își ținea mereu respirația când făcea ce făcea, ceea ce Îmi lăsa o impresie de neliniște stăpânită. Bineînțeles că dădeam din cap aprobator, entuziast În felul meu crispat, pentru că nu Învățasem Încă să cer ce voiam. Totuși, trebuie să recunosc: mă Îndoiam că Întrebările ei exprimă un interes real. Probabil că țineau de curiozitate. Lucrurile ar fi putut sta mai simplu dacă ar fi Înțeles cum funcționam - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să mă prezint cum eram cu adevărat - toată povestea jenantă. În orice caz, n-am făcut cine știe ce. — Knisch? Dacă zici tu. Dora Își puse batista jos, În timp ce eu, bătând cu o țigară Moslem masa, am afișat un zâmbet mult mai crispat decât plănuisem. În mod ciudat, oglinda din spatele ei mă făcea să mă simt cumva stângaci. Presupun că ăsta e un nume. Deși nu l-am mai auzit până acum. Alegându-și din tabacheră o țigară americană, se aplecă Înspre chibritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era un matematician extraordinar de dotat, cu o reputație de necontestat În funcțiile de densitate a probabilității din mecanica cuantică, domeniu dincolo de puterea de Înțelegere a lui Norman, deși Harry le abordase la șaptesprezece ani. În schimb, Harry Adams părea crispat și nemulțumit, acomodîndu-se greu cu ceilalți membri ai echipei. Sau poate că era În legătură cu prezența sa ca membru al unui grup. Norman se temea că nu se va putea integra, deoarece Adams fusese un copil minune. Există cu adevărat doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de costumul ăsta. Părăsiră dormitoarele, Îndreptându-se către sala de comunicații. În drum se Întâlniră cu Teeny Fletcher, care mergea În Cilindrul B. — Gata de plecare? o Întrebă Norman. — Da, domnule, totul e pregătit, răspunse Fletcher, care avea Însă trăsăturile crispate și părea alertată, sub tensiune. — Nu cumva ai greșit drumul? Nu, mă duc să verific generatoarele diesel de rezervă. „Generatoarele? De ce să verifice generatoarele dacă tot urmau să plece?“ se Întrebă Norman. — Probabil că a uitat ceva ce nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească rapid și să găsească o portiță de ieșire. Cel mai mult îl încurca faptul că era în uniformă. Cînd purta uniforma era întotdeauna mai crispat, chiar și mintea îi funcționa într-un "regim special" , nu putea cuprinde chiar tot ce voia, ci numai acele lucruri care îl priveau ca om al legii. Dacă s-ar fi descheiat la nasturii vestonului, s-ar fi simțit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să apară știrea despre căderea dictatorului italian, aliatul numărul unu al lui Hitler, pe pagina întîia, pe cinci coloane. Ceva se schimbase. Un an mai târziu, tot într-o permisie, rătăcind prin oraș, m-am întîlnit cu Caraion. Arăta neliniștit, crispat și mi-a spus că trebuie să fugă din București. De ce, ce se întîmplase? Am intrat la Cafe de la Paix, am luat masa împreună și a început să-mi povestească. - După obiceiul, sau mai bine zis după firea ta, mi-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și îi oprește inima. Cealaltă fotografie arăta un piton uriaș, de vreo șapte-opt metri, înfășurat în jurul unui bărbat care avea fața răvășită de groază. Vânătorul strângea cu mâna dreaptă reptila de după cap, ca s-o sugrume; i se vedeau degetele crispate, încordate cu disperare în spatele ochilor pitonului, fascinanți, semănând perfect cu două pietre de ametist; și încă nu se putea ști dacă vor ceda mai întîi vertebrele șarpelui sau va ceda inima omului... Această ultimă fotografie mai ales mi-a rămas
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prin acest absurd pronume de politețe? "vă rog să vă desfaceți puțin picioarele, haideți, vă rog, mama dumneavoastră nu va intra, nu vă fie teamă, faceți-mi pe plac". Ea ascultă, pierdută, mâna lui o ajută și, strecurată între genunchii crispați, o desface puțin, apoi puțin mai mult, atât cât să se ghicească, în dulcea penumbră a coapselor subțiri, linia slipului satinat. Mânuind un pistol cu apă, bărbatul, după ce îi explică, răbdător ca atunci când vorbești cu un copil, că nu e
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
îndrăgostiți, care să se plimbe ore în șir inspirând aerul sărat, purificator, să se piardă pe cărările sălbatice ale muntelui, să uite de aglomerația orașului și de sine, într-o dulce visare? Ei bine, ne-au explicat japonezii cu obrazul crispat, rușinați încă o dată de ceea ce ei percepeau ca fiind o inferioritate a naturii lor față de modelul străin de carpe diem, liber și imaginativ, așa ceva este imposibil. Nici un japonez nu face o călătorie doar de plăcere, pentru a se relaxa. Japonezul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]