KorAP: Find »[drukola/base=croi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...144 >

3,585 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

aveam eu când am plecat de acasă. Îmi pare rău, am spus după câteva clipe. — De ce? Se întorsese, așa încât nu-i puteam vedea fața, și își potrivea curelele rucsacului. — Ce ai făcut? Sală după sală, scară după scară, ne-am croit drum în adâncul bibliotecii; un loc cu becuri vechi, pâlpâitoare, orbitoare, și rafturi întregi de cărți de la începutul secolului, care se ridicau pline de praf și tăcute în rânduri ordonate după un sistem care nu se mai folosea. — Uite. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mașini gânditoare, pe care niciodată nu apuci să le vezi de aproape ecranează constant lucrurile și-și rulează singure propriile programe de secretizare. Poate întrezărești o frântură din ce se întâmplă acolo, precum fragmentul acesta dintr-un cântec care-și croiește drum la lumină sau un pasaj sau o imagine sau poate doar o stare, o revărsare a conținutului sau o scurgere neplăcută de culoare care-ți inundă pieptul și stomacul mai repede decât poate vreodată să-și găsească drum spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o să vin cu tine. Dacă e acolo... Dacă, după foarte puține probabilități, ludovicianul este acolo, ea va fi mult mai în siguranță și se va mișca mai repede, fără tine alături. Haide, timpul e totul: dacă prea mulți fry își croiesc drum prin tuneluri, n-o să-i mai scoatem niciodată. Are dreptate, îmi spuse Scout. O să mă descurc, trebuie să ne păzim sistemele de apărare. — Sisteme de apărare? — Îți explic totul când vin înapoi, apoi, întorcându-se spre Fidorous: Doctore, înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sfârșitul zilei.“ Asta-i unul din virușii mei, care-i deosebit de agresiv în Anglia la momentul ăsta. — Adică, inventezi expresii? — Expresii, cuvinte, ortografii alternative, abrevieri, coruperi. Și nu doar că le inventez; le gestionez. Uite. Uită-te aici. Mi-am croit drum pe după birou, am urcat, am sărit, am pășit peste aparate, fire și tuburi, pentru a arunca o privire mai de-aproape. Pe o masă de lângă cea la care lucrase Fidorous, la un televizor mic rulau cadre de știri despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în camera alcătuită din hârtii. Toate lucrurile la vremea lor, mi-am spus. Ia rucsacul, apoi găsește-l pe Ian. Sarcini simple. Un proces. O contrapondere la toate astea. M-am târât stângaci înapoi printre rafturile bibliotecii și mi-am croit drum pe scara spiralată în jos, sărind de pe ultima treaptă într-un teanc de hârtii adânc până la fluierul piciorului. Rucsacul se afla exact unde-l lăsasem. Și al lui Scout era acolo; stăteau amândouă laolaltă, unul lângă celălalt, unul puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
felul în care-i mirosea corpul și cum îl simțeam lipit de pielea mea, la râsul ei hotărât, la părul ei ciufulit și la felul în care ni se atinseseră degetele, se împletiseră și apoi ne uniseră mâinile în timp ce ne croiam drum prin coridoare slab luminate. Amintirile erau dureroase și le-am îndepărtat. Dacă aveam într-adevăr să urc înapoi în lume după treaba asta, urma s-o fac singur, din nou doar eu și Ian. Ideea îmi trimise prin corp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
senzații vagi atunci când reveneam la starea de trezie, dar acum, din cine știe ce pricină, acesta mi se fixase în minte. Înainte să mă pot concentra asupra lui, asupra motivului pentru care se întâmplase, asupra posibilei sale semnificații, o altă senzație își croi drum, depășind-o pe cea de surpriză, și se înstăpâni asupra atenției mele. Piciorul îmi era ud pe-o parte. M-am uitat în jur, încă puțin amețit, încă puțin șocat de vis. Am văzut un pahar răsturnat și apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
înclină aprobator din cap și spuse că arăt mult mai ca mine însumi. Neștiind ce altceva să fac, am spus doar mersi. Schimbând macazul și devenind un căpitan sever, Fidorous insistă să mă ducă într-un tur al restului navei. Croindu-ne drum pe la pupa, am văzut că tăietorul de iarbă și ventilatorul de birou se transformaseră în elice propulsoare; cutia plină de hârtii era acum o imprimantă laser voluminoasă, legată în așa fel încât să atârne peste bordul din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333

În cînd ochii și ridicînd puțin capul, de parcé s-ar fi ferit sé vadé, chiar și așa, cu ochii Închiși, cu coatele Înfipte În cartea lui de citire. „Și pa-a-as cu pa-a-a-s/ Și ceas cu ce-a-a-s... s/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum... Și pas cu pas/ Și ceas cu ceas/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum...” Și pas cu pas Și ceas cu ceas Croiau ostașii noștri drum Spre biruința de acum. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
și așa, cu ochii Închiși, cu coatele Înfipte În cartea lui de citire. „Și pa-a-as cu pa-a-a-s/ Și ceas cu ce-a-a-s... s/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum... Și pas cu pas/ Și ceas cu ceas/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum...” Și pas cu pas Și ceas cu ceas Croiau ostașii noștri drum Spre biruința de acum. Își scoase degetele din urechi și rémase cu ochii Închiși, cu obrajii roșii, cum Îi tinu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-as cu pa-a-a-s/ Și ceas cu ce-a-a-s... s/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum... Și pas cu pas/ Și ceas cu ceas/ Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum...” Și pas cu pas Și ceas cu ceas Croiau ostașii noștri drum Spre biruința de acum. Își scoase degetele din urechi și rémase cu ochii Închiși, cu obrajii roșii, cum Îi tinu cu palmele. Deschise ochii și se uité iar În carte. Îi Închise iar. Îi deschise și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
acolo unde era pixul. Rémase În picioare la marginea mesei, cu cartea Închisé și ținînd degetul ca semn. Închise ochii și recité: Și pas cu pas Și ceas cu ceas Ostașii noștri... Și pa-a-a-s cu pa-a-a-s/ Și ce-a-a-s cu ci... Croiau ostașii noștri drum/ Spre biruința de acum... - Hai, Vaculovski, du-te la loc. Dacé nici o poezie de astă nu ești În stare sé Înveți! Ce-o sé iasé din tine, Vaculovski? Hai, du-te sé nu te véd! Ai venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

ca acuma, mestec bomboane. Cînd scrii un roman, totu-i să poți accelera continuu, ca-ntr-un montagne russe, să nu te cîrîie vocea de-a doua: Nu încetini!". Scriu și ronțăi batoane de ciocolată cu nuga. Pentru un pamflet croit pe masa din bucătărie, dau gata și o cutie întreagă de Merci. Receptorii au slăbit. Au nevoie de mult dulce să-l simtă. De la început, de cînd s-a întors în România, m-a sîcîit ideea, fir-ar să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
rîs să știe că Botez a tipărit textul colectiv după revoluție (sau ce-a fost ea), ca să critice "discursul de-a gata din presa ceaușistă". Proiect subvenționat de George Sőrős, cu conceptul dat la cheie. Exact ca pe timpuri, dar croit din alt lemn. Lemn politic corect. Tot în '81 am început și eu războiul personal cu Mistrie. Bătălia am încheiat-o înfrîntă, dar am învățat ce visuri să nu-mi mai fac. S-a întîmplat ca rusalca de Maia Branea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

ani de întârziere, au ajuns la timp. Operația a decurs neașteptat de bine, a fost un adevărat miracol... Aproape de lăsarea nopții, am întâlnit o apariție foarte stranie: trei bărbați unificați prin mânecile interioare ale unui pulovăr de mohair; un pulovăr croit în trei părți și patru mâneci. Bărbații se numeau cu toții Philip, pentru că erau manifestarea aceleiași conștiințe ultragiate de neputințele fidelității și ale manifestării iubirii libere. Erau însoțiți de o femeie frumoasă, ea ținea în mână o floarea-soarelui, din care respira

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pasionant! Ca o radio-novelă, domnule, pe care s-o urmărești zilnic! Problema este cu totul alta, domnule judecător! După cum știți, domnul Philip nu se deplasează decât în conglomerate. Prin urmare, el depășește cu mult capacitatea aleii de beton ce-și croiește drum printre răsadurile de flori din fața scării. Deci, domnii Philipi distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de zi, să le recuperez, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către izvorul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
relatat-o cândva, fără să-mi amintesc când. Prin urmare, e posibil ca amintirea ei să fi intrat din memoria ei într-a mea. Și acum acest crâmpei de memorie rătăcită, ce n-o pot localiza în timp și spațiu, croită din aceeași materie cu cea a viselor, îmi aparține de-acuma mie. Într-o vreme, această amintire mă hărțuia periodic, ca un coșmar; era perioada în care mă simțeam foarte singură. Acum revine mult mai rar, probabil în întâmpinarea aceluiași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
insuportabilă durere lăuntrică, ce probabil o poți experimenta aievea o singură dată, în vecinătatea morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
privite de sus, ele par de-a pururi inseparabile. Nu m-am auzit strigând, dar știu că am strigat... Mă ridic leneș și împleticit după câteva minute, ca o continuare firească a oricărei alternative: mă scutur de zăpadă sau îmi croiesc drum prin norul de praf, fum și reziduuri. În jurul meu, auditoriul începe din nou să capete formă. Se așază la fel cum erau la început, pe scaunele lor înalte, și fiecare ține câte o oglindă în mână, pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

păzitor strașnic a tot ce mișcă în spatele lui, educat spre a păzi și atât. Acolo învăța lucruri noi, că oamenii nu sunt niște garduri, deși aveau măști, ea neavând de unde să știe ce este ipocrizia, arma cu care oamenii își croiau drum printre viețile altora, tocmai datorită măștilor de rigoare, mulate perfect pe chipul fiecăruia. Aceste tertipuri nu le știa pentru că în spatele gardului nu poți învăța decât meseria de deținut. Ceva din ea evadase dincolo, poate omul acela era vreun gardian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
decât Mama, nu-i nimic, am să improvizez, să zicem că perdeaua e rochia mea de mireasă, florile false din vază sunt buchetul meu de nuntă, nici nu știe Mama te rog să nu-i spui, Mitică rochia de pe Ea, croită de mine în atâția ani, fir cu fir, e rochia așteptării, e țesută cu dragoste, paietele pieptarului sunt lacrimile mele de argint, le-am păstrat la început într-o cutie de chibrit, apoi într-una de farduri și pentru că trenurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul ei, pe bulevardul Karl Marx nr. 51 cu Mioara Alimentară croind perdeaua de mătase. Abia întinsese pe podea tiparele de carton pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ei), apăreau, unul câte unul, prietenii care împărțeau rolurile ce trebuiau jucate în trilogia pe care zilnic Mioara Alimentară o îmbogățea cu o scenă sau îi schimba mereu finalul, ca orice creator, care, vrând să atingă perfecțiunea, cizelează fiecare frază, croiește haina care va fi îmbrăcată de personajele lumii, cu simțul periclitării caracterelor ce nu pot fi volatilizate de trecerea timpului: Miliardarul francez Fabre-Simoris, din romanul lui Michele de Saint-Pierre, bătrânul fermier Fleurval din Râul de la miezul nopții de Pierre Bondat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de 42 de ani: Vrei să-ți repar pantofii? Nu, nea Fane, fă-i surorii mele mai bătrâne ceva botine pentru Paris. E ca și făcut! își frecă palmele nea Fane. Până te mai învârți pe-aici, le-am și croit. Dar știi ce? Ia probează-le pe-astea, că stăpâna lor n-a mai venit de trei ani! Și Mioara îi mulțumi, spunându-i că-i va plăti la pensie. Lasă că te-aștept, spuse nea Fane, doar suntem vecini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]